(articol scris de Mugur)
Era dimineată si, ca de obicei, mă îndreptam către serviciu cu tramvaiul 20. Asteptasem deja prea mult, asa că atunci când a sosit în statie m-am urcat repede, ocupând unul din locurile fără scaune, din dreptul uneia dintre usi. O datã cu mine, dar pe altă usă, mai în fată, s-au urcat si două fete. Mici de staturã, de vreo 12-13 ani, destul de drăgute, însă puternic fardate. Fiind o zi ploioasă, munca lor de zeci de minute – pudră, fard bleu ciel, linie de tus, mascara – curgea încet înspre colturile ochilor. „Cam mult pentru niste fete de vârsta lor!“, mi-am zis. Tramvaiul a pornit brusc, ca si cum vatmanul ar fi dorit să ne trezească din amorteală, iar cele douã fete au prins a zburătăci spre locul unde eram eu, tinându-se una de cealaltă. Una dintre ele a răcnit:
- Fă, unde mă duci, fă? Ce, fă, mã iei de proastă? Rămâi, fă, aicea!…
Am crezut cã n-am auzit bine, însă distractia abia avea să înceapă. Conversatia a continuat:
- Stai, fă, aicea, fă. Ia zi, fă, cum a fost ieri?
- Ce să fie, fă? a întrebat cealaltă cu superioritate
Ascultam si nu-mi venea sã cred. Niste fete destul de drãgute, atât de mici, care vorbeau atât de urât… Mi-am dat seama că toate fetele de liceu pe care le-am văzut în ultima vreme în mijloacele de transport în comun vorbesc la fel. Pe orice traseu, iesind de la orice liceu. E normal? N-am putut să mă mai scandalizez în gând, că fetele reîncepuseră. La un moment dat, atentia mea se focalizase nu pe ce spuneau, ci pe numărarea cuvântului cu pricina. Am descoperit că fiecare întrebare, ca si fiecare dintre afirmatiile celor douã, continea cel putin doi de „fă“: unul la început, unul la sfârsit. Pro¬ble¬mele grave erau însă expuse folosind trei de „fă“, ca sã fie clar. De necrezut, nu? La un moment dat am vrut să mă mut în alt loc, dar deja devenise fascinant.
- Ete, fă, pă bosorogu’ ăla! Nu e profesor la a 10-a, fă?
- Care, fă?
- Ăla, fă, cu sapca de blană, fă. Ce dracu, fă, nu vezi?
- Nu e ăla, fă!
- Pă pariu, fă?
- Nu pun io, fă, pariuri cu tine, fă!
- Ce-ai, fă, esti proastă, fă? Dă ce, fă?
- D-aia, fă, cã nu te tii de ele, d-aia!…
Un moment au tãcut si am reusit să întrerup numărătoarea, gândindu-mă la aceeasi fazã urmărită de un străin. Ce s-ar în¬treba un străin care ar auzi o asemenea conversatie? Că „fă“ ar putea fi numele celor două? Fă Dumitrescu si Fă Stănescu, prietene, vecine si colege de clasă. Sau că „fă“ ar putea însemna „virgulă“, dar de ce ar marca românii virgulele atunci când vorbesc? N-am apucat sã aleg cea mai probabilă variantă, căci firul gândurilor mi-a fost retezat:
- Zi, fă, ai mai vorbit cu ăla, fă?
- Cu cine, fă, cu cine?
- Cu ăla, fă. Ce, fă, faci pă proasta sau chiar esti?
- De ce mã faci tu, fă, pă mine proastă, fă, patachino?
- Da’ ce, fă, io sunt patachină, fă? Si, drãgãstos si în glumã, îsi înfige mâna cu unghii lungi si bleu în căciula celei¬lalte. Care, evident, se fereste. În plus, ca un făcut, tramvaiul pune o frână de îmbărbătare pentru noi, călătorii; catastrofa nu a mai putut fi evitată:
- Shit! Mi-am rupt o unghie, fă! Shit!…
Vizibil derutată de cunostintele lingvistice ale amicei sale, cealaltă îi aruncă o privire bovină si-o întreabă uimită:
- Ce, fă?!
- Shit, fă, ca-n filme!
Deruta de pe chipul interlocutoarei nu contenise si ochii ei inexpresivi, mânjiti de zoaie de rimel erat atât de mari si de uimiti, încât mi-a trebuit un mare efort de vointă să nu-i spun peste umăr: „Shit – adică căcat, fă!”. Dar trebuia să cobor si nu mă puteam abtine din râs, asa că am preferat să nu-mi rup picioarele pe treptele tramvaiului. În rest, a fost o zi cât se poate de obisnuită, în care m-am gândit la alte cuvinte prea des folosite.
Loading ...
O da, nici un fel de fantezie nu intrece realitatea :)
Frumos scris, am ras mult :D Si acum dau mai departe, daca nu va e cu suparare!
dragă mugur, din tot sufleţelul meu mic şi negru îţi mărturisesc că mi-a fost tare dor de tine.
