9 dimineaţa, troleibuzul 61, potrivit de aglomerat. Pe unul din scaunele de la fereastră, din spate, stă o femeie; are vreo 50 de ani, e aproximativ durdulie şi relativ îngrijită (modelul- femeie la locul ei, care se uită în oglindă înainte să iasă din casă şi poartă mereu cu ea o sacoşă de pânză). La un moment dat scoate din poşetă o forfecuţă şi-şi taie o pieliţă rebelă de la o unghie. Adică asta am crezut eu că face. Dar nu. Femeia s-a apucat meticulos să-şi armonizeze, una câte una, toate cele 10 unghii de la mâini. La universitate (după 7-8 staţii) s-a scuturat energic de cuticule şi fragmente de unghii albe împrăştiate peste tot pe fusta şi jacheta maro, s-a ridicat, şi-a luat sacoşa şi a plecat. A coborât la timp (peste o staţie urma să cobor şi eu) ca să apuc să conştientizez şi gesturile repetitive pe care le desfăşura de vreo 10 minute bărbatul de lânga mine. Omul statea în picioare, avea unghiile negre şi se ţinea de o bară verticală, cu mâna în perimetrul meu vizual. Avea în palmă o rană deschisă încă, rozalie, de dimensiunea unui bănuţ (de 1 ban). Probabil că-l ustura rău, pentru că lua cu regularitate mâna de pe bară, se uita lung în palmă şi lingea terapeutic buba.
Comentarii noi
- tigari electonice on Ma las de fumat
- polimedia.us/fain on Incredibila Iowa
- Mihai on Cum se scrie corect “veti”?
- sofiailie on Retete avocado?
- Tom on Cum m-am lasat de fumat cu zyban
bleoah!
tu cel puţin nu mergi cu 32. vino pe la mine şi mai stăm de vorbă. da uite…… asta cu categoria e chiar o idee bună. trebuie să-mi fac şi io: scârboşenii din 32 :))
bleah! bleah! bleah!
e ceva gen overheard :)
la toti: … de fapt am trait situatia asta acum 2 saptamani. am tot ezitat in a o povesti pentru ca aveam o groaza de comentarii de facut dar nici unul nu parea suficient de potrivit. Azi dimineata am avut o surpriza: ratbul a schimbat si indesit substantial autobuzele 336 (care au traseu comun cu 61)… acum calatorii sunt asa rarefiati ca poti face abstractie de restul lumii. Asa ca m-am grabit sa va impartasesc experienta, in forma ei ‘pura’si lipsita de considerati personale, pana nu devine “istorie”:)
Buy a car.
@gudrun: inovatoare abordarea ta:)… dar de ce sa-mi cumpar? ca sa scriu povesti cu soferi in loc de calatori?
lu’ irina: nu, ca sa te scarbeasca doar propriile resturi epidermale sau cornoase
lu’ altoo: acuma ce ai? ma trimiti si tu sa-mi iau masina mica?
Imi place felul tau de a scrie… e primul tau articol care il citesc.
O sa mai trec pe aici Ina. ;)
Ia-ti mai masina mare, nu mica! Ia-ti propriul tau autobuz! Atunci sa vezi distractie!
@4mall: asta e un gand nou, merci; sa-mi iau autobuz. Daca-mi permiti sa duc gandul mai departe, in autobuzul MEU pretul unui bilet ar fi in functie de calator (dupa regula: calator ok- pret la fel).
mai bine nu, ca poate ma loveste spiritul de ‘intreprinzatoare’ si ajung sa targetez calatorii care miros (pentru astia as avea tariful cel mai mare) si sa evit prietenii (mai ales aia care s-ar cadea transportati gratis). nu de alta, da’ mi se impute autobuzul :P
later thought: tu-mi ziceai sa-mi iau 1 autobuz pe care sa-l conduc in loc de masina mica atunci cand vin la job?!
Cum spuneam… Nimic nu intrece placerea unei calatorii cu RATB-ul…
lu’ irina: da, ia-ti auto, poluarea din bucuresti e la cote ridicate, dar eu simt ca putem mai mult
He! 61 e parfum pe langa 139 cu care am placerea sa merg aproape zilnic!:D
foarte interesanta specia noastra… :))
Animal planet. Doar ca pe un animal il admiri cand il vezi ca se curata.
A, si sa nu mai spune UE ca ducem lipsa de igiena personala…
poti sa te documentezi si pe 46 sau 34 pentru un articol pe tema: “unde esti bodega, cu mirosul tau cu tot”….
@d3fect: eu cred ca tema propusa de tine e … ubicua:)… pentru ca, desi nu circul cu 46 si nici cu 34, o cunosc totusi foarte bine.