femeia simplă

Dragilor, de aici de pe drumuri*, va scriu de pe noul si minuntatul meu Asus EEE. E verde, are sub un kg si bateria ar trebui sa-i tina peste 3 ore. Dar, nu spre a analiza laptopicul m-am apucat sa-l pomenesc (o sa incerc un review mai tarziu, sa ma imprietenesc intai cu el), ci pentru a va povesti prin cate a trebuit sa trec pana am ajuns sa-l am. Si, si mai important, sa-mi exprim o plangere adresate producatorilor de calculatoare.

E laptopic de job. (laptopic se pronunta cu accentul pe ‘pic’, acesta fiind numele la care am ajuns dupa cateva zile de cautari; ca laptop/notebook nu pot sa-i zic). Anul trecut ACCEPTul a fost de acord ca-mi trebuie un laptop de serviciu. In acest context, trebuie sa va spun ca eu sunt nu doar o femeie simpla, ci si o simpla utilizatoare de PC-uri. Si, pe deasupra, cred in utilitatea diviziunii muncii. Deci habar n-am nici macar care e capacitatea ‘harddiscului’ pe care-l folosesc. Ca principiu, un calculator e bun pentru mine cata vreme el poate face in timp rezonabil ceea ce am eu nevoie sa faca. Cum face el asta, nu ma priveste. Asadar cand se puse problema sa-mi aleg un laptop, colegii mai informati decat mine mi-au pus la dispozitie vreo 10 oferte preselectate de ei, dintre care sa-mi aleg ce vreau. Am mai intrebat un ‘expert’ ce sa-mi iau, explicandu-i ca-mi trebuie ceva pe care sa scriu texte si care sa iasa pe net pentru email si blog, iar omul mi-a raspuns: pentru ce vrei tu orice laptop e bun. verifica doar sa aiba wireless. (asta dupa ce intai n-a vrut sa ma creada ca doar pentru asta imi trebuie: jocuri?, descarci filme?, prelucrezi poze? … nu, nu, nu – i-am raspuns. munca mea pe calc cand sunt pe drumuri prespune doar scris, foarte putin excel, tinut legatura cu lumea. iar personal ma intereseaza doar blogul. in mod exceptional pot sa mai am nevoie de niste power point… si inevitabil ajung sa privesc si pdf-uri. dar atat. … ok, a zis el. orice laptop stie sa faca asta).

Asadar, in aceste circumstante, am inceptut sa ma uit la laptopurile de care ziceam ca altcineva le ‘preselectase’ deja. Ma uit umpic la specificatii tehnice dar cel mai mult ma uit la greutate, durata bateriei, numar de porturi USB si aspect.
- M-am hotarat. Il vreau pe asta argintiu.
- Asta nu-i criteriu dupa care sa-ti alegi un laptop (zice colegul care tine banii asociatiei).
- Ti-am zis ca-l vreau pe argintiu in conditiile in care toate celelalte sunt negre. Culoarea iti permite sa intelegi usor la care dintre ele ma refer. La fel as fi zis “negru” despre un cetatean de culoare aflat intr-un grup de albi. nu pentru ca sunt rasista, nu pentru ca-l reduc la culoarea pielii ci pentru ca asa ar fi fost cel mai usor de reperat.
- Da? si atunci dupa ce criterii l-ai ales?
- Dupa portabilitate.
- Asta nu-i criteriu.
- E criteriu meu pentru laptopul meu. Nu vreau sa-mi folosesc cele 40 de kg ale mele ca sa car un laptop de 3 kg, cand pot sa iau unul de 2.5 Si nu vreau o baterie de 2 ore, daca pot avea una de 3.
- Bateria oricum te lasa dupa 6 luni.
- Si? Sa-mi iau atunci unul care are de la inceput independenta de o ora?
- Nu, sa-ti iei unul in functie de ce poate el face.
- dragule, eu nu inteleg ce scrie in tabelele astea, dar daca ma uit, vad ca cifrele si literele sunt asemanatoare… ceea ce mi se pare firesc, ca prespun ca pe baza specificatiilor tehnice si a pretului facurati preselectia.
(…) M-am enervat atunci. si o zi lucratoare am citit doar review-uri si am inteles tipuri si frecvente de procesor, ramuri, tipuri de displayuri si multe, multe altele. Am constatat cu acea ocazie ca laptopul pe care-l alesesem era culmea popularitatii pentru acel nivel de pret… si am mai descoperit ca mi-ar fi fost mai bun, care nu facea parte din cele pe care-mi fusesera prezentate.
Care altul avea insa o singura problema: era ingrozitor de urat!
Asta este principala plangere pe care o am a face producatorilor de PCuri: nu toti cumparatorii isi doresc calculatoare sobre. Este incredibil cat de putine oferte colorate exista. Si tot incredibil e ca lookul unui laptop e, aproape invariabil, business. si inca business masculin. Uratilor!!!!

Uite asa au trecut lunile fara ca eu sa fac marele pas, si anume alegerea. Intre timp am mai calatorit plimband dupa mine un laptop traditional care, cu rucsac cu tot, depaseste lejer 3 kg.

Si apoi am descoperit Asus EEEul. Va repet: sub un kg, colorat, peste 3 ore de independenta. Vine insa cu un HDD de ..4 GB si cu un fel de linux ca sistem de operare. Am repetat pasii: documentare (ca mi-era frica de linux), intreaba un prieten (e perfect pentru ce-ti trebuie tie, dar vezi ca n-are unitate optica. Unitate optica? de cand plimb eu laptopul dupa mine NICIODATA n-am luat un CD/DVD cu mine si niciodata nu mi-a lipsit.)
Si am zis:
- vreau asus eee pc
- ce vrei?
- asta. ca laptop.
- (dupa consultarea prezentarii) asta nu e laptop. are 4 ‘giga’ capacitate. si merge cu linux
- m-am uitat la linuxul pe care-l are. arata aproape la fel ca office-ul si stie sa faca tot ce am eu nevoie.
- dar nu e laptop. e o jucarie.
- jucarie vreau. e perfect pentru drumurile mele.
- mai bine mai punem niste bani si-ti iei un laptop.
- NU VREAU laptop. VREAU jucaria.

… si pana la urma mi-au luat jucaria. Sa va spun ca acum mare parte din organizatie isi doreste o ‘jucarie’?
desteapta sunt! sa-mi mai zica cineva ca-s conservatoare :P

*adica din Tg Mures, primul loc unde am prins niste net.

Intr-una din zilele saptamanii care se incheie acum, avizierul a fost destinatarul a 43 de spamuri (adica foarte multe, daca le comparam cu cele 2-3-4 pe zi pe care le primeste de obicei). Toate din partea a doua site-uri si toate compuse dupa modelul:
Money is better than poverty, if only for financial reasons — Woody Allen, From ‘Without Feathers’ 1976
After every ‘victory’ you have more enemies — Jeanette Winterson
Guard against the impostures of pretended patriotism — George Washington
I was playing poker the other night with Tarot cards I got a full house and 4 people died — Steven Wright

Citate, adica. (Citatele sunt diferite de la un mesaj la altul. Nu le-am sters inca (pe spamuri) asa ca daca mai vreti exemple, ziceti-mi.)

