avizier personal; explicatii si mirari de femeie simpla
Dragii mei, imi iau liber. O sa intru sa citesc si sa raspund la eventuale comentarii, dar am de gind sa nu scriu nici un articol pina pe 5 mai.
Asa ca va urez, daca sarbatoriti, sa va bucurati de sarbatoare, iar daca nu sarbatoriti, sa va bucurati de vacanta.
:)
1. daca in loc sa scriu m-as culca, as prinde macar 15min in plus de somn. poate chiar mai mult, ca daca am inceput, iar ma uita Dzeu pe bloguri.
2. mirosul pe care l-am simtit in seara asta, in statia de 311, era de tei? deja? (nu cred)
3. cel mai mult imi place sa merg noaptea prin bucuresti si sa ma uit in lungul strazilor pe care le traversez
4. bicicleta. cind ajung sa-i iau lui Calin bicicleta?
5. nu mai am ginduri, tre’ sa le construiesc pe urmatoarele
6. ma doare ceafa. am stat prea mult pe scaun azi
7. oare asa trebuiau numarate gindurile? sau trebuia ca fiecare idee in parte sa fie numarata? ca daca da, atunci am depasit de mult 8.
8. sa nu uit s-o dau mai departe pe leapsa. ca leapsa e. de la aprozarnet.
8´. lui paddy i-o dau. sa vedem daca poate sa se opreasca doar la 8 ginduri :)
In general, cu locurile publice de mincat sunt foarte grijulie. Daca mincarea nu-mi place, daca serviciul e prost- nu reclam. Niciodata. Las mai putin bacsis (sau deloc, dupa caz), si nu mai intru acolo data viitoare. Trimisul inapoi la bucatarie a unei ciorbe in care inoata o musca (de exemplu) mi se pare nedezirabil, 3 consecinte fiind posibile:
- iti schimba cu adevarat felul reclamat (bonus extravagant, dar posibil: maninci gratis),
- iti scot musca si-ti aduc inapoi aceeasi ciorba (cel mai probabil, parerea mea)
- iti scot musca, iti scuipa generos, si-ti aduc inapoi aceeasi ciorba (oricit de rar s-ar intimpla, e un risc pe care eu il iau in sema).
Ei, s-a facut mai mult de un an de cand n-am mai calcat prin Cuptorul cu Lemne de pe pache protopopescu, in conditiile in care ani buni am mincat cu regularitate acolo (e aproape de job).
Nu, la cuptor n-am gasit nici o musca. Am insa senzatia ca-s homofobi, ori eu lucrand la ACCEPT, am ceva sanse (pe care nu vreau sa mi le asum) sa mi se scuipe in mancare. Iar de nu-s homofobi, mancarea/serviciile oferite sunt de doi bani.
De ce zic asta:
***Am tinut mai demult un curs la Accept cu vreo 20 de participanti. Mincarea pentru pranz am comandat-o de la cuptor. Am cerut modele diferite de pizza, cu extra toppinguri de bacon, porumb, masline, ciuperci… dupa caz. Adica, ma asteptam sa primesc niste pizze generos decorate.
Am primit niste blaturi cu urme razlete si neuniform repartizate de pui, ton, salam, bacon, ardei, rosii, masline, porumb, ciuperci. Drept sa spun primul gind a fost ‘astia si-au batut joc pentru ca am facut comanda pe numele Acceptului. Si-or fi homofobi.’ Gandul 2 (si cel la care am ramas pana la urma) a fost insa: s-au stricat, nu mai e nici cuptorul ce-a fost odata. (gand usor de crezut, pentru ca (oricum) cuptorul chiar se degradase incetisor, dar sigur, de-a lungul timpului.)
***De atunci eu n-am mai mincat de la ei. Unii dintre colegii mei insa au continuat sa o faca. Astfel incit, intr-o seara in care o parte din ei ramasesera la job pana pe la 9, au sunat la cuptor si-au facut o comanda cu d-ale gurii. Intii au asteptat incredibil de mult ca sa le fie preluata comanda, apoi au asteptat peste o ora ca sa ajunga mincarea la ei. (va reamintesc: cuptorul e la 2 pasi de sediul accept). Iar persoana care a venit din partea cuptorului (cineva care era evident ca nu se ocupa cu asta in mod normal) a intrebat cu mare curiozitate: dar ce firma e aici, de n-a vrut nici unul dintre colegii mei sa vina?
