Monthly Archive for January, 2008

Tara ING, partea a doua

Published
by
irina
on January 15, 2008
in in lupta cu morile de vant
. 39 Comments

Urmare a comentariului lui Gramo la postului anterior, m-a uitat (ca de obicei) Dzeu vorbind. Asa ca am renuntat la un comentariu kilometric, in favoarea unui articol relativ scurt:). Iata-l:

Sa luam 11 bloggeri: Vis Urat, Zoso, Arhi*, Subiectiv, De ce, Fulgerica, Piticu, Gramo, Andressa, Oradeanu si Buddha

Ce au ei in comun?
- sunt pe prima pagina in zelist
- pe 14 ianuarie scriu despre pensii private
- cand scriu (toti)(pe 14 ian)(despre pensii private), toti fac trimiteri la ING.

Poate exista o explicatie complexa pe care n-o vad eu. Prima si cea mai simpla concluzie e insa unica. Este putin probabil sa se fi trezit cu totii azi de dimineata cu gandul: “stiu despre ce scriu azi! ING! ce mishto e ING! trebuie neaparat sa le spun asta cititorilor”.

Reiau punctul meu de vedere despre articole pe bani, ca in postul anterior par sa se fi pierdut:

Sunt foarte ok cu posturile platite. As avea mult mai mare incredere intr-un review facut de un bloger pe care il citesc decat in orice alt fel de reclama/prezentare a unui produs. Eu …imi imaginez ca unii bloggeri (multi) nu ar spune ca un produs e bun, chiar platiti fiind, daca ar crede ca produsul e prost. …:)

Plus ca, indiferent daca-s platite sau daca nu-s platite, oricine poate lauda orice pe blogul sau. Nu asta e grija mea.

Dar mi se pare neaparat necesar sa mentionezi faptul ca ai fost platit, daca ai fost platit.

Din cei 10-11 bloggeri listati mai sus, 2 (zoso si oradeanul) au indicat intr-un fel sau altul ca postul in cauza nu-i neaparat generat de inspiratia lor de moment. Poate mai sunt si altii care au precizat asta, si eu n-am vazut. Gramo spun ca in cazul lor e intamplare.OK. Posibil ca in cazul celorlalti sa mai fie 1 (2?) care sa fi scris intamplator in aceasi zi, mentionand acelasi ING.
Poate n-am fost clara, dar departe de mine gandul de “a infiera” pe cei mentionati in articolul anterior. M-am uitat la situatia de principiu. N-am vrut sa arat cu degetul pe unul sau pe altul; pe ei i-am mentionat pentru ca pe ei ii citesc. Deci luati mentionarea ca pe un compliment.

Problema mea e alta: pare ca-i considerat acceptabil sa-ti vinzi un articol si sa lasi sa se inteleaga ca ai ajuns sa-l scrii pentru ca asa ai vrut tu. Si eu zic ca nu-i acceptabil. Zic ca nu-i ok chiar daca in articolul respectiv ti-ai spus foarte onest propriul punct de vedere.

E ok sa vinzi posturi pe care apoi sa le prezinti cititorului drept initiative 100%personale? Asta intreb.

*cei fara link sunt asa pentru ca i-am linkuit in postul de dinainte. si nu vreau sa-i sacai cu 101 pingbackuri pe zi:).

LE: Arhi a scris despre articole platite. Si a scris un post care, spre deosebire de ale mele, nu lasa loc la divagatii si interpretari diverse.

Si mai later edit: via Gramo am aflat asta.  Sa spun ca asa mi-am imaginat si eu ca stau lucrurile? (nu vreau sa zic ca asa am crezut si eu despre X si Y. ci vreau sa spun ca asa mi-am imaginat mecanismul. si nici nu ma laud cu asta, pentru ca mecanismul mi se pare… evident).

Atata doar ca eu, cu imaginatia mea de femeie simpla, mi-am imaginat ca a fost solicitarea ING sa nu fie mentionat faptul ca-i reclama. Daca nu a fost, ma bucur ca mi-am spus parerea pe larg despre posturi platite si semnalarea lor. Dar ce a cerut INGul, doar INGul si bloggerii care primira direct solicitarea pot spune :).

Toti o apa si-un pamant. Din tara ING :)

Published
by
irina
on January 15, 2008
in in lupta cu morile de vant
. 9 Comments

Oamenii de frunte ai blogosferei romanesti sunt uniti in cuget si simtiri.

De fapt …nu stiu daca chiar pot extrapola aceasta uniune la nivelul tuturor bloggerilor de varf (oricare ar fi varful); concluzia mea se bazeaza pe o constatare empirica facuta pe baza a 3 dintre ei, care-s prezenti nu doar in topuri, ci si in feed readerul meu.