Situatie care mi-a amintit de practica facuta in Petrosani (eu am studiat geologia, drept care intr-unul dintre anii de studii, practica s-a desfasurat pe langa mina). Am stat vreo 2 saptamani la Petrosani si era imediat dupa mineriade, asa ca profesorii ne-au rugat sa nu abordam subiectul ‘politica’ cu oamenii locului. Si in general sa ne purtam cu manusi cu ei.

Prespun ca voi nu stiti cum e in practica la geologie: in timpul zilei faci diverse lucruri (interesante) legate de pamant, iar dupa ora 5-6 ai program de voie… pe care esti constrans de imprejurari sa-l petreci zi de zi impreuna cu colegii si profesorii, de obicei intr-o carciuma locala. In petrosani am avut noroc pentru ca pe langa cofetaria mirobolanta pe care am pomenit-o in alt post (post pe care insa nu-l mai gasesc :D), am gasit si un bar foarte ok, numit Barock. Bar care era frecventat de noi si de mineri. In prima seara acolo ma trezesc cu un miner langa mine care-mi pune in fatza un pahar cu 200 ml de vodca, ma saluta frumos (si destul de distant- ceea ce am apreciat) si incepe sa vorbeasca. In primele 3 minute ajunge sa-mi spuna niste vorbe mai lungi pe care le incheie cu “dupa cum zice Eliade”. Eu raman mult surprinsa si ascult cu atentie ce zice in continuare (vorbele alea ‘din eliade’ nu-mi trezisera prea mare interes… dar citarea lui eliade in barock era un lucru la care nu ma asteptasem). Dupa inca 2 minute, minerul tranteste inca un “citat” pe care mi-l prezinta ca fiind din Sartre. Cum citatul 2 ma prinde ceva mai pregatita sufleteste, ma bag in seama si zic:
-in ce context zice sartre asta? Ca nu mi se pare a fi chiar reprezentativ pentru el…

Minerul priveste spre mine inexpresiv cateva secunde, se ridica si merge la alta masa. Ma gandesc: dreptate au avut profesorii aia care ne-au cerut sa nu intram in controverse de nici un fel cu minerii. Si ma indrept spre colegi sa le spun ce mi s-a intamplat. (S-au distrat umpic, dar singura remarca oarecum pe subiect a unuia dintre ei a fost: alta data nu mai refuza vodca (ca o refuzasem). Nu pot sa beau vodca, zic eu. Ca beau deja bere. O bem noi, mi se raspunde).

Ma duc iar mai departe de colegi si in cateva minute, apare un nou miner langa mine. Cu paharul de vodca cu tot. Multumesc pentru vodca (tocmai imi terminasem berea si retinusem solicitarea colegului). Minerul vorbeste si nu trece mult si aud acelasi citat ca mai inainte, terminat cu ‘dupa cum zice eliade’. Am zambit fermecator si am schimbat subiectul. Dupa ceva vreme aud si citatul din sartre. Am ramas vorbind cu minerul curioasa sa vad daca mai sunt si alte citate in portofoliu. N-a mai urmat nici un alt citat.

Am baut din vodca (si colegul care-mi zisese sa n-o mai refuz a venit la un moment dat pe langa mine si mi-a zis “nu mai tine vodca in gura. Inghite-o repede, ca altfel te imbeti pana pleaca omul.” (am avut colegi foarte mishto :))

Asta a fost, cu citatele. In zilele urmatoare ne-am imprietenit cu minerii care frecventau barockul si am ajuns sa vorbesc cu ei despre alte alea. Inclusiv despre politica si mineriade. Am ramas de atunci cu ceva afectiune fatza de mineri si cu o alta intelegere a mineriadelor (anume cu aceea ca unii pur si simplu au profitat de naivitatea minerilor), intelegere pe care nu mi-as fi imaginat-o posibila inainte sa-i cunosc. Am primit o multime de pahare de vodca (pe care le-am redirectionat catre cei care o apreciau mai mult ca mine) si nu mi s-a intamplat niciodata, ca in schimbul vodcii, sa am parte de propuneri indecente sau de conversatii ‘deocheate’. Iar patronii barockului, atunci cand au aflat ca una din colegele mele si cu mine ne doream sa bem lapte, au adus lapte. A fost una din cele mai frumoase practici :).

1. pe 26 februarie, 14.30, se intampla prima intalnire a Narcoticilor Anonimi din Bucuresti. La Centrul de Asistenta Integrata a Adictiilor- Obregia (CAIA OBREGIA), din Şoseaua BERCENI Nr.10 – 12 (în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof.Dr. Al. Obregia, intrarea dinspre Str. Emil Racoviţă, pe lângă Capela Sf. Teodora), Sector 4, Bucureşti. Informaţii la tel. 3340302 (în limba română) sau 0720485563 (în limba engleză).
Va rog frumos sa preluati anuntul si sa-l dati mai departe.

2. Sa-mi spuna si mie cineva cand e sezonul la scrumbie!!! Va rog frumos!
Scrumbia e pestele meu preferat si scrumbia la cuptor e mancarea mea preferata. Din pacate, scrumbia proaspata eu stiam ca se gaseste doar o data pe an, pentru 2-3- maxim 4 saptamani. Si eu stiu ca aparitia ei e legata de Paste. Pentru ca intr-un an, asa am gasit-o, si asa am tinut minte cand s-o caut. Doar ca Pastele pica altadata in fiecare an, si uneori pica dupa ce s-a terminat sezonul de scrumbie. Ieri seara am auzit intamplator pe cineva zicand ca scrumbia se gaseste la noi de DOUA ori pe an. Ghinion insa: nu stia sa-mi spuna care-s perioadele astea doua.
De aia, va rog mult-mult-mult: cine stie care-s zilele din an cand are sens sa caut scrumbie la supermarket, sa-mi zica si mie.

3. Merg feedurile pentru articolele de pe blog. Multumita lui BlindGirl, am aflat ca nu mergeau. Multumita lui Gabi-HaiPa, s-a rezolvat. (Si ca sa fie adevarul complet: problema aparuse multumita mie, care pusesem un spatiu in plus undeva).

4. N-am curajul sa-mi redeschid google readerul. In ultimele (multe) zile, din lipsa de timp, n-am mai citit blogurile prietene. L-am deschis azi (pe reader), sa verific blogul meu (dupa sesizarea lui BlindGirl) si cu groaza am vazut ca pe blogurile pe care le urmaresc au aparut ‘intre timp’ aproape 1000 de articole noi. De-ar fi wireless in tren, n-ar fi nici o problema cu adusul la zi, ca am multe ore de calatorit. Dar deocamdata nu e.

5. In urmatoarele 2 saptamani merg la: sinaia, tg mures, cluj, predeal, brasov. Daca vreunul dintre comentatorii sau cititorii mei este din aceste localitati, m-as bucura sa ne vedem la o cafea. Daca cititorul exista (si s-ar bucura la randu-i), sa ma caute, si il anunt programul meu exact.

