femeia simplă

(text preluat integral de aici)

Te interesează să trăieşti demn într-o ţară normală?  Te interesează lupta împotriva corupţiei?  Te interesează ca Monica Macovei să lucreze în continuare pentru tine?

Vino in Piaţa Universităţii marţi 27 februarie, între orele 16.00-18.00, pe treptele Teatrului Naţional. 

NE INTERESEAZĂ PE TOŢI.

Ia-ti si tu martisorul anticoruptie de la : http://contracoruptie.ong.ro   

Initiatori:        Grupul pentru Dialog SocialØ       Societatea Academica din RomaniaØ       Grupul OffensiveØ       Academia de AdvocacyØ       Freedom HouseØ       Apador-CH

+PS bonus, de pe HotNews: Luni, 26 februarie, HotNews.ro va propune o premiera jurnalistica: un ministru in dialog cu cititorii. Incepand cu ora 18.30, ministrul Justitiei, Monica Macovei, se va afla in redactia HotNews.ro, unde va raspunde timp de o ora intrebarilor formulate de dumneavoastra. Continuarea aici

Am fost invitata de oblia sa ma exprim in legatura cu urmatoarele chestiuni:

1. principala mea trasatura: umorul (daca sensul ‘trasaturii’ e concret: zambetul)

2&3. Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la un barbat&la o femeie: inteligenta grefata pe bunatate (bunatatea altoita cu inteligenta?)

4. Ce pretuiesc cel mai mult la prietenii mei: … sufletul (lor, al fiecaruia) 

5. Principalul meu defect: traiesc intr-o lume paralela. Bonus: lenea.

6. Indeletnicirea mea preferata: scrisul; vorbitul/tacutul cu 1-2 prieteni (actuali sau potentiali)(eventual intr-o cafenea cu vedere la strada) (miros de scortisoara)

7. Fericirea pe care mi-o visez: … e … absoluta. Fiind absoluta, nu-i conditionata de ceva anume. Mi-e greu sa explic, asa ca o sa va rog sa ma credeti pe cuvant. Am avut parte pana acum de ceva fericire absoluta (varianta demo, prespun; ca a fost limitata in timp)… si tot dintr-asta absoluta (fie si demo) visez.

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: sar peste primele 10 (sau 101?) locuri, la care nu vreau nici macar sa ma gandesc. Cea mai mare nenorocire pe care pot s-o spun ar fi sa traiesc printre lucruri 100% urate.  (dar e greu sa-mi imaginez ca asta s-ar putea intampla. Ex: acum locuiesc intr-un bloc urat, care are insa la intrare un copac in care e ‘ascuns’ un stalp de iluminat. De fiecare data cand ajung seara acasa nu vad blocul, ci ma bucur de cat de frumos e copacul :))

9. Locul unde as vrea sa traiesc: … n-am curaj sa va spun :D… e bucurestiul. Mi-ar placea sa petrec timp (mult) si in alte locuri (cu mare, soare, liniste). … Mi-e dor de Thailanda.  Dar sunt foarte ok cu traitul in Bucuresti.

10. Culoarea mea preferata: verde, albastru, violet (toate 3 in variante inchise), galben luminos, cald.

11. Floarea care-mi place: magnolia, narcisele … multe

12. Pasarea mea preferata: pinguinul, corbul, albatrosul

13. Prozatorii mei preferati: Kafka, Louis de Bernieres, Hesse, M Yourcenar, Murakami, Adriana Bittel… Rushdie (cateodata)…HP Bengescu (mai nou am descoperit ca-mi place sa citesc femei care scriu ca femei… asa ca o trec si Simona Popescu din care am citit intamplator Exuvii)

14. Poeti mei preferati: … n-am. N-am mai citit poezie in ultimii 10 ani. Cand citeam: Blaga.

15. Eroii mei preferati din literatura: n-am

16. Eroinele mele preferate din literatura: Mary Poppins

17. Compozitorii mei preferati: Mozart, Bach, Rahmaninov, Ceaikovski, (raspunsul asta e asa, pentru conformitate… pentru ca am bucatzele preferate de la nenumarati compozitori si de la toti am ascultat si … alte bucatzele pe care n-o sa le re-ascult; +ca interpretarea conteaza).