Care-i aspectul in privinta caruia aceste mari spirite sunt de acord?
ING! :)))

Arhi, Budda si De ce au scris fiecare cate un articol despre cat de bine e sa ai pensie la ING. Sau sa vorbesti cu un consultant ING.

Cum nici unul dintre posturi nu are o mentiune de felul “post platit”, raman de presupus urmatoarele:
- Bloggerilor le place ING-ul
- Blogerii de varf au o stea comuna, in afara de cele pe care le stie urania. Stea sub influenta careia bloggeri de varf au simtit imperioasa nevoie de a impartasi cititorilor parerea lor, in aceasi zi. Despre ING.

—————————
N-am nici o problema cu posturile platite. Daca am incredere in om, am incredere si intr-un review facut de el contra cost. Cata vreme ma anunta ca-i contra cost.

Mda. Eu zic ca daca are cineva de pierdut, pierderile se ordoneaza dupa cum urmeaza:
1. cititorul pacalit (ok, acum nu-i neaparat cazul asta, situatia fiind mult prea evidenta)
2. bloggerul, cu capitatul de credibilitate ponderat
3… si pe locul 3 nu e nimeni. sau, daca o fi cineva, sigur nu e ING.

PS: Parerea mea despre sus-citatii bloggeri e ca-s de citit… ca dovada aduc faptul ca-i citesc (si din aces motiv ei au ajuns, aici, exemple). Dar imi imaginez ca-i plin netul de posturi proING scriese de luni incoace de oameni pe care nu-i citesc sau ii citesc rar. Rog cititorii binevoitori sa-mi spuna daca dintre blogeri care au scris de ING e cineva care sa fi mentionat ca articolul e platit. As vrea sa vad si eu cum arata un asemenea blog :).

PS2: in ciuda excesivei mentionari a ING-ului, acest post nu este platit! Unde trimit IBANul? :)))

LE: abia acum am vazut si la Gramo. La Gramo, blogul pe care scrie ad-free blog. Sa-mi explice cineva, ca-s dispusa sa inteleg. Doar mie mi se pare gresit sa nu precizezi ca reclama e reclama intr-un loc in care, in mod obisnuit, iti expui ideile personale, in ordinea in care iti vin si in ordinea in care vrei?

Sa ma laud, asadar

Published
by
irina
on January 14, 2008
in ale mele, anunţuri din avizier and astăzi
. 11 Comments

Atotputernicul google si-a reactualizat notarea site-urilor. (Pentru cunoscatori: vorbesc de page rank. Pentru necunoscatori: vorbesc de page rank… dar n-as putea sa va spun cum se socoteste; merge de la 0 la 10, 0 e rau, 10 e bun). Si i-am intrat in gratii. In gratiile lui google, zic.

Unii dintre voi stiu ca blogul de fata s-a nascut pe wordpress, si tot acolo a trait mai bine de un an. De vreo 2 luni l-am mutat aici. Ei, blogul vechi ajunsese (dupa un an de activitate) la un Page Rank 4. Blogul nou a stat fara PR pana weekendul asta. Cand a sarit direct la 4. Neasteptat. Dar imbucurator. (Sper sa nu fie o greseala :D… ca m-am uitat la PR-urile altora si nu-s mereu de acord cu google. Ori avem algoritmuri diferite, ori s-a incurcat el la socoteli… si o sa le rectifice :)).

Daca n-aveti ce face la job (si daca n-aveti toolbarul lui google; ca daca-l aveti, va spune el singur PR fiecarei pagini pe care intrati), puteti verifica PRuri aici.

Si, daca e sa ma laud in continuare, aflati ca destinul are grija de mine. (Sau ar fi mai potrivit sa zic ca google (tot el!) are grija de mine?). Ziceam mai demult ca trebuie sa-mi recuperez o multime de diplome.
Cine a ajuns azi pe blogul meu?
Cineva care i-a declarat lui google ‘fac diplome’. Bun venit! :)))

Dambovita de pe vremea mea

Published
by
irina
on January 11, 2008
in RATB, ale mele and interogaţii gratuite
. 20 Comments

Azi dimineata, pe cand treceam cu 336 de podul cotroceni am vazut pe dambovita un ratzoi. Avea capul albastru lucitor si plutea.
M-am bucurat (nu stiu de ce) si am ramas uitandu-ma pe geam. Au mai aparut doua rate, apoi inca una, apoi inca 3. Si dupa urmatorul pod au aparut nenumarate ratze, cativa pescarusi… parca mai era si alt pasaret acolo, dar n-as baga mana in foc pentru asta. Geamul era murdar si nu vedeam chiar clar.

