femeia simplă

sau
CADOU DE 1 DECEMBRIE

(text scris de Mugur)
1 Decembrie. Dupã ce că tramvaiul a venit greu, dar cu stegulețele fluturând sărbătoresc la cozoroc, mai era și aglomerat. Nu ploua, dar nici nu era soare și o durere de cap mă făcea să mă gândesc că mai bine mi-ar fi stat pe terasa castelului personal, dând ordine grădinarului, în loc să merg la serviciu. Dar de unde castel? Tocmai când ajunsesem la plantatul tufelor de trandafiri galbeni, am fost brusc întrerupt din visare de o bătrână care a urcat cu greu, susținută de un bărbat ceva mai tânăr. Dupã câteva momente de odihnă, baba a început să răcnească, continuându-și evident o idee începută mai devreme, în stație.
- Asta e, măi! Nu s-a putut, nu s-a putut, ce să-i faci!
Toată lumea care dormita în tramvai a tresărit și s-a întors brusc către cei doi, crezând că s-a întâmplat ceva rău. Ne-am dat repede seama că baba era surdã și că de aceea vorbea atât de tare. Vecinul ei, vizibil jenat, a făcut o încercare:
- Zi mai încet, că aud!
Baba nimic. A continuat impasibilă:
- Că a venit la mine și io i-am zis că io mănânc dulce și ea sărat. Că io-s olteancă, și la oltence le place dulce. Știi cum s-a întors pe călcâie și-a plecat?
- …
- Păi, io ce sã-i fac? Am io pensioara mea, așa mică cum e, da’ mă chivernisesc cu ea. La cine nu-i convine, salutare, taică și noroc!
- Și a mai venit? o întrebã tovarășul de drum.
- Păi, nu-ți zisei că nu? Da’ mai bine-așa. Ce-mi trebuia mie?
Și-a legat basmaua sub bărbie cu un gest categoric.
- Nu știi ce-am mai muncit io la viața mea, la Cefereu? Ture de noapte, 24 de ore, ce crezi? Mă sculam la șase dimineața din turã și mergeam să dau la porci – că atuncea io creșteam porci -, că apă le dădea șefu’ ăla al meu… Ce om cumsecade!
Și continuă cu glas plângăreț, ștergându-și lacrima imaginară din colțul ochilor:
- A doua zi picam ruptă de oboseală, ce știe ea?
A urmat o pauză. Mă uit în spate să văd ce se întîmplase. Devenise interesant și nici nu mă mai durea capul. Cum să pierd așa ceva? Baba a început din nou, strigând ca mușcatã de șarpe:
- Ai văzut ce se întâmplă cu ăștia de acuma? Că io n-am televizor, da’ citesc ziarele și sunt pusã la punct. Și nu numa’ acilea, la noi! Și-n America! Păi, cum vine asta? Merge omu’ ca mine și ca dumneata la piață și-i înfige unu’ cuțitu’-n spate! Și furã și droguri! Am citit eu în jurnale!…
Vecinul dă din cap a pagubă, temându-se să intervinã, doar-doar s-o opri. Nici o șansă.
- Știi că mi-a murit un nepot? A băut ceva la bufetu’ ăla din Șaișpe Februarie și a murit, dom’le! S-a otrăvit cu mitilic! Două săptămâni, atâta a durat: una la spital și una acasă. Da’ n-a zăcut decât douãă zile. După aia a murit! Am trecut pe la bufet și de unde era în permanență cinzeci de oameni înăuntru – nu ezagerez -, acu’ dacă mai era trei-patru! A aflat! A aflat si nu se mai duce. Da’ ce crezi că e patronu’ de vinã? Cum o să fie patronu’ de vină? De vină-i ăia de-a făcut băutura! El săracu’ nu e vinovat!
- Vezi cã la prima cobori! a prins vecinul un moment bun.
- Ai?
- Trebuie să cobori! a repetat mai tare, aproape strigând.
Bătrîna nu a avut nici o reacție. După o clipã însă, a tresărit:
- Aoleo, io cobor la prima!
- Păi eu ce-ți zisei?
- Vezi cum am mai discutat și noi, a trecut timpu’ repede! Io cobor acilea, la Miciurin, să-l iau pe 41!
- Mergi sănătoasă! i-a urat vecinul, în asentimentul celorlalți călători părtași vrând-nevrând la discuție.
Bătrâna a coborât scările tramvaiului și brusc și-a amintit ceva important:
- Ai zis că treci pe la mine! Hai, vino într-o zi, să mai vorbim și noi.
Omul a dat din cap politicos sub privirile celor care vroiau sã urce în tramvai pe ușa blocată de babă. Ea aștepta încă nedumeritãă. Vãzând cã nu obține nici o promisiune fermă, a întrebat din nou, cu privrea umedã:
- Vii, ai?
- Da, bre, viu, da’ mai încolo!
Nu știu dacã a mai zis ceva. Lumea a urcat în tramvai, tramvaiul s-a smucit cu putere și am luat-o din loc. Insa primiserãm cu toții cadoul de 1 Decembrie.