***Dupa juma de ora, in aceeasi seara, cineva a sunat la accept ca sa injure poponari. (telefoanele de injurare sunt destul de rare la noi, sa stiti. Cred ca primim maxim un telefon de felul asta pe trimestru. Si, in mod obisnuit, in timpul orelelor de program, nu la 11 noaptea).
Suficiente motive, zic eu, ca sa-ti imaginezi ca e posibil ca cuptorul sa-si imparta clientii pe categorii: gay, poate-gay, si clienti ok. Sau, din alta perspectiva, categorice motive ca sa nu mai intru acolo.
N-am scris imediat ce s-a intamplat; prima data pentru ca am vrut sa pozez si n-am apucat- ori in cazul ala poza chiar facea cat 1000 de cuvinte; a doua oara pentru ca n-am vrut sa-i creez eventuale probleme persoanei care totusi a adus mancarea aici. Dar scriu acum pentru ca vreau neaparat:
-sa anunt cuptorul ca au pierdut vreo 200 de pizze et al., din martie 2007, cand le-au trimis p-alea jalnice la noi (acceptul are o sala de curs, sala care e folosita ocazional si de alte ONGuri) si altele 50 (sa zicem) pizze/ paste/inghetate +n beri pe care eu, cu prietenii mei (majoritar negay), nu le-am mai consumat de la cuptor, in aceeasi perioada. Plus cate or sa mai fie de acum incolo.
-sa-mi anunt prietenii si cunostintele (care n-au aflat deja) ca pe linga accept exista alte 4 locuri in care poti minca linistit, spre deosebire de cuptorul cu lemne.
Sa nu ziceti ca nu v-am spus. :)
***Bella descrie succint si prin pisici partidele politice (ale noastre). :)
***Blog de fapte bune- o zi buna
***Concurs national de fotografie digitala DigiPhoto 2008. inscrierile se incheie pe 27 aprilie. aici, galeria cu fotografiile inscrise deja.
***frumos de tot: Estera Lungu
Dupa cum ziceam intr-un comentariu, cat am fost eu plecata de langa net, Gabi de la HaiPa mi-a actualizat (la rugamintea mea) wordpressul. Ca urmare a actualizarii, ieri blogul arata dubios- in sensul ca disparusera toate lucrurile mici si multe afisate in coloana din dreapta. Spre nesfirsita mea incintare, aceasta problema s-a rezolvat spontan, in aceasta dimineata. (N-as putea spune cum. Am intrat in partea de administrare a blogului si am bifat cateva casute, curioasa sa vad ce-o sa se intimple. S-a intimplat ca s-a intors sidebarul, in varianta sa initiala).
Dar am in continuare probleme. Adica toate paginile secundare apar fara comentarii. Ele (comentariile) exista, dar nu stiu cum sa le fac vizibile. Si, in clipa asta, nici nu se poate comenta acolo…
Stie cineva cum imi fac din nou comentariile vizibile pe paginile secundare? (casutele paginii de ‘allow comments’ si ‘allow pings’ sunt ambele bifate, deci nu aici e problema). (Pagina lui calin e temporar parolata. Daca vreti sa vedeti ca nu se vad comentariile, incercati frigiderul sau cosul.)*
Altfel, va anunt ca am schimbat numele blogului, acum il cheama femeia simpla (cu subtitlul de ‘avizier personal’). Am remarcat ca lumea oricum asa ii spunea (blogul femeii simple) si am zis sa ma conformez, ca sa nu mai existe probleme de identitate. Vechiul subtitlu, “blog fara obligatii”, a ramas un deziderat (ca o realitate absoluta nu mai era de mult). Cea mai buna dovada e ca am schimbat numele pe care-l voiam eu, si i-am dat numele pe care-l vrea cititorul majoritar. Alta dovada ca nu-i chiar fara obligatii e faptul ca uneori postez cite ceva doar ca sa nu ma mustre constiinta ca intra oameni pe blogul meu si nu gasesc nimic nou :D. Si am zis sa nu mai induc lumea in eroare, sustinind sus si tare lipsa obligatiilor. Deci- ceva obligatii exista. Dar incerc sa le pastrez minime si stau sa ma gandesc bine inainte sa-mi asum vreuna :).
Si daca tot suntem la categoria noutati blog, va anunt ca (urmare a sondajului pe tema diacriticelor) voi scrie tot fara diacritice si in continuare. 18% dintre cei care au votat (11 voturi adica) zic ca nu vad diacriticele. Asta e. Scriu ca sa fiu citita de oricine doreste sa ma citeasca. Personal prefer sa vad diacritice in textele pe care le citesc pe net… dar, tot personal, stiu ca nu pot citi textele in care, in loc de diacritice, vad casute.