Doua sentimente am trait atunci: bucurie de copil care vede rate pentru prima data (am mai vazut ratze… doar va zic cum era bucuria) si niste mila pentru ratze, ca stateau si pluteau asa, “printre” beton. (cu parere de rau pentru ratze, va informez ca bucuria a surclasat cu mult mila)

Si mi-am adus aminte de dambovita de acum 20 de ani (am 37 de ani, daca nu stiati inca; deci amintirile mele sunt vechi:)). Pe vremea aia eram eleva la Gh Lazar si drumul meu la si dinspre liceu presupunea traversarea dambovitei.

Iar dambovita (dupa amintirile mele) era un rau lenes, cu apa murdara (dar nu mult mai murdara decat acum), malurile erau din pamant, iar pe pamant cresteau copaci si alte multe feluri de plante. Copacii erau mai ales salcii, erau batrani si multi. Podul pe care treceam eu era din lemn cu balustrada lustruita de mainile de dinainte si apusurile erau incredibil de frumoase.

Mai mi-am adus aminte cum explicatiile oficiale pentru distrugerea acelei dambovite au fost ca apa era poluata si murdara. Urma sa se faca o albie minunata prin care sa curga apa limpede. Iar eu chiar credeam ca apa va fi limpede ca lacrima si ma intrebam la ce-ti trebuie atata claritate, daca ceea ce vei putea vedea va fi peretele din beton.

Apoi au fost terminate lucrarile si am vazut apa tot murdara, dar care statea in loc sa curga, poduri urate, gardulete din fier pe margine, beton peste tot si niste copaci anemici aliniati de-o parte si de alta. Noii copaci sunt si acum mici (parerea mea); imaginati-va cum erau atunci. … Prea trist.

Are cineva poze cu dambovita de pe vremea mea?

Anunturi pentru bloggeri

Published
by
irina
on January 10, 2008
in anunţuri din avizier
. 9 Comments

***Urmatoarea intalnire pentru schimb de carti se intampla duminica asta (13 ianuarie) in Bucuresti, Timisoara, Iasi, Thailanda si Tg Mures (da, Thailanda :)) (nu e obligatoriu sa ai blog ca sa poti participa. dar daca ai blog, te poti lauda dup-aia c-ai fost :P).
Eu imi tot propun sa merg… dar nici duminica asta nu am cum. Si, drept sa spun, vreau sa merg mai mult pentru ca imi place ideea, decat pentru carti. Pentru ca eu sunt printre norocosii care lucreaza intr-o cladire care la parter are biblioteca.
[si acum urmeaza reclama:)… Biblioteca ACCEPT (ca la accept lucrez) are peste 1500 de titluri, majoritatea in romana si engleza. Gasiti aici atat carti de specialitate (pentru psihologi, asistenti sociali, medici, juristi) legate de homosexualitate si teme conexe, cat si beletristica. Beletristica e fie cu subiecte gay, fie fara nici urma de subiect gay dar scrisa de autori gay (sau crezuti gay). Cititorii din Bucuresti pot lua carti acasa (contra unui abonament anual de 15 RON). Cartile pot fi citite si la biblioteca. Programul e intre 10 si 17, de luni pana vineri. Si adresa e str Lirei nr 10, Bucuresti. … Daca se intmpla ca sa ajunga intr-adevar cineva la noi la biblioteca de pe urma acestui post, il/o rog sa intrebe si de mine la receptie (Irina Niţă).]

*** E-Scriu, “Concurs pentru incurajarea scrisului”, 16 decembrie 2007 - 29 februarie 2008
Adica sunteti invitati sa scrieti o pagina A4 la una din categoriile poezie, proza sau jurnalistica.
Castigatorii de la sectiunile proza si poezie vor putea publica texte in revista de cultura Timpul. Castigatorul de la sectiunea jurnalistica va putea publica un articol bilunar pe Iasi Nights.ro. Toti cei trei castigatori vor primi un set de carti de la Editura Polirom si cate un abonament gratuit de acces la British Council. In plus castigatorul de la sectiunea proza va primi un curs de limba franceza oferit de Centrul Cultural Francez.

***Arhi facu director de bloguri romanesti. Poate vreti sa va inscrieti.

*** De ce explica ce e bounce rate-ul. Eu am descoperit singura acum vreo luna, dar stiu ca mi-a luat ceva vreme pana am inteles :D. Asa ca am zis ca poate mai au si altii nevoie de aceasta explicatie :).

