Azi dimineata, pe cand treceam cu 336 de podul cotroceni am vazut pe dambovita un ratzoi. Avea capul albastru lucitor si plutea.
M-am bucurat (nu stiu de ce) si am ramas uitandu-ma pe geam. Au mai aparut doua rate, apoi inca una, apoi inca 3. Si dupa urmatorul pod au aparut nenumarate ratze, cativa pescarusi… parca mai era si alt pasaret acolo, dar n-as baga mana in foc pentru asta. Geamul era murdar si nu vedeam chiar clar.
Doua sentimente am trait atunci: bucurie de copil care vede rate pentru prima data (am mai vazut ratze… doar va zic cum era bucuria) si niste mila pentru ratze, ca stateau si pluteau asa, “printre” beton. (cu parere de rau pentru ratze, va informez ca bucuria a surclasat cu mult mila)
Si mi-am adus aminte de dambovita de acum 20 de ani (am 37 de ani, daca nu stiati inca; deci amintirile mele sunt vechi:)). Pe vremea aia eram eleva la Gh Lazar si drumul meu la si dinspre liceu presupunea traversarea dambovitei.
Iar dambovita (dupa amintirile mele) era un rau lenes, cu apa murdara (dar nu mult mai murdara decat acum), malurile erau din pamant, iar pe pamant cresteau copaci si alte multe feluri de plante. Copacii erau mai ales salcii, erau batrani si multi. Podul pe care treceam eu era din lemn cu balustrada lustruita de mainile de dinainte si apusurile erau incredibil de frumoase.
Mai mi-am adus aminte cum explicatiile oficiale pentru distrugerea acelei dambovite au fost ca apa era poluata si murdara. Urma sa se faca o albie minunata prin care sa curga apa limpede. Iar eu chiar credeam ca apa va fi limpede ca lacrima si ma intrebam la ce-ti trebuie atata claritate, daca ceea ce vei putea vedea va fi peretele din beton.
Apoi au fost terminate lucrarile si am vazut apa tot murdara, dar care statea in loc sa curga, poduri urate, gardulete din fier pe margine, beton peste tot si niste copaci anemici aliniati de-o parte si de alta. Noii copaci sunt si acum mici (parerea mea); imaginati-va cum erau atunci. … Prea trist.
Are cineva poze cu dambovita de pe vremea mea?
Mi-ai adus aminte de amintirile lui A. France din textul din manulalele vechi de liceu : “La rentree” . Si am si inceput sa fredonez amintindu-mi “en sautillant comme un moineau… Jardin des Tuileries”.
O doamne, atat mi-a placut amintirea lui A France ca o revad si azi ca si cum ar fi a mea!
Draga Irina,
oare de ce nu ti-as spune eu Irinuca, oricum n-am poze cu Dambovita, poate pentru ca n-am locuit pe Dambovita si nici habar n-am avut ca ai 37 de ani, eu puteam sa jur ca nu ai mai mult de 36, bine ca n-am jurat ca juram stramb.
Am uitat sa-ti multumesc, dar iti multumesc pentru ca m-ai facut comentatorul tau preferat, ca acum vecinii deja ma intreaba in fiecare zi ce mai e nou pe blogul Irinei si cand i-am anuntat ca am fost ridicat in grad m-au aplaudat la scena deschisa. Iar cand le-am spus ca o fata chiar vrea o idila cu mine, mi-au dat cu palmele dupa ceafa si mi-au promis ca mi-a pus Dumnezeu mana in cap.
Asa ca voi citi pe blog tot ce publici t pentru ca trebuie sa predau rapoarte si stii cum subt vecinii, nu iarta nimic
@BlindGirl:.. mda. totdeauna i-am invidiat pe oamenii astia care stiu franceza :D :))
Draga DoDu,
… bine ca ne-am lamurit. d-acuma poti sa te juri linistit. te anunt eu din timp cand fac 38.
Iar de multumit, eu multumesc. din cate stiu sunt singura posesoare de blog care are ‘comentator preferat’ oficial. :)
Idila suna si ea interesant. privind din perspectiva blogului, idila i-ar da (blogului) si o dimensiune telenovelistica. asa ca va rog sa ma tineti la curent :P
Salutari si urari de bine vecinilor. Sa le spui ca le-am spus ca sunt norocosi sa aiba un vecin ca tine :).
