Eu asta cred ca s-a intamplat cu liftul nostru. Cineva face un experiment antropologic. Sau cultural (in acceptiunea contemporana a termenului).
Totul a inceput cu vreo 10 zile in urma, prin schimbarea linoleumului (cel vechi era crem (cred) erodat pe la colturi, dand o impresie de terasare; cel nou e cu griuri metalice, patratele mici). Cand am deschis
usa la lift, m-am speriat. Si am calcat in lift cu grija. (A fost ok.) Apoi, la o ulterioara intrare in lift, m-am speriat iar, de data asta de peretii proaspat vopsiti (tot gri). Apoi a aparut o tablita cu butoane noua (alea pe care apesi ca sa plece liftul). Asta dupa ce timp de 20 de ani liftul nostru ramasese egal cu sine insusi; singura care se schimba (eventual) era oglinda. Pardon. Se mai schimbau si desenele&inscrisurile de pe pereti.
Continue reading ‘Experiment antropologic’
A grait Zoso despre stirea de ieri cu profesorii “suspectati de tulburari de comportament”. Ce zice Zoso? Ia atitudine, suparat ca ‘suspectatii’ nu-s dati direct afara din invatamant.
Iata stirea data de Realitatea de la care a plecat postul lui Zoso:
“Şase sute de profesori din Capitală sunt suspectaţi de tulburări de comportament, inclusiv înclinaţii spre homosexualitate şi pedofilie, dar şi alcoolism”. (link catre textul complet gasiti la Zoso)
Cata vreme realitatea si generatorii acestei stirii (+Zoso) pun egal intre homosexualitate si pedofilie sau alcoolism, imi voi permite sa nu dau 2 bani pe ce spune realitatea (si ceilalti asemeni ei). Continue reading ‘M-am enervat.’
Articolul lui gramos ‘cum tratezi problemele imputzite cu delicatete’ mi-a amintit ca eu nu stiu sa tratez asa probleme. Cel mai greu imi e cu oamenii care miros urat si ajung in mod repetat in jurul meu (deci ar merita efortul de ‘tratare’). Ei bine, nu stiu cum se face. Si in nici un caz nu stiu cum se face ‘cu delicatete’.
Stiu insa pe cineva care a incercat.
O prietena de-a mea lucra intr-un birou in care intra des si tanti Maria, femeia de serviciu. Tanti Maria era femeia de serviciu aproape ideala: muncea bine, se intelegea tot bine cu mai toata lumea, era o prezenta tonica. Mai putin atunci cand mirosea a transpiratie. Ca sa fie si mai complicat, tanti Maria era mai in varsta decat toti ocupantii permanenti ai biroului si adoptase o atitudine materna fata de ei. Parea sa fie o femeie curata si lumea ajunsese la concluzia ca probabil tanti Maria mirosea mai pregnant de felul ei si, desi de spalat parea sa se spele, nu folosea deodorant.
Reiau ideea: nimeni nu-si dorea sa o necajeasca pe tanti Maria si toti isi doreau ca ea sa nu mai miroasa a transpiratie. Si iata ca apare si ocazia cu care oamenii din biroul cu pricina au crezut ca pot semnala delicat problema care-i framanta: ziua de nume a lui tanti. De Sfanta Marie, ‘biroul’ a pregatit cadou special: produse de firma, toate din aceeasi gama (si placut mirositoare pentru tot ‘biroul’), care constau in gel de dus, DEODORANT si lotiune de corp.
De ziua ei, tanti Maria a primit cu atitudinea de closca fericita florile, s-a uitat in punga cu cadouri si a zis:
- Aoleu mama, da’ eu nu ma dau cu d-astea. I le dau lu’ fi-mea.
Sfarsit.
In mod neasteptat pentru mine, postul despre lapte a nascut controverse pe tema “laptele e bun/rau pentru om”. Zic ‘neasteptat’ pentru ca intentia mea nu era nici sa indemn lumea sa bea lapte, nici sa se abtina.
Incep sa ma simt intelept asiatic:). Drept dovada, in loc sa va spun direct mesajul postului de azi, va zic o noua poveste.