[Daca tot n-am timp sa scriu, am zis sa reconditionez o scriere mai veche (prilejuita de o leapsa probabil), scriere care, din nu stiu ce motive, nu a ajuns (atunci) sa vada lumina blogului. Iata ca o vede acum.]

Plangerea mea no 1 (si unica, pentru moment): uit.
*** uit fetzele oamenilor pe care-i intalnesc. Norocul meu din ultimii ani este ca intalnesc atat de multi, incat pare de inteles (pentru cei ale caror fetze le uit). Spre deosebire insa de restul lumii care poate spune ‘am o foarte proasta memorie vizuala. Tin insa foarte bine numele’ sau ‘nu pot sa retin numele; dar odata ce am vazut o fatza, n-o mai uit’, eu nu tin minte nici numele, nici fetzele :D. Sa nu-aud ca-mi raspundeti: ‘si eu la fel’!. Iata exemplu de uitare la mine: ma intalnesc pe strada cu o tanara care pare foarte fericita ca ma vede. Ea-mi zice pe nume (deci chiar ma cunostea) si incepe sa turuie vesela. Eu mimez la randu-mi bucuria si incerc marea cu degetul: “de cand nu te-am mai vazut! Cu ce te mai ocupi acum?” … (degeaba! din raspuns nu-mi dau seama din ce context ne stim)… mai raspund ‘general valabil’ la intrebarile ei… dupa care urmeaza din partea ei ‘de ceilalti ce mai stii?’…’nu mai stiu nimic. Nici nu mai stiu de cand n-am mai auzit nimic despre nimeni’ :D (raspuns care ar fi putut fi bun… ca-i lasa loc sa-mi spuna ea ce mai stie… dar n-a fost sa fie! Ca-mi raspunde cu ‘si eu am pierdut legatura cu toti, ca am fost plecata din tara in ultimii ani’). Pana la urma ne-am despartit cordial. Din fericire, fara ca ea sa-mi propuna sa facem schimb de numere de telefon (ca ar fi trebuit sa recunosc dupa tot circul ala, ca nu stiu cum o cheama :D) (desi, in cazul femeilor, am o varianta de cerut un nume: ‘cum te mai cheama?.. te-ai maritat?’). Sa nu veniti cu sfatul ‘trebuia sa-i spui ca n-o recunosti. ’  De obicei asa fac. Dar de data asta era clar ca-i vorba de cineva cu care am petrecut mult timp impreuna. Si mi-a fost jena. N-am vrut sa creada ca n-a contat prezenta ei pentru mine. rezonam oarecum cu ea. probabil ca contase… dar cum sa creada cineva ca pot uita in halul asta? :D… [era o fosta colega de facultate, care fiintase in grupa mea doar in ultimul an. La cateva saptamani dupa aceasta intalnire, m-am vazut cu un fost coleg (pe care-l tineam minte, ca-mi fusese coleg toti 5 anii… si ne mai vazuseram si la bere dupa): ‘mi-a zis X ca s-a intalnit cu tine in fatza la muzeul de istorie!’]

*** nu tin minte filmele. E adevarat ca daca vad un film pentru a doua oara, sunt constienta de asta. Dar ‘sunt constienta’ inseamna ca recunosc fiecare secventa pe masura ce se intampla. Habar n-am ce urmeaza, nici macar ce urmeaza in urmatoarele 2 secunde.

*** nu tin minte cartile (cu tot ce presupune asta: nu tin minte titlul, autorul, intriga, personajele, orasele in care se desfasoara actiunea… nimic). Cand le recitesc- la fel ca la filme: recunosc ce se intampla pe masura ce se intampla. Dupa cartile care-mi plac foarte mult raman insa cu titlul (sau in alte cazuri cu autorul) si cu senzatia cartii respective. (drept care, cu ceva timp in urma, am apelat la fosta bibliotecara a ACCEPTului:
- Floricica, tu ai evidenta tuturor cartilor pe care le-am luat eu de la biblioteca?
- da.
- da-mi si mie lista, te rog, ca vreau sa-mi creasca stima de mine :).
Si mi-a dat-o. Dupa ce m-am uitat pe ea ca pisica’n calendar (pe majoritatea cartilor nu le recunosteam de nici un fel), am abandonat gandul imbunatatirii self esteem-ului. Cu ce sa ma laud? Cu cat am uitat? Pana sa cer lista nu-mi dadusem seama de adevarata proportie a fenomenului. Deci, nu. Mai bine n-o ceream.)

*** nu tin minte muzica. Nu mai detaliez ca prespun c-ati inteles.

***nu tin minte multe alte lucruri… dar pe cele nenumite aici, nu ma deranjeaza (prea mult) ca le uit.

Mi-am luat lecitina cu ceva timp in urma. Trebuia sa inghit 2 pastile pe zi, dupa cum mi-a zis farmacista, “pe termen lung”. Si am patit exact ca in banc: uit sa iau pastilele. Au trecut 2-3 luni de atunci, si nu am terminat inca prima cutie (avea 40 de pastile; mai am 5. 4, ca daca nu uit, dupa ce postez articolul, mai iau una).

[articol scris de Mugur]