18. Pictorii mei preferati: Van Gogh, Matisse, Klimt, Kandinski… si multi altii. Nu obisnuiesc sa-i cultiv, dar pentru mine ‘frumusetea’ e valoare fundamentala asa ca arta conteaza (sau, vorba lui Exarhu: face diferenta:P).

19. Eroii preferati din viata reala: sunt multi cei pe care-i admir dar nu-s modelul de om care sa functioneze pe baza de … modele constient alese. Nu vreau sa zic ca ‘eroi’ nu exista (fie ei din viata reala, mitologie sau literatura) ci doar ca eu n-am repere de acest tip, functionez in alt … referential :D

20. ce urasc cel mai mult: … ma indepartez spontan de cei care se mint constant pe ei insisi.

21. calitatea pe care as vrea s-o am din nastere: curajul

22. cum as vrea sa mor: linistita

23. greselile care-mi inspira cea mai mare indulgenta: cele ale copiilor. Si cele facute din frica :)

24. deviza mea: nimeni nu-i perfect (prietenii stiu de ce :)) 

Oblia a adaugat inca 3 puncte: ganditori, mit si atleti preferati.

Ganditori: Jung (cred ca ea voia filozofi… dar d-astia n-am).

 Mit (mai degraba personaj mitologic preferat): Medusa, intr-o varianta cosmetizata (in sensul ca mi-ar fi placut sa fie si frumoasa; dar e ok si asa cum e ea). (Peste toate am o fantezie personala legata de par care tot la M ma duce: mi-ar placea sa am parul fie albastru, fie … serpi. Nu veninosi, ci temperamentali, vii si expresivi… care sa-si modifice armonios&non stop … posturile… daca s-ar putea in concordanta cu starea mea de spirit :))). Atleti preferati n-am. 

Mai departe, duc chestionarul catre: Diana, de_ce si cu voia dvs, ultimul pe lista- painkiller.  

PS pentru oblia: n-am copiat de la tine la 21 si 23!!… si nici nu am fost influentzata de raspunsurile tale! Vazusem chestionarul de cateva zile si astea au fost printre intrebarile la care am stiut spontan raspunsul meu, si fara dubii :)   

Exercitiu de imaginatie: Tu, barbat standard (adica: major, incadrat in campul muncii, heterosexual), gasesti femeia alaturi de care iti doresti sa traiesti o viata. Femeia e standard la randu-i (… pentru ea ‘heterosexuala’ e suficient ca sa defineasca ‘standardul’:)), sentimentele sunt reciproce si hotarati sa va casatoriti. 

Insa, ghinion! Vecinii, auzind care-s planurile voastre de viitor, nu sunt de acord.  Dl Becali, vecinul cu bani, iese la TV si zice: „Eu unul sunt impotriva.  Dau bani si facem referendum”.  Dl X de la ziar (ex: CTP, intr-un editorial de anul trecut) isi zice si el parerea personala despre cine ar trebui sa se casatoreasca cu cine; voi il cititi si va dati seama ca nu-i respectati criteriile.

Ce faceti in acest moment? Presupun ca iti iei doamna la o discutie, ii prezinti ziarul&lista de semnaturi a asociatiei de locatari si-i spui:

-Uite, draga mea, nu ne mai casatorim.  Nu-s vecinii de acord.

Sfarsit. 

PS: parerea BORului n-am mai pus-o la socoteala. In cazul BORului, lucrurile ar trebui sa fie clare: daca BORul nu recunoaste un tip de casatorie, nu o oficiaza la ‘ei’ in biserica. Chiar daca e adevarat ca pentru drept credinciosi (et. al.) parerea BOR conteaza, exista deja destule precedente care sa indice (celor care mai au inca dubii) ca influentza bisericii se limiteaza la … biserica. Oameni care tin de culte religioase diferite au fost si pana acum declarati casatoriti de ofiterul starii civile, in ciuda implicitelor probleme pe care se poate presupune ca aceasta situatie le va crea Celui/Celor de sus. (mi-l si imaginez pe Sf Petru, confuz, in poarta raiului, in fatza unui cuplu el-crestin&ea-evreica, sunand pe firul scurt „Prea Bunule, la ashtia ce bifez in formularul de receptie? Single sau married?”). Ma rog, revin din reverie; asta e problema Lor. 