Si… o stire de ultima ora (si de interes general): pacientii au drepturi. :D

LE: ACCEPT angajeaza bibliotecar (part time) si coordonator relatii publice (full time). (detalii pentru ambele posturi gasiti pe site-ul accept pana pe 31 ianuarie, cand e termenul limita pentru inscriere).  Adica acum n-avem nici bibliotecar/a nici coordonator/oare PR. in consecinta, e destul de posibil ca sa gasiti biblioteca nefunctionala daca o vizitati inainte de 15 februarie :D

Povesti cu tigani

Published
by
irina
on January 8, 2008
in ale mele and in lupta cu morile de vant
. 27 Comments

1. eu, la metrou, acum vreo 10 ani. Era seara tarziu si aveam mult de asteptat pe un peron aproape pustiu. Vine un pui de tigan de vreo 5-6 ani la mine, cu o caciula cu niste monede de 5 lei in ea:
- tanti, imi numeri si mie banii astia?
- du-te d-aici, ca nu-i numar (si prin creieri imi umbla… pustiu ma simte ca-s fraiera si vrea sa ma fure)
Pustiu pleaca. Dar se intoarce dupa cateva minute:
- tanti, imi numeri si mie banii astia?
- lasa-ma in pace, iti spun. Nu-ti numar.

Dupa alte minute, pustiul:
- tanti, te rog io, imi numeri si mie banii astia?
De data asta am prins niste tristetze mare la copil si i-am zis (cu gandul ca asta e, daca ma fura, ma fura. N-o sa fie un capat de tara)
- Hai aici. Si am rasturnat toti banii pe un scaun:10, 20, 30…
Pustiul, dupa mine:
- 10, 20, 30
- 40, 50, 60
- 10, 20, 30
- Nu asa, zic eu, ca ma incurci. (… )
Pana la urma i-am numarat banii (tot asteptand sa ma fure; nu-l credeam ca stia sa numere doar pana la 30)
- gata. I-am numarat, zic eu intr-un final.
- Tanti, imi dai si mie o hartie pe banii astia?
- Ce sa-ti dau?
- Un ban de hartie, tanti. Da si mie un ban de hartie, ca p-astia nu mi-i ia nimeni.
- Si eu ce sa fac cu tot maruntul?
- Hai, tanti!
(asta chiar vrea sa ma fure, mi-am adus eu aminte)
- Hai tantiii! Dah unu de hartie!
Pana la urma i-am schimbat cinstit o parte din marunt cu ‘o hartie’. Tot pana la urma nu m-a furat si nici n-a incercat. Si a plecat vesel cu un ban de hartie.

2. Si mai demult, pe vremea cand eu eram inca la liceu, ma intalnesc pe o straduta mai pustie cu cateva tiganci, imbracate traditional.
- Haoleo, fata ce frumoasa esti!
(astea vor sa ma fure). Am dat din cap si am mers mai departe.
- ce par frumos ai. Asa sa-l lasi, lung.
(clar vor sa ma fure)
- sa-i dai cu gaz.
- Ce sa fac? (ma ia gura pe dinainte.. si ma opresc (tot cu gandul ca vor sa ma fure. Sau macar sa-mi ghiceasca))
- Cu gaz, fata (si in timp ce restul tigancilor si-au continuat drumul, laudatoarea mea mi-a explicat cu frumosul de unde sa iau gazul si cum sa dau)
Am multumit si zambit oarecum din inertie… si am plecat convinsa ca acuma ma striga sa-i dau ceva de pomana. Orice. Nu m-a strigat. In schimb eu (care nu-s chiar frumoasa :D), dupa ce m-am convins ca acolo a fost sfarsitul interactiunii, m-am simtit foarte bine vreo cateva zile :)… ca doar nu-i de colea sa te opreasca cineva pe strada sa-ti zica din adancul gatului ‘fato, frumoasa esti!’.