In 1995 am fost pentru prima data in Anglia si am stat acolo cateva luni. Ocazie cu care am remarcat ca se intamplau 2 campanii adresate publicului larg: una de informare, despre anorexie, si alta de convingere a parintilor sa fie atenti la alimentatia copiilor mici. La momentul ala am fost mai atenta la cea despre anorexie (nu prea stiam ce e aia dar remarcasem ca, din cauza ca eram slaba, prietenii mei englezii credeau ca sunt anorexica). Involuntar am prins insa si din ‘mesajele’ comunicate de campania 2. N-aveai cum sa scapi pentru ca erau ‘specialisti-in cum-sa-mananci’ invitati la toate emisiunile (incepand cu cele de dimineata) si revistele, erau mamici care explicau in reclame ca dau copilului margarina de nu’shtiu care pentru ca era 90% apa (exagerez; nu luati procentul ad literam), retete speciale pentru copii la emisiunile de gatit… etc. Mesajul era cam asa: “ai inteles ca pentru santatatea ta e important sa scazi nr de calorii, sa mananci in primul rand grauntze, legume si fructe, sa cresti aportul de fibre… etc. Bravo! Nu uita sa faci acelasi lucru si pentru copilul tau.”
Dupa 3-5 ani m-am intors iar in UK pentru ceva mai mult timp, asa incat am ajuns sa-mi dau seama ce se intampla pe la tvul lor. Printre alele, campanie pe tema alimentatiei copiilor. Mesajul: “ceea ce e sanatos pentru tine nu e ok pentru copilul tau. Copilul e in crestere si are nevoie de plus de proteine, il incurca aportul mare de fibre …etc”. Exact pe dos fata de data trecuta. In ambele dati am vazut “oameni de stiinta” care sustineau, unitar, cu argumente sobre si procente una din cele 2 abordari. Presupun chiar ca in ambele dati erau plini de buna credinta si ca pur si simplu din 95 pana in 98 se razgandisera.
Concluzia mea e ca adevarul absolut e greu de prins (n-am pretentia de copyright pentru acest gand profund:)) Si ca buna credinta si asidua cercetare a domeniului in care faci recomandari nu-mi garanteaza ca nu spui prostii. Si ca sa nu mai fiu atat de ermetica pe cat se pare ca am fost in postul cu lapte, recomandarea mea e: citeste/asculta pe cine vrei dar/si fa cum iti vine.
PS: habar n-am daca e sanatos sau nu sa bei lapte :). Eu il beau pentru ca-mi place.
1. Am senzatia ca toamna asta e ‘cea mai frumoasa’. Mie, personal, imi vine greu sa cred ca se intampla asta pentru ca persoana mea n-a avut pana acum nici o treaba cu toamna. Am tolerat-o ce-a mai mare parte a timpului, destul de des am urat-o si, rar, am reusit sa gandesc pozitiv (adica: toamna este una din etapele prin care trebuie sa trec ca sa poata veni primavara). E adevarat ca si anterior m-am bucurat de cate o culoare de frunza. Recunosc si ca, in momente rare, am fost extatica din cauza cetzei de toamna. Dar asta, cu ceatza, nu se pune pentru ca mie ceatza imi inspira stari sublime in care nimic altceva (cum ar fi anotimpul, de exemplu) nu conteaza.
Oricum, desi am raspuns de multe ori (si divers, in functie de toana) la intrebarea ‘care e anotimpul tau preferat?’, niciodata pana acum nu m-am gandit sa zic ‘toamna’. Acum asa raspund.
2. am mult-mult de lucru. Nu mai ajung nici sa scriu, nici sa citesc ce scriu altii. Si cand ma gandesc ca unii binevoitori (ca raspuns la posturile mele dedicate ratb-ului) ma indemnau sa-mi iau masina mica! Pai, dragilor, zilele astea doar in ratb mai ajung sa citesc ceva!
3. cineva a ajuns pe blogul meu dand search cu “asteptarile unui fier de calcat”. Zau.
Am fost la mars. (daca nu stii la ce mars, vezi postul anterior).
Au fost intre 100 si 200 de oameni dintre care 30-40 presa (numarul participantilor a variat pe parcursul traseului; maxim – pe la universitate).
Majoritatea au fost tineri si si mai tineri :) fetze acoperite partial si total, par in culori violente (uneori) si multe haine negre (dar nu numai). Vreo treime aratau (aratam) comun; vreo 5, hai sa zic max 20 aveam peste 30 de ani :). Acum, cand ma uit in urma, am ramas cu senzatia de oameni “vii” :).