Draga DoDu,
(de cand cu “irinuca” ma tot gandesc, oare pe tine cum as putea sa te alint? dodutu, doducutu, doducelu, doduletu. ptiu! nimic nu-mi suna bine.)
Draga DoDu,
considera ca esti alintat fara diminutive. merge?
si acu’ sa trecem la lucruri serioase:
ca sa fiu in ton cu povestea lui mugur, auzi fato, iti spun doar tie la ureche: nu-s o fata! bat mult spre varsta a doua (treia?) :-) sper sa nu fii dezamagit si sa ma lasi acu’ cu sentimentele si bunele mele intentii atarnand de blogul femeii simple!
iti mai marturisesc ca am avut emotii cum ca n-o sa reactionezi pozitiv la avansurile / complimentele mele, pentru ca trebuie sa recunosti ca nu e tocmai obisnuit un astfel de comportament. “de vina” cred ca este chiar blogul asta care are asa.. un aer familiar si familial:-)
iti mai spun tot asa, soptit, ca povestea cu vecinii imi da de gandit pentru ca eu mi-s de felul meu o femeie discreta. acu’ o sa dam idila la tot cartieru’?
epuizand punctele sensibile, eu zic ca telenovela poa’ sa inceapa!!!
(ah, si mai am o grija, dar asta chiar tre’ sa ramana-ntre noi: daca povestea asta o sa devina mai interesanta decat subiectele propuse de autoarea blogului, crezi ca ne da afara? sa-mi lasi sub presul de la usa cheia de rezerva.)
acestea fiind spuse, multumim scumpei noastre gazdei si la buna “vedere”!
O, Doamne, si despre Dambovitza, apa lina, n-am spus nimic! (sigur o sa ma dea afara)
Draga Irinuca,
Mi-au placut foarte, foarte mult ratustele tale.
Si pentru ca tot veni vorba, mie-mi place mai mult “Ratusca cea urata” decat “Capra cu 3 iezi”.
(Na, am zis!)
Draga Irina si Sophia,
sa fie clar, din articol, Dambovita pare a fi un rau care se varsa in Dunare, iar daca e asa inseamna ca multa apa a curs la vale. Numele meu nu poate fi diminutivat pentru ca deja e un diminutiv. Vine de la Do-rian Du-ma. Asta e, Ipsilantis a construit o gramada de cismele in Bucuresti cu apa din Dambovita si, curata sau murdara, bucurestenii tot de acolo beau apa si acum. Iar ratele si gastele tot acolo se scalda.
Ce n-am inteles eu din articol e ca nu stiu cum traversai tu, Irina, Dambovita. Prin apa sau pe pod sau cu barca? Intreaba un vecin. Ca nu mentionezi.
Altfel sunt bine iar vecinii cu ochii pe mine ca la melc. Le-am spus ca esti bibliotecara si au ramas stupefiati fiindca n-au vazut niciodata o bibliotecara in carne si oase. Cu toate ca avem biblioteci in oras. Ma rog, nu-ti poti alege vecinii, mai degraba te aleg ei pe tine.
PS
Draga Sophia,
te rog sa-ti declari varsta (cea mai recenta daca se poate) ca vreau sa fac niste calcule aritmetice la care sunt foarte talentat. Deja din gradinita calculam pe degete, in scoala pe betisoare, iar acum pot sa calculez pe sticle de bere (si asta din capul meu).
Daca nu poti sa-ti dai varsta exacta, da-mi anul de nastere exact ca exista formule de aflat varsta in functie de anul nasterii, am citit eu intr-un almanah.
DoDule draga,… remarc ca n-ai citit cu atentie ultimele doua articole. Ia, te rog, un creion in mana si umareste pe text. Articolul de fata (cu dambovita), paragraful 4 (ai numarat?)… randul 4 (al paragrafului, da?): “podul pe care treceam eu…”.
Apoi- eu nu-s bibliotecara, eu sunt cititoare. arata-mi tu unde zic eu ca sunt bibliotecara, in articolul cu biblioteca. Imi zici?… Hmmm! noroc ca ti-am zis ‘comentatorul meu preferat’ si nu ‘cititorul meu atent’, ca ar fi trebuit acuma sa-ti schimb rangul.