3. Cand eram insarcinata mi s-a facut rau si m-am asezat pe o bordura, pe o strada circulata. Din multa lume care era pe acolo, la mine a venit un tigan.
- va e rau?
(nici nu mai vedeam clar, daramite sa raspund. Incercasem sa ma uit la el si remarcasem ca-i tigan. Maxim 20 de ani.)
- sa va ajut sa mergeti acasa? Stati departe? Sa sun pe cineva?
- nnnu, multumesc… imi revin… stau aproape (vrea sa ma fure)

A disparut si …apoi s-a intors cu o sticla de 0.5, cu apa, de la un chiosc vecin.
- Apa. Hai sa va duc acasa.
- nu. multumesc.
Am baut apa, mi-am revenit, m-am ridicat… am dat sa-i dau banii pe apa… si nu mai era. Si am mers cu grija, cu oarece recunostinta mare care rula in paralel cu ‘poate tiganul se tine dupa mine … sa ma fure’.
Nu s-a tinut. Si am ramas cu niste mustrari de constiinta (stiu ca expresia e consumata… dar asa am ramas). Pentru ca toate multumescurile pe care i le-am zis, au fost formale, automate. Ori cred ca aia e apa care mi-a prins cel mai bine din toata apa pe care am primit-o in viata mea.

De ‘rau’ pot povesti despre incercarile tigancilor de a-mi vinde inele ‘de aur’, sau de a-mi ghici, sau despre cantare masluite, la piata. Adica, daca ma uit ‘retrospectiv’, nimic spectaculos in comparatie cu numarul romanilor care m-au pus in situatii similare.

Ei, avand eu aceasta experienta ‘de viata’, daca de mine se apropie tigan imbracat ponosit (sau tiganca imbracata traditional), imi feresc, din reflex, geanta.

Imi pare rau.
Nu-mi pare rau ca-mi feresc geanta:D… ca asta nu strica niciodata. Imi pare rau ca si de acum incolo o sa mi se mai intample ca (macar in primele 5 minute) sa nu vad omul din spatele pielii tiganului.

LE: cititi si comentariul lui DoDu :)

Un cuvant mult prea des folosit

Published
by
irina
on January 7, 2008
in Mugur and RATB
. 16 Comments

(articol scris de Mugur) 

Era dimineată si, ca de obicei, mă îndreptam către serviciu cu tramvaiul 20. Asteptasem deja prea mult, asa că atunci când a sosit în statie m-am urcat repede, ocupând unul din locurile fără scaune, din dreptul uneia dintre usi. O datã cu mine, dar pe altă usă, mai în fată, s-au urcat si două fete. Mici de staturã, de vreo 12-13 ani, destul de drăgute, însă puternic fardate. Fiind o zi ploioasă, munca lor de zeci de minute - pudră, fard bleu ciel, linie de tus, mascara - curgea încet înspre colturile ochilor. „Cam mult pentru niste fete de vârsta lor!“, mi-am zis. Tramvaiul a pornit brusc, ca si cum vatmanul ar fi dorit să ne trezească din amorteală, iar cele douã fete au prins a zburătăci spre locul unde eram eu, tinându-se una de cealaltă. Una dintre ele a răcnit:
- Fă, unde mă duci, fă? Ce, fă, mã iei de proastă? Rămâi, fă, aicea!…
Am crezut cã n-am auzit bine, însă distractia abia avea să înceapă. Conversatia a continuat:
- Stai, fă, aicea, fă. Ia zi, fă, cum a fost ieri?
- Ce să fie, fă? a întrebat cealaltă cu superioritate
Ascultam si nu-mi venea sã cred. Niste fete destul de drãgute, atât de mici, care vorbeau atât de urât… Mi-am dat seama că toate fetele de liceu pe care le-am văzut în ultima vreme în mijloacele de transport în comun vorbesc la fel. Pe orice traseu, iesind de la orice liceu. E normal? N-am putut să mă mai scandalizez în gând, că fetele reîncepuseră. La un moment dat, atentia mea se focalizase nu pe ce spuneau, ci pe numărarea cuvântului cu pricina. Am descoperit că fiecare întrebare, ca si fiecare dintre afirmatiile celor douã, continea cel putin doi de „fă“: unul la început, unul la sfârsit. Pro¬ble¬mele grave erau însă expuse folosind trei de „fă“, ca sã fie clar. De necrezut, nu? La un moment dat am vrut să mă mut în alt loc, dar deja devenise fascinant.
- Ete, fă, pă bosorogu’ ăla! Nu e profesor la a 10-a, fă?
- Care, fă?
- Ăla, fă, cu sapca de blană, fă. Ce dracu, fă, nu vezi?
- Nu e ăla, fă!
- Pă pariu, fă?
- Nu pun io, fă, pariuri cu tine, fă!
- Ce-ai, fă, esti proastă, fă? Dă ce, fă?
- D-aia, fă, cã nu te tii de ele, d-aia!…
Un moment au tãcut si am reusit să întrerup numărătoarea, gândindu-mă la aceeasi fazã urmărită de un străin. Ce s-ar în¬treba un străin care ar auzi o asemenea conversatie? Că „fă“ ar putea fi numele celor două? Fă Dumitrescu si Fă Stănescu, prietene, vecine si colege de clasă. Sau că „fă“ ar putea însemna „virgulă“, dar de ce ar marca românii virgulele atunci când vorbesc? N-am apucat sã aleg cea mai probabilă variantă, căci firul gândurilor mi-a fost retezat:
- Zi, fă, ai mai vorbit cu ăla, fă?
- Cu cine, fă, cu cine?
- Cu ăla, fă. Ce, fă, faci pă proasta sau chiar esti?
- De ce mã faci tu, fă, pă mine proastă, fă, patachino?
- Da’ ce, fă, io sunt patachină, fă? Si, drãgãstos si în glumã, îsi înfige mâna cu unghii lungi si bleu în căciula celei¬lalte. Care, evident, se fereste. În plus, ca un făcut, tramvaiul pune o frână de îmbărbătare pentru noi, călătorii; catastrofa nu a mai putut fi evitată:
- Shit! Mi-am rupt o unghie, fă! Shit!…
Vizibil derutată de cunostintele lingvistice ale amicei sale, cealaltă îi aruncă o privire bovină si-o întreabă uimită:
- Ce, fă?!
- Shit, fă, ca-n filme!
Deruta de pe chipul interlocutoarei nu contenise si ochii ei inexpresivi, mânjiti de zoaie de rimel erat atât de mari si de uimiti, încât mi-a trebuit un mare efort de vointă să nu-i spun peste umăr: „Shit - adică căcat, fă!”. Dar trebuia să cobor si nu mă puteam abtine din râs, asa că am preferat să nu-mi rup picioarele pe treptele tramvaiului. În rest, a fost o zi cât se poate de obisnuită, în care m-am gândit la alte cuvinte prea des folosite.

