Am primit de la Aida leapsa: ce-as schimba la mine ca sa fiu mai multumita de propria persoana? Mergand in urma pe firul lepsei (nu mult; pana la mesaj in sticla) am vazut ca ideea e ‘din lucrurile pe care le-ai schimba, care e cel mai important?’
Pai mi-ar placea mult sa se auda ce spun. Eu sunt desteapta [:)] (=aveam IQul ridicat pe vremea cand il testam), abilitatile mele de ascultare sunt peste medie (aici n-am dovezi; tre sa ma credeti pe cuvant), am o varsta relativ …matura (adica am avut mai mult timp la dispozitie ca sa aflu diverse decat cei mai putin maturi) si, pe deasupra, sunt centrata pe gasit solutii (nu pe pedepsit vinovati, platit polite etc). Ceea ce inseamna ca sunt un fel de binecuvantare pentru cei care au probleme pe care le vor rezolvate.
Ei bine, binecuvantatoarea mea prezentza este asa doar la nivel teoretic. Pentru ca desi uneori vin cu solutii care ar trebui sa multumeasca pe toata lumea, ‘lumea’ nu le aude. Cateodata oamenii cu care vorbesc, cand le spun parerea mea, se opresc si se uita la mine (blank), ca si cand in clipele acelea m-ar asculta. Dar (acum) eu stiu ca nu aud. Si, dupa ce am tacut, continua sa vorbeasca pe aceeasi tema, ‘cautand solutii’. Dupa 10 minute (sau, Doamne fereste, 2 ore) de cautari, altcineva spune exact solutia mea. Care-i reactia?
- ai dreptate! (+/- auditoriul isi da palme peste frunte).
- cum ‘are dreptate’? (saream eu pe vremuri). Ca v-am spus acelasi lucru acum o ora si atunci n-aveam dreptate!
- Ai spus tu asta?! (priviri deconcertate care merg de la mine spre ceilalti (a spus?) si cotrobairi prin memorie) … ma rog, nu ne aducem aminte. Dar asa e. Are dreptate.
Pe vremuri eram siderata de acest final. Apoi m-am resemnat partial (adica nu ma mai miram), dar ma enervam ca pierdem timpul… si aruncam din cand in cand solutia, asteptand momentul cand ‘grupul’ isi consumase discutiile de inconjurare a problemei. Apoi nu ma mai enervam. Dadeam solutia la inceput (ca sa ma stiu cu constiinta impacata) si, dupa ce ma convingeam ca nu se aude, aruncam cu intrebari socratice, sperand sa mosesc nasterea gandului meu la altii (macar aveam o precupare:)). Acum, m-am perfectionat. Tintesc liderul grupului la momentul respectiv, il iau deoparte si ii spun (face to face sunt mai convingatoare). Si omul intelege repede, si le spune celorlalti.
La inceput credeam ca-i o problema a grupurilor, ca o solutie nu-i valabila pana ce nu-i descoperita individual de o cantitate semnificativa a membrilor. Mai nou insa m-am convins: problema e a mea. Eu vorbesc intr-un fel in care pur si simplu lumea nu ma aude. Pentru ca daca altcineva care stie sa se faca auzit spune acelasi lucru, ceilalti reactioneaza firesc si partea de discutii prelungite nu mai e necesara.
Asadar, de-ar fi sa schimb ceva la mine asta as schimba: mi-as da niste prestanta.
Leapsa merge la cropcircles, vivi, Jo, Spiridus, Cris … toate bloguri unde nu comentez, dar citesc :).
PS (fara legatura cu nimic): Frobenius povesteste despre BCR si o bancnota falsa de 200 de euro.