Eu am observat o alta, credeam că numai la tinere, dar iată ca azi mergeau două cucoane din urma mea: “-şi zi, fată, ai lucrat azi, fată? -nu, fată, că nu se deschisese, fată, dar tu, fată, ce mai zici tu, fată?”
cucoanele se alinta cu “fata”, sa se simta liceence si liceencele (nu imi place sa le zic liceene ca suna prea finut pentru zarzavaghioacelele de genul asta) se dau mari vorbind afectat ca tzatzele mari, cu fa.
bine, eu nu vreau sa cred ca asa se vorbeste in ziua de azi. deja ma simt batrana si de abia sunt anul III la facultate, dar parca pe vremea mea, cand eram in liceu, nu se vorbea asa…
Mary, te rog sa te linistesti.
eu, care am fost prin ‘95 in anul 3, pot sa te asigur ca pe vremea cand eram la liceu, existau fete care sa vorbeasca exact asa cum vorbesc fetele astea, ale lui Mugur. eu zic ca-i un limbaj care a aparut cu mult timp in urma si va mai zabovi printre noi o vreme. daca-l auzi sau nu, depinde de prin ce cercuri te invarti. Te-ai linistit? :)
hiacint… sunt atat de bucuroasa ca vii p-aici! :)
BlindGirl: tu chiar stii sa explici cum stau lucrurile. Tind sa zic ca tine. si nu-i prima data :)
(medeea si ingeru’ vorbesc mai degraba cu Mugur, asa ca nu s-ar cadea sa le raspund eu, nu?… dar pot sa le asigur (pe amandoua) ca mugur o sa se bucure mult cand le va citi comentariile :))
Dragelor, “fa” e la mare concurenta cu “fata”, iar fenomenul se dezvolta in continuare! Uneori se foloseste chiar “fa fata”!!! Segmentele de varsta in care se incadreaza cele doua apelative se intrepatrund groaznic si acest lucru este strict legat de gradul de tzatzie al respectivelor. Cert e ca cele mici care vorbesc cu “fa” au mari sanse sa le intreaca pe tzatzele cele batrane, care se adreseaza una alteia cu “fata” (de fapt, nici n-am prea auzit asa ceva; din “studiile” mele sociologice, pot spune ca “elegant” e sa spui “draga”).
Si da, Irina, m-am bucurat de comentariile Medeei si Ingerasei. Va multumesc!
Cat despre anul in care eram eu in anul III…
nu-i chiar asa; nici cand eram eu la liceu, adica pana spre sfarsitul secolului trecut (cum suna asta :))), nici atunci parca oamenii pe care ii auzeam nu vorbeau asa.
pe bune!!!
eu cred ca are dreptate mary fuckin’ poppins si drept sa spun, eu nu ma simt batrana pe motivul asta, ma simt numai norocoasa.
de-ar sti tantele ca sa nu zic tzatzele astea cum vorbeam noi in liceu inflacarati cu totii de Amurgul lui Cioran, alchimia lui Jung, demolarea lui Nietsche, credinta lui Nicolae Steinhardt… poeziile frantuzesti ale lui A. Rimbaud si Voltaire ce sugerau o stare halucinanta ce mergea numai bine cu adolescenta, cand alergam pe calul albastru al lui Nichita Stanescu… of, of, tinerete si abia reuseam sa intelegem noul val de literatura cu Cartarescu- Travesti dar e rodea curizitatea…
…cred ca s-ar uita la noi aia de atunci cam asa cum ma uit eu uneori la unii criticii de picturi abstracte si absconse… (aici recunosc si eu limitele mele si Toma Caragiu pe-ale lui :) )
Stiti vorba: “Sad, but true”.
prima oara cand am auzit “ce faci, fata?” a fost cand am venit la facultate in bucuresti (93?). in brasov n-auzisem niciodata “fata” si tin sa mentionez ca am crescut intr-un cartier muncitoresc, populat de moldoveni importatzi, oameni simpli. iar pe “fa” il auzisem folosit doar pe la sate.
oricum, cea mai tare combinatzie e “fai fata”, cu “i” in coada lui “fa”, pentru ca se leaga mai bine ;-)
dar alaturarea “shit, fa” este de mare exceptie!
e un fenomen trans…cum?
si eu care ma mahnisem ca imi tot auzeam verisoara de 17 exclamand ” ce tare!” la orice!
mugur – am ras bine, thanks my friend! :)))
as adauga o a treia categorie: doamnele care folosesc “fa” sau “fata” pentru ca e cool pentru ca implicit faci misto de tzatze/liceence [sic!] (si sic-sic) si de tine insati. ceea ce e always refreshing :)
La multi ani, multa sanatate, toate cele bune, vizitatorilor acestui blog, mai ales femeii simple “Irina”
Nu sunt strain de cuvantul “Fa” il aud si il citesc, destul de des pe: chat, mirc, hub, etc. Am intalnit rar persoane gay, care sa nu foloseasca acest cuvant. In viitorul indepartat, posibil vom inlocui oare “stimata doamna” cu “stimata fa” si “stimate domn” cu “stimate ba” ?
http://www.revistanoinu.com/COMUNICAREA-cea-mai-importanta-componenta- a-Culturii-si-Civilizatiei-3.html
@diana: cum adica ‘nu-i chiar asa’!? tu vei fi fiind norocoasa, nu contest, dar nici tu nu contesta amintirile mele :))
@monica: ‘ce tare!’ mi se pare acceptabil in comparatie cu ’super!’ (ca sa nu mai zic de cool)
@oblia et al: … opriti-va odata din ‘tzatzele’ astea, ca de cate ori le scrieti, eu le citesc ţâţe :)))) (sper ca nu e grav)
@Mark: mai ales femeia simpla iti multumeste mult. si (va) doresc si eu un 2008 bun :)
Dar un domn sa ii spuna nevestei “fata” cum este?! Caci eu m-am banuit ca is “a naibii” si ca prea judec tot:)) La mine in cartier toata lumea e “fata”, de la nevasta la tata, mama, frate, sef, colega, copil.
Da’ lasa fata ca nu murim noi de la un cuvant, ce fata, e mai bine decat sa zicem cu “fa”, nu?! Hihihih! Sunt rea. Rea de tot!