Monthly Archive for November, 2007

Deschide-ti inima!

Ziua noastra nationala (adica 1 Decembrie) e si Ziua internationala de lupta antiSIDA.

Sloganul campaniei anti SIDA prilejuite in acest an de 1 Decembrie e Deschide-ti inima, invata sa iubesti!, iar programul activitatilor organizate de diverse organizatii cu acest prilej este aici.

… Hai sa recunosc adevarul adevarat: am ajuns sa scriu aceste randuri pentru ca nu m-am descurcat :))). Intentia mea a fost sa pun o poza cu link la programul concursurilor prilejuite de 1 Decembrie in cluburile gay din tara. Dar n-a mers. Adica am pus-o, si desi eu o vedeam ok si linkul functiona, colegii somati sa intre pe blog pentru a fi martorii reusitei mele tehnice, mi-au comunicat ca nu vad poza. Asa ca, iata link, fara poza: program party-uri. gay.

LE: proba de poza cu link:
program

Cine vrea domeniu?

HaiPa s-a gandit sa dea lunar cate un domeniu (+hosting) cadou.  Si anunta aici procedura.  Partea care ma priveste pe mine din ce zic ei acolo, este urmatoarea:

In luna decembrie bloggerul care fi primi domeniu si hosting va fi ales de Irinia (femeiasimpla.com).
Partea amuzanta este ca ea nici nu stie ca a fost aleasa. Nu-i nimic, afla acum :)
La inceputul lunii veti afla pe cine a ales Irina.

Castigatorul domeniului pe decembrie va fi cel care va alege castigatorul de ianuarie. Si tot asa.

Am aflat si, docila fiind de fel, ma conformez… si incep sa ma gandesc. Pe cine desemnez pentru domeniu? 

HaiPa-ul nu stie (dar afla acum) conditiile mele minime pentru castigatorul domeniului de ‘decembrie’:
- autorul isi doreste un domeniu gratuit;
- varsta blogului e de peste 6 luni;
- in ultimele 3 luni sunt postate macar 4(?) articole pe luna;
- blogul e scris in limba romana; sau, hai sa zic, majoritatea articolelor sunt in ro.

Altfel, la acest moment, n-am nici o preferinta. Poate fi orice tip de blog. Totusi, au sansele compromise blogurile in care limba romana e masacrata (gramaticeste vorbind) si blogurile cu articole frecvent agresive sau jignitoare (dupa parerea mea) (limita dintre opinie si jignire e oricum subiectiva, nu?).  Sanse minuscule au blogurile “pentru cunoscatori”, specializate pe domenii straine mie (ex: IT, religie, politica, fotbal si multe altele:)).

De ce va spun astea? Pentru ca primesc nominalizari. Si … autonominalizari.  Pana duminica.
Cine vrea domeniu gratis? :)

Cine e idiotul?

Intrebarea completa: Cine e idiotul care a programat repetitia pentru 1 decembrie intr-o marti, la ora 9?!

Cu aceasta intrebare pe buze (si-n priviri) a intrat azi pe usa colegul al carui drum casa-job trece prin Kiseleff. Azi, cateva intersectii (care in mod obisnuit erau blocate de preamultele masini) sunt blocate de “repetitii” pentru ziua nationala.

Iar colegul povesteste cum s-a asezat el rabdator la coada de masini de dinainte de piata presei. In prima faza a remarcat doar ca-i o coada mai mare ca de de obicei. Apoi si-a dat seama ca trebuie sa fie altceva la mijloc, decat obisnuita coada. Piata parea ca este ocupata de 4 taburi care ‘dadeau roata’. Vrand sa se lamureasca daca e adevarat sau e un miraj, a investigat chestiunea, si a inteles. Nu erau 4. Erau “n “taburi + alte vehicule ale armatei care treceau unul/una dupa altul/alta, exersand defilarea.

Povestea lui continua cu situatii intalnite pe drumul pe care a incercat sa ocoleasca traseul ‘demonstrativ’. De exemplu: politistii care fluidizau traficul. Fluidizarea insemna ca stateau in intersectii si aveau grija sa se respecte semafoarele. Asta in conditiile in care pe unele din directiile de mers reglementate de semafoare traficul era oprit, ca pe acolo, de intrai, dadeai in defilare.

Dar hai ca m-am luat cu altele si ‘se uita’ intrebarea: cine-i idiotul? :)  

LE: prin bunavointa fetei fara nume, am aflat tot programul pregatirilor pentru 1 decembrie (cu aferentele deturnari de RATB). 

Pe 27 si 29 noiembrie, intre orele 8.30 si 13, si in perioada 30 noiembrie, ora 14-1 decembrie, ora 18, traseele a sapte  linii RATB vor fi deviate din cauza pregatirilor si a festivitatilor de Ziua Nationala. (continuarea aici)

Remarcati va rog, ca intr-un ziar de azi aflam ca azi circulatia e blocata intre 8.30 si 13. Colegul in cauza a bantuit ceva pe site-ul Politiei Romane, incercand sa gaseasca un anunt pe aceasta tema care sa fi fost publicat anterior zilei de azi.  Si n-a gasit. Nici unul :)))

Cuvinte de pomina

Geeea, cu multe zile in urma mi-a dat o leapsa. Tema este “Ce intrebari sau replici de pomina ati dat sau ati luat?”… si se invarte mai ales in jurul intrebarilor si replicilor de pomina in cuplu, eventual replici prevestitoare de papuci.