Editare ulterioara (ca sa nu mai zica lumea ca nu intelege ce e aia LE): neaparat mergeti si cititi comentariul lui DoDu; e despre multumirile si timpanul lui.
prestanta nu se invata? eu asa stiam…
antrenamentele pentru “prestanta” ar trebui sa inceapa ;)
prestanta e cam ca ‘distinctia’, in viziunea mea. adica daca n-o ai ‘de la sine’, poti sa te antrenezi s-o mimezi… dar cam atat. nu?
eu nu cred ca in adancul sufletului vrei sa schimbi ceva la tine. pentru ca probabil daca ai avea prestanta din plin acum ai face altceva, viata ta ar fi altfel si ai vorbi mai mult cu oamenii si, foarte probabil- nu ai mai avea timp de blog. deci eu nu vreau sa te schimbi daca ai putea sa-o faci :P
Mie nu-mi trebuie nimic, ca m-a dotat Dumnezeu cu de toate. Am inteligenta sclipitoare, mai ales in frunte si sunt paros pe tot restul corpului. Mi-a spus un prieten ca nu-i usor sa fii asa paros ca mine, ca mutatiile dinspre maimuta spre om sunt ireversibile, dar eu sunt Gica contra si nu mai stiu ce-a mai zis, dar cred ca am ramas magulit. Una peste alta.
Am maini cu care lucrez, tot de la Dumnezeu, picioare pentru deplasat, ca eu ma deplasez una doua, numai cu degetele de la picioare nu stiu ce sa fac, cu cele de la maini stiu, iti scriu tie acum, draga Irina (hai ca nu te-am dragalit demult). Cu limba gust, cu urechile ascult, cu corzile vocale vorbesc si cu nasul miros. Daca-mi place. Daca pute nu miros, mai bine ma tin de nas.
Despre alte parti anatomice evidente, dotat tot de la Dumnezeu, nu vreau sa vorbesc. Altii sunt mereu cu ele in gura si se numesc persoane repulsiv de obscene. Sunt pline tramvaiele si metrourile din Romania cu oameni care au gura plina de parti anatomice. Ori pe strada. Ori pe trotuare. Ori in cladiri publice. Ori in tot felul de locuri in care nu te astepti. Chiar si in biserica am auzit un om care a zis “baga-mi-as …, ce aglomerat e azi”. Iar alta data am vazut un alt om care se pisa in spatele birtului pe perete si a scris cu pisat: “va … pe toti”. Noroc ca dupa o ora s-a uscat si n-a mai aflat nimeni ce intentii avea omul acela care dupa ce s-a pisat a cazut peste o bordura si si-a rupt niste dinti. Pe urma sa fi auzit parti anatomice la gura lui.
Cu inzestrarile e alta poveste. Am inzestrari interesante. Natura, care si ea vine de la Dumnezeu, a avut grija de mine si si-a trimis toate ursitoarele. Ca eu nu m-am nascut la spital, la tara unde m-am nascut eu nu era spital, mama m-a nascut unde a putut si ea, pe pragul usii. Poate si de aia am primit o inzestrare bogata si toate talentele importante de care ai nevoie sa supravietuiesti in acesta jungla in care animale fioroase cum sunt sapiensii te pandesc dupa orice colt de strada.
Un sapiens evoluat din maimuta pe care il stiu eu, era atat de fioros, ca doar mi-a fost sef, de mi se electriza parul pe mine. Striga:
- Baaaaa! Unde te-am trimis eu si unde ai fost tu?
- Pai m-ati trimis in timpul serviciului sa cumpar un pachet de tigari.
- Si tu unde ai fost?
- La tutungerie. Care e langa bodega “Dobrogeana mea”. A carei usa ii lipsea, ori n-am vazut-o eu, cert e ca m-am impedecat intr-o punga goala uitata de un animal pe trotuar si am cazut prin craterul bodegii direct langa tejghea, unde bodegarul milos m-a tratat cu un pahar de rachiu sa-mi revin. L-am si platit, sefule, sa nu te fac de ras in caz ca auzi povestea de la vreun spion, ca sunt plin de astfel de nevertebrate pe planeta noastra.