Regret ca ieri, cand venise lumea cu argumente contra, eu am ajuns pe langa net doar pentru 2 minute. Revin azi, cu pareri de … coloratura :) :P 

Nu intru in detaliile tehnice in care m-a bagat trecatorul (pe care, dealtminteri, il stimez nespus :)) cu trimiterea sa la linkul cu pricina, ci ma opresc la principalele contraargumente pe care le aduce votului uninominal cetatzeanul simplu (+ Ion Iliescu):

1.  poporul e prost si va alege in conformitate cu nivelul sau si

2 (oarecum o consecinta a punctului 1) se va umple parlamentul de oameni ‘fara pic de cunostinte in domeniu’.

1. ‘Poporul e prost’ e subiect delicat. Mi-e greu sa aduc argumente pentru ‘poporul e destept’, odata ce poporul e …mult si divers :P. Dar imi permit sa va atrag atentia ca votul universal vine cu avantaje si dezavantaje (indiferent care ar fi sistemul electoral) si ca discutia pe aceasta tema e incheiata de mult timp.  N-am auzit pe nimeni (persoana publica) care sa-si permita sa vina cu propunerea ‘haideti sa limitam dreptul la vot. Dreptul la vot sa fie acordat in functie de IQ/nivel de cunostinte/avere/rasa/gen’.  Ca sa nu mai vorbim ca la ‘poporul e prost’, solutia ‘sa lasam sa hotarasca partidele, ca ele-s si deshtepte si se gandesc si la binele poporului’ (!!!…!) e… e dubioasa (eufemism).  Oricum, si in varianta in care votezi lista, nu persoana, acelasi popor voteaza. 

2. ne alegem cu parlamentari fara cunostinte in domeniu. Wow! Noi, care avem parlamentarii ‘care este’, nu putem lasa asa ceva sa se intample! Acum parlamentul e plin de oameni responsabili, dedicati, cu experienta si cunostinte care contribuie hotarator la propasirea natiei. Partidul compune  listele pe baza competentei ‘candidatilor’. Nu? :P. (in permit sa va impartasesc motivul din care cred eu ca CVT este impotriva votului uninominal. Pai cam toate procentele partidului sunt aduse de tribun… In clipa in care vom vota persoana e probabil ca vadim sa-si castige cinstit locul in parlament. Dar ce se va intampla cu dna mitzura?… si cu ceilalti ideologi de frunte ai PRM? Vai noua! Si, desigur, vai lor!). Nu neg ca cei cu bani (destui ca sa-si poata cumpara imaginea si alegatorii) si cei cu carisma vor fi avantajati. Dar dati-mi voie sa va atrag atentia ca exact la fel se intampla si acum. Doar ca acesti ‘candidati avantajati’ mai trag dupa ei serii de anonimi (pe liste) care-si sfarsesc mandatul fara ca majoritatea celor din popor sa aiba idee ca respectivii anonimi i-au … reprezentat(!), motzaind cate o legislatura in parlamentare fotolii.  

Altfel, temerea ‘drob-de-sare -iana’ ca parlamentul se va umple de candidati independenti care, desi bine intentionati, vor fi lipsiti de sprijinul unui partid si deci, legati de maini si de picioare, mi se pare … nejustificata (folosesc iar un eufemism, da). Cred ca, in continuare, majoritatea covarsitoare a parlamentarilor va fi inregimentata politic si ca partidele se vor descurca binishor si-si vor adapta campaniile la noul tip de vot (dovada este si faptul ca majoritatea partidelor par sa sprijine votul uninominal).  Parlamentarul va avea de jonglat cu interesele partidului SI cu interesele alegatorului. O sa fie mai complicat pentru el. In schimb, eu, ca femeie simpla ce sunt, voi sti cine ma reprezinta in parlament (chiar daca nu a fost alegerea mea) si cine este responsabil fatza de mine. Cresterea gradului de responsabilizare a parlamentarului in relatie cu alegatorul este un lucru bun (pentru mine). Parerea mea. Bazata destul de mult pe intuitie, recunosc :).  Pentru argumentele tehnice, incerc sa-l prind pe un coleg de la Pro Democratia si sa-l conving sa posteze ceva … rational. Eu stiu doar ca proiectul lor de lege e o varianta de oarecare mijloc intre lista si vot uninominal, care a luat in calcul temerile care pentru mine-s abstracte :P.