Era 30 decembrie. Numai mie mi se putea întâmpla ca la ora 17 să mai am ceva de cumpărat. Aşa am aterizat în Nic-ul din Piaţa 16 Februarie, împreună cu un prieten – că nu era să merg singur. Lume puţină, marfă şi mai puţină. În schimb, trei vânzătoare şi o casieriţă băteau nervoase din picior, presate şi ele de apropierea iminentă a Revelionului.
- Ai pregătit ceva, fată? zice una către cea de lângă raionul de brânzeturi, care îşi sufla peste unghii ca sa îşi usuce oja.
- Ce să pregătesc, fată? Că sunt numai eu cu al meu. Mai vine soacră-mea, mătuşa Ica şi o nepoată de-a ăleia, că mă-sa şi tac-su pleacă la alţii şi n-are cu cine lăsa copilu’…
- Păi ăştia nu sunt destui? întreabă prima uimită, pe bună dreptate.
- E! Ăştia nu sunt musafiri…
- Da, fată, da’ tot cer de mâncare, zice prima, evident o femeie cu experienţă.
Mă învârtesc printre rafturi, bag în coş ce aveam nevoie. Evident că nu găsesc seminţele de susan, tocmai bune de presărat peste salata Cesar. Prietenul meu o întreabă despre seminţe pe o a treia vânzătoare, care stătea mai retrasă, între băuturi şi biscuiţi.
- Seminţe de susan? întreabă ea de parcă nu mai auzise în viaţa ei de aşa ceva. Nuuu, n-avem dom’le!
Ne îndreptăm spre casă şi punem produsele în faţa casieriţei. Fata era un adevărat spectacol: unghiile ei lungi erau deja uscate (nu ca ale celei de la brânzeturi), avea pe ea o bluză lucioasă, aurie, iar părul negru era tuns cu breton voit asimetric – ca şi cum cineva îi pusese drept şablon un castron în cap şi acesta alunecase. Și bineînţeles gene lungi, îmbrânzite de atâta rimel şi buze roşii, lucioase. Te-ai fi aşteptat să se ridice în orice moment, să dea drumul la muzică şi să înceapă să se unduiască în ritm de manele. Dar nu, n-am avut norocul ăsta, că doar nu eram într-un film de Almodovar…
În timp ce îndesam cumpărăturile în plase, una dintre vânzătoare îi zice celei mai apropiate de ea:
- Vezi, fată, că mă duc la cofetărie să-mi ridic tortu’!
Nici nu iese bine biata de ea pe uşă, că fata de la casă îi şi aruncă peste umeri celei de lângă băuturi:
- Ce puturoasă e şi asta, fată! Vine Revelionul şi nu a terminat încă pregătirile!
Tocmai mă gândeam că fata cu tortul era cea mai câştigată, că nu muncise la tort, ci luase unul de-a gata, perfect făcut, când îl aud pe prietenul meu că îi spune casieriţei ceva. Dacă mie nu mi-a venit să cred ce îi spunea, ei nici atât:
- Anunţul acela este greşit. Nu are predicat…
Biata fată se uită (şi eu în acelaşi timp cu ea) spre afişul lipit pe una din uşile compartimentelor pentru bagaje de la intrarea în magazin. Pe el scria cu litere mari: “VĂ RUGĂM BAGAJELE LA CUȘETĂ. VĂ MULȚUMIM!”
“Ce cuşetă?”, mă gândesc eu. “De ce cuşetă?”
- Predicat? întreabă fata de la casă, după ce schimonoselile de pe faţa ei au trecut, pe rând, prin fazele: “Ce vrea ăsta?” / “De ce mă înjură de predicat?” / “A, parcă predicatul e ceva de la şcoală, nu mă înjură…” / “Da’ de ce sunt eu de vină din cauza la predicat?”.
- Da. N-are predicat! insistă prietenul meu în timp ce eu mă îndreptam deja spre uşă râzând.
- Păi ce, eu l-am scris? ripostează fata arţăgoasă.
- N-am zis că dumneavoastră l-aţi scris, dar e în magazinul dumneavoastră şi ar trebui să fie complet şi corect. După care adaugă:
- Și mai şi mulţumeşte la sfârşit. Pentru ce mulţumeşte?
- Pentru înţelegere! zice fata victorioasă, scoţând răspunsul ca pe un as din mânecă, dintr-o expresie la modă folosită în toate anunţurile pe care le vedem peste tot.
- Ce înţelegere? mai întreabă prietenul meu. Tocmai! Că nu se înţelege! Și cuşetele? Alea nu sunt cuşete. Cuşetele sunt în vagoanele de dormit!
L-am tras de mânecă spunându-i printre hohote de râs că n-ar trebuie să fie aşa de lipsit de… predicat cu oamenii simpli care se mai şi grăbesc să ajungă la petrecerea de Revelion. Le-am urat “La mulţi ani!” fetelor din magazin, care râdeau şi ele, deşi sunt sigur că nu ştiau de ce. Iar salata Cesar a ieşit foarte bună şi fără seminţe de susan.

Am de scris la job (cam cum scriu la blog :)), motiv din care blogul e momentan taciturn.

Dar am zis sa ies din amutzeala sa va povestesc despre Teora. (Sa nu credeti ca am ceva cu ea, ca (desi e a doua oara cand o mentionez) n-am. La fel (prespun) ca se intampla cu toate editurile. Dar cu Teora m-am intalnit eu.)

Astazi: Descopera un T Rex, de Dennis Schaz, Teora, 2006

E tot o carte d-aia cu coperta groasa; contine si o macheta de TRex care ti se desfasoara in fata ochilor pe masura ce dai paginile. Foarte frumos.

La nu mai stiu ce pagina, autorul (sau, mai probabil, traducatorul (nici pe el nu-l stiu)) zice asa:
Animalele care alearga repede (…) au, de obicei, oasele membrelor din spate mai lungi decat ale membrelor din fatza.
(…) Oasele membrelor lui T Rex erau aproape egale, deci se presupune ca el nu alerga repede ca sa-si prinda hrana.

Asa:
Membrele din spate= oarecum, picioare
Membrele din fatza= oarecum, maini.

Acum, toti cei care ati vazut o poza de T Rex, spuneti-mi: vi se pare ca „manutzele” alea doua pe care trexu’ le tine frumos atarnate in fatza sunt aproape egale cu picioarele alea mari pe care sta trexu’?!

PS: A inceput RoBlogFestu’. De cateva zile. Avizierul e nominalizat (de mine:)) la urmatoarele categorii: cel mai bun blog personal, cel mai bun blog, cel mai bine scris blog. Mi-am permis sa ma nominalizez la categoriile astea nu pentru ca cred am cel mai bun blog… ci ca sa vad pe unde se aseaza avizierul fata de celelalte bloguri. Din pacate habar n-aveam ca fiecare votant va putea vota doar un blog la fiecare categorie… (Mi-ar fi placut sa mi se dea (ca alegatoare ce sunt) 25 de puncte pe care sa le pot acorda mai multor bloguri, min. 1- max 5 puncte de fiecare blog votat.) Asa, pe de o parte mi-e si foarte greu sa votez (ca-s nehotarata… si-s mai multe blogurile care pentru mine sunt pe locul 1)… si pe de alta parca vad c-o sa raman cu avizierul nepozitionat :D.
Procedura de votare mi se pare greoaie (ca sa votezi, tre’ sa-ti faci cont), iar blogurile înscrise, prea multe. Ma rog. „Prea multe” asta e relativ. Nu-s prea multe, daca tinem cont de cate bloguri sunt pe lume, dar sunt prea multe ca sa-mi mai vina mie sa le frunzaresc. Ma descurajează cand vad ca-s 500. Asa ca stau sa ma gandesc bine cui dau voturile mele… si aman momentul largirii orizontului blogeristic pentru cand s-o anunta „clasamentul”.

Mi-a dat Tomata o leapsa, leapsa pe care eu mai reusesc s-o vad doar multumita Google Readerului…. Ca site-ul Tomatei e momentan disponibil doar pentru initiati si norocosi (e in restructurare, iar Tomata promite ca va reveni in forta :)).
Asa. Ma invita ea sa vorbesc despre muzica autohtona (contemporana) care-mi gadila mie urechile in mod placut.

Trebuie sa recunosc ca nu-s printre cei calificati sa vorbeasca pe acest subiect. Habar n-am ce-o fi cu muzica asta contemporana. O stiu doar pe Oana Zavoranu cantand live ‘TUUU! Esti soa-re-le meu…’… asa cum doar ea stie s-o faca. (daca n-o stiti, ascultati-o. dureaza 19 secunde.) De memorabila, e memorabila. Dar gadilat … nu; poate zgariat. (apasat).
Asa c-o sa-mi iau libertatea sa mentionez muzica romaneasca de care mi-e dor in seara asta.