Muzica parintilor mei

Published
by
irina
on January 5, 2008
in ale mele
. 4 Comments

Am primit (mai demult) o leapsa de la Paul Dimulescu, cu tema muzica parintilor (mei). M-am ingrijorat atunci… mintea mea e (intr-adevar) scurta :P si aveam senzatia ca habar n-am care o fi (fost) muzica lor. Pe masura ce-a trecut timpul insa mi-am recuperat amintirile si am ajuns acum sa-mi fie greu sa ma opresc doar la cateva canticele din multele … care este. Muzica parintilor e, de fapt, muzica copilariei mele.

Nu voi fi in stare sa fac ceea ce a facut el (Paul) si sa aduc fiecare melodie in prezent cu povestea ei cu tot… Asa ca pe majoritatea le mentionez doar. Iata-le:

Margareta Pislaru, cu un cantec din Veronica. [Veronica a fost filmul copilariei mele. Mi-am dorit vreun an o traistuta fermecata… si mama tot nu voia sa-mi cumpere. Si cand mi-a cumparat-o am fost dureros de dezamagita. Pentru ca, desi arata exact asa cum trebuie, nu puteam zbura cu ea. O mai am inca, pe acea traistutza:). Din film, mie imi placea cel mai mult cantecul cu veronica, veronica, fata buna si … cuminte(?… nu mai stiu cum era exact); dar nu-l trec pe ala, pentru ca e vorba de muzica parintilor… si mamei ii placea Margareta.*]

Tot Margareta cu alte 2 cantece

Olimpia Panciu si Marius Teicu

Mihai Constantinescu- O lume minunata (pe vremea aceea, Olimpia Panciu canta cu Marius Teicu SI cu Mihai Constantinescu… dar n-am gasit nimic cu ei trei la un loc).

Dan Spataru- Tarancuta, tarancuta (mama iubea vocea lui)

Mircea Vintila, Un-te duci tu mielule (p-asta ma punea mama sa-l cant si stiam destul de multe versuri din el. la vremea aceea. rog prietenii sa nu insiste sa-l mai cant acum:D)

Anda Calugareanu – O portocala

Corina Chiriac, Valurile Dunarii (mama o iubeste inca pe Corina :))

Si ca sa fie si un cantec strain: Una paloma blanca (ca prin referire la el mi s-a explicat cuvantul ’slagar’).

Toate acestea de sus sunt cantecele mamei mele (care sper sa nu se supere ca n-am facut nici o referire la muzica clasica, pe care tot ea mi-a pus-o in mana :))

Tata este meloman in felul lui, in sensul ca nu asculta, dar canta. Canta cand spala vasele. Cand eram eu mica interpreta, de exemplu, Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza.