Pentru mine relatia directa ‘alegator-parlamentar’ aduce un beneficiu (aici, in romania mea) care nu poate fi contrabalansat de eventuale dezavantaje. Asa ca-mi permit sa va recomand in continuare cu convingere: mergeti si semnati petitia :)

Zilele astea, cand majoritatea celor care intra pe blogul meu cauta informatii despre Fundatia Istodor, eu m-am apucat sa scriu despre… anorexie.  Ca sa nu-mi dezmint eterogenitatea preocuparilor dovedita pana acum, continui cu o invitatie la semnat petitie (oricum nu mai venisem de mult cu civice indemnuri)… :) 

Asadar, iata o petitie care sprijina votul uninominal. Citez paragraful introductiv:

Te-ai saturat de nesimtirea, aroganta, incapacitatea si prostia parlamentarilor nostri? Crezi ca e gresit sa generalizam aceste “atribute”? Hai sa-i individualizam si sa-i responsabilizam, sa-i putem aprecia sau judeca pe fiecare in parte, in interesul fiecaruia dintre noi. Semneaza pentru votul uninominal. Da cu adevarat importanta votului tau. (pentru restul argumentelor si pentru semnaturi, click aici…) 

Cat despre fundatia istodor… puteti sa va tineti la curent cu noutatile urmarind comentariile si linkurile de aici.  Dupa cum ziceam si intr-un comentariu, ca sa aflu noutati despre ancheta demarata in urma plangerii mele, va trebui sa merg personal la politie… lucru care-mi este destul de peste mana.  Dar poate reusesc saptamana viitoare sa fac si asta.  Pana atunci, semnati pentru vot uninominal si anuntati si pe altii ca o pot face.

Una din cautarile cu care s-a ajuns astazi pe blogul meu este “cum imi dau seama ca sunt anorexica”.  Ii raspund aici, serios, pentru ca la randu-mi, fiind foarte slaba, am fost ani de zile banuita de anorexie de catre prieteni. Prietenii in cauza erau englezi, iar la ei in tzara anorexia este o boala care se bucura (si atunci si acum) de multa atentie. 

La vremea aceea eu eram cu totul nepregatita sa ma confrunt cu asha suspiciuni si mi-a trebuit vreo juma de an sa inteleg ce voiau oamenii aia de la mine. 

Totul a inceput discret: am inceput sa primesc de la prietenii englezi tot felul de pliante despre tulburarile de alimentatie.  Dupa ce-am primit mai multe serii de astfel de materiale ajunsesem la concluzia ca prevenirea tulburarilor de alimentatie e un fel de hobby national la englezi.  Si deja nu-i mai bagam in seama. Luam pliantele gratios si le depozitam direct la cos (… dupa ce plecau).

Apoi, cand se intampla sa mananc alaturi de ei, dupa masa, auzeam invariabil fraza magica: ‘ma bucur sa vad ca ai mancat’ (?!?! Asta ce-o fi? Vreo politetze britanica? Si cum s-o raspunde?)  

Intr-o zi am primit o carte intreaga pe tema anorexiei, de la prietena mea cea mai apropiata (dintre toti englezii ashtia de care va zic). Am ramas perplexa de lipsa de imaginatie de care dadea dovada (ma cunostea suficient de bine ca s-o nimereasca mai bine cu cadourile) …si am avut revelatia: Michelle, tu crezi ca-s anorexica?!

Drept raspuns ea mi-a intins o foaie de hartie si un creion si mi-a zis:  deseneaza-te, te rog! (acum stiu: unul din semnele anorexiei e faptul ca te vezi gras/a cand esti slab/a; in viziunea ei eu ar fi trebuit sa desenez o grasa si sa scriu deasupra ‘irina’; cum insa n-aveam chef de desenat am declinat invitatia).

N-am reusit atunci s-o conving ca nu-s anorexica (am incercat o vreme sa-i explic, dar am renuntat sa mai duc munca de lamurire cand ea mi-a zis ca un anorexic adevarat nu se recunoaste a fi anorexic si neaga vehement orice acuza in aceasta privintza).  Am avut nevoie de ani de zile (vreo 5) timp in care ‘ei’ au putut observa ca nu mor (in ciuda faptului ca refuz sa ma tratez de anorexie) si nu slabesc sub greutatea mea obisnuita.  Si, in acest timp, am fost mai atenta la orice info legata de anorexie.   In continuare, va impartasesc din experienta mea acumulata atunci (disclaimer: nu-s nici medic, nici psihoterapeut). 

 Anorexicul este o persoana care, desi este sub greutatea normala, se vede prea grasa si-si dedica o mare parte din timp slabitului.   