Sophia, scumpa mea musafira… daca e nevoie:), pot sa va fac o pagina noua, aici, in avizier. Cum e ‘frigiderul’… Pot face una ‘telenovele’ (eventual primesc propuneri pentru un titlu mai inspirat). (nu o lua ca pe o promisiune. doar treceam in revista o posibilitate. o alta posibilitate ar fi sa vorbesti cu DoDu direct pe blogul lui) :)
@toti cititorii: am cautat poze cu dambovita pe net. am gasit doar de la inceputul secolului. si voiam sa va zic ca acelea n-au legatura cu dambovita anilor’80. mai caut.
Draga Irina,
eu nu ma refeream la paragraful 4, ci la 3, in care erai eleva si treceai Dambovita, dar nu specifici pe unde. Eu citesc foarte atent ca am si un ochi in frunte cu care scanez, iar cu cei din orbite ma ajut. Cu ochiul drept orbitez litera din dreapta iar cu stangul pe cea din stanga si tot asa, pentru efectul stereo sau inconjurator. Ochelari nu port decat in cazul in care ma dechizez in om destept si cu privire inteligenta. Asta cand vreau sa momesc fetelele. Imi pun ochelarii plus peruca mea favorita care e grizonata bine pe la tample si incep sa ma plimb cu un aer de barbat instarit. Se cheama ca merg la pescuit, dar nu cred ca te intereseaza partea asta asa ca trec peste ea.
Iar in alt articol, matale scrii asa: Biblioteca ACCEPT (ca la accept lucrez). Iar mai incolo scrii, tot matale: “Daca se intmpla ca sa ajunga intr-adevar cineva la noi la biblioteca … rog sa intrebe si de mine la receptie (Irina Niţă)”. Daca din cele doua fraze nu se deduce ca esti bibliotecara, ma mut pe alt blog cu toata durerea care m-ar strapunge din toate directiile.
Oricum, vecinii mei sunt foarte dezorientati.
Draga DoDu,
am sa incep cu vecinii, ca n-as vrea sa ramana asa cum sunt acum. Nu-s bibliotecara, ci-s …coordonatoare de programe la accept. imi imaginez ca ‘bibliotecara’ e o profesie mult mai clara decat a mea, dar poti sa le spui vecinilor (spre oarece consolare) ca functia mea, in organigrama organizatiei, e mai importanta decat cea a bibliotecarei. Sper sa fie ok.
Asa. le ziceam cititorilor de blog care ajung la noi la biblioteca sa intrebe de mine tocmai pentru ca sunt sanse mici sa ma gaseasca acolo. ca eu lucrez la etaj. biblioteca e la parter si eu merg la parter doar ca sa iau si sa dau carti sau ca sa fumez (ca locul de fumat e la parter). intelegi? eu sunt prietenoasa de fel cu cititorii mei si m-as bucura sa-i cunosc. d-aia le ziceam: daca vii la accept pentru biblioteca, intreaba si de mine. Deci reiau: cine vine la biblioteca, sa intreba de biblioteca. Daca vrea insa, poa’ sa intrebe si de mine, care nu-s nici bibliotecara, nici in biblioteca… dar e probabil sa fiu disponibila pentru schimbat 2-3 vorbe.
Iar cu podul ramane cum am stabilit.
Eu zic ca daca in vorbele citate dai o importanta mare uneia dintre conjunctii, avem ceva sanse sa intelegem amandoi acelasi lucru: daca ajunge cineva la biblioteca, rog sa intrebe SI de mine.