Astazi, doamnelor si domnilor, vi le prezint pe urmatoarele:

- locul 3, pentru versatilitate: Bubu, te sun cand ma scap. Remarcati, va rog, pe ‘bubu’. E la fel de unisex ca si iubi/pisi/etc… dar mi se pare ca are un aer mai proaspat, nu-i la fel de dulceag si, pe deasupra, nici nu-i de natura sa dea sperante nejustificate. Iar ‘te sun cand ma scap” se traduce aproximativ cu “multumim pentru interes, va sunam noi”. Dar e de 101 de ori mai user friendly, nu?

 - locul 2, pentru ambivalenta: Eu nu dispar cu totul niciodata! (asta a devenit de pomina; la momentul la care mi-a fost spusa, am crezut ca-i un fel de promisiune. ulterior am inteles: era un fel de amenintare)

 - locul 1, pentru … gandul de pe urma: Sunt casatorit. Nu cred ca-i bine ce-am facut. (p-asta am auzit-o dimineata. Si nu, nu (cred) ca profitasem de inocentza lui.)

- marele premiu, pentru expresie artistica: Cred c-ar fi mai bine sa uitam ce-a fost intre noi. Ii dau locul fruntas, cu mana pe inima. In primul rand, pentru ca am auzit-o fara preaviz… ceea ce a facut-o ca pentru mine sa fie extrem de ‘de pomina’. Apoi pentru ca este o replica despre care, inainte s-o aud in realitate, credeam ca se rosteste doar in anumite filme. (Sau ca Sandra Brown are copyright asupra ei.) Si mai apoi, pentru ca imi imaginam ca replicile melodramatice sunt rezervate femeilor. Dar nu :)

Acum, in afara de concurs, mai am o replica, in alt registru, pe care am auzit-o recent de la un prieten gay (nu mi-a zis-o mie :P):
- Nu te supara, ai un foc?
- Nu, dar daca vrei, iti pot spune cat e ceasul.

Si inca una, tot pe linie… profesionala. Un cetatzean, nou intrat intr-un cerc gay:
- eu sunt bisexual.
- nimeni nu-i perfect.

Leapsa merge mai departe la Mara, Madelin, BlindGirl, Tomata cu scufita, Katie. Si la Painkiller, care poate o sa-mi spuna iar ca nu onoreaza lepse. Dar poate nu.

PS: Mugur este de la sine inteles, ca primitor de leapsa, daca doreste:). Si orice cititor care are vorbe de pomina pe care vrea sa le faca publice (dar asta prespun ca nu mai era nevoie sa adaug, nu?).       

4 ani=224 femei omorate. 2008=?

In Romania, din 2004 pana acum, au fost inregistrate 33.730 cazuri de violenta domestica. 224 femei au murit.

fundita

Fundita alba- simbol al solidaritatii
cu femeile afectate de violenta domestica
El (simbolul) a fost propus de cativa barbati canadieni care, in 1991, au organizat o “campanie a barbatilor” impotriva violentei care afecteaza femeile. Campania cerea barbatilor sa poarte fundita si, prin asta, sa faca in nume personal o declaratie publica: nu voi bate niciodata o femeie si nu voi ignora/tacea din gura cand o femeie e batuta in preajma mea. Dupa doar 6 saptamani de pregatire a campaniei s-a ajuns ca fundita sa fie purtata de peste 100.000 de barbati canadieni. Ulterior, fundita a fost preluata ca simbol “generalizat” al tuturor celor solidari cu femeile afectate de violenta domestica. (sursa, in engleza, aici)
#########################################

25 Noiembrie- Ziua internationala
pentru eliminarea violentei impotriva femeilor.

Fundatia Sensiblu (de pe site-ul careia am preluat cifrele si imaginea funditei), impreuna cu Serviciul de Prevenire al Directiei Generale de Politie- Bucuresti si cu sprijinul TVR organizeza in perioada 25 Noiembrie – 10 Decembrie o campanie impotriva violentei domestice. Sloganul: Prin indiferenta, incurajam violenta domestica.

Programul actiunilor organizate in Bucuresti de Sensiblu:

***25 Noiembrie, ora 11 – Inaugurarea „Zidului Indiferentei”
Startul campaniei se va da printr-un zid amplasat la Piata Universitatii, pe acest zid vor fi prezente siluetele femeilor care in anii trecuti: 2004, 2005, 2006 au decedat in Bucuresti din cauza violentei domestice.

***25 Noiembrie – 10 Decembrie
Pe perioada campaniei de 16 zile vor fi impartite fundite si pliante informative la „Zidul Indiferentei”, in intervalul orar 10:00 – 17:00,

***10 Decembrie, ora 17:00 – Spargerea „Zidului Indiferentei”
#########################################

Imi pare rau… Am senzatia ca n-am reusit sa ma dezbar de limbajul de lemn si “de specialitate”. Problema mea este ca despre subiecte care ma afecteaza direct nu pot sa scriu. In cazul femeilor batute (ca si in cazul copiilor) am o durere de suflet care ma amuteste. Simt cumva universul paralel al celor care, ocazional sau permanent, traiesc in teroare. Si care n-au nici macar puterea/posibilitatea de a pleca, daramite de a raspunde. Traiesc intr-o lume in care ‘bataia e rupta din rai” si in care majoritatea rade in hohote la bancurile cu femei batute. Intr-o lume in care principiul ‘rufele se spala in familie’ se traduce in practica si sub forma: nimeni din afara familiei nu poate interveni atunci cand o femeie e batuta (sau cand un copil e batut). Si intr-o lume in care exista oameni care zic: daca nu i-ar placea, ar pleca singura.

