femeia simplă

Eram in trecere pe la biroul unui prieten vechi pe care demult nu-l mai vazusem.

Dupa intrebarile si raspunsurile de rigoare (cum iti mai e? ce faci acum? x/y/z/w/ et al ce mai fac?), el  ma intreaba:
- iti place porcul meu?
Se referea la o fotografie cu un porc alb cu pete negre de pe peretele din dreapta. In total erau vreo 6-7 poze, o parte cu cate un animal domestic si 2-3 cu oameni.  Niste imagini oarecum neobisnuite, daca ne gandim ca prietenul in cauza e geolog, iar de locuit, locuieste la bloc, in Bucuresti.

- e… dragutz, zic eu dupa ce-l privesc cu atentie. Ce-i cu fotografiile astea?
- sunt pozele unei familii la care am tot stat… intr-unul din locurile in care merg pe teren.
-… aha! Si… porcul? Ce mai face?
- e bine, urma raspunsul reflex. De fapt, probabil c-a murit, ca poza e de acum un an.
- …aha! (da, m-am repetat, dar n-am stiut ce altceva sa zic).

Ma mai uit un pic la poze si intreb:
- acolo, sus, ce e? Ala de langa cusca. Caine sau pisica?
- cainele lor negru. Ca aveau doi. Asta e ala rau pe care-l tineau legat.
- … si el? Ce mai face?
- a murit. Otravit probabil de vecini. Ca era rau, ti-am zis.
- si calul? Nu-mi spune ca si calul a murit! incerc eu sa glumesc.
- calul e o iapa si, din cate stiu eu, e bine. Dar avea 2 manji. Aia au murit, mancati de lupi.

Singurul animal ramas neintrebat era un vitzel.
-sper ca macar vitelul e bine, zic eu, depasita deja de atatea decese animale.
- vitelul a murit si el.
- glumesti?!
- nu
- asta de ce-a mai murit?
- … nu mai stiu. A, da. Era foarte mic si a murit maica-sa, vaca.

Despre oamenii din fotografii n-am mai intrebat nimic. Sper ca sunt, cu totii, bine sanatosi.