Sper sa nu ma parasesti… dar de ai cumva de gand a o face, poate imi lasi o adresa de-a unui vecin? sa am si eu pe cine intreba ce mai faci si cum mai iti e?… offff!
ufff! io ce sa mai zic? cand aud cuvantul “parasit” imi vine sa dau cu basca de pamant. cand il mai si citesc reactia de autoaparare este sa inchid fereastra. revino draga DoDu la ganduri mai bune si lasa amanuntele astea nesemnificative. :-)
la primele comentarii, zic placut surprins: frate, ce gasca interesanta si pe bune;
dupa ultimele, zic: ce de copii aicea, si in sensul bun si celalalt :)
ps: am citit din zicerile lui Calin, si iar am fost placut suprins si impresionat, desi inainte sa ajung la ele aveam oarece preconceptii :)
aprozarnet, ce fel de preconceptii?
despre comentarii: eu am glumit.. si-mi imaginez ca si ceilalti :)
aprozarnet @ in sfirshit, uite ca ma ia cineva in serios! :-))))))))))))))))))))))))))))))))))))
irina & DoDu @ putem continua, vorbim aceeasi limba!
caaare copii? a?
ca dupa sondajul din dreapta sus eu sunt de doua ori barbat! (ok, odata acasa si odata la birou, ca imi inchipui ca ma identifica dupa ip si am mai putut vota odata :D )
@Irina, hai in sibiu, ratsustele inca circula pe un cibin cu maluri verzi ;)
nu esti coordonatoare de programe?
@aprozarnet, m-am uitat macar 20 de secunde la intrebarea ta, inainte sa schitez primul gest de apropiere de tastatura. si recunosc ca, oricat as fi de simpla, oricat as fi de introvertita… la intrebari de felul asta ma pricep (de obicei) sa raspund spontan :D
…
intrebarea ta e raspuns la intrebarea mea?
intrebarea ta e generata de faptul ca l-am lasat pe DoDu sa inteleaga ca sunt bibliotecara?
intrebarea ta e independenta de orice am zis eu vreodata?
intrebarea ta… ce intrebare e asta?!!!
tu vii la mine pe blog sa ma confuzezi, nu?
(si ca sa nu zica lumea ca o femeie nu e in stare sa raspunda simplu la o intrebare clara, iata si raspunsul simplu: ba da.):P :)
about2run: … uite asa o sa ma confuzez eu si o sa ajung sa scriu pentru +1 (fata de realitate) cititori barbati.
la sibiu as veni oricand. si daca m-ai anunta ca au plecat toate ratzele. dar m-am uitat in globul de cristal (si pe plannerul de pe perete) si nu mi se arata nici o vizita in viitorul previzibil. :(
Imi amintesc de Dambovita de “dinainte”. Cica era murdara si, intr-adevar, apa care curgea in albia ei era mereu maronie, ca o cacao cu lapte. Placandu-mi cacaua cu lapte, apa Dambovitei nu mi s-a parut niciodata respingatoare, dimpotriva. Mama lucra atunci la Spitalul Municipal si, atunci cand era de dupa-amiaza, ma lua si pe mine cu ea la farmacie. Ma jucam cu stampile si cu borcanele goale de pastile, insa cel mai mult imi placea sa ma uit pe geam la Dambovita. Care avea malurile inecate de vegetatie si care, dupa mintea mea de atunci - dar si asta, de acum - era minunat! Tin minte o iarna ca aceasta pe care o avem acum, cand chiciura transformase malurile Dambovitei in ceva nemaivazut. Si mai tin minte ca atunci oamenii se plimbau vara la umbra copacilor de pe mal. Acum copacii cei noi sunt mult prea mici si nu imbie pe nimeni cu umbrele lor firave. Asta ii lipseste Dambovitei de astazi: sa fie integrata iarasi in oras, sa devina o Sena a Bucurestiului. Poze de atunci nu am si imi pare rau; eram mult prea mic…
:) pai daca esti intr-adevar “coordonatoare de programe”, atunci cel putin in privinta asta nu ai glumit in comentarii:)
” irina
Jan 14th, 2008 at 12:53 pm
despre comentarii: eu am glumit.. si-mi imaginez ca si ceilalti :)”
..preconceptii gen: inca un copil care e laudat.. ca e dragut; dar nu e cazul aici, cum am spus :)
@aprozarnet: multumesc de clarificare :P… as vrea sa se inventeze netul cu intonatii… ca fara ele vad ca nu ma descurc.
n-am glumit 100%, tu ai dreptate. acum ce ma fac?
preconceptii: aha. da, al meu e cel mai mishto!:)))) (am glumit, da?)
pai asta spuneam, ca aici nu e cazul. e pe bune pagina :)