Pasi pentru a vedea daca esti sau nu anorexica:

1. intreaba-te: sunt grasa? Daca ai raspuns ‘nu’, te poti opri aici. Nu esti anorexica. Daca ai raspuns ‘da’, treci la pasul 2.

2. mergi si afla-ti indicele de masa corporala. Daca tu te vezi grasa si, calculandu-ti indicele asta, afli ca te incadrezi la slabe/foarte slabe… e foarte posibil sa fi anorexica. 

Reiau ideea: o persoana slaba care e convinsa ca e grasa e probabil anorexica. O persoana slaba care stie ca slaba e… o persoana slaba. O persoana grasa care se stie grasa e, la randu-i, grasa. 

Alte lucruri pe care le pot face anorexicii:  - isi cunosc in amanunt orice portiune a corpului cu urme de grasime si sunt oripilati ca le poseda (pe respectivele portiuni).

- petrec mult timp gandindu-se la mancare si la modalitati de reducere a numarului de calorii ingurgitate. Grasimile sunt absente din meniul lor.

- le place sa gateasca… pentru altii. Umplu cu generozitate farfuriile comesenilor si insista ca acestia sa manance in timp ce ea/el evita cu totul sa inghita ceva din ce-au gatit sau isi pun in propria farfurie o boaba de mazare pe care o mai si taie bucati inainte s-o manance.

- se imbraca in haine lalai; isi ascund corpul

- fac sport cu obstinatie

- se cantaresc, tot cu obstinatie, si totul se evalueaza in calorii

- e posibil sa-si provoace varsaturi, in rarele clipe cand ajung totusi sa manance (asta e insa mai degraba semn de bulimie; bulimicii manaca necontrolat, se simt cuprinsi de vinovatie dupa, si vomita; tot tulburare de alimentatia si asta, dar ceva mai usor de tratat pentru ca bulimicul macar e constient ca are o problema).  

 Dupa cum ziceam, problema principala a persoanelor anorexice este ca nu-si dau seama ca au o problema. Sunt absolut convinse ca sunt prea grase, in ciuda oricaror evidente care zic ca-s altfel. De cele mai multe ori anorexicii au nevoie de ajutor din afara- de familie sau prieteni care sa ‘se sesizeze’ si sa faca primul pas pentru ei.  Solutia e psihoterapia. Pentru Bucuresti, pot sa recomand eu psihologi ok, daca nu stiti la cine sa apelati (trimiteti mesaj la irina.nita at yahoo dot com). 

In weekend. Pentru nostalgici, iata si poza.

2 zile, vreme frumoasa, drum dus-intors lejer, nimeni pe plaja (cu exceptia unei doamne caine care avea insa treaba si, chemata de mine fiind, a trecut doar sa salute), nimeni in apa (pustietate miraculoasa in comparatie cu ‘sezonul’, cand plaja arata a colonie de pinguini iar apa, …care apa? daca nu stii sa inoti n-ai nici o sansa sa inveti din cauza ca spatiul personal ‘de apa’ coboara sub 2m, diametru), miros vag de scoici descompuse, valuri (mici :( … dar nu poti sa le ai pe toate, nu?)…  

Si restaurante, c-am mancat ‘in oras’.  2 dintre ele (dintre restaurante) mi-au lasat impresii memorabile… pe care le consemnez aici cu sperantza ca pe viitor voi tine minte unde sa intru si unde nu. 

Onplonj, constanta. Terasa fiind inchisa in aceasta perioada, am intrat ‘inauntru’ si ne-am trezit in ceva care arata (si mirosea) a carciuma proasta de cartier.  Doamnele care serveau erau suparate toate (tineam minte din vizitele anterioare ca personalul e prost dispus acolo asa ca in prima clipa n-am pus la suflet, ba chiar dimpotriva, am avut un sentiment de spatiu ‘familiar’). 

De data asta, totusi, parca erau mai prost dispuse ca oricand. La un moment dat m-am gandit ca poate-s homofobe (il aveam la masa pe DZ (despre care am mai scris), care-i un model de gay destul de vizibil) (poate ar trebui sa plecam? ashtia or sa ne scuipe in mancare)… nu erau homofobe (cred), ca au ras in hohote nechinuite la una din glumele lui DZ (desigur)… asa erau ele, suparate. 

