femeia simplă

Astept cu nerabdare sa se incheie odata roblogfestul, ca eu cred ca din cauza lui nu mai pot sa scriu.

Problema este ca, in prima faza, au fost mai multe bloguri decat puteam eu duce. Nu stiu cum sa va explic mai bine ce vreau sa zic, asa ca am sa incep prin a va povesti ceva din prima mea copilarie.
Cand eram foarte mica, primul cuvant pe care l-am putut rosti a fost ‘ham’. (Lucru care mi se pare foarte firesc pentru ca dupa zodiacul chinezesc sunt nascuta in anul cainelui.) Imediat ce l-am invatat, l-am si folosit extensiv, asa incat orice voiam a spune era exprimat prin ‘ham’.

In acele vremuri, mama a intrat cu mine in brate intr-un magazin de jucarii, gandindu-se ca va putea astfel sa-si dea seama cam ce fel de jucarie mi-ar placea. Iar eu, in clipa in care m-am trezit in magazin, am inceput sa graiesc cu seriozitate ham-ham-ham, aratand cu degetul fiecare jucarie in parte, si fiecareia alocandu-i cate un ‘ham’. Am perseverat imperturbabila, luand jucariile la rand (in ciuda eforturilor celor din jur care-si doreau sa ma opreasca) pana cand mama n-a mai rezistat si a iesit (cu mine cu tot) din magazin.
Credem noi (mama si cu mine) ca, pe scurt, discursul meu de atunci a insemnat ‘vreau toate jucariile’.

Pe masura ce au trecut anii insa, atitudinea mea fata de ‘mult’ s-a schimbat radical. Acum daca imi pui in fata prea multa mancare, imi trece spontan foamea. Sau daca intru intr-o librarie fara sa vreau ceva anume si nu cumpar in primele 2 minute o carte, raman uitandu-ma la carti pana ma satur si ies din magazin fara sa fi cumparat nici una.

Cam asa si cu blogurile: cand am vazut eu multe zeci de bloguri in fata ochilor (nu m-am uitat bine, ca atunci as fi vazut mult mai multe), am amutit.
Las’ ca trece el si concursul asta.