Continue reading ‘ANTIFAFEST- rezumat de dupa mars’
Prin prezenta vă informez că:
- vineri, 10 noiembrie, este ANTIFAFEST, acţiune antifascistă.
- ANTIFAFESTul conţine un marş-manifestaţie antidiscriminare, filme şi concerte
- marşul pleacă la ora 14:30 din Piata Victoriei (Orange) şi ajunge la metrou izvor, trecând prin universitate, pţa unirii, splai
- filmele (începând cu ora 17) şi concertele (ora 19) se întâmpla la club underworld
Evenimentul e iniţat şi organizat de o … reţea informală de grupuri. Pe bune.
Din câte ştiu eu e primul eveniment de acest tip organizat de oameni şi nu de organizaţii. Nu că ar fi un lucru rău că organizaţiile organizează (eu însămi lucrez într-un ONG mare organizator de marşuri :)). Dar mă bucur în plus atunci când un principiu în care eu cred ajunge să fie promovat la iniţiativa unor oameni care nu sunt “instituţionalizaţi”.
Aşa că vă invit la marş. Mai multe info aici.
Mă simt ca o eroină de film indian lipsită de scenariu.
De-ar fi fost prezent scenariul aş fi plâns de durerea mare de suflet cu lacrimi în formă de lacrimă care să alunece meticulos de patetic pe obraji de piersică. Apoi mi-aş fi dansat bucuria exprimată prin întorsături de palme şi expuneri de degete. Şi aş fi cântat ondulat şi hipnotic cu voce pătrunzătoare care să zgârie un pic sufletul spectatorilor. Dar nu ştiu scenariul şi ma uit degeaba în toate părţile căutând indicii. Parcă aş sta într-un acvariu. In jurul meu se întâmplă lucruri la care dau să las lacrima s-apară sau să mişc armonios din încheietura mâinii. Am undeva prin ADN reflexele astea cu râsul, plânsul, dansul sau cântatul. Dar înainte să schiţez prima mişcare vizibilă cu ochiul liber, lucrul la care dădeam să reacţionez dispare. Rămân cu râsul/plânsul nespus căutând cu privirea buimacă lucrul ăla. Privesc în continuare pe laturile celelalte ale acvariului dar am uitat ce caut.
Sau: sunt ca o pisică albă, cu pete roşcate şi negre dispuse paradoxal şi cu urechi uriaşe, care tocmai a căzut de pe calorifer. Cu o secundă înainte dormeam acolo sus. Acum sunt jos, mi-am luat faţa de pisică interesantă şi mişc urechile într-o parte şi alta, mimând demnitatea. Privesc lung cu ochi galbeni spre colţul de unde, când cădeam, am auzit un fâşâit. Am dat să sar, să prind fâşâitul dar n-am sărit. Şi nici nu mai sar. Şi nici nu mai ştiu de ce am întors ochii galbeni şi urechile mari spre colţ. Dar rămân aşa şi pozez într-o atitudine preocupată. Mă simt dulce-acrişor.
Mie imi place laptele dulce. Surorii mele nu-i place.
Cu multi ani in urma mi-a picat in mana o carte dedicata in intregime beneficiilor laptelui dulce. Citeam, citeam (+beam lapte) si mergeam sa propovaduiesc in fata micii mele surioare. M-am bucurat intotdeauna de consideratie din partea ei asa ca, in saptamana in care am citit cartea, sora mea a ajuns sa bea (in sila) cateva inghitituri de lapte. Nu reuseam insa s-o conving ca laptele ar fi bun. Era de acord sa citeasca si ea cartea dupa ce o terminam eu, asa ca imi pusesem in carte ultimele sperante de razgandire a ei.
Mi-e greu acum sa-mi amintesc ce putea sa povesteasca omul ala de a umplut cateva sute de pagini, toate pro-consum lapte. Tin insa foarte bine minte ultimul paragraf din carte: laptele dulce e miraculos. Insa daca va numarati printre acei carora nu le place laptele dulce, nu-l beti.
Zilele astea mi-am adus aminte intamplator de poveste si mi-am dat seama ca acea carte a fost una dintre cele mai folositoare carti citite de mine vreodata:).
Au zis
RSS