[Daca tot n-am timp sa scriu, am zis sa reconditionez o scriere mai veche (prilejuita de o leapsa probabil), scriere care, din nu stiu ce motive, nu a ajuns (atunci) sa vada lumina blogului. Iata ca o vede acum.]
Plangerea mea no 1 (si unica, pentru moment): uit.
*** uit fetzele oamenilor pe care-i intalnesc. Norocul meu din ultimii ani este ca intalnesc atat de multi, incat pare de inteles (pentru cei ale caror fetze le uit). Spre deosebire insa de restul lumii care poate spune ‘am o foarte proasta memorie vizuala. Tin insa foarte bine numele’ sau ‘nu pot sa retin numele; dar odata ce am vazut o fatza, n-o mai uit’, eu nu tin minte nici numele, nici fetzele :D. Sa nu-aud ca-mi raspundeti: ‘si eu la fel’!. Iata exemplu de uitare la mine: ma intalnesc pe strada cu o tanara care pare foarte fericita ca ma vede. Ea-mi zice pe nume (deci chiar ma cunostea) si incepe sa turuie vesela. Eu mimez la randu-mi bucuria si incerc marea cu degetul: “de cand nu te-am mai vazut! Cu ce te mai ocupi acum?” … (degeaba! din raspuns nu-mi dau seama din ce context ne stim)… mai raspund ‘general valabil’ la intrebarile ei… dupa care urmeaza din partea ei ‘de ceilalti ce mai stii?’…’nu mai stiu nimic. Nici nu mai stiu de cand n-am mai auzit nimic despre nimeni’ :D (raspuns care ar fi putut fi bun… ca-i lasa loc sa-mi spuna ea ce mai stie… dar n-a fost sa fie! Ca-mi raspunde cu ‘si eu am pierdut legatura cu toti, ca am fost plecata din tara in ultimii ani’). Pana la urma ne-am despartit cordial. Din fericire, fara ca ea sa-mi propuna sa facem schimb de numere de telefon (ca ar fi trebuit sa recunosc dupa tot circul ala, ca nu stiu cum o cheama :D) (desi, in cazul femeilor, am o varianta de cerut un nume: ‘cum te mai cheama?.. te-ai maritat?’). Sa nu veniti cu sfatul ‘trebuia sa-i spui ca n-o recunosti. ’ De obicei asa fac. Dar de data asta era clar ca-i vorba de cineva cu care am petrecut mult timp impreuna. Si mi-a fost jena. N-am vrut sa creada ca n-a contat prezenta ei pentru mine. rezonam oarecum cu ea. probabil ca contase… dar cum sa creada cineva ca pot uita in halul asta? :D… [era o fosta colega de facultate, care fiintase in grupa mea doar in ultimul an. La cateva saptamani dupa aceasta intalnire, m-am vazut cu un fost coleg (pe care-l tineam minte, ca-mi fusese coleg toti 5 anii… si ne mai vazuseram si la bere dupa): ‘mi-a zis X ca s-a intalnit cu tine in fatza la muzeul de istorie!’]
*** nu tin minte filmele. E adevarat ca daca vad un film pentru a doua oara, sunt constienta de asta. Dar ‘sunt constienta’ inseamna ca recunosc fiecare secventa pe masura ce se intampla. Habar n-am ce urmeaza, nici macar ce urmeaza in urmatoarele 2 secunde.
*** nu tin minte cartile (cu tot ce presupune asta: nu tin minte titlul, autorul, intriga, personajele, orasele in care se desfasoara actiunea… nimic). Cand le recitesc- la fel ca la filme: recunosc ce se intampla pe masura ce se intampla. Dupa cartile care-mi plac foarte mult raman insa cu titlul (sau in alte cazuri cu autorul) si cu senzatia cartii respective. (drept care, cu ceva timp in urma, am apelat la fosta bibliotecara a ACCEPTului:
- Floricica, tu ai evidenta tuturor cartilor pe care le-am luat eu de la biblioteca?
- da.
- da-mi si mie lista, te rog, ca vreau sa-mi creasca stima de mine :).
Si mi-a dat-o. Dupa ce m-am uitat pe ea ca pisica’n calendar (pe majoritatea cartilor nu le recunosteam de nici un fel), am abandonat gandul imbunatatirii self esteem-ului. Cu ce sa ma laud? Cu cat am uitat? Pana sa cer lista nu-mi dadusem seama de adevarata proportie a fenomenului. Deci, nu. Mai bine n-o ceream.)
*** nu tin minte muzica. Nu mai detaliez ca prespun c-ati inteles.
***nu tin minte multe alte lucruri… dar pe cele nenumite aici, nu ma deranjeaza (prea mult) ca le uit.
Mi-am luat lecitina cu ceva timp in urma. Trebuia sa inghit 2 pastile pe zi, dupa cum mi-a zis farmacista, “pe termen lung”. Si am patit exact ca in banc: uit sa iau pastilele. Au trecut 2-3 luni de atunci, si nu am terminat inca prima cutie (avea 40 de pastile; mai am 5. 4, ca daca nu uit, dupa ce postez articolul, mai iau una).
