Vorbitul corect politic (CP) presupune sa folosesti termeni care sa favorizeze destigmatizarea grupurilor marginalizate. Ca utilitate practica imediata, corectitudinea politica (… tot CP) ar trebui sa-ti ofere cuvinte “sigure” prin care sa eviti ofensarea involuntara a subiectului/colegului de conversatie.
Îi înteleg rostul
Eu vad trei situatii generice care au mosit aparitia conceptului de CP.1. Avem 2 copii care se cearta. Pustiul X ajunge sa-i zica pustiului Y: chiorule! obezule! handicapatule! tiganule! pocaitule! Continue reading ‘Articol abstract. Despre CP’
Ora aproape 23, în autobuzul 336 (model nou). Eu- răcită, obosită, buimacă. Mă doare o ureche, mă ustură gâtul, nu pot să vorbesc dar nu mă întreabă nimeni nimic.
Paranteză, pentru DZ (coleg):
Acest post poate fi citit în timp ce mănânci. (la articolul anterior din această categorie m-am trezit interpelată cu zbierete de cititorul DZ, din cealaltă parte a biroului: “Ce-ai făcut?! Mi-ai stricat pauza de masă!”)
Am închis paranteza.
Continue reading ‘Daca-l iei de la rosetti, 336le merge în militari’
Rugam ‘publicul’ intr-un post anterior sa ma ajute sa inteleg ce e cu RSS-ul. Nu-mi vine sa cred, dar miracolul s-a intamplat: am inteles. Probabil ca am inteles doar a 10a parte din explicatii … dar cat am inteles imi ajunge pentru moment; am un RSS readear si m-am abonat la RSSurile altora :)
Multumesc celor care s-au straduit sa-mi explice… fara voi RSSurile si universul lor nu mi-ar fi fost accesibile :)))
9 dimineaţa, troleibuzul 61, potrivit de aglomerat. Pe unul din scaunele de la fereastră, din spate, stă o femeie; are vreo 50 de ani, e aproximativ durdulie şi relativ îngrijită (modelul- femeie la locul ei, care se uită în oglindă înainte să iasă din casă şi poartă mereu cu ea o sacoşă de pânză). La un moment dat scoate din poşetă o forfecuţă şi-şi taie o pieliţă rebelă de la o unghie. Adică asta am crezut eu că face. Dar nu. Continue reading ‘61 (cred c-o să-i fac o categorie)’
Am postat aici, anterior, articol cu titlul “ajutaţi o blondă”. Aveam nevoie de ajutor spre a înţelege o temă foarte străină mie. Şi voiam să-mi păstrez inclusiv libertatea de a privi blând ofertantul de ajutor şi de a spune la o adică “mulţumesc mult. acum, că am început să înţeleg, mi-am dat seama că nu mă interesează”.
Eu zic că era un titlu cinstit: Continue reading ‘Am o dilemă (cred)’
Toată lumea din lumea mea pare să fie mai tânără decât mine (cu notabila şi constanta excepţie – părinţii mei). Prietenii, majoritatea sunt mai tineri. Am avut, demult, şi din cei mai în vârstă dar cred ca ne-am pierdut când au început discuţiile despre culoarea faianţei din noua lor casă şi despre altele asemenea. Oricum, cumva şi cândva au dispărut. Continue reading ‘Trăiesc într-o lume paralelă’
Ştii ce e ăla RSS şi cum se foloseşte? Ai înţelegere pentru cei mai puţin favorizaţi de soartă şi poţi discuta cu ei mai mult de 2 minute fără să ai nevoie de psihoterapie după?
Continue reading ‘Ajutaţi o blondă!’
Declar pe propria raspundere ca intru pe net aproape exclusiv de la job. La job si muncesc. Din cauza acestui perpetuu conflict se intampla sa incep pe blogurile/siturile altora discutii pe care ulterior le las balta.
Gata. M-am saturat sa comentez sporadic pe alte bloguri. Mi l-am facut p-al meu. Asta macar e anuntat a fi ‘fara obligatii’.
Fara obligatia de a posta constant sau in momentul in care un subiect e cald pentru public. Fara obligatia de a vorbi pe intelesul tuturor. Fara obligatia de a trece in blogroll oamenii care ar merita asta. Fara obligatia de a raspunde in timp real comentariilor altora. (+cu subinteleasa libertate asociata de a raspunde la o data ulterioara. oricat de ulterioara). Fara obligatia de a raspunde. Fara obligatia de a pastra comentarii agramate sau care zgarie oricare din simturile mele. Si fara obligatia de a fi consecventa fata de altceva decat parerea mea la momentul in care scriu. Ma voi razgandi cand vreau, daca vreau.
Au zis
RSS