Leapsa merge mai departe la Oblia, k. si Aida. Si, ca de obicei, la oricine mai are un cantec-doua, d-ale parintilor, de pus la ’shared’. :)

PS: era sa uit cantecul copilariei mele: Copacul, Aurelian Andreescu

*Na, ca m-ati prins. Nu o ascultasem pana la capat pe Margareta. Azi m-am apucat sa verific in ce masura am pus linkurile corect ( :D… ca la cat de organizata sunt era destul de posibil ca la olimpia panciu sa-l auziti pe dan spataru), si am lasat-o pe margareta toate cele 9 minute. Mie, drept sa va spun, nu-mi placeau de loc din Veronica bucatile de film in care actiunea se petrecea in realitate… si crezusem ca margareta se rezuma la ‘de ce, de ce, de ce’. Si cand colo, la minutul 4 in videoclipul asta, veronica primeste cadou traistutza fermecata, cu refrenul meu preferat cu tot. :)

2008 a inceput glorios pentru mine

Published
by
irina
on January 4, 2008
in ale mele, anunţuri din avizier and astăzi
. 16 Comments

Doamnelor si domnilor,
Traiesc un moment istoric: am instalat primul plugin din viata mea! (si anume asta, care se vede in dreapta, sub inspiratul titlu de ‘sondajul saptamanii’).

Minunatul, incredibilul, extraordinarul si desteptul Gabi de la HaiPa (cel care a instalat cu promptitudine pluginurile cerute de mine in trecut) m-a tinut (virtual si telefonic) de mana in drumul initiatic (prin ftp si alte alea), drum la sfarsitul caruia am inregistrat aceasta sublima victorie personala :). Multumesc, Gabi, din inima. Pe bune :)

PS: daca tot a venit vorba de HaiPa, va anunt si ca Aida a anuntat castigatorul domeniului si gazduirii oferite de HaiPa in luna ianuarie. Este aprozarnet, pe care il felicit cu aceasta ocazie si pe care o sa-l citesc de acum inainte (caci parerea Aidei conteaza pentru mine:)).

Special guests: DoDu

Published
by
irina
on January 3, 2008
in special guests
. 4 Comments

Raspunzand articolului meu anterior (in care povesteam cum pierd eu diplomele), DoDu a compus un comentariu despre care eu zic ca merita … luminile rampei. Asa ca l-am luat de acolo si l-am pus aici. Sper ca DoDu sa nu se supere, ca nu i-am cerut consimtamantul in prealabil.

Draga Irina,
In legatura ci articolul matale pot sa-ti spun urmatoarelele:
ca nu e bine sa-ti pierzi diplomelele (nu pot sa pronunt cuvintele cu doi de le)ca sunt importante, te arata cat esti de destept si cat de educat. Si chiar daca uiti ce ai studiat nu conteaza, ca diploma e pe viata si cu aia ramai.
Eu daca nu aveam diploma nu ajungeam asa de departe, adica peste ocean si daca nu mai obtineam si aici diplome nu ma angajau si degeaba unii oameni comenteaza ca diplomelelele nu sunt importante, ei spun asa ca ei nu le au. Pe ale mele eu le tin pitulate intr-o servieta, iar servieta o ascund sub patul din dormitor. Cand am nevoie de cate-o diploma, ca sunt colectionar, scot cate una si cand nu mai am nevoie iar o pitulez sub pat in servieta. Pe langa servieta tin si alte lucruri pe sub pat ca am un sub pat foarte incapator. Am si un cos de nuiele impletit, un borcan in care adun banii marunti, un stingator de incendiu, tabla de sah, doua almanahuri si multe altele. Tin multe lucruri sub pat ca sa nu incapa nimeni acolo cand sunt eu plecat de acasa.
Eu am un prieten care cand a fost plecat de acasa si pe urma cand s-a intors acasa a gasit o soseta sub patul lui. Desperecheata, ce crezi. Asa ca s-a dus la vecinul si l-a rugat daca poate sa-i dea perechea sosetei ca ce sa faca numai cu una. Si asa mai departe, a iesit o incaierare pe cinste, ca vecinul n-a vrut sa-i dea soseta. Eu repede mi-am controlat sub patul dar n-am gasit nici o seseta desperecheata.
- Mai bine gaseai o curea, i-am spus prietenului meu, ca curelelele nu au perechi. Decat bretelele.
- Pai nici chilotii n-au pereche, mi-a atras prietenul meu atentia.
- Pai ce, ai gasit chiloti sub patul tau?
- Nu, acum nu. Altadata.
Altadata prietenul meu a gasit o sticla de vin pe jumatate, dar nu s-a mai dus la vecinul dupa cealalta jumatate, ca avea un rationament cam intortocheat si a baut vinul de unul singur. De imbatat nu s-a imbatat, dar s-a lovit cu capul de dulap si a facut dulapul harcea parcea. Plus ca a facut si un anti tetanos, ca nu se stie, l-a convins doctorul, un doctor foarte milos.
Draga Irina,
te rog sa ma ierti ca m-am luat cu vorba, acum ma duc sa-mi verific diplomelele din servieta ca m-ai speriat matale cu articolul

