Calin este baiatul de aproape 5 ani, ale carui comentarii sunt listate partial in sectiunea dedicata lui. Pot spune ca e baiatul meu (pentru ca este), dar adevarul este ca mai degraba eu sunt mama lui. :)
Revelatia asta, cum ca eu sunt definita in ochii multora prin relatia mea cu el, mi-a fost prilejuita de potzekalnikov. Nu-l cunosc pe potzekalnikov, cu care am schimbat doar 2-5 vorbe virtuale pe niste bloguri (asta in conditiile in care el pare sa fie foarte vorbaret din fire, ca-l vad comentand adesea :)). Zilele trecute insa m-am regasit in blogrollul lui, sub numele de ‘mama lui calin’. M-a bucurat. Intai, pentru onoranta includere in lista, apoi pentru nominalizarea mea in aceasta calitate. Am zambit si am vrut sa-i multumesc. Cum insa nu m-am invrednicit s-o fac spontan, tot gandindu-ma ‘sa nu uit sa-i zic merci’, mi-am dat seama ca are mai multa dreptate decat vazusem eu initial.
Pentru un numar covarsitor de oameni, asta (si doar asta) sunt: mama lui Calin.
In partea de lume in care Calin isi face plimbarile, cel putin, C stie pe toata lumea (din categoriile vanzatori si vecini); le stie numele, problemele personale (daca sunt publice), preferintele alimentare, problemele domestice (de genul ‘o chiuveta care trebuie reparata’), bolile etc. Saluta frumos si raspicat si ofera informatii despre preocuparile lui (daca e intrebat). Intreaba daca omul a gasit un instalator bun (pentru chiuveta aia de care ziceam mai sus). Intreaba ce fac rudele, cainii sau pisicile oamenilor pe care-i intalneste (daca stie de existenta lor). Daca nu, vorbeste despre aspecte generale ale lumii si vietii (cum sunt E-urile din alimente, problema spatiilor verzi din capitala, faptul ca trenurile au intarzieri atunci cand e foaaarte cald pentru ca se deformeaza sinele de la caldura si mecanicii trebuie sa conduca incet ca sa nu deraieze trenurile. Adica sa nu sara de pe sine). Si, foarte important, vorbeste clar si armonios, de parca tot ce spune e de importanta capitala pentru celalalt. (Am inregistrat o data, in joaca, o conversatie dintre mine si Calin. La reascultare, m-a frapat diferenta: desi ceea ce spuneam eu era important si relevant (parerea mea), ma auzeam de parca eram o caseta pusa pe fast forward… pe care o bazai ca sa ajungi la ceea ce vrei sa asculti cu adevarat. Interventiile lui Calin erau de asa natura ca te faceau sa te opresti din orice sa vezi ce are ‘acest om’ de spus.)
Eu, ies foarte rar la cumparaturi in cartier, iar cand o fac ma marginesc la … cumparaturi, buna ziua, multumesc, da, nu, la revedere.
In aceste conditii cred ca nici nu mai trebuie sa va explic ce se intampla atunci cand eu ies cu copilul, la cumparaturi, in zona lui de influenta:
- Buna ziua. E-AAA este MA-MA Mea. Am iesit impreuna sa cumparam (…).
:))
Mi se pare o situatie extrem de avantajoasa. Multumita lui, am parte de un ‘tratament’ preferential, de oameni care ma privesc in ochi si zambesc cu toata gura in timp ce-mi umplu sacosele. Si nu am obligatia de a face, ’la schimb’, conversatie, pentru ca de asta se ocupa (cu gratie) Calin. Recunosc ca ma simt …norocoasa. Norocoasa ca sunt ‘mama lui Calin’. :)
PS: nu m-ar mira sa aflu ca Calin il stie pe potzekalnikov :). Am patit-o deja la job, unde C (venit in vizita) m-a prezentat unei doamne venite cu ‘treaba’, dar pe care eu o vedeam pentru prima data; doamna pe care C o stia bine din alte medii. :)
“Conversatia despre francezi mi-a amintit o intamplare mai veche (cu un an) cand calin a intalnit primul neamtz din viata lui. Neamtul vorbea foarte bine romana (isi facuse studiile la noi), dar cu un puternic accent german. Si discuta lejer cu calin. Dupa 15 minute de conversatie calin spune:
- Adam, tu stii SI romaneste? (de unde am dedus ca pana atunci copilul meu credea ca vorbise in germana cu amicul adam)”
Mi se pare incredibil! :) Am citit ce ai scris tu pe acolo si pur si simplu nu-mi vine sa cred!