Odata, intr-o scena la care m-am nimerit prin preajma, in care un barbat beat batea o femeie, s-a gasit un (alt) barbat care sa reactioneze:
- Ba, ia-ti femeia si mergeti sa faceti scandal in alta parte.

Ei, in asa lume, singurul lucru pe care il poate face oricine si care poate sa conteze pana la urma, e sa porti fundita. Contez pe faptul ca tot la noi exista si vorba ‘cand doi iti spun ca esti beat, du-te sa te culci’. (traducere, daca am fost prea ermetica: Cand doi iti spun ca bataia nu-i rupta din rai, poate se cade sa-i crezi.)

PS: linkuri/info despre alte evenimente din Ro pe aceasta tema sunt binevenite.

LE: pumukli anunta un concert la teatrul de opereta din Bucuresti, sambata 24 nov, ora 18.30 + proiectii de filme si dezbateri in Cluj.

Si mai LE: vezi si comentariul de mai jos pentru a afla ce poti face daca esti batuta de partenerul de viata.

Thailanda

(disclaimer: urmeaza un post ingrozitor de lung)

(LE: consultati, va rog, si comentariul lui Mugur, de mai jos. ca povesteste ca ‘tara lui de dor’ e Rouen-ul. si, ca de obicei, povesteste frumos :))

Acum cativa ani am stat pentru 10 zile in Bankgok, Thailanda. A fost o ‘vizita de lucru’, in care am plecat oarecum abrupt, mult inainte de a avea timp sa ma invat cu gandul.
Bangkokul este orasul cel mai poluat pe care l-am vazut in viata mea (nu va lasati prea impresionati de formulare pentru ca, desi ‘viata mea’ e destul de lunga, orasele pe care le am ca etalon sunt destul de putine si, toate, din Europa). Pe langa ca e poluat, eu am nimerit acolo intr-un sezon in care aerul era infiorator de cald, umed si apasator.

Amintiri:
- cald!!: am ajuns in Thailanda dupa un zbor prea lung. In aeroport, imediat ce am putut, am iesit in ‘aer liber’ sa fumez o tigara. In prima clipa cand m-am trezit dincolo de usi am crezut ca m-am asezat in dreptul vreunei …conducte care sufla aer fierbinte. M-am dus 2 metri mai incolo. Si inca 2. Mi-a luat mult timp sa inteleg: nu era nici o conducta. Asa era aerul in Bangkok.
- miros urat-urat (de gaze de esapament, pet shop si inca ceva, nu stiu ce). In prima zi am iesit din hotelul cu aer conditionat (in care ajunsesem cu un microbuz cu aer conditionat), pentru o mica incursiune turistica. Afara aerul era irespirabil- am crezut c-o sa mi se faca rau.  Iar de fumat, nu se fuma nicaieri in interior (fie ca era restaurant sau cafenea) . Asa ca am crezut c-o sa ma las de fumat. (Nu m-am lasat. M-am adaptat pana la urma:)).
- contraste incredibile: de la fereastra hotelului meu (un “turn” inalt, de patru stele) cu  4-5 restaurante si tot atatea baruri in interior (fiecare cu specificul sau), camere URIASE si fitzos-burghez decorate) vedeam jos, pe fereastra, maghernite cum n-am vazut niciodata in Romania (desi, nu ma indoiesc ca ele exista). La doi pasi de un bulevard impozant cu macar 4 benzi pe fiecare sens si cu pasaje aeriene era raul unde mirosul urat era exacerbat. Iar pe malul raului erau locuinte curate dar fara usi la intrare, cu podea care parea din pamant, cu… “sifonierele” in fata casei (hainele, pe umerase, erau agatzate in fata caselor; fiecare casa avea sirul ei de haine- la inceput am crezut ca am nimerit pe o strada cu multe magazine second hand). Si fara apa curenta, presupun. Presupun asa pentru ca am vazut oameni care se spalau (inclusiv pe dinti) in apa raului (care era cea mai murdara apa de rau pe care am vazut-o vreodata).
- bani usor de inteles. Cand am ajuns eu acolo 1 baht (moneda locala) era egal cu 1000 lei. Singura tara staina in care n-am avut nici o problema in a intelege cat costa lucrurile… Era mult mai usor decat cu actuala noastra viata cu RONi si ROLi
- haine masura mea, nenumarate si la toate preturile. Aici, in ro, gasesc arar haine pentru mine (sunt slaba si deloc lata in umeri). Acolo- era paradisul: si potrivite, si multe, si altfel decat in ro, si ieftine (adesea). (Motiv din care pastrez o mult mai vie memorie bazarului de noapte decat uriasului templu cu o statuie de budha-etalon pentru religia cu pricina).
- bazarul (tot asta de noapte, de care zic mai sus) in care nici un produs nu avea pret. Iar de intrebam, vanzatorul thailandez scria repede pe un calculator de buzunar un pret ce putea fi oricum (cineva mi-a zis un pret de 10 ori mai mare decat pretul vazut pentru acelasi shal, in magazine. Si magazinele erau mai scumpe decat bazarul :))
- mancarea care nu prea semana cu ce am mancat in Europa sub numele de mancare thailandeza. Asta nu era de bine de loc. Pentru ca eu credeam ca-s inebunita dupa mancarea thailandeza si, in Thailanda, am descoperit de fapt ca mancarea care nu-mi place e mult mai multa decat cea placuta.  Am fost oarecum ghinionista pentru ca, inca de cum am ajuns acolo, am gustat dintr-o supa cu cocos care mi s-a parut odioasa la prima inghititura. Atat de odioasa incat am mai gustat o data, ca sa ma mir  mai bine :). Iar a doua inghititura (si urmatoarele) au fost divine. Din acest motiv am perseverat cu toata mancare care nu-mi placea… dar, dupa prea indelungate insistente, am descoperit ca respectivul miracol era valabil doar pentru supa cu cocos. Dulciuri cu totul neinteresante sau chiar rele la gust- dar atat de frumoase! :)
- cea mai frumoasa femeie. In principiu nu rezonez cu frumusetea asiatica, dar in Thailanda am vazut cea mai frumoasa femeie din lume. Atat de frumoasa, incat nici nu incerc sa o descriu.