Post serios. Obiective personale 2008

Published
by
irina
on January 2, 2008
in ale mele and anunţuri din avizier
. 11 Comments

Ca sa nu raman si anul asta fara obiective personale precis conturate, iata ca mi le conturez. Am stat si m-am gandit bine… si iar m-am gandit bine si iata-le, ca le-am stabilit:
Obiectivul 1: sa-mi recuperez diploma de bacalaureat. +/- sa-mi recuperez diploma de facultate… +/- sa-mi recuperez diploma de trainer.

Eu sunt o femeie simpla foarte instruita, ca pe langa astea de mai sus, mai exista o multime de alte diplome pe care le-am pierdut.

Diploma de bac mi-a disparut acum vreo 10 ani din birou, impreuna cu certificatul de nastere. Se aflau impreuna intr-o mapa, ca ma pregateam sa ma inscriu la o a doua facultate. Nu m-am mai inscris, mapa in cauza a zabovit o vreme intr-o tavita la mine pe birou si… cand am vrut s-o iau s-o duc acasa, am descoperit ca disparuse. Am presupus atunci ca fie i-am schimbat eu locul si nu mai stiam, fie unul din vizitatorii biroului o luase din greseala impreuna cu hartiile proprii. Nu m-am ingrijorat. De era ratacita, urma sa apara ea la un moment dat, de era plecata, noul ei proprietar urma sa descopere (tot la un moment dat) ca se afla in posesia ei si sa mi-o aduca inapoi (cu certificatul de nastere cu tot). N-a fost sa fie asa. Si cum eu sunt, in felul meu, perseverenta, acum cativa ani am avut din nou nevoie de ea, tot pentru a doua facultate. Si mi-am dat seama ca de n-a aparut intre timp, probabil ca nici nu va mai aparea.(Rog destinul cel jucaus ca nici sa nu mi le mai aduca, de acum incolo. Intre timp mi-am refacut certificatul de nastere, iar pe diploma am declarat-o nula).

Diploma de facultate n-a intrat niciodata in posesia mea. Ca nu-mi trebuia (in sensul ca din timpul facultatii am inceput sa lucrez in cu totul alt domeniu decat ma educam si am facut diverse instruiri specializate). Bine, mi-a mai trebuit ea din cand in cand, dar mergeam la secretariat si ceream o adeverinta de studii. Secretara mi-a dat adeverinte pana intr-o zi cand mi-a spus hotarata:
- Gata. Nu-ti mai dau nici o adeverinta. Nu se poate asa ceva. Du-te frumos la drept si ia-ti diploma ca te asteapta acolo (asta cu asteptatul nu-i chiar adevarata. Ca n-am dat niciodata pozele de care au oamenii aia nevoie ca sa-mi manufactureze diploma. Oricum i-am dat doamnei secretare dreptate si a ramas ca-mi incep procesul de scoatere a diplomei. Pe care, deocamdata nu l-am inceput).

Diploma de trainera era cat pe ce s-o iau (caz in care probabil ca pana acum oricum as fi pierdut-o)… dar secretara organizatiei care ma instruise a intrat in concediu de maternitate mai devreme decat era de asteptat. Si organizatia m-a rugat ca, daca nu-i nici o graba, sa revin dupa cateva luni sa mi-o dea chiar secretara. Nu era nici o graba, ca la momentul cand am facut eu cursul, trainerii instruiti erau atat de putini incat nu-ti mai trebuia nici o diploma. “Lumea” din sectorul ONG stia foarte bine cine-i instruit si cine nu. Apoi am facut o lunga pauza de trainerit, pentru ca in ultimii 2 ani sa ma reintorc incet asupra acestei ocupatii. Doar ca acum nu mai stie nimeni ca pe la inceputul ‘societatii civile’, Irina a fost ‘calificata’ ca trainer. Si din cand in cand, trebuie sa fiu crezuta pe cuvant :).

Obiectivul 2: sa-mi duc camera foto la reparat.
E inca in garantie pana in iunie 2008 si-i stricata de un an.

Asa. Sunt niste obiective destul de ambitioase, dar ma voi mobiliza exemplar. Am zis.:)