• Nicu Alifantis, aici cu Piata Romana. Nr 9 (nu se aude perfect… Am preferat o inregistrare facuta dupa discul pe care-l ascultam si eu :)).
• Celelalte cuvinte, un sfarsit e un inceput
• Ecoul, la o cana cu vin

Apoi, pentru completa informare a cititorului, pot sa precizez preferintele ceva mai recente (si fara linkuri): Iris (fara Felicia Filip!).
Si taxi, vama veche, sarmalele reci, vank, pasarea colibri, tapinarii… si-or mai fi si altele.

Si… in afara de orice concurs, pe primul loc, minunata, incredibila si inegalabila Ada Milea. Catre care nu pun link, ca ea e de ascultat ‘in direct’ :).

Iar daca e sa zic care-i cea mai buna voce romaneasca a momentului… cu toata lipsa mea de expertiza in domeniu, pe cea mai buna voce o stiu. Multumita intamplarii (si karmei mele bune), am ascultat-o live si nu-mi mai trebuie sa ma documentez ca sa ma conving ca EA e. Maria Raducanu.

Voce si suflet :).

Sf Valentin (ca si din morti resuscitatul Dragobete) e o sarbatoare buna pentru indragostiti. Cand nu esti indragostit invazia de inimioare e kitchoasa, iar sarbatoarea e ‘consumerista’. Cand esti indragostit iti pare rau ca nu poti cumpara toate inimioarele. (cel putin in cazul meu asa e :P). Ei, daca-i bun pentru indragostiti, eu cred ca putem zice linistiti: Sf Valentin e bun.

Acuma sper sa nu lezez simtamintele religioase ale nimanui* dar dupa cum se vad lucrurile de aici, din biroul meu, Sf Valentin pare sa fie un sfant nu doar bun, ci si gay friendly.

Altfel nu stiu sa explic coincidenta care face ca:
- de sf. Valentin, Taromul sa anunte o promotie care cuprinde si** cuplurile gay (acelasi Tarom care cu ceva vreme in urma a fost atentionat de CNCD ca-i discriminatoriu sa vii cu o oferta promotionala valabila doar pentru cupluri barbat-femeie )
- de Sf. Valentin, Radio Total anunta Valentine’s Gay… cu un promo care mie mi-a placut. Iata-l:

Nu cautati intelesuri obscure si revelatii senzationale.

La Radio Total Valentine’s Gay este, ca peste tot si pentru oricine, ziua indragostitilor. Tuturor indragostitilor.
La Radio Total credem ca sintem in sfirsit suficient de destepti si de deschisi la minte incit sa ne acceptam unii pe altii asa cum sintem. In culori si sunete si forme diferite.
La Radio Total chiar credem ca daca dragoste e, restul nu conteaza !

La Radio Total chiar auzim cu totii aceeasi muzica.

Asculta Valentine’s Gay la Radio Total, si vei auzi si tu aceeasi muzica, alaturi de noi.

Esti liber sa intelegi ce vrei.
Esti liber sa intelegi.
Esti liber.

14 februarie – Valentine’s Gay – la Radio Total – o singura zi si aceeasi muzica – pentru toti.

Si, fara legatura cu Sf Valentin, dar oarecum pe aceeasi tema:
Editura Parlalela 45 a lansat ieri, la Carturesti, volumul „Legendele iubirii: miturile necenzurate ale Greciei” a lui Andrew Calimach. Cartea costa 20 Roni, si-i tradusa de o draga prietena de-a mea, prietena care vorbeste si scrie foarte frumos romaneste. Deci ma astept sa fie foarte frumos de citit :).
Iar despre continutul cartii… dupa cum zice Calimach pe ultima coperta:
“Nu putem decat sa ne intrebam daca aceste povesti, odinioara sacre, n-ar fi cumva si mai apreciate in forma lor autentica, daca, descoperind in ele intregul spectru al dorintei, copiii nostri n-ar creste cumva mai toleranti unii cu altii, mai bogati in respect si acceptare de sine.”

Sa ne-ntrebam.

———————-
*eu nu-s deloc o fiinta religioasa; dar ii respect pe unii oameni care sunt.
** promotia pare sa cuprinda, de fapt, si cuplurile parinte-copil: Oferta este valabila pentru 2 pasageri care calatoresc impreuna ( 1 adult + 1 companion).

Leapsa de la Aida. (Foarte grea leapsa!) Am stat si m-am tot gandit, confuzata fiind in primul rand de partea fizica a perfectiunii.

Cum arata barbatul ideal?
Cred ca-i mai complicat si din cauza ca, fiind eu mai in varsta, am un trecut destul de vast la care sa ma raportez cand ma gandesc la partenerul ideal. :) Ori, raportandu-ma la el (la trecut adica) remarc ca barbatii din viata mea n-au prea semanat unul cu altul. (Ceea ce mi se pare un lucru bun, nu?). Nici ca look (culoare par/ochi, inaltime, constitutie, trasaturi ale fetei), nici ca temperament. As zice cu mana pe inima (pana la urma) ca datele fizice nu conteaza. Datele fizice conteaza, eventual, intr-o prima etapa, pentru ca oamenii frumosi au sanse mai mari sa trezeasca interesul… si odata trezit, iti poti da seama si de suflet. De fapt conteaza (nu va enervati; sunt femeie si am voie sa ma razgandesc de cate ori vreau). Ca trasaturile si firea omului sunt oarecum exprimate de felul in care arata.
Sa zicem asa: barbatul ideal (pentru mine) are ochii vii, un zambet care te face sa ramai o clipa in plus uitandu-te la el si maini expresive.

Daca ajungem insa la suflet, e mult, mult mai clar.
Obligatoriu:
- e bun (bunatatea vine la pachet cu onestitatea, parerea mea)
- e destept
- imi ofera tipul de afectiune care-mi trebuie (asta nu stiu sa explic; dar prespune sigur niste liniste, echilibru, incredere); + poate sa primeasca si sa se bucure de felul de afectiune pe care pot sa-l ofer

Facultativ, dar important pe termen lung:
- rezoneaza cu tipul meu de umor
- imi inspira atitudini mai histrionice decat pornirile mele standard (pentru ca mie imi place de mine mai mult cand ies din starea mea obisnuita… si un partener in preajma caruia mie imi place mai mult de mine, e de apreciat, nu? :))
- aude ce ii spun din prima (hai, maxim a treia oara)
- ma lasa sa-mi vad de ale mele (daca nu-s si ale lui);
- nu cere socoteala (la atitudinea fata de mine si fata de altii ma refer, nu la nota de plata de la masa); intelege firesc (nu pentru ca-si impune sa fie politicos) oameni diferiti; nu-i deranjat de diversitatea prietenilor mei
- apreciaza macar in linii mari aceleasi mancaruri ca si mine (asta nu-i obligatoriu… dar imi place ca atunci cand fac mancare sa fie toata lumea multumita, …si vorbesc de ideal, nu? :))
- nu vrea sa ma ingrase si, in general, nu conteaza pe faptul c-o sa ma schimb.
- imi lasa un coltisor care sa fie doar al meu (asta am mai zis-o odata, sub alta forma, dar e importanta :)).
- ma vede frumoasa (asta cred c-ar trebui trecuta la obligatorii:))
- se implica in … implementarea activitatilor domestice pentru ca i se pare firesc sa fie asa, nu pentru ca ‘vrea sa ma ajute’;

Tot la obligatorii: Este atras de mine si ma atrage sexual. Ma iubeste si il iubesc.

