Mamei mele -care a petrecut ieri cateva ore intr-o sectie de politie aglomerata, incercand sa-si faca o noua CI- i s-a facut rau. Facandu-i-se rau, a iesit la aer si s-a asezat pe iarba sectiei de politie. Pentru ca a continuat sa-i fie rau, s-a lungit pe aceeasi iarba. Si a stat acolo o vreme. Azi imi povestea cum vedea doar picioarele oamenilor care treceau pe langa ea. (La noi in familie, precum in apusele vremuri cu doamne si domnite, femeile lesina. Nu umblam cu sarurile dupa noi pentru ca stim ca-i suficient sa te asezi jos 5 minute atunci cand ti-e rau, ca sa-ti fie curand bine*. Lungitul in iarba/pe trotuar/carosabil nu-i un remediu la care sa recurgem in mod obisnuit; era solutia extrema la care mama a apelat pentru ca n-a reusit sa stea pe un scaun/pe o treapta in timp util.)
Asa. Ziceam ca statea lungita in iarba, se uita la picioarele oamenilor care treceau pe langa, si-si dorea sa o lase lumea in pace (pentru ca ea stia c-o sa-i treaca). Cat a stat acolo au venit 2 reprezentanti ai politiei, care au intrebat-o daca e ok, daca vrea o salvare, daca vrea un pahar cu apa. A vrut apa, si-a revenit si s-a intors la coada.
Nici unul din ceilalti trecatori nu s-a oprit sa o intrebe de sanatate. Ca ea nu s-a suparat, ca oricum nu voia sa vorbeasca cu ei, e alta poveste. Imaginea orizontului mamei mele limitat la picioare care trec pe langa ma urmareste insa.
Si mi-am amintit de cand eram insarcinata. Atunci mi se facea rau si o data pe saptamana. A trebuit sa petrec niste timp stand pe borduri, am cerut locuri in transportul in comun si m-am descurcat. O singura data, in timpul sederilor mele pe borduri, a venit la mine un tanar (tigan, by the way) care m-a intrebat cum ma simt, daca vreau sa ma ajute sa merg acasa si care, desi i-am spus ca-s ok si o sa plec singura in curand, s-a dus si mi-a cumparat un suc rece la 0.5 pe care mi l-a dat fara sa vrea sa ia bani pe el, si pentru care n-am apucat sa multumesc. (Informatii colaterale: cat am fost insarcinata, n-am aratat a femeie insarcinata; drept care am beneficiat de loc in autobuz (chiar si la 8 luni ale sarcinii) doar cand l-am cerut. Parerea mea e ca era evident ca eram insarcinata- parerea prietenilor era ca-mi lipsea atitudinea corespunzatoare si ca, doar dupa burta, oamenii nu aveau cum sa-si dea seama :)) (alta paranteza: Tinerii sa nu se impacienteze; nu ceream loc de la tineri bombanid generatia de azi, ci ceream de la persoana care se nimerea sa fie in dreptul meu. Ca mi se facea rau instant si imprevizibil si nu mai aveam timp sa analizez varsta si starea de sanatate a calatorilor; si nici sa merg la locurile dedicate persoanelor cu nevoi speciale.)
Mi-am mai amintit si de mine acum cateva saptamani, cand am trecut pe langa un tanar care statea pe o banca cu capul lasat pe spate si gura deschisa. Am dat sa ma opresc, dar nu m-am oprit, contand pe ceilalti c-or s-o faca. Dupa cativa pasi am intors capul, tanarul era tot acolo, tot asa, si pe langa el nu mai era nimeni. Tot nu m-am oprit. Dupa alti pasi am intors iar capul, cu gandul ca de data asta daca-i tot acolo ma intorc. Nu mai era tot acolo, era in mijlocul strazii mergand cu mainile departate, intr-o evidenta stare de reverie. Si ocolit de masini. Dupa cum mergea era ok; doar usor …extatic (sa ma ierte eXstatic! :)). Am apucat sa-l vad ajuns din nou pe trotuar si m-am dus in ale mele.
De ce-i lasam in plata Domnului pe oamenii care par sa aiba probleme acute de santate? Nu-i repros la adresa celorlalti; e intrebare (si) pentru mine, care fac asa. Eu sunt dintre cetatenii responsabili care nu arunca gunoi pe jos, care dau de bunavoie (si cu voie buna) locul in RATB, si care, in general, intind usor o mana de ajutor cui pare sa aiba nevoie de ea. Ajung uneori iresponsabila in responsabilitatea mea, pentru ca vorbesc cu hotii pe care se intampla sa-i vad in acelasi RATB sau previn discret/in gura mare persoana care e pe cale sa devina ‘pagubita’. (disclaimer: cu hotii sa nu faceti ca mine. eu am o abordare personala, cu zambetul fermecator pe buze si privirea … incurajatoare tinuta drept in ochii hotului (chiar si atunci cand ma adresez potentialului pagubas), abordare care, deocamdata, m-a ferit de repercusiuni :D).
Dar… Daca vad barbat de un anume fel cazut la pamant, o sa prefer sa-mi imaginez ca-i beat, daca vad om in tinuta homless lungit pe spatiul verde, o sa prefer sa-mi imaginez ca se odihneste, iar daca vad pe cineva care in mod evident nu se simte bine, o sa astept restul lumii sa-l intrebe de vorba sau sa sune la 112. De ce?
* asta (cu asezatul 5 minute ca sa nu lesini) s-ar putea sa nu functioneze in cazul altor familii. persoanele cu probleme similare ar trebui sa mearga la doctori si sa se caute. parerea mea.
Comentarii noi