*gata, s-a rezolvat si se vad comentarile din sub pagini. merci Gabi HaiPa :)
Dupa ce una din prietenele mele m-a rugat pentru a 3a oara sa-i explic la ce foloseste si cum se foloseste Google Reader-ul, m-am hotarat. Explic aici, si cand ma intreaba data viitoare dau linkul. :)
La ce foloseste?
Google Reader (in continuare numit GR) va poate fi de folos daca:
- cititi mai multe bloguri in mod consecvent
- v-ati plictisit sa tot intrati pe blogul cuiva care scrie rar si sa nu gasiti nimic.
- va doriti sa aflati cat mai repede cand, pe blogurile vizate de voi, apar articole noi.
GR este ceva care pune la un loc toate articolele care apar pe blogurile care va intereseaza. Dimineata la cafea, in loc sa intrati din blog in blog si sa vedeti ca unii (ca mine) tot n-au postat nimic, puteti sa intrati in contul vostru de GR si veti avea in fata ochilor toate articolele nou aparute. Le puteti citi direct acolo… iar daca vreti sa comentati, sunteti doar la un click distanta de blogul dorit. In plus, puteti pastra legatura si cu comentariile la anumite articole si sa aflati cand cineva posteaza un comentariu nou.
Avantaj suplimentar: contul de GR il puteti accesa de pe orice calculator legat la net (nu-i ca bookmarks-urile, care-s pastrate doar in computerul in care le faceti).
Cum se foloseste?
Ca sa beneficiati de aceste minunate avantaje, trebuie sa faceti urmatorii pasi:
1. sa va faceti un cont google
2. sa intrati in GR
3. sa va abonati la blogurile care va intereseaza.
Si gata!
Si acum, iata pasii explicati unul cate unul.
1. Contul google (Google account, pe limba lor)
- Intrati AICI
- Scrieti in primul camp o adresa de email (de-a voastra:)). Nu e obligatoriu sa fie gmail.
- Alegeti o parola (min 8 caractere), pe care o scrieti de doua ori.
- Scrieti codul de validare
- Dati click pe I accept. Create my account.
- Asteptati sa primiti mailul de validare a contului (pe adresa pe care tocmai ati declarat-o). Primiti mailul si dati click primul link din el.
2. Intratul in Google Reader
Mergeti in GR (www.google.com/reader) si va logati (adica: scrieti adresa de email completa si parola, ambele identice cu cele folosite la pasul 1 :)).
3. Abonarea la bloguri
Imediat ce ati intrat, google reader o sa vrea sa va … faca un tur. Si mai apoi o sa va mai dea niste sfaturi si indicii. Faceti sau nu turul, dupa bunul plac.
Singurul lucru care va trebuie insa pentru abonarea la bloguri este sa … va abonati. Adica:
- dati click acolo, in stanga, unde scrie add subscription (incercuit cu roz, in poza)
- treceti adresa blogului dorit (cu copy/paste) in dreptunghiutzul care vi s-a deschis in fata ochilor. Blogul o sa fie adaugat, si in fereastra din dreapta o sa vedeti ultimele articole. Repetati pasul 3 cu toate blogurile pe care le vreti in reader.
Cred ca e inutil sa va spun ca dupa ce v-ati facut contul, nu va ma trebui sa repetati pasul 1 :P. Pur si simplu
- mergeti in google reader,
- va logati (scriind emailul complet si parola aleasa pentru GR)
- si cititi (sau adaugati bloguri in lista voastra).
Mai departe sunt convinsa ca va descurcati singuri, chiar si cei foarte profani :). Va puteti dezabona de la ce bloguri vreti, le puteti grupa in foldere/categorii si, daca aveti blog, puteti sa va faceti o casetutza cum este a mea, asta verde din sidebar (coloana din dreapta adica), in care sa apara acele articole ale altora pe care vreti sa le impartasiti cititorilor vostri.
In incheiere, cativa termeni ‘de specialitate’, de care nu aveti neaparata nevoie:
Feed: un format … aparte in care sunt transpuse articolele de pe bloguri; feedul contine ‘continutul’ articolelor si linkul catre ele. Feed-urile n-au nici o utilitate pentru cititorii care citesc direct ‘pe blog’. Nici ceilalti, care folosesc google readerul (sau altceva) nu au nevoie sa citeasca feeduri. GR insa are nevoie de ele pentru ca doar informatia stocata ca feed poate fi accesata de el (daca un blog nu ofera articolele si sub forma de feed, nu va puteti abona (prin feed) la el; cel putin 90% din bloguri au feeduri).