Povesti:
V-am zis ca nu se fuma ‘inauntru’. Inauntru, acolo unde am intrat eu era de obicei foarte bine. Afara, imediat dincolo de usi, era murdar si foarte …altfel. Ieseam afara sa fumez o tigara si in primul minut aparea un thailandez zambitor cu o scrumiera pe care mi-o intindea cu amandoua mainile, prezent 100% in gestul respectiv.  Thailandezul a aparut cu scrumiera chiar si atunci cand exista deja o scrumiera, d-asta de aer liber.

Intr-un magazin care era in intregime plin cu sandale de acelasi tip- talpa dreapta si cureluse din piele maro diferit asezate, am trait experienta …paranormala. Am intrat, am zambit, iar vanzatoarea, inainte sa pot sa fac 2 pasi mi-a intins (zambind, dar la ei asta e de la sine inteles) o pereche de sandale. Vazusem deja alte modele pe care voiam sa le probez, asa ca am zambit, multumit, si aratat ce voiam. Mi le-a adus pe rand (dandu-mi-le pe fiecare tot cu ambele maini), am probat, am probat, am probat si pana la urma, din politete am incercat si modelul cu care ma intampinase ea (si pe care nu-l pusese la loc, ci-l lasase undeva pe langa mine, la indemana). Ei bine, erau exact masura mea si in clipa in care le-am pus in picioare mi-am dat seama ca alea sunt sandalele mele.  Le am inca (le-am schimbat talpile :)).

Poze:
Eu n-am facut. Asa ca azi m-a uitat Dzeu pe net, printre imagini din Bangkok. Nu le aduc aici din copiratesti motive, dar am ales cateva care se potrivesc cu amintirile: orasul cam asa cum l-am vazut eu,  orasul noaptea , piatza pe valuri, strada, asa cum mi-o aduc aminte, exemplu de zambet, alt zambet.

Leapsa
Ei bine, tara asta e tara mea de vis. Meritul e al oamenilor thailandezi. Toti zambeau, si era un zambet atat de curat si cinstit ca nu-l pot povesti. Nici urma de servilism sau de automatism in el. De fiecare data proaspat si adevarat. Chiar si atunci cand mi se spunea ca “Nu se fumeaza aici. Nicaieri”, sau cand mi s-a comunicat pretul acela de care stiam sigur ca-i de 10 ori mai mare :). In aerul acela imposibil de respirat m-am bucurat cel mai mult de soare, de plante, de rau, de fiecare pas pe care l-am facut in afara camerei mele.  Desi am gasit des oameni care nu vorbeau engleza, m-am inteles cu ei mai bine prin semne decat am facut-o in alte parti prin nenumarate cuvinte.  Poveste frumoasa, cu zane si spiridusi.

N-as vrea sa traiesc definitiv acolo. Pentru ca n-am curaj. Diferentele culturale sunt mari, n-am putut invata nici macar 2 cuvinte, scrierea e imposibil de urmarit (si atat de frumoasa!). Dar daca este o tara de care sa-mi fie dor, Thailanda este aia.

Ii multumesc Tomatei cu scufita pentru leapsa (ca asta a fost o leapsa, da) si o dau, cu drag, mai departe urmatoarelor: medeea, monica, diana si fata fara nume. (si oricui are o tara de care i-e dor. Leapsa propriu zisa e pe tema “tara in care as vrea sa locuiesc”.)

Cum o sa te simti de Craciun?

Pe Big White Wall exista un sondaj despre cum se simt, in realitate, oamenii, de Craciun. Oricine stie engleza il poate completa (nu-i nevoie sa te inscrii nicaieri inainte). Presupun ca autorii sondajului vor sa constate ca oamenii nu-s asa de fericiti cu ocazia sarbatorilor de iarna cum ne lasa vanzatorii de orice sa credem. Promit ca, daca nu uit:D, raman cu ochii pe ei. Ca-s curioasa care vor fi concluziile.

PS: Tot Big White Wall (locul “sanatatii emotionale online”) zice ca da un premiu de 2000$ castigatorului unui concurs de articole pe tema explicarii misterelor psihologice ale “social networking-ului” online. Termenul de trimitere a articolelor e 1 februarie 2008. Detalii (+sursa) aici.

Invataturile mele catre cei care au nevoie de ele

Cand aveam vreo 20 de ani am vazut o actrita, tanara, americana si oarecum celebra, care avea celulita. Ce mi-am zis eu atunci? “Aha, deci celulita nu se vindeca.” Rationamentul din spatele acestei concluzii mie mi se pare accesibil oricui… dar cum de atunci au trecut o gramada de ani si vad ca (doar) eu par a fi in stare a-l …rationa, iata ca vi-l impartasesc si voua (pe rationament): acea actrita avea, pe de o parte, celulita si, pe de alta, si banii, si interesul profesional, si acces la diverse creme si proceduri- toate acestea fiind premize necesare pentru o incununabila de succes cautare a leacului celulitei. Daca ea n-a reusit sa aiba coapse de statuie (ma refer la statui fara celulita), inseamna ca nu se poate. Eforturile pentru eradicarea acestei (de obicei) feminine plagi sunt frectie la picior de lemn.

Asa. Au trecut anii. Poate voi n-ati fost atenti/atente la asta (desi, drept sa va spun, ma indoiesc ca n-ati fost. daca n-ati fi interesati de subiect n-ar mai avea atata trecere imaginile cu vedete surprinse cu cearcane, aripioare, celulita etc); eu am fost relativ receptiva la aceasta problematica si, cu timpul, m-am convins: actrita cu pricina nu a fost o exceptie. De atunci, cu toate progresele contemporaneitatii in domeniul ascunderii defectelor fizice, am vazut si alte actrite (inclusiv pornostaruri) si manechine cu celulita.

Ce vreau sa spun?
- ca aloc adesea ganduri diverse unor chestiuni care n-au nici o legatura cu ordinea zilei,
- ca ma simt acum in postura de guru pentru ca urmeaza sa divulg un adevar la care se pare ca doar eu am acces
- si ca (atentie, ca asta e ideea principala): celulita NU se vindeca. Intelegeti? :)

Bloggeri.ro: Parerea mea despre scandal

Elemente principale:
- Petru, parte din juriu (cel putin la acel moment) publica pe blogul personal, clasamentul* (tot personal) al articolelor inscrise la etapa 1 de concurs. Clasamentul lui include si nominalizari la diverse categorii de ‘asa nu’. La ‘cel mai prost scris blog’ castigatorul este VisUrat.
- VisUrat raspunde pe blogul personal. Spune (aproximativ) ca Petru, neavand traficul lui visurat, se cade sa taca cand vorbeste cu visurat (sau ca parerea lui petru nu se pune. Pentru ca petru are mai putine comentarii in tot blogul decat visurat la un singur post). Mai spune si ca:
- articolul care nu i-a placut lui petru este un pamflet,
- ca a fost scris la rugamintea organizatorilor spre a promova concursul (si nu pentru a castiga premiile puse in joc);
- ca a optat pentru aceasta pamfletara cheie de abordare a temei concursului, dupa ce a vazut celelalte articole inscrise in concurs.

Intervenite pe parcurs
Diverse suparari si intrebari generate de elementele principale:

- una lume se supara pe Petru ca a facut publice voturile sale inainte de finalul concursului. Petru zice ca regulamentul nu-i interzicea asta, si ca a facut-o pentru a indemna concurentii sa adopte abordari mai creative.
- una lume (dar deobicei alta decat cea de mai sus) se intreaba: cum ai avut tu visurat acces la celelalte articole inainte de… publicarea lor oficiala? Ca ele nu sunt publice. Nici pentru vizitatorii blogeri.ro, nici pentru candidatii inscrisi in concurs si nici pentru membrii juriului. DeMaio (tot membru al juriului) e si el printre cei care se intreaba (pe blogul personal) acelasi lucru … care DeMaio isi da demisia din juriu, in cele din urma.
- VisUrat explica…. ma rog, ceva de felul ca e o eroare umana la mijloc (a lui) si ca, de fapt, n-a vazut articolele celorlalti concurenti inainte de publicarea lor oficiala pe bloggeri.ro.
- buddha (… da, din juriu) se supara pe petru si pe demaio cu public, adica pe blogul sau.

Bonus:
- aproape toata lumea vorbeste urat cu aproape toata lumea (exemplificari gasiti mai ales in posturile si comentariile de pe blogurile personale. dar, intr-o oarecare masura, si aici).

Paradoxuri in ordine aleatorie (paradoxuri- dupa parerea mea):
- Petru face voturile sale publice pentru a incuraja creativitatea concurentilor. Tot petru ii da nota 4 lui visurat. VisUrat care are o abordare in articolul ala despre care poti sa zici orice, numai ca-i conformista nu :)
- deMaio isi da demisia (asta, de fapt, nu cred ca e paradox:))
- Buddha se supara pe Petru si pe DeMaio (printre altele) ca, in ciuda calitatii lor de membrii ai juriului, s-au lasat implicati in certuri cu concurentii. Buddha, in ciuda calitatii sale de membru al juriului se lasa implicat intr-o cearta cu juriul (ok, fostul juriu), in aplauzele sau huiduielile concurentilor.
- Toata lumea care se supara pe oricare din personajele de mai sus din motiv ca ‘personajele’ , furate de retorica, recurg la termeni neaveniti… Reiau ideea, ca se pierde: toata lumea care se supara ca altii folosesc termeni neaveniti, reactioneaza folosind termeni neaveniti. Dupa modelul: cum iti permiti nesimtitule sa ma faci nesimtit?

Si acum, parerea mea: daca toata tevatura nu s-ar fi intamplat pe net, ea probabil ca nu s-ar mai povesti. Pentru ca n-ar fi.
Blogul e o chestie care faciliteaza raspunsurile spontane si care, cumva, scade gradul de politete al persoanelor care scriu. Din pacate acelasi blog (ca mijloc de comunicare) creste intoleranta celor care citesc la cuvinte nepotrivite/nefericite. Peste toate, netul lasa sa se piarda intonatia cu care ceva e rostit. Ziceti-mi naiva, dar parerea mea e ca toata efervescenta asta e generata de neintelegeri si de usurinta in folosirea cuvintelor. Neintelegeri care nu ar fi aparut daca disputele s-ar fi dus “in direct”. (Propun ca data viitoare juriul, nu doar sa-si clarifice functionarea interna, dar si sa stea mai mult de vorba fata in fata:).)

Acum insa… sunt curioasa cine si cum o mai opreste (pe tevatura). Si cine o sa poata trece peste vorbele diverse adunate intre timp. Dar e si o parte buna… poate reincepe (in alt registru) discutia pe chestiuni … deontologice :)
#############################

PS: Nu stiu daca o sa razgandeasca pe cineva, dar in loc de incheiere eu va spun: am incredere in juriul de la bloggeri.ro. Pentru marele motiv ca, la editia anterioara, mi-au dat premiu desi nu ma cunosteau, desi am scris posturi lungi (care au presupus ceva efort spre a fi citite) si desi nu m-am bucurat de uriasa popularitate in randul cititorilor. Asa ca, in ceea ce priveste buna-credinta juriului, eu nu am indoiala.

*Later edit: articolele lui Petru pe aceasta tema si comentariile aferente (de pe blogul sau) au fost sterse… asa ca tot asa am facut si eu cu linkul. ma bucur insa ca la insistentele lupului alb din comentariul de mai jos am copiat vorbele lui Petru, si anume acele vorbe de la care incepu povestea.

M-am mutat

Adica am zis sa profit in sfarsit de partea data de haipa din premiul de la concursul bloggeri.ro, partea care insemna “domeniu si gazduire”. Cu mandrie neretinuta va anunt ca am fost in stare sa schimb culoarea cu care sunt scrise paginile in header, (multumita indiciilor oferite de ruxi intr-un comentariu mai vechi) si ca am reusit sa ma imprietenesc cu blogul nou (multumita … suportului oferit de haipa). (“Suport” nu este ales intamplator, ci pentru ca exprima cel mai bine ceea ce a facut cu succes Gabi de la haipa: m-a suportat. :) Si mi-a explicat pe intelesul meu (ceea ce nu-i usor!)).

<!– ckey=”67F7A716″ –>

Discriminarea pentru toti

Sat din Ardeal, care contine romani si tigani, tiganii fiind cu totii asezati la marginea satului. Tiganii nu au pamant si se angajeaza cu ziua sa lucreze pamanturile romanilor. In sat toti romanii saluta pe toti romanii, inclusiv pe necunoscuti. Nici un roman din sat nu saluta tiganii. Tiganii cunoscuti.

1: discriminare=nesimtire. Nu o spun cu rautate. Sau cu suparare. E pur … descriptiv. Sunt convinsa ca oameni altfel plini de buna credinta (si cuviinta) pot fi … asa, fara sa-si dea seama. Nesimtire/discriminare e regula dupa care poti recunoaste discriminarea in situatii aparent inofensive, de zi cu zi. Sa nu saluti un om din cauza ca-i tigan e discriminare. Pentru ca daca ai face la fel cu un roman (cu care altminteri vorbesti), ar fi nesimtire.

2: discriminare=nedreptate.
Imagineaza-ti un copil tigan care abia a invatat sa citeasca. E langa o cladire si buchiseste ce scrie pe zid: moar-te-ti-ga-ni-lor. Acum imagineaza-ti copilul roman, in situatie similara, citind pe zid ’moarte romanilor’. Eu cred ca pentru mai toata lumea, ambele situatii sunt nedrepte. Mai cred si ca toata lumea e in principiu de acord ca-i nedrept ca un angajator sa refuze un candidat necunoscut fara sa-l treaca mai intai prin procesul standard de selectie. Totusi, daca esti tigan, ai sanse mari sa ti se intample ambele situatii. Nu mai contezi tu ca persoana cu pregatirea, experienta si abilitatile pe care le ai sau nu, pentru ca te pierzi undeva in masa amorfa a ‘romilor’. Si ceea ce ‘in principiu’ e catalogat drept nedrept/injust/absurd, devine brusc justificat. Nu-i justificat. E nedrept, in continuare. Si discriminatoriu.

Ceea ce cred eu ca face ‘discriminarea’ sa fie o vorba goala pentru unii, e tocmai faptul ca o pronuntam adesea referindu-ne la grupuri. “Grupul” duce cu gandul la niste oameni lipsiti de individualitate, nediferentiati, amorfi. Se pierde din vedere ca discriminarea inseamna de fapt ca un om anume e tratat, dupa standarde comune noua tuturor, nedrept. Un om este judecat nedrept. Si inca unul. Si inca unul. Si inca unul…

##################################################

Tot textul de mai sus este introducerea pentru o invitatie. M-am referit la tigani pentru ca zilele astea toata lumea vorbeste despre ei. Dar discriminare se intampla (si se recunoste exact la fel cum v-am zis pentru romi) si in cazul altora: tineri, batrani, persoane cu dizabilitati, femei, gay, oameni de alte religii etc, etc, etc … si, cu voia dvs, ultimii pe lista, barbati :). Vineri, 9 noiembrie, intre orele 14 si 17 Sambata, 10 noiembrie, intre 10 si 12 (LE) se intampla in Bucuresti o “manifestatie pentru promovarea solidaritatii si a luptei pentru combaterea tuturor formelor de discriminare.” Este vorba de un mars pe traseul izvor- splai – unirea – universitate- victoriei. Si este una din acele putine initiative care nu au ONG-uri sau politicieni in spate, ci simplii cetateni. Mai multe info despre eveniment- aici: Pana nu suntem toti liberi, suntem toti prizonieri.

Nu uitati: vineri, ora 14, statia de metrou Izvor ;) Sambata, ora 10, Piata Constitutiei (traseu: Pta Unirii, Pta Alba Iulia).

Bruneta cea… blonda

(articolul urmator este scris de Mugur)