PS: am inghitit pastila, dar tot 5 mai am. ca va zisesem din memorie ca mai aveam 5. si de fapt mai aveam 6.
Daca ai avea peste 60 de ani as zice ca-i Alzheimer’s. Dar cum cred ca nu ai peste 60, n-ai de ce sa-ti faci griji. Daca nu uiti drumul spre casa, cum te cheama, etc… e in regula. Poate ca lucrurile pe care le-ai enumerat nu-s asa importante pentru tine. Eu, de exemplu, uit intotdeauna ce am mancat. Pentru ca nu prea conteaza. In schimb nu uit ani de zile o replica dintr-un film sau o conversatie. Pentru ca, desigur, conteaza. La conversatii stau chiar rau de tot, imi aduc aminte ore intregi de vorbe. Uneori as vrea sa le uit: delete, empty recycle bin.
Irina, eu am ajuns sa imi pun reminder pentru un cine stie ce alt reminder… Dar de pastile nu ma apuc. Nu cred in ‘lectinele’ astea… deloc. Nu m-au ajutat sa iau niciodata vreun examen, de nici un fel :o) Asta e, uit si pace. Am remarcat insa ca nu uit lucruri care conteaza, deci nu sunt o cauza pierduta. Si nici tu, cu siguranta! :o)
@ hellooo !
Este in firea lucrurilor sa uitam !
cam asa :
femeile nu uita ce ar trebui uitat :)
barbatii uita ce n-ar trebui uitat :)
good day !
ps….mamicooo, am sters @ si am pus punct ( nu pe “I”)
j.
Strabunica-mea, inainte sa moara, incepuse sa uite asa. Dar aici cred ca-i o coincidenta
si eu uit, mai ales cartile pe care le citesc, dar stiu exact care mi-au placut cel mai mult (si ce s-a intamplat in ele, in mare asaa).
si e un lucru bun: pot sa ma bucur de ele de fiecare data cand le recitesc.
si tu la fel :)
Asa e, nici eu nu tin minte filme si acum mi-am dat seama ca am inceput sa uit carti ce chiar mi-au placut.
Dar asta e nimic … nici nu stii de cate ori ma plimb prin casa si nu stiu spre ce loc ma indrept, de ce am lasat mancarea pe foc, sa fac ce…? Ce caut, dupa ce am plecat?
Si cum nu ii dau de capat deloc, desi incerc sa imi aduc aminte, ma intorc la bucatarie. Apoi dupa ceva vreme imi aduc aminte, si iar pornesc pana in cealalta camera dupa… aaa.. iar uit… si tot asa. Si de trei ori dupa acelasi lucru.
Alta problema o am cu cifrele. Imi aduc aminte si acum ca am reusit sa iau 9 in teza la istorie prin liceu fara sa scriu nici un an. Citisem cartea despre Antonescu, o carte mare cu o harta pe coperta in noaptea dinainte, asa ca aveam pe atunci cu memoria tanara, totul intiparit in minte. Asa ca am inceput si am scris, si am scris vreo 18-20 foi. In care descriam cu lux de amanunte ce s-a intamplat de dimineata, inspre aminaza, dupa amiaza, si tot asa, zi de zi. Normal, nu exista nici o cifra pe acolo, nici vorba inca de an. Am luat 9 ca atunci a inteles si profesorul ca oricat mi-ar place obiectul lui si cat as citi anii si datele nu se prind de mine deloc.
Apropos de asta, matematica n-am inteles-o, nu intelegeam cum ajuta la comunicare, nici acum nu stau sa tin minte cati ani am ca se schimba in fiecare an si ar trebui sa calculez matematic dupa anul in care m-am nascut, asa ca am retinut f greu cele 4 cifre ale anului nasterii si le zic intelocutorilor cand ma intreaba cati ani am: 1979. (am si noroc ca data nasterii mai are o singura cifra care se repeta si la luna, ca daca nu…)
Chipurile oamenilor imi raman insa foarte bine intiparite in minte.Acum in ultima vreme imi aduc aminte mai greu de unde anume ii stiu, dar de la prima secunda stiu daca l-am mai vazut. Apoi incet imi aduc aminte si circumstantele.
nu cred sa fie Alzheimer. nu doar din cauza ca n-am 60 de ani, dar si din cauza ca ‘uitarea’ a coborat peste mine pe la 14-16 ani. ca inainte eram pe post de enciclopedie ambulanta. am citit foarte mult de cum am invatat cum se face… si pe la 13 ani inca mai faceam parada de vastele si diversele mele cunostinte din aiuritoare domenii. tot spre linistea mea vreau sa adaug ca n-am observat vreo agravare a fenomenului peste timp (… de parca, de-ar fi fost vreo agravare, as avea mari sanse sa-mi dau seama de asta :)))
Altfel, ma descurc rezonabil, in ciuda aparentelor. nu pot sa fac conversatie in cercuri selecte in care se fac epatante referiri culturale… nu-mi aduc aminte foarte bine ce-am facut ieri, nu recunosc oamenii, nu pot sa vin cu argumente istorice intr-o cearta (’acum 3 ani, de ziua mea, n-ai dat nici macar un telefon!’)… dar pastrez senzatii corecte despre tot ce conteaza.