Altadata, tot seful, racnea, dar cu ochii bulbucati:
- Baaaaa! Ce ti-am spus eu sa faci si ce-ai facut tu?
- Mi-ati spus sa va cumpar un kilogram de carnati din banii mei ca ma recompensati dumneavoastra printr-o prima la salariul urmator pe cheltuiala intreprinderii.
- Lasa amanuntele! Ce ti-am spus dupa?
- Dupa mi-ati spus sa duc carnatul la dumneavoastra acasa unde locuieste si sotia dumneavoastra si pe urma sa va rapoertez daca nu era vreo lighioana in casa dumneavoastra de parte masculina.
- Si?
- Si da, erau cateva lighioane, mi-am facut si o lista pe care am pierdut-o in fata bodegii “Dobrogeana mea” cand m-am impiedecat intr-o sticla de plastic aruncata de vreun porc pe trotuar. Dar o tin minte pe de rost. Lista. Era zidarul Ilie, il stiti, pe care dumneavoastra l-ati trimis sa adauge ceva la garaj. Poate ca un zid. Mai era instalatorul Petre care va repara veceul. Lacatusul Simion care a schimbat incuietoarea de la usa si inca vreun ucenic.
- Ce ucenic, n-am trimis nici un ucenic.
Iar in alta zi seful a strigat la mine pana mi-a sarit o membrana, adica timpanul si era sa pierd cele mai mici oscioare din anatomia mea. Ciocanelul si nicovala, ca scarita se poate agata de pavilion si o recuperezi mai tarziu. A urlat mai tare ca un urangutan, ca doar mai evoluase:
- Baaaa!
Restul nu l-am mai auzit, mi-a sarit timpanul, cum am zis si m-am tinut de urechi sa nu-mi pierd oscioarele.
Bineinteles ca mai am si alte talente si mai ales calitati, dar nu le spun, mai bine astept sa mi le descopere altii, altfel o sa creada lumea ca ma laud
nici eu nu-mi spun pararea (care pina la urma se dovedeste a fi solutie) convingator, incit sa fie luata in seama.
de aia mi-am facut blog, macar asa stiu ca cineva citeste ce am eu de spus:)
Am intalnit de multe ori persoane cu idei si calitati extraoridnare pe care insa.. multi nu le remarcau. Si chiar cred ca nu este intotdeauna din cauza celor din jur. Oamenii sunt dependenti in fiecare clipa de energia celor care ofera ceva, orice – intr-o masura utila si semnificativa. Cred ca e bine ca iti faci intai de toate autocritica – e primul pas. Prestanta se poata castiga, fara indoiala, chiar intr-o clipa, daca e una de inspiratie si curaj. Zic eu ca are la baza increderea si respectul pentru sine si pentru ceilalti dar si participarea activa la ce se intampla in jur. Cu cat mai implicat, cu atat mai vizibil. Cu cat mai vizibil, cu atat mai analizat. Cu cat mai analizat… cu atat mai bine, mai ales intr-un astfel de scop! Mult succes, eu as lua-o cu pasi inceti, dar siguri! :o)
Si as cere mereu feedback din jur! Si NU m-as mai duce la liderul grupului, pur si simplu as spune clar si tare ca am o idee pe care as prezenta-o fara cusur, fara emotie, sigura pe mine! As invata sa cer atentie fara sa soptesc chestia asta – as spune-o tare, tare – sa ma auda toti! :o)
nu e vb de prestanta; ce e aia prestanta? :) e ceva fals. icchh:)
aa, ca lumea se apleaca spre lucrurile “false”? asta da; dar noi, tocmai ca asa cautam sa nu fim.:)
e vb mai mult de nevoia de importanta a fiecaruia; iar dc de la bun inceput ti-ar fi dat dreptate/ascultat, at unde ar mai fi fost si imp lor:) si nu o zic numai ironic, chiar exista nevoia asta a omului de importanta(zice si in psihologie);