RSS si Atom: 2 feluri diferite de feeduri. Pentru o femeie simpla, distinctia dintre ele e nesemnificativa… pentru ca n-are nici o utilitate practica atunci cand vrei sa te abonezi la feedurile unui site. E treaba GR sa le inteleaga pe fiecare in parte.
Nu le-am mentionat degeaba, insa. Uneori e posibil ca doar trecand adresa blogului la add subscription sa nu va puteti abona. Atunci, cautati in blogul cu princina fie poza alaturata, fie RSS, Atom sau feed. Dati click pe ce-ati gasit, luati adresa care apare in browser si pe ea treceti-o la ‘add subscription’.
Agregator (de feeduri)= cititor de feeduri (sau feed reader); ‘ceva’ care consulta feedurile blogurilor din lista voastra si care va permite sa vedeti aproape imediat articolele nou aparute asezate, toate, intr-un singur loc. Adica agregatoarele verifica periodic feedurile ca sa vada daca pe blogurile/site-urile vizate apare continut nou… si daca apare, anunta asta. Google Reader e un exemplu de agreagator. Mai sunt si altele, dar eu nu le mai tin minte nici pe cele pe care le-am folosit personal, pana sa ajung la GR.
PS IMPORTANT: unele bloguri nu lasa GR sa afiseze articolul integral. Autorul blogului este cel care hotaraste daca ofera feed integral sau partial. Asta inseamna ca pentru unele dintre blogurile pe care le adaugati la voi in GR va fi totusi nevoie sa mergeti ‘la sursa’ pentru a citi articolul integral. (se merge dand click pe titlul articolului dorit, in GR).
PPS: Mai multe despre RSS-uri, la Dan. (caruia ii multumesc o data in plus, ca mult m-a ajutat cand am inceput eu sa ma intreb ce-s alea RSSuri. Cu ceva timp in urma:))
In vremuri imemoriale am primit de la Dono leapsa cu defectele. Sunt invitata sa va impartasesc 8 dintre defectele mele:
1. cel mai important dintre ele: sunt fraiera (sau naiva, credula… lipsita de aparare in fata rautatilor cotidiene- daca e sa ma eufemizez). E aici chiar ceva paradoxal pentru ca, desi simt din prima mitomanii (oamenii care prezinta drept realitate o bucatica de adevar puternic decorata de imaginatie, dar care mint natural si consecvent, nu din dorinta de a-ti ascunde ceva anume), nu-mi dau seama cand cineva ma minte cu scopul de a ma fraieri. Iar cand vine vorba de negociat ceva, o las balta din start. Daca ceea ce-mi oferi e sub pretul meu, la revedere. Daca e ok, asa sa fie (chiar si atunci cand stiu ca am loc sa cer mai mult).
2. sunt lenesa. +consecinta directa: aman orice, oricat
3. pierd hartiile acelea din categoria acte si diplome
4. tac mult si vorbesc la fel, dar exact pe dos decat ar trebui
5. stau cocosata (si refuz sa fac ceva pentru a-mi corecta tinuta)
6. sunt (incredibil) de incapatanata. asta e un defect doar din perspectiva celorlalti- eu o vad ca pe perseverenta :). si zic ‘incredibil’ pentru ca sunt blanda si fraiera… si atunci lumea se asteapta sa renunt usor la eventuale puncte de vedere. ceea ce eu nu fac.
7. am fixuri (de genul nu folosesc cuvinte … urate (nu injur aproape niciodata), nu mananc din dulceata in are cineva a bagat lingurita proaspat scoasa din gura, nu imprumut obiectele pe care le consider eu a fi de uz personal).
8. nu raspund la ‘provocari’. in sensul ca fac parte dintre oamenii care nu sunt motivati de ideea ‘iti arat eu tie’. Daca crezi despre mine ceva ce nu-i adevarat, sa fii sanatos! Destul de probabil ca eu n-o sa-ti dau ocazia sa vezi ca n-ai dreptate. Sau daca totusi ai privilegiul de a constata ca te-ai inselat, e din cauza ca ai o karma buna, nu pentru ca eu am facut ceva anume spre a-ti demonstra ca te inseli.