Ma rog, am comandat diverse lucruri si am asteptat. Unul din comeseni (o comeseana mai precis) a asteptat o saramura de crap vreme de juma de ora, timp in care tot restul lumii manca, iar fetele ospatare ridicau din umeri (usor iritate) cand erau intrebate de mancarea doamnei in cauza. Ridicau din umeri inseamna exact asta: ridicau din umeri/priveau ushor incruntate intrebator fara sa zica nimic, dupa care dispareau. Sa aduca saramura, credeam noi. … Dar nuuuu. Ca n-au adus-o. 

Inainte sa moara de foame, comeseana s-a dus la bucatarie incercand sa gaseasca pe cineva vorbitor in randurile personalului.  A gasit (‘s-au incurcat comenzile’ a zis ospatara vorbitoare (usor iritata, conform specificului local) … ‘si de ce sunteti suparata?’, a zis comeseana noastra…  (…) a ridicat din umeri ospatara… etc; pe scurt, fara scuze din partea onplonjului; nu s-a auzit nici macar “acum, c-am descurcat comenzile, in 10 min/7 ore veti fi servita, linistiti-va”). Dupa inca 10 minute a venit mancarea mult asteptata… pardon, de fapt nu era cea asteptata (care era saramura cu mamaligutza) ci alta (crap pane cu cartofi)… dar in conditiile date, cine ar mai fi facut caz de acest detaliu? (comeseana zice despre crap ca ar fi fost foarte bun; eu nu pot zice acest lucru despre rechinul meu… in schimb imi permit sa va previn ca nu se cade sa puneti prea mare pretz pe evaluarea facuta de un om flamand unui produs comestibil; va impartasesc si un secret pe baza caruia eu am ajuns sa am renume de bucatareasa excelenta: dati-le oamenilor sa manance 1 ora mai tarziu decat se asteapta- in clipa in care aparetzi cu mancarea, nu vor conteni cu laudele :P).   

Restaurantul turcesc, de langa gara (tot constanta; nu-i stiu numele restaurantului).  Pe acesta nu pot sa-l rememorez prea clar din cauza ca la ora asta mor de foame, iar mancarea acolo a fost extraordinara. Servirea a fost dupa model turcesc, cu lipia calda oferita din partea casei, cu explicatii pentru felurile de mincare (jalnic prezentate in meniu, ca pareau toate acelasi lucru) si cu felul pe care-l voiam eu (aparent nedisponibil) pregatit dupa 2-3 minute de sushoteli si vizite (ale ospatarului) la bucatarie (vizite incheiate cu atat de placut auzului ‘se poate face’). 

Mi-a placut la mare :)

Va zic. Motivul din care nu mai ajung sa scriu este urmatorul: ACCEPT, organizatia la care lucrez, mi-a dat voie ‘sa-mi fac’ blog de serviciu. Asa ca toate gandurile razletze care pana acum ajungeau sa fie exprimate aici sunt indreptate spre viitorul blog. In 1-2 saptamani sper sa-l pornesc. Pana atunci, primesc (si aici) propuneri pentru teme de articole.

… in opt limbi ‘sudesteuropene’ + engleza (si sunt inca in viatza!! :)))).  Articolul meu despre drepturile si obligatiile fumatorului in relatie cu nefumatorul a ajuns sa fie prezentat pe un site/portal numit Southeast European Times.  Iata linkuri catre variantele in romana si engleza ale materialului de pe portal (pe celelalte, odata ajunsi acolo, le gasiti usor; ramane sa le si intzelegeti :) )

PS: iata cum (cred eu ca) se zice in greceste “În clipa în care ajungeţi să-mi ziceţi ‘lasă-te de fumat!’ intraţi în zona mea personală. Este un sfat nesolicitat şi invaziv”:

Όταν έρχεσαι και μου λες ‘Κόψε το κάπνισμα!’, παραβιάσει τον προσωπικό μου χώρο. Αποτελεί αυθαίρετη συμβουλή και είναι κατακτητική”.

PPS: da, nu prea am chef de scris. am remarcat si eu ca ultimele 2 posturi numai articole nu se pot numi… ce sa fac? presupun ca-i configuratia astrala nefavorabila, ca alta explicatie n-am. sper sa-mi revina inspiratia zilele astea.

mda. n-am stare pentru scris… dar vreau neaparat sa impartasesc publicului primele 10 cautari cu care a fost gasit blogul meu pe net, ieri: