femeia simplă

(articolul urmator este scris de Mugur)

Poti avea tot felul de experiente atunci când mergi la cumpă­rături. Plăcute sau neplăcute, enervante sau amuzante, acestea sunt inevitabile, mai ales când între tine si obiectul de cumpărat intervine vânzătorul. Acest individ este o specie cu totul aparte, care nu se înscrie în nici o categorie cunoscutã. Cineva spunea cã populatia se împarte în oameni si soferi. Eu as mai adăuga si vânzătoarele. Ele nu trebuie deranjate, nu trebuie întrerupte când vorbesc cu casierita sau cu vreo colegă sau da­că, Doamne fereste, îsi beau cafeaua! si încă ceva: desi nu sunt neapărat adeptul bancurilor cu blonde, unele vânzătoare sunt “blonde”! De ce spun toate astea? Ca o introducere a unei întâmplări a cărei eroină principală este o vânzătoare.
Era duminică după-amiază si trebuia să fac câteva cum­părături fără întârziere. Am mers la unul dintre centrele comerciale ale Bucurestiului si am iesit mai repede decât intrasem. Cuvântul “aglomeratie” nu căpătase parcă un sens mai complet niciodată până atunci! După un sfert de oră de navigat printre oamenii care au, nu au ce cumpăra vin să se plimbe la Carrefour, am dat să intru în hypermarket. Stupoare: cozi imense de oameni si cărucioare se întindeau cât vedeai cu ochii! Am lăsat căruciorul si m-am întors pe călcâie; nu era de mine asa ceva! Mi-am zis că un supermarket de cartier îmi va rezolva toate problemele. si chiar asa a fost. În drum spre casã am intrat într-un magazin care avea de toate, m-am oprit în usã, am aruncat o privire si-am înteles situatia imediat: marfă era, cumpărătorii erau putini si aveam să scap de acolo în maximum 10 minute. Mă îndrept spre tejgheaua unde patru vânzătoare sporovăiau în gura mare:
- Haide, fată, că n-a fost chiar asa!
- Ba da, tu! Ce, îmi spui tu mie, care am văzut cu ochii mei?
- Vezi, fată, să nu te cred!
- Haide, tu, ce-s nebună?
Am ascultat această conversatie vioaie vreo două minute, după care am început să o fixez cu privirea pe una din “fete”. Era brunetă - vopsită cu numărul 1, cel mai negru negru cu putintă! -, avea ochii rimelati din greu, buzele rosii si fata galben-verzuie din cauza contrastului cu părul si a luminii albăstruie de neon care se revărsa din belsug peste noi. Efectul muncii ei se du­se­se de râpă: privirea, în loc să fie voalată si senzuală, era tâmpă de-a dreptul! Si, după cum aveam să aflu peste putin timp, nu doar încărcătura prea mare de rimel era de vină. M-a observat într-un sfârsit si s-a îndreptat usor către marginea galantarului:
- Doriti ceva?
- Da, as vrea mai multe lucruri, zic eu zâmbind si scotând lista din buzunar.
- Spuneti! spune ea plictisită.
- Vreau asa: cinci pungi cu pesmet, trei de gris, sase sticle de ulei…
- Uite, tu! îi întrerupe clipitul inteligent una dintre vânzătoa­re, întinzându-i sub nas o fotografie care dovedea că într-adevăr “asa fusese”.
- Bine, fată, te cred! îi răspunde alintat cea care mă servea. Si apoi spre mine:
- Ce ziceati că vreti?
- Vreau asa: cinci pungi cu pesmet… si fac o pauză.
- Ziceti tot, să nu fac mai multe drumuri! îmi zice ea cu superioritate.
Mă uit la “drumul” pe care îl avea de făcut: se întorcea de la tejghea către rafturile din spate si întindea mâna. În fine…
- Cinci pesmet, trei gris, sase…
- Stati mai încet, că nu tin minte! îmi retează ea sirul.
Îi spun pe îndelete ce doresc, îmi face un bon de mână, stă putin în cumpănă, clipeste repede cu genele îngrosate de rimel si recunoaste cu sinceritate:
- Nu stiu cât face în total. Mergeti la casa 2!
Mă duc la casă si acolo - altă dandana: o doamnă în vârstă cere printre altele si un pachet de gumă de mestecat din raftul aflat lângă masina de marcat. Femeia de la casă, o altă fiintă superioară si plictisită, îi spune să se servească singură, raftul aflându-se - în mod ciudat - de cealaltă parte a geamului care o despărtea de vulg, adică spre noi, cumpărătorii. Geamul - plin de afise si reclămute, o împiedica pe doamna cu pricina să citească ceva pe buzele casieritei, iar gălăgia din magazin - asigurată cu succes de către cele câteva vânzătoare ciri­pi­toare - era maximã. O tânără care s-a vrut amabilă i-a spus doamnei în vârstă:
- Luati, doamnă, de aici!
Bătrâna, oricum derutată si neîntelegând de nici un fel interventia tinerei, s-a uitat cu dusmănie si i-a aruncat peste umăr:
- Da’ grăbiti mai sunteti, tineretul din ziua de azi!
Fata s-a uitat uimitã, nestiind ce să creadă. A fost lãmurită repede de un domn aflat în spatele ei:
- Dacă vreti să fiti drăgută… Vedeti ce se întâmplă?
Într-adevăr, stiam si eu că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, dar chiar asa? Mi-am plătit cumpărăturile - aflând evident si cât era totalul - m-am îndreptat către raionul unde aveam treabă si am asteptat plin de sperantă ca una dintre cele patru vânzătoare să mă observe. Ele discutau. După un timp, cea care îmi făcuse bonul s-a îndreptat plictisită către mine si a întrebat absentă:
- Doriti ceva? După care, văzându-mi ochii mari si plini de nedumerire, a spus amuzată:
- A, dumneavoastră erati!
- …
Mi-a însirat produsele pe tejghea si, după ce le-a studiat atent, mi-a spus într-un gest de mare mărinimie:
- Haideti, că vi le pun si în pungi. Da’ le pun în mai multe, că altfel se rupe!
- Multumesc, spun eu în timp ce mă gândeam că oricum tot ce luasem nu ar fi încăput într-o singură pungă.
Îmi întinde pungile, clipeste din gene si se întoarce pe călcâie, continuând discutia cu “fetele”.
Apuc plasele si, când să ajung la usă, mă înfioară un gând: “Sarea! Am uitat de sare!”. Stau putin în cumpănă: să mă întorc să iau si sare, să mă opresc la un alt magazin… Dar cum era duminică si nu aveam sanse să mai găsesc ceva deschis la ora aceea, m-am hotărât să fac din nou traseul de cos­mar. Mã duc spre acelasi raion, îi zâmbesc “fetei” mele, care se uită la mine din prima si încerc să fac o glumã:
- M-am întors! Am uitat să iau sare. Vreau si două pachete de sare ultrafină!
“Fata” se uită la mine tâmp, clipeste iarăsi des din genele grele si mă întreabă cu candoare:
- De unde v-ati întors?
În acea clipă totul s-a năruit: plasa în care aveam îndesate sticlele de ulei s-a rupt, sticlele de ulei s-au revărsat zglobii prin magazin, doamna cea în vârstă s-a uitat urât la mine (si parcă am auzit-o: “tineretul din ziua de azi, mai sunt si blegi!) si vânzătoarea s-a aplecat delicat peste galantar urmărind oarecum interesată una dintre sticle care se îndrepta spre raionul de dulciuri. Mi-am adunat tacticos sticlele si am plecat resemnat. Fără sare, dar cu convingerea că fata cea brunetă era “blondă”. Complet si fără scăpare!