Dau leapsa mai departe arhitectului (care pare sa se fi intors printre noi, dupa lunga absenta), Marei, finix..ului si lui Cristi Sutu (care, desi nu mai posteaza de mult articole personale, stie cum se face si asta (cel putin asa imi amintesc eu, de pe la inceputul blogului sau)). leapsa mai merge la oricine o doreste. dati-mi doar un semn, ca sa va adaug aici, la destinatari.
Si invit prietenii/colegii/cunostintele sa-mi completeze lista de defecte :). ca defectul (?) 9 (bonus) e ca oricand sunt interesata sa aflu ceva despre mine. :)
(iarasi articol foarte lung si, iarasi, cei grabiti pot trece direct la ultima fraza)
Iertati-ma, dar am de gand sa vorbesc despre moarte. Pe mine ma preocupa. Tin minte o fotografie de la o inmormantare (cu mortul in prim plan) la care ma uitam pe furis cand eram mica (imi zisese mamaia ca nu-i voie sa ma uit la ea). Si eram fascinata de mort. Nu stiu cum sa zic… desi in fotografii toti oamenii sunt ‘inghetati’, eu am impresia ca pot deosebi, intr-o poza, un cadavru de un om care doarme. La cadavru mi se pare evident ca omul nu e. Si ma uitam la poza incercand sa vad ce-l deosebeste pe mort de vii, altceva decat faptul ca era in cosciug, inconjurat de flori. (n-am descoperit)
Pe la 10 ani…
… am avut un moment de rascruce vizavi de moarte… cand mi-a zis mama (la care m-am plans ca-mi pare rau ca fratele meu a murit la nastere) “daca traia el, nu mai erai tu” (fratele ar fi fost cu un an mai mare decat mine). Afirmatie ce mi s-a parut imposibila. Cum sa nu fiu, daca sunt?
M-am blocat si am incercat (indelung) sa-mi imaginez ca nu sunt. Pe vremea aia traiam mult in imaginatie si-mi era usor sa-mi imaginez orice. Dar sa-mi imaginez ca nu sunt, nu puteam. Mi-era mai usor sa-mi imaginez ca realitatea (si orice altceva) nu exista, decat ca nu exist eu.
Tot exersand senzatia ca ‘nu sunt’, mi-am dat seama ca nu vreau sa mor. M-a linistit partial gandul ca de cand ma nascusem pana facusem 10 ani fusese o gramada de timp (asa mi se parea atunci :P) . Ma gandeam ca-i posibil ca pana la urma sa te plictisesti de trait. Incercam sa-mi imaginez c-am trait de 6 ori mai mult decat traisem si mi se parea ca am in fatza o eternitate. Chiar e posibil sa te plictisesti in atata timp. Sau sa obosesti atat de mult, incat moartea sa fie o bucurie la fel de mare cum un somn prea mult asteptat.
Viermi sau foc?
Pana la urma am descoperit ca-i subiect tabu. Si ca daca se intampla sa apara la cineva vreo preocupare legata de marea trecere, preocuparea se refera la procedurile de inmormantare. Ori inmormantarea pe mine ma lasa rece (daca pot sa spun asa :D). Mi-era (si mi-e) indiferent cum o sa fie.
Pragmatic vorbind, m-am hotarat ca varianta in care atunci cand mori, dispari pur si simplu, desi imposibil de imaginat, e ok. Ai disparut. Sfarsit.
Dar daca nu dispari?
Am citit din marturiile celor care declara ca s-au intors din morti… m-am incurajat singura auzind ca unii regreta ca s-au intors, pe motiv ca dincolo era “bine”… m-am intrebat de ce vor unii oameni sa moara in mijlocul rudelor/prietenilor. (De fapt, singuratatea ma sperie cel mai tare. Singuratatea de atunci, care n-are nici o legatura cu singuratatea din timpul vietii. Poti sa fi inconjurat de oricate fiinte relevante si apropiate, cand mori esti singur.)
Iar zilele trecute…
… inspirata de Smilla (care povesteste uneori despre carti de dezvoltare personala), am cautat pe net cum e cu pregatirea (trainingul? :P) pentru moarte. Poate n-am stiut eu cum sa caut, dar n-am gasit nimic. Adica am gasit: studii despre anxietatea legata de moarte (cu utilitate doar pentru cei care au de gand sa ramana in viata in viitorul apropiat), sfaturi pentru cei care se gandesc la sinucidere, metode prin care poti sa mori, posibilitati de inmormantare… dar nimic despre cum sa te pregatesti sufleteste pentru moarte.
