femeia simplă

(da, de-ar fi pe muzica, ar exprima-o cel mai bine Berlioz)(nu ala cu paharul, care era berzelius. ala cu simfonia)

Dimineata m-am trezit usor apatica si mult paralela pentru o duminica pe care o planificasem sepia, zi de refacere, privit pe pereti si -momentul culminant- jucat cu copilul.

A fost invers.

Jucatul cu copilul presupunea facut de martisoare la muzeul de geologie. Ajunsi la muzeu am descoperit ca eu, om MARE, nu aveam voie sa ma joc. Am insistat fara rezultate, iar momentul culminant s-a transformat in asteptat copilul o ora sa se joace. Pentru ca tocmai acum m-am hotarat sa las cartea din geanta acasa (ca sa am loc pentru apa si napolitane), m-am trezit uitandu-ma pe peretii muzeului. (planificasem si aceasta activitate, e adevarat, dar in planul initial, privitul se intampla acasa). A fost interesant pana la urma, ca m-am gandit la una si la alta in timpul asta.

Si acum, sa trecem la cu totul neasteptatele si cu totul placutele surprize si revelatii ale zilei:

*** metrou, vagon cu grafitti urat. Urat-urat, dar cu ocazia asta mi-am dat seama ca alteori vagonul cu grafitti mi-a placut. (inclusiv ieri, la intoarcere. am prins un vagon cu geamurile acoperit de papagalicesi culori. frumos!)

Care va sa zica, m-am bucurat ca exista grafitti pe lume.

*** metrou, cersetor (sau, cum i-ar spune oblia, street performer) cu acordeon. Sa va spun un secret: nu rezist acordeonului daca melodia e cat de cat inteligibila. Vioara? Fara succes garantat. E nevoie ca vioara sa sune bine, tehnica sa fie decenta si, pe deasupra, sa rezonez cu cantecelul. Mamelor din lumea-ntreaga?/Tatal nostru? NU permanent. Clovnerii? Depinde de toane. Uneori s-ar putea sa mearga. (Asadar, nu uitati. Nu uitati acordeonul daca vreodata vreti sa-mi cereti bani.)

Reiau ideea- metro performer cu acordeon= bucuria 2.

***tot metrou, la intoarcerea dupa ganditul la unele timp de o ora. Mers de la o magistrala la alta cu copil de mana care vorbea incontinuu si incepea fiecare propozitie cu invocarea mea: Mami!…, Ma-mi!…, Maa-mi!…, MA! Mi!…. Raspuns ocazional, dupa posibilitati.

Cand ajungem aproape de magistrala noastra, prin seria de invocari incep sa disting zgomot elaborat de instrumente cu coarde. Zgomotul devine muzica si ne oprim la pasarela (sau cum i-o zice) sa ne uitam si ascultam de sus la 4 mushchetari (asa erau imbracati), foarte tineri, adusi de teatrul Masca, la metrou, sa cante (frumos) scurte fragmentzele cu trecere la public.

“Mama! Am lacrimi la ochi!” Ma uit ingrijorata la copil (i-o fi frig aici?) “De bucurie!” (fatza mica, radioasa, cu ochi intr-adevar rosii)(Pont suplimentar: Calin nu face inca bani. Dar pentru cand o face, tineti minte: el reactioneaza la vioara.)

Am coborat pe peron, am mai ascultat, am aplaudat. Ne pleaca un metrou (de trei ori). Copilului a inceput sa-i treaca din bucurie, ca lacrimi nu mai erau demult. “Vreau acasa!” Cumparam o masca de la teatrul masca si, din spatele ei, Calin mai descopera un rest de rabdare. Mic restul. “Mi-e foame!” Mama ingrata, scot Joe-le din geanta si incep sa hranesc copilul. “Am obosit in picioare!” Ma asez pe vine cu Calin pe unul din genunchi. Singura, asta ar fi fost o postura stabila. Cu copil care se aseaza, se ridica, impinge- ma clatin in directii imprevizibile. Dar scap fara cazaturi, cu un genunchi pus jos la un moment dat, si cu multe rasete de ambele parti (si poate si din altele). Se incheie si acest nou performance, nu fara sa fi bifat si un moment educativ: pana la urma Calin a inteles ca aplaudatul se face cu fatza la muzicieni si nu la mama (desi ea se bucura cand el aplauda).

Daca am zabovit 20 de minute in aceste conditii, se cheama, care va sa zica, c-am dat peste surpriza-bucurie 3.

***acasa, pranz intarziat, la mama (mea). Experiment culinar (al ei) extrem de reusit. Si multa galagie. 4.

***TV- campionatul mondial de patinaj artistic. locul intai, perechi (prins cu totul si cu totul intamplator). 5.

*** net. intru pe blogul care nu stiu cum se cheama (city limits?
bucharest republic?). Aflu ca la ei Isus e uneori femeie, totdeauna gay. (nu-i mai dau numar, ca nu stiu daca s-o trec la bucurii sau la revelatii)

***seara tarziu. am inchis demult calculatorul. Ma gandesc ca s-ar cadea sa scriu ce-am facut la muzeu, pentru cei interesati sa mearga. N-am chef sa aud iar bazait de PC, asa ca iau o foaie de hartie. Si scriu despre cu totul altceva. Si descopar, dupa vreo 5 ani in care afara de post it-uri si de semnaturi am scris doar tastand, ce bine e sa pun eu literele pe hartie!

Sfarsit

PS: vine si textul despre muzeu, in curand.