Poti avea tot felul de experiente atunci când mergi la cumpă­rături. Plăcute sau neplăcute, enervante sau amuzante, acestea sunt inevitabile, mai ales când între tine si obiectul de cumpărat intervine vânzătorul. Acest individ este o specie cu totul aparte, care nu se înscrie în nici o categorie cunoscutã. Cineva spunea cã populatia se împarte în oameni si soferi. Eu as mai adăuga si vânzătoarele. Ele nu trebuie deranjate, nu trebuie întrerupte când vorbesc cu casierita sau cu vreo colegă sau da­că, Doamne fereste, îsi beau cafeaua! si încă ceva: desi nu sunt neapărat adeptul bancurilor cu blonde, unele vânzătoare sunt “blonde”! De ce spun toate astea? Ca o introducere a unei întâmplări a cărei eroină principală este o vânzătoare.
Era duminică după-amiază si trebuia să fac câteva cum­părături fără întârziere. Am mers la unul dintre centrele comerciale ale Bucurestiului si am iesit mai repede decât intrasem. Cuvântul “aglomeratie” nu căpătase parcă un sens mai complet niciodată până atunci! După un sfert de oră de navigat printre oamenii care au, nu au ce cumpăra vin să se plimbe la Carrefour, am dat să intru în hypermarket. Stupoare: cozi imense de oameni si cărucioare se întindeau cât vedeai cu ochii! Am lăsat căruciorul si m-am întors pe călcâie; nu era de mine asa ceva! Mi-am zis că un supermarket de cartier îmi va rezolva toate problemele. si chiar asa a fost. În drum spre casã am intrat într-un magazin care avea de toate, m-am oprit în usã, am aruncat o privire si-am înteles situatia imediat: marfă era, cumpărătorii erau putini si aveam să scap de acolo în maximum 10 minute. Mă îndrept spre tejgheaua unde patru vânzătoare sporovăiau în gura mare:
- Haide, fată, că n-a fost chiar asa!
- Ba da, tu! Ce, îmi spui tu mie, care am văzut cu ochii mei?
- Vezi, fată, să nu te cred!
- Haide, tu, ce-s nebună?
Am ascultat această conversatie vioaie vreo două minute, după care am început să o fixez cu privirea pe una din “fete”. Era brunetă - vopsită cu numărul 1, cel mai negru negru cu putintă! -, avea ochii rimelati din greu, buzele rosii si fata galben-verzuie din cauza contrastului cu părul si a luminii albăstruie de neon care se revărsa din belsug peste noi. Efectul muncii ei se du­se­se de râpă: privirea, în loc să fie voalată si senzuală, era tâmpă de-a dreptul! Si, după cum aveam să aflu peste putin timp, nu doar încărcătura prea mare de rimel era de vină. M-a observat într-un sfârsit si s-a îndreptat usor către marginea galantarului:
- Doriti ceva?
- Da, as vrea mai multe lucruri, zic eu zâmbind si scotând lista din buzunar.
- Spuneti! spune ea plictisită.
- Vreau asa: cinci pungi cu pesmet, trei de gris, sase sticle de ulei…
- Uite, tu! îi întrerupe clipitul inteligent una dintre vânzătoa­re, întinzându-i sub nas o fotografie care dovedea că într-adevăr “asa fusese”.
- Bine, fată, te cred! îi răspunde alintat cea care mă servea. Si apoi spre mine:
- Ce ziceati că vreti?
- Vreau asa: cinci pungi cu pesmet… si fac o pauză.
- Ziceti tot, să nu fac mai multe drumuri! îmi zice ea cu superioritate.
Mă uit la “drumul” pe care îl avea de făcut: se întorcea de la tejghea către rafturile din spate si întindea mâna. În fine…
- Cinci pesmet, trei gris, sase…
- Stati mai încet, că nu tin minte! îmi retează ea sirul.
Îi spun pe îndelete ce doresc, îmi face un bon de mână, stă putin în cumpănă, clipeste repede cu genele îngrosate de rimel si recunoaste cu sinceritate:
- Nu stiu cât face în total. Mergeti la casa 2!
Mă duc la casă si acolo - altă dandana: o doamnă în vârstă cere printre altele si un pachet de gumă de mestecat din raftul aflat lângă masina de marcat. Femeia de la casă, o altă fiintă superioară si plictisită, îi spune să se servească singură, raftul aflându-se - în mod ciudat - de cealaltă parte a geamului care o despărtea de vulg, adică spre noi, cumpărătorii. Geamul - plin de afise si reclămute, o împiedica pe doamna cu pricina să citească ceva pe buzele casieritei, iar gălăgia din magazin - asigurată cu succes de către cele câteva vânzătoare ciri­pi­toare - era maximã. O tânără care s-a vrut amabilă i-a spus doamnei în vârstă:
- Luati, doamnă, de aici!
Bătrâna, oricum derutată si neîntelegând de nici un fel interventia tinerei, s-a uitat cu dusmănie si i-a aruncat peste umăr:
- Da’ grăbiti mai sunteti, tineretul din ziua de azi!
Fata s-a uitat uimitã, nestiind ce să creadă. A fost lãmurită repede de un domn aflat în spatele ei:
- Dacă vreti să fiti drăgută… Vedeti ce se întâmplă?
Într-adevăr, stiam si eu că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, dar chiar asa? Mi-am plătit cumpărăturile - aflând evident si cât era totalul - m-am îndreptat către raionul unde aveam treabă si am asteptat plin de sperantă ca una dintre cele patru vânzătoare să mă observe. Ele discutau. După un timp, cea care îmi făcuse bonul s-a îndreptat plictisită către mine si a întrebat absentă:
- Doriti ceva? După care, văzându-mi ochii mari si plini de nedumerire, a spus amuzată:
- A, dumneavoastră erati!
- …
Mi-a însirat produsele pe tejghea si, după ce le-a studiat atent, mi-a spus într-un gest de mare mărinimie:
- Haideti, că vi le pun si în pungi. Da’ le pun în mai multe, că altfel se rupe!
- Multumesc, spun eu în timp ce mă gândeam că oricum tot ce luasem nu ar fi încăput într-o singură pungă.
Îmi întinde pungile, clipeste din gene si se întoarce pe călcâie, continuând discutia cu “fetele”.
Apuc plasele si, când să ajung la usă, mă înfioară un gând: “Sarea! Am uitat de sare!”. Stau putin în cumpănă: să mă întorc să iau si sare, să mă opresc la un alt magazin… Dar cum era duminică si nu aveam sanse să mai găsesc ceva deschis la ora aceea, m-am hotărât să fac din nou traseul de cos­mar. Mã duc spre acelasi raion, îi zâmbesc “fetei” mele, care se uită la mine din prima si încerc să fac o glumã:
- M-am întors! Am uitat să iau sare. Vreau si două pachete de sare ultrafină!
“Fata” se uită la mine tâmp, clipeste iarăsi des din genele grele si mă întreabă cu candoare:
- De unde v-ati întors?
În acea clipă totul s-a năruit: plasa în care aveam îndesate sticlele de ulei s-a rupt, sticlele de ulei s-au revărsat zglobii prin magazin, doamna cea în vârstă s-a uitat urât la mine (si parcă am auzit-o: “tineretul din ziua de azi, mai sunt si blegi!) si vânzătoarea s-a aplecat delicat peste galantar urmărind oarecum interesată una dintre sticle care se îndrepta spre raionul de dulciuri. Mi-am adunat tacticos sticlele si am plecat resemnat. Fără sare, dar cu convingerea că fata cea brunetă era “blondă”. Complet si fără scăpare!

Ia si da mai departe

V-ati intalnit vreodata cu o masina parcata pe trotuar in asa fel incat din cauza ei a trebuit sa iesiti in strada ca sa treceti mai departe? Dar cu masini parcate in dreptul trecerii de pietoni in asa fel incat sa nu ai cum trece printre ele daca aveai bagaje sau copil in carucior?

Intrebarile sunt retorice. In acest context, intr-un post anterior, imi ziceam:
- Ce-as vrea sa am niste stickere cu mesaje explicite dar delicate adresate masinilor parcate aiurea! (vezi si postul anterior pentru exemple de parcari aiurea).

Zana buna Ioana (Ioana, sa-mi dai un link catre ‘tine’ :)), auzindu-ma, a creat aceasta imagine:

am trecut pe aici

Ulterior, tot Ioana a transpus poza in formatul etichetelor autoadezive pe care la am eu la indemana (2×5 etichete, pe A4): contur negru , contur gri

Fiind vorba de o zana buna, Ioana nu tine la drepturile de autor. Puteti lua imaginile, le puteti da altora, le puteti folosi in orice fel vreti. De fapt, nu-i vorba ca ‘puteti’. Chiar va rugam s-o faceti :).