Un val pornit din tine m-a înghesuit fără nicio jenă - asta e clar. Eu în serios te-am luat şi multe întrebări mă chinuesc, mai ales noaptea, de atunci : să-ţi fac ceva sau să te păstrez pentru cealaltă viaţă!? Asta pentru că nu vreau să te descopăr că ai părţi anatomice la fel ca toate. Nu vreau să te pierd, avându-te exact ca ăla. Ştiu, toate vor deveni degradante dacă voi trece dincolo, însă, de pe-aici, şi acum. Aşa, accept ca Dumnezeul meu să fie femeie, adică imperfect. Pentru : numai într-un dumnezeu-femeie te poţi pierde cu totul. Şi eu asta vreau : să scap. Numai aşa poţi deveni una cu pierderea. Adică : Posezi ceva numai dacă renunţi la el. Că, o dată ce-l ai, next step nu poate fi decât pierderea. La ceva ce nu-l ai nu poţi decât renunţa, avându-l. Şi mă tot joc în minte cu tine, aşa, şi-mi place - uite-mă cum am ajuns! Dar valul de la tine nu m-a răsturnat (poate că tu asta-ţi doreai : să-mi fii deasupra), rezist exact ca un falus de catarg al unei corăbii greceşti rătăcită pe o mare a dorinţelor nemanifeste. A trebuit să-mi pătrundă în carne asumându-mi Legea ca să realizez că motivul pentru care mă mai păstrez încă viril şi drept se datoreşte adevărului că valul de la tine este, în fapt, o libaţie : buzele tale l-au atins în mod acosmic. Şi-s ud pe tot corpul de tine - hoaţo, de ce mă chemi aşa şi nu-mi trimiţi un email!? Ţi-e teamă că numai avându-mă mă poţi pierde? Dacă da, decretez : încă de pe-acum mi-e dor de tine!
calin e numele meu preferat pentru un viitor potential baietel :).
intotdeauna m-am intrebat cum e sa devii mai putin tu insati si mai mult mama cuiva; in capul meu lucrul asta semana putin cu o anihilare personala si ma speria (sperie) destul de tare.
citind povestea ta imi dau seama ca nu e neaparat sa functioneze asa, ca practic nu esti anihilata, ci completata si…mandra :).
good job, mama lui calin ;)
@runbaby: m-am gandit mult la ‘raspunsul potrivit’ pentru comentariul tau. concluzia e ca ‘nu stiu ce sa zic’ :D. oricum pot sa zic ca eu n-am senzatia ca-s mai putin eu insami si mai mult mama lui calin. ci ca eu sunt tot eu insami… si la vechea versiune de ‘mine insami’, s-a adaugat si noua dimensiune: de ‘mama lui calin’. :)
cat despre nume… :) eu cred ca copilul ‘isi cere numele’. mi-a (ne-a) luat vreo 5 luni (insarcinata fiind) ca sa gasesc numele. dar cand l-am gasit, am fost sigura ca asta este si asta a fost mereu :). eu l-am gasit (pe nume)… dar tot restul lumii implicate in proces a fost unanima: da, asta e numele:)
‘completata si mandra’ zici tu ca ma simt. eu zic ca ma simt mai degraba ‘completata si uimita’. nu mi se pare ca-i meritul meu (sau al altcuiva), ci ca asa e calin. sunt uimita ca am avut bafta unui copil asa de diferit de mine si totusi atat de compatibil :). (da, parerea mea este ca parintii au un rol important in dezvoltarea copilului, dar ca hotarator e felul copilului. care e un ‘dat’.)