Pentru ca lucrez la ACCEPT ;), imi permit sa fac o succinta referire si la femeia ideala: Ally McBeall (ma refer la personaj, d-aia nu mai dau alte detalii). (Sa nu intelegeti ca-mi plac femeile blonde, slabe, cu sanii mici, gura mare… e doar o coincidenta; pana la urma, DOAR sufletul conteaza :)).

Test-bonus: ‘what color heart do you have?’

Your heart is purple

(What Color Heart Do You Have?)

Leapsa merge mai departe (+/- test) la: cirese, Monica, Janie, Dna Arhi . Hai, si la Dono, Finix si De Ce. (toti (si toate) au libertatea sa vorbeasca despre femeia ideala, in cazul in care ‘barbatul ideal’ nu-i un titlu care sa-i inspire).

(cine vrea lepse e rugat sa lase un semn; mai am trei restante, dupa cum urmeaza: filmul in care as vrea sa traiesc, cea mai buna voce romaneasca, cel mai bun blog.)

L-ati vazut pe Badea aseara? Eu am dat de el tocmai in clipa in care a inceput sa vorbeasca de un blog (la emisiunea care se cheama “in gura presei”, emisiune in care povesteste ce i se pare lui de interes din ziarele zilei). Ce a zis despre blog? Ca autoarea lui trebuie sa se epileze pe maini, si asta plecand de la o poza in care se vede ceva par pe antebrat. Care e legatura cu ‘specificul emisiunii’, si anume cu presa? Nu este.
Inseamna (deci) ca are o legatura cu Mircea Badea. Cat a vorbit el pe aceasta tema? 5 minute! (5 minute dintr-o emisiune care dureaza o ora, cu reclame cu tot). Asadar subiectul e de maxima importanta pentru MB.

Trec peste faptul ca parerea lui Badea despre parul de pe maini e doar parerea lui Badea. (parerea lui despre par pe maini la femei… pentru ca vrand sa se dea ca exemplu de mascul caruia femeile paroase ii fac concurenta, a ridicat maneca. Moment in care prespun ca telespectatorii care impartasesc oroarea lui B pentru par, au exclamat involuntar: acopera-te!!) Si peste faptul ca libertatea lui Badea de a fi oripilat de par e pe picior de egalitate cu libertatea fetei de a se bucura de el sau de a-l ignora. Si peste faptul ca felul in care se prezinta cineva intr-o imagine pe blogul personal ramane la alegerea celui care se prezinta. Si peste faptul ca Badea isi poarta parul intr-un fel care mie NU imi place (ca pare o casca, nu par).

Trec peste toate ca sa asez lucrurile intr-un context mai larg.
Observam deci ca lui MB nu-i plac femeile care au par pe maini.
Alta data (in trecutul recent), l-am auzit explicand cu aplomb ca nu-i plac femeile incaltate in balerini. (adica in pantofi simpli, fara toc*).
Si in mod constant l-am auzit oripilandu-se ca femeile dezbracate pe prima pagina a libertatii sunt grase. (pentru DoDu, care fiind in canada poate nu e la curent cu libertatea: libertatea asta e un tabloid, cotidian, de foarte mare circulatie care are pe prima pagina in mod obisnuit vedete porno feminine prezentate natur sau in chiloti si alte vedete feminine, prezentate tot asa. Uite aici o exemplificare de prima pagina a libertatii). Ei, femeile in cauza sunt oricum numai grase nu. E adevarat ca nu sunt nici anorexice… dar sunt modelul de femei care-si intemeiaza cariera (si) pe silueta… deci sunt mai slabe decat femeile reale :). Deci putem zice ca lui Badea nu-i plac femeile reale (sau cel putin majoritatea lor covarsitoare).
(Hi, sunt irina, nu ma epilez pe maini, sunt foarte slaba si port pantofi fara toc.)

Ce observam in cele de mai sus? Ca lui B ii plac poate papusile Barbie,
- la care talpa e asa configurata incat si sa vrea n-au cum purta balerini,
- care au o talie suficient de fina incat pot s-o invidieze doamnele purtatoare de corset in cautarea unui record de Guiness Book,
- si la care toata pielea (afara de scalp) este dintr-un fin si catifelat plastic.
(s-ar putea totusi sa nu-i placa nici Barbie, pentru ca am auzit de la el si niste remarci legate de sanii ‘amigdale’, pe care nu m-am priceput sa le interpretez… dar care ar putea sa insemne ca sanii nefiresc de ridicati nu sunt ok).

Sau am putea conchide ca lui Badea nu-i plac femeile.

[Poate n-am dreptate si, oricum, departe de mine gandul de a-l infiera… (posturile mele anterioare pro drepturi gay pot sa confirme intelegerea mea fata de realitate). De ce scriu despre asta atunci?
Pentru ca, daca am dreptate, am impresia ca Mircea Badea nu-si da seama. Nu-si da seama ca lui Mircea Badea nu-i plac femeile.]

LE- adica, adaugire ulterioara, later edit:
*Aprozarnet insista aici si aici ca n-am inteles cum e cu balerinii. E posibil ca MB sa fi vrut, de fapt, sa spuna ca nu-i plac femeile care poarta ceea ce le dezavantajeaza, pe motiv ca e la moda. Ramane de clarificat acest aspect.
Dar eu tot sunt convinsa ca pentru MB femeia ideala e papusa barbie. (aprozarnet, esti multumit? :)) (si DoDu ar trebui sa fie multumit, pentru ca am evitat o cacofonie, inlocuind mai sus ‘zica ca’ cu ‘spune ca’.)