iar tu cand vb numai cu lideru, lideru “intelege” imediat, pt ca at cand i-ai spus numai lui(si lui primul), pt ca el sa le spuna celorlalti.. i-ai acordat importanta(- nevoie satisfacuta:) )
iar ceilalti asculta liderul(acceptat de majoritate) ce vb, pt ca asta nu-i face neimportanti(avand in vedere ca e “liderul”..deci nu orisicine)
plus ca mai e faza, ca nu exista rau sau bun, ci “E bun ce e la Moda”; iar tu sau altcineva dc spune altfel decat e moda intr-un moment are sanse minime de a fi ascultat, cu atat mai putin de a fi acceptat ce spune:)
@BlindGirl: e exact invers :), daca toata lumea ar auzi din prima, mi-ar ramane mai mult timp pentru blog :)
@DoDu: dupa ce ti-am citit comentariul (cu atentie, cum altfel?) de cateva ori, am adaugat si o notita mica in coada articolului meu, in care zic lumii sa te citeasca. Dar… tot nu sunt multumita. ma gandesc la toate vorbele tale lasate pe aici, si-mi pare rau de ele. Fiind comentarii, nu pot sa le fac categorie… sa fie toate usor gasibile de catre cei interesati. Apoi nu pot nici sa-ti mut toate comentariile si sa le fac posturi… ca ma gandesc ca nu se cade, nu? Daca tu zici ca-i comentariu, cine-s eu sa te contrazic de fiecare data si sa-ti spun in fatza: ‘ba nu. e articol’? Ti-as zice sa-ti fac cont de user pe blogul meu. Dar pe de o parte tu ai deja blogul tau, si de ai vrea sa scrii articole, ai avea unde… pe de alta parte ma gandesc ca domeniul asta de ‘femeie simpla’ nu-i foarte prietenos cu eventuali colaboratori barbati. Imi si imaginez cum ai vorbi tu cu enoriasii dupa ce iesi de la biserica si le-ai povesti ca ai scris despre ceva foarte important. Si oamenii vor vrea cu totii sa mearga sa citeasca. Si tu le vei spune “mergeti la femeiasimpla.com. ca ala e locul unde scriu eu.” Nu merge nicicum.
Draga DoDu, vreau sa spun ca mi-a placut foarte mult povestea. dar femeie fiind, am avut nevoie de introducerea de mai sus, ca nu stiam sa-ti spun “imi place foarte mult” doar in aceste cateva cuvinte.
@aida:… ai spus ceva? :))))
@simply red: multumesc ca m-ai luat in serios:). din pacate, BlindGirl are dreptate: nu vreau sa ma schimb. cand spun ceva, spun cum zici tu: fara cusur, fara emotie si sigura de mine (ca doar stiu ce spun:)). dar spun fara sa ridic glasul si fara sa transmit diverse pe plan afectiv. si ma astept ca un lucru spus linistit sa fie luat in considerare (ca informatie pusa la dispozitie), chiar daca nu-i spus ‘cu greutate’. deci ceea ce as dori sa fie altfel la mine este sa se schimbe ceilalti :))
@aprozarnet: tu ce faci? comentezi cand nu sunt eu atenta? :):)
(off topic: imi cer iertare ca te-am trecut abia acum in blogroll. si fac asta (imi exprim regrete) pentru ca eu aveam senzatia ca erai deja acolo. azi am vrut sa intru pe blogul tau de pe blogrollul meu… si am remarcat omisiunea.)
:D
m-am onorat
@Cris: sunt onorata :)
Multumesc pentru leapsa, am produs si eu un raspuns. Dar mai intai am amanat nitel. :))
jo: vad eu ca am mai mult succes cu lepsele la oameni pe care nu-i cunosc! :) merci ca m-ai bagat in seama. dupa cum am zis si-n alte dati, lepsele de la mine sunt optinonale. mai degraba inseamna ‘te citesc si mi-ar placea sa vad ce scrii pe tema asta’, decat ‘uite o obligatie pentru tine’ :)