si am si avantaje (dupa cum zice Diana, care ma stie bine :)). exemplu: castelul lui kafka e una din cartile mele preferate, descoperite demult. o recitesc o data la 3-5 ani, nu stiu subiectul, dar ma bucur de fiecare cuvant in parte. de fiecare data :)
windwhisperer: bravo! :)
DoDu: tot inainte de moarte e si la mine, ca-s vie. :)
BlindGirl: asta cu anii momentelor istorice o inteleg foarte bine. culmea este ca facultatea studiata e geologia, ceea ce a impins sistemul meu de referinta temporal pe la 4 miliarde de ani in urma. iti dai seama cati ani nu stiu? :)
Simply Red: ihim, m-am adaptat rezonabil la situatie. si eu, si prietenii mei. si chiar si cunostintele mele mai indepartate. :)
finix: asta cu retinut ore de conversatie, mi se pare chiar trist :D. ai grija de tine :)
:) gind la gind. aseara m-am intalnit intimplator cu o fata. eram intr-un magazin. si a venit la mine fericita ca ce mai fac. ii raspund ca bine, politicos. si vine si intrebarea “ce mai stii de ceilalti”. apoi- oarecum lamuritor “voi ati facut intalnirea de 10 ani?” ce sa zic, zic ca da….E clar, e o fosta colega de liceu. Apoi imi spune ca s+a insurat Cata. Cata Andronic. Deduc de aici ca ea a fost la C. Bine, clar asta nu e o certitudine….Apoi imi zice ca ea nu vrea sa se marite, ca inca se ocupa de cariera. Din dreapta, o prietena de+a ei spune “Da, numai Dana nu vrea sa se marite”. Eu inocenta, nu ma mai abtin si intreb. “Cine e Dana”…..Ei bine, ea era Dana. Nu imi aduc aminte sa o fi vazut vreodata, dar ce sa fac daca pe bune nu tin minte…Cumpar aceeasi carte de 2 ori, ma uit la un film o ora si jumatate si abia apoi imi dau seama ca l-am vazut… In schimb retin fel de fel de lucruri idioata, fara nicio noima
maria coman: ce bine-mi pare ca existi! credeam ca doar eu cumpar aceeasi carte de doua ori :))
partea buna e ca am stoc facut pentru diverse cadouri :) bine, asta evident daca nu ma apuc sa le si citesc….
mi s-a intamplat de cateva ori bune sa incep o carte pe care am mai citit-o si, pe masura ce treceau paginile, ma minunam cat de “pe feeling” sunt cu autorul :)))
dar numele personajelor din carti le retii? (nu stiu de ce am nevoie de precizarea asta…poate doar ca sa ma simt eu bine;)
eu mi-am avertizat prietenul de la bun inceput ca eu cam uit si nu se supara cand uit lucruri pe care altii le-ar considera importante intr-o relatie…amintiri din alea siropoase…nu tin minte nimicutza! si apoi intreb hlizindu-ma la ce se refera, el imi aminteste, eu ma inmoi toata si nu se supara nimeni!
numele nu le retin in nici un caz. dintr-o carte (dupa cum ziceam) pot sa-mi amintesc titlul/autorul si (in cazuri exceptionale) un pic din poveste.
… ma simt … bine. nu-mi imaginam ca mai sunt si altii (si inca dintre oameni pe care-i apreciez) care sa fie in situatia mea (sau destul de aproape de ea) … foarte folositor blogul :)
Of… Si eu am aceeasi problema… In adolescenta aveam memorie de elefant, acum uit pana si “maruntisurile” mai importante. De exemplu, orele la care trebuie sa fiu prezent la facultate, trebuie sa iau orarul cu mine oriunde ma aflu… :)
Am si eu o problema: daca mi se prezinta o persoana, peste doua minute am uitat numele ei. Va dati seama ce penibil, caci nu ma pot adresa acelei persoane nicicum in momentele care urmeaza. Si de fiecare data uit sa ma mobilizez sa tin minte numele, desi la fiecare patanie de acest gen imi spun: “data viitoare voi fi mai atent”. Degeaba. Groaznic. Altfel nu ma plang.
scuze ca pun un comentariu dupa atata timp, dar vreau sa-ti spun ca u made my day: exact asa sunt si eu! si eu am citit de f f f mica si de pe la 16 ani am inceput sa uit :) Zilele astea chiar incepusem sa ma conving ca sigur e ceva in neregula cu mine! Sarumana ca ai scris asta!! Acuma nu stiu daca e sau nu e ceva in neregula cu mine, da’ macar stiu ca nu sunt singura.
[De exemplu, ajung sa le spun prietenilor mei sus si tare: “eu n-am vazut in viata mea Kill bill” si ei zic “pai cum nu, ca doar ne-am uitat impreuna toti patru acum x luni” :)) omg ]
claudia, stiu tare bine ce zici. si eu credeam ca-s singura, pana sa postez aceste confidente :D. tare bine ma simt acum, cand stiu ca am onorabila companie :)