Am primit un mail despre niste cursuri organizate de ANSIT (Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor), mai precis de reprezentantul ANSIT pentru regiunea de nord vest (Bistrita-Nasaud, Bihor, Cluj, Maramures, Satu-Mare si Salaj). La aceste cursuri se pot inscrie tinerii intre 14 si 35 de ani, din judetele din paranteza anterioara (vad ca limita de sus a ‘tineretului’ urca permanent, asa incat sa se mentinta la distanta de 2-3 ani de varsta mea (cand aveam eu 28, tinerii se terminau la 25, cand aveam 30, la 28)). Dar sa trecem peste asta, fiecare cu karma lui. Am citit mesajul cu atentie, sa vad daca-i potrivit pentru tinerii din jurul meu. Si nu regret deloc ca l-am citit. :)

Pentru ca astfel am aflat cateva lucruri de genul celor pe care ma asteptam sa vad… daaar si alte lucruri, mai putin comune. Vi le prezint pe acestea din urma:

• Tipul programului: program naţional de educaţie non-formală în domeniul tineretului derulat si la nivel regional la nivel de start-up. (tineret derulat? si la nivel national la nivel de start-up?????? … Aham!)
• Toti participantii vor primi materialele personalizate ANSIT necesare la curs. (pentru mine asta e de ras, dar poate e asa din cauza ca nu ma inscriu in grupa de varsta vizata. Stimati cititori mai tineri, spuneti-mi: voi va alegeti cursurile la care mergeti in functie de ce-i inscriptionat pe mapele si pe pixurile pe care le primiti acolo?))
• Programul: fiecare participant va primi in mapa programul zilnic de training, masa si activitati. (e luat cu copy/paste, deci scris si in original fara diacritice; va asigur ca la prima citire am inteles ca oamenii primesc masa (si activitati) in mapa. Cu program cu tot.)

Si acum cireasa de pe tort: adevaratul motiv care m-a determinat sa fac un post pe tema asta este procedura de selectie a candidatilor.

• Selectia se va face conform metodologiei de accesare a programului, pe principiul “primul venit primul servit” [..]. Doar persoanele selectionate vor fi contactate telefonic o singura data. (Daca nu raspundeti la telefon va fi contactat urmatorul de pe lista) .

Daca nu raspunzi la telefon O DATA, va fi contactat urmatorul???? (nu-s suficiente semne de intrebare, dar ma opresc aici). (si daca esti la baie? Si daca esti in examen? Si daca pur si simplu nu poti sa raspunzi in momentul in care te suna ei pentru ca esti un tanar implicat in diverse activitati de schimbat lumea si chiar in clipa aia o schimbi?)

I-am cautat pe net ca sa va dau linkul (poate vreti sa va inscrieti), ocazie cu care am remarcat o diferenta intre mesajul primit pe mail si prezentarea de pe net.
Conform mesajului primit de mine te puteai inscrie oricum, numai prin email nu (si eu pusesem asta pe seama procedurii de selectie, ca daca selectezi oamenii in ordinea primirii formularelor, n-ar fi fost corect fata de cei care n-au acces la net sa accepti si emailul ca mijloc de comunicare). Dar pe site scrie ca te poti inscrie si pe mail, daca trimiti formularul de inscriere scanat. Problema era stampila prespun; si intre timp s-au lamurit ca formularul stampilat poate sosi si pe mail. :)))

Si mi-am adus aminte de o faza de la notariat:
Notaritza, catre secretara/asistenta:
- asta e original, nu copie!
- e copie, doamna
- tu, la experienta mea, imi spui mie care e copie si care e original?! E original! Nu vezi ca are stampila rosie?
- … e copie, doamna. Copie color :D
(era copie color, iar notarita era de pe vremea cand fotocopiile erau neaparat alb-negru).

Stau si ma intreb cum a fost selectat personalul care a gandit prezentarea cursurilor. Pe principiul ‘primul venit, primul servit’? :P :) (in cazul in care cel care a elaborat prezentarea e un tanar aflat la inceput de drum, il rog sa considere acest articol drept o critica constructiva, care sa-l ajute in activitatea viitoare:). Si ca sa va dovedesc buna mea intentie, iata link catre pagina ANSIT-ului unde sunt prezentate si cursurile din alte regiuni. Succese!)

Poate ati auzit sau poate n-ati auzit despre o initiativa a unor parlamentari romani, parlamentari care solicita modificarea definitiei familiei si casatoriei din Codul Familiei. Ce doresc dumnealor? Ca acolo unde scrie “soti” in codul familiei (si inca 2 legi pe tema asta) sa scrie si “barbat si femeie”. Nu vreau sa discut acum chestiunea casatoriei gay, ci sa va supun atentiei ‘expunerea de motive’ pe care parlamentarii initiatori au adus-o in sprijinul initiativei lor. (Va rog sa va pregatiti sufleteste pentru un moment aparte.)

Citez:
Inca de pe vremea stramosilor nostri daci si apoi in timpul vremelnicei ocupatii romane a 14% din teritoriul Daciei [va rog, nu treceti nepasatori peste acest inceput de fraza; reluati-l!], familia a constituit o institutie fundamentala. Acest lucru este confirmat de doua definitii din Istoria Dreptului Roman [pai…noi ascultam la dreptul Roman? Romanii- rai; dacii –buni… Credeam ca asta am lamurit-o la inceput] care au ramas celebre [p-astea ar trebui sa nu vi le mai spun, odata ce sunt intrate in memoria colectiva. Dar vi le zic.]: Domitius Ulpianus (223 en) – ‘casatoria este unirea dintre un barbat si o femeie, care depinde de convietuirea neintrerupta’; Erremius Modestinus – ‘casatoria este unirea dintre un barbat si o femeie si continuitatea de viata atat pe plan religios, cat si pe plan social si politic’ [doua citate, memorabile intr-adevar, din care inteleg ca sunt nule casatoriile in care partenerii nu convietuiesc neintrerupt, sau nu sunt de aceeasi religie, sau nu au aceleasi afinitati politice; ‘continuitatea de viata pe plan social’ nu mi-e clara… dar prespun ca asta nu va impiedica anularea altei serii de casatorii, in care ea nu-i respectata].

Daca Goethe, un romantic, facea remarca dupa care casatoria este ‘inceputul si culmea oricarei culturi’, Proudhon, mai sobru, sublinia: ‘casatoria este sacralitatea justitiei, misterul viu al armoniei universale, forma data de insasi natura religiei speciei umane’ , iar dupa Leon Blum ‘casatoria este punerea laolalta cu o fiinta de celalalt sex a tuturor intamplarilor vietii, a tuturor functiilor fizice [:D] si a tuturor nazuintelor morale care o alcatuiesc’. [totdeauna am avut o slabiciune pentru eruditi; eu zic ca si asta e de recitit… si chiar de memorat daca sunteti de aceeasi parte a baricadei (desi p-aia cu functiile fizice, eu zic s-o treceti sub tacere; memorati-o daca vreti, dar n-o citati ca argument pro casatorie intre persoane de sex opus (mi se pare usor promiscua, adica))]

Va scutesc de un citat (scurt) din … Dreptul Bisericesc Oriental, Bucuresti, 1915, p 30 (dar v-am dat sursa, la o adica) si de enumerarea unor mari juristi din epoca moderna si contemporana care prin casatorie au inteles ‘uniunea liber consfintita intre un barbat si o femeie’ [lucru de care, de altminteri, nu ma indoiesc].

Dar va citez inca putin din final (ma stradui sa respect intocmai forma):
Pentru a nu da loc interpretarii in cea ce priveste intocmirea actelor de stare civila si sa se solicite ca in Romania sa aiba loc oficierea casatoriei intre persoane de acelasi sex, incalcandu-se Biblia initiatorii au propus modificarea si completarea unor dispozitii din Codul Familiei […]

Deci asta este. Nu va imaginati ca am sarit pasaje importante cu alt tip de argumente. (eu am in fata un print dupa un pdf… dar promit ca maine incerc sa gasesc varianta electronica, sa v-o pun la dispozitie, spre convingere ca e reala). Iata link catre original.

