femeia simplă

[poezie aparuta ca si comentariu al lui DoDu (comentatorul meu preferat) la postul anterior; am mutat-o aici... ca imi place mult. sa nu se piarda :)]

Mă păştea un cal, adormisem , mă visam Quasimodo, cocoşat şi desculţ
alergând pe-o idee
pe obraz îmi ieşise-o acnee şi plângeam
cu capul rezemat de-un buştean
Mamico, mai plouă? întrebam. Mai plouă, -mi spunea şoptindu-mi în ceafă
mi-era cald, poate foame şi-o priveam pe mama în păr
prinzând o agrafă

Aş putea, (aş putea!) prin absurd, să ajung la poiană înainte de şase, e ora
să mă văd cu Lenora, fetiţa vecinei Saveta, din sat, o brunetă
promisesem să-i arăt o cometă
cu coadă. O eclipsa de soare şi-o stea
căzătoare

De Crăciun, am primit de cadou un borcan cu magiun afumat
şi-un ochean!
Mă rugasem pentru el în genunchi de vreun an, ori mai mulţi, cătranit c-o să-l scap
şi-am oftat din rărunchi, împlinit, văzându-l în sac

Ce-ar fi?
Aş putea
dacă plouă să amân întâlnirea pe nouă, aha, am trece pârleazul
prin şantier şi-ntr-un fel
Am privi cu ocheanul în cer, spre-o planetă
dintr-un univers paralel

Şi ce-ar fi
să mă-nsor cu Lenora-ntr-o zi? Am aflat dintr-o carte mai veche
că prin Calea Lactee oricine-ar găsi, cautând, un suflet pereche
şi adorm din nou, suspinând
Mă visez pilotând o rachetă cu mama
Scărpinându-mă în ureche