femeia simplă

sau O zi in Bucuresti- varianta ‘cel mai rau scenariu posibil’*

Eu stau in Militari, la 13 statii RATB distanta de centru (adica 20-25’, cu stat in statii cu tot, daca autobuzul merge). Din centru, ca sa ajung la job, mai iau alt autobuz, inca 3 statii.

Autobuzele sunt de obicei aglomerate. Dar in ‘worst-case scenario’ se schimba lucrurile. Pentru ca dimineata, la ora de varf, autobuzul merge atat de incet incat transportatii in comun coboara. Raman maxim 10-15 rabdatori, printre care si eu. (merg cu autobuzul doar daca nu tin sa ajung la timp la job; am carte, citesc, si ma uit la ratze). Aia cu ‘daca nu-ti place, ia-ti masina mica’, nu se pune in acest caz. Pentru ca mijloacele de transport in comun sunt inconjurate din toate partile de masini ‘mici’ si toata lumea, in mod solidar, sta. Macar din autobuz poti sa cobori daca chiar te plictisesti si sa mai mergi 2-3 statii pe jos :). (nici la bicicleta sa nu ma trimiteti; nu m-am mai urcat pe una de vreo 30 de ani; ca sa nu mai vorbim ca ideea de a petrece o ora respirand adanc gazele de esapament ale atator masini care stau, nu-i de natura sa ma motiveze sa ma re-imprietenesc cu bicicleta. Plus ca nu sunt piste.)

Asa. Am facut drumul asta de 20’ si intr-o ora jumate. (Motiv din care prefer dimineata sa merg cu metroul. Eu, care-s afectata de claustrofobie, si care am permanent nevoie de aer.) Probabil ca se poate sa dureze si mai mult, sunt convisa ca n-am exploatat traficul bucurestean la intreg potentialul sau.

Sa zicem c-am facut acest drum. (Ultimele 3 statii sunt nesemnificative; pot deveni traumatice doar daca soferul 311lui iremediabil blocat in trafic, refuza sa deschida usile intre statii). Am ajuns la job, stau aici niste ore, dupa care trebuie sa plec acasa.

Daca plec intre 5 si 7, nici nu ma gandesc sa apelez la RATB. Pentru ca (nu stiu din ce motiv) la intoarcere circulatia e blocata pe o portiune de drum mai mare decat la dus. In plus (nici asta nu-mi explic de ce), la intoarcere, oricat de blocat ar fi traficul, lumea ramane in autobuz. In cele 2 dati cand am experimentat intoarcerea acasa cu RATBul la ora de varf, am coborat eu, imediat ce am ajuns cat de cat aproape de o statie de metrou.

Credeti ca intoarcerea cu metroul e la fel de rea ca ducerea? Gresiti! E ceva mai rea. Nu stiu de ce, dar la Eroilor (acolo unde trebuie sa trec de pe un peron pe altul), la sfarsit de job, peronul este uneori atat de plin cu lume, incat am senzatia ca eu n-o sa mai incap. Este om langa om, langa om, langa om, de la marginea personului dinspre linie pana la marginea peronului dintre perete. (Am incaput intotdeauna, dar degeaba, ca asta nu ma linisteste de loc cand sunt din nou in capu’ scarilor care coboara pe peron.)

Sa zicem ca la o astfel de ora, vine metroul la mai mult de 10 minute. Nu-i suficient ca fac corp comun cu restul calatorilor, dar raman in aceasta situatie mai mult decat ar fi neaparat necesar [va rugam sa permiteti inchiderea usilor! (usi se inchid, usi se dechid), Atentie se-nchid usile! (usi se inchid, usi se deschid), va rugam sa permiteti inchiderea usilor!! Etc]
(…)
Si coboooor. Ei bine, pentru mine aici incepe adevaratul moment pe care nu-l pot suporta. Ies din metrou odata cu un puhoi de lume. Ajung la aer, unde puhoiul se rasfira rauri-rauri. Un rau vine cu mine, la trecerea de pietoni. Eu traversez, ei – cu mine. O luam pe strada care duce la blocul meu impreuna si mergem, asa cu totii, spre casa mea. O iau la stanga si, deobicei, aici raman doar eu cu mine insami (ca e o alee mica cu ‘doar’ 3 scari de bloc pe ea).

Ce vreau sa spun? Nu mai vreau sa petrec atat timp pe drum. Si mai ales: M-am saturat sa merg spre casa in grup! :((

*din cate stiu eu, pana acum