Aceasta argumentare este semnata de 27 de senatori si deputati (20 PRM, 4 PSD, 1PD, 1 PNL si un independent).

Am vrut sa v-o impartasesc pentru ca mi se pare sa-vu-roa-sa. :)

Dar nu-i doar atat! Pana acum aceste randuri au fost analizate si discutate de oamenii din fruntea tarii (initiativa a primit avize negative din partea Guvernului, Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi, Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială şi Comisiei pentru Egalitatea de Şanse… si este inca departe de a-si fi incheiat drumul). Si mi-am zis ca ar fi pacat sa ramana necunoscuta oamenilor simpli care-mi citesc blogul. Cand zic asta ma refer inclusiv la oamenii simpli care sunt impotriva casatoriilor gay. Iata, ei pot sti acum mai clar care sunt fundamentele acestui punct de vedere si au la dispozitie o comoara de argumente suplimentare. Iar cei care au reusit deja sa-si faca publica sustinerea fata de aceasta initiativa, pot sti mai clar alaturi de cine combat (sa va reamintesc? 20 prm, 4 psd… impotriva bibliei, 14%din teritoriul Daciei etc, etc, etc… eu ma duc sa mai citesc o data expunerea de motive :)))

PS: O parte a parerii mele despre parerea altora despre casatoriile gay poate fi gasita aici.

[poezie aparuta ca si comentariu al lui DoDu (comentatorul meu preferat) la postul anterior; am mutat-o aici... ca imi place mult. sa nu se piarda :)]

Mă păştea un cal, adormisem , mă visam Quasimodo, cocoşat şi desculţ
alergând pe-o idee
pe obraz îmi ieşise-o acnee şi plângeam
cu capul rezemat de-un buştean
Mamico, mai plouă? întrebam. Mai plouă, -mi spunea şoptindu-mi în ceafă
mi-era cald, poate foame şi-o priveam pe mama în păr
prinzând o agrafă

Aş putea, (aş putea!) prin absurd, să ajung la poiană înainte de şase, e ora
să mă văd cu Lenora, fetiţa vecinei Saveta, din sat, o brunetă
promisesem să-i arăt o cometă
cu coadă. O eclipsa de soare şi-o stea
căzătoare

De Crăciun, am primit de cadou un borcan cu magiun afumat
şi-un ochean!
Mă rugasem pentru el în genunchi de vreun an, ori mai mulţi, cătranit c-o să-l scap
şi-am oftat din rărunchi, împlinit, văzându-l în sac

Ce-ar fi?
Aş putea
dacă plouă să amân întâlnirea pe nouă, aha, am trece pârleazul
prin şantier şi-ntr-un fel
Am privi cu ocheanul în cer, spre-o planetă
dintr-un univers paralel

Şi ce-ar fi
să mă-nsor cu Lenora-ntr-o zi? Am aflat dintr-o carte mai veche
că prin Calea Lactee oricine-ar găsi, cautând, un suflet pereche
şi adorm din nou, suspinând
Mă visez pilotând o rachetă cu mama
Scărpinându-mă în ureche

***Cristi Sutu vrea sa faca un album foto pentru ministrul Nicolaescu. Asa ca, daca Doamne fereste ajungeti prin spitale in viitorul apropiat, faceti o poza. Pentru album.

***Pe ultima cearta din peisajul RoBlogFestian n-am nici cea mai mica dispozitie sa o analizez si nici de gand sa o linkuiesc. Nu inteleg de ce se cearta cine cu cine se cearta. Iar pentru cine nu stie despre ce vorbesc si ar vrea sa stie, iata link catre un articol impaciutor.

***Am gasit intamplator Cartea din geanta, blog despre oameni care citesc (si) in spatiul public. Oricine poate contribui, fie cititind, fie scriind despre cei care citesc. Cum cea mai importanta parte a lecturilor mele se intampla in transportul in comun (care-mi asigura uneori si 2 ore de citit pe zi) am trecut prin toate posturile, … cautandu-ma. Nu m-am gasit, dar promit sa citesc in continuare. (Promit si ca daca vad pe cineva ca-mi priveste insistent cartea, ii arat omului titlul.)

***Crismilla a primit de la mama ei cel mai frumos cadou aniversar ‘de blogger’. Mi-a placut mult. :). Ziceti-mi femeie simpla, dar asta-mi place mie cel mai mult la bloguri: iti dau pretextul (uneori) sa spui lucrui pe care altfel nu le-ai fi spus, si ar fi fost pacat :) (si reversul e valabil; alteori, ce intelept ramaneai daca taceai!)

PS si off topic: voi, cei care v-ati dori sa scriu cu diacritice, votati acolo in dreapta sus… ca in clipa asta diacriticele sunt mai departe de blogul meu decat erau in clipa in care am propus sondajul. :)

Fostul header al avizierului era asta:

Habar n-am a cui e poza (de fapt e o decupatura dintr-o poza pe care n-o mai am). Atunci cand mi-am inceput blogul, nu mi-am imaginat ca va supravietui mai mult de cateva saptamani… n-am alocat nici un gand copyright-ului :D. Am ajuns la fostul header cautand o imagine care sa fie confortabila pentru mine. In clipa aia am crezut ca urma sa fie provizorie (incercam sa vad daca si cum pot schimba headerul). Si apoi am uitat de ea, probabil si din cauza ca mi se parea ‘la locul ei’ acolo unde era.

Ce reprezinta poza pentru mine?
Ceatza! :)

Rad pentru ca, in timp, mi-am dat seama ca nimeni altcineva nu parea sa vada ceata. Am auzit de la diversi, de-a lungul timpului, ca headerul meu era ‘padure’. Pana la urma m-am uitat si eu la ea ca si cand ar fi fost padure si mi s-a parut chiar sinistra. Daca tot m-am uitat, am realizat si ca poza nu era a mea si, multumita artistului, am schimbat-o cu alta, pentru care am drept de folosinta. (Mare noroc am cu artistul, pentru ca un header care sa-mi placa atat de mult eu niciodata nu mi-as fi putut produce.)

Asa ca, desi cam tradiv, as vrea sa lamuresc povestea cu ceatza.
O iubesc. Renasc cand e ceata. Stiti reclamele la cremele pentru fatza de femeie 40+? Cand doamna cu fata obosita isi da cu crema minune si fatza renaste? Ei, exact asta e efectul cetzii asupra sufletului meu. Imi reface nivelul de colagen afectiv. Sufletul e mai proaspat, mai luminos si arata cu 10 ani mai tanar :). Mi se pare ca respir cu adevarat doar daca-i ceatza. Respir prin piele. Si iubesc contururile estompate. De ceata.

PS: de stie cineva de unde am luat poza asta, sa-mi zica si mie… sa precizez sursa :D