(nu m-am uitat la site-uri religioase, ca ele nu ma ajuta de loc; poti fi drept credincios (adica respectator al riturilor religiei tale) si-ti poti construi un sistem care sa precizeze exact ce se intampla cu tine dupa ce mori. Dar nu cred ca asta te scapa garantat de singuratatea din preajma mortii. Si nici de intrebarea ‘dar daca n-o fi asa cum ma astept sa fie?’)
Mirare
Asa. Ce ma mira pe mine este ca, in aceasta epoca a ‘how to-ului’ (cum sa devii milionar peste noapte, cum sa ai succes la femei/barbati, cum sa-ti cresti copilul supergeniu, cum sa te descurci cu un sef tampit, cum sa fii fericit/destept), nu exista nimic semnificativ pe tema ‘cum sa mori cu bine’.
Nu-mi ziceti ca e un domeniu despre care nu stie nimeni nimic sigur, ca asta nu-i opreste pe “guru-ii” zilelor noastre sa ne explice orice despre orice altceva. Chiar cand n-au habar.
Oare nu exista cerere pentru felul asta de ‘cum sa’? Doar pe mine ma ingrijoreaza cele 5 minute de dinainte si de dupa moarte?
Se pare ca ma aflu intr-o configuratie astrala care-mi favorizeaza aparitiile publice :).
In numarul de saptamana asta al TimeOut, la pagina Gay&Lesbian, puteti citi un interviu luat de mine unei prietene lesbiene. Vorbim despre cum vede ea Bucurestiul, si eu zic sa-l cititi, ca-i un interviu care ‘te prinde’. (Meritul e al ei, eu doar am lasat-o sa vorbeasca :)).
Ce ma mira un pic e ca TO a schimbat titlul pe care-l dadusem eu, optand pentru ‘interviu indiscret’. Si ma mira pentru ca, in principiu (deci si in acest interviu), ma feresc sa fiu … indiscreta. Iar titlul lor ar dovedi ca nu prea imi iese. Mai ca as pune un sondaj: e interviu indiscret sau nu? :)
In dimineata asta am fost la ‘Tonomatul DP 2’, moderat de Alin Oprea. S-a intamplat asa: veverita m-a sunat si m-a intrebat daca vreau la tv ca sa vorbesc despre avizier… am dat sa zic nu, … m-am gandit mai bine si am zis da. Si am ajuns la tonomat.
Invitatii principali au fost membrii trupei Spin. Pe langa ei, veverita si cu mine am vorbit un pic despre bloguri. Daca vreti sa vedeti inregistrarea, ea se afla aici. (mergeti in josul paginii unde sunt listate tonomatele dupa data si dati click la editia din 09-04-2008). Interventiile mele sunt micutze, dar sunt multumita de ele. Ce m-a mirat e ca am o atitudine oarecum profesorala. Nu-mi dadusem seama de ea :D.
Marie Jeanne si-a testat IQul pe tickle si a postat rezultatul pe blog, ca sa-si exprime uimirea ca nu mai e la fel de desteapta cum era cu 5 ani in urma.
Spre linistirea sufletului lui Marie Jeanne, declar ca am inregistrat doar 133 puncte la acelasi test. Iata dovada:
(click pe imagine, spre marirea ei)
O asigur (tot pe MJ) ca eu sunt desteapta (asta e o certitudine absoluta (a mea:P:)), aflata in afara domeniului de influenta al oricarui test). Ceea ce inseamna ca ea, Marie Jeanne este si mai desteapta, pentru ca a inregistrat un punct in plus fata de mine :). (…Ok, Dan-de ce este (deocamdata) cel mai destept:)).
Testul de inteligenta, pentru cei care se uita la cifre.
Duminica am vazut carcotasii in reluare. Pentru cine nu i-a vazut, ei au aratat asa:
Emisiunea a fost dedicata summitului, sub deviza ‘eliberati tibetul’.
(Ce-a spus copilul meu cand i-a vazut?
-Ce-au imbatranit carcotasii de sapatamana trecuta!)
Ce m-a mirat pe mine insa este faptul ca Gainusa-Gailama a vorbit de cateva ori despre lamele din Tibet. Poate se gandea la ‘dalai lame’. Dar voi ce intelegeti din:
“La noi in Tibet, daca rade cineva asa, inseamna ca ori a gasit suprema spiritualitate a lui Buddha, ori s-a tampit la coada lamelor- un fel de oi mai mari asa.”*?
… Gailama, ai perfecta dreptate cand zici de lama ca e un animal cu coada, care seamana cu oaia. Dar cu umilinta te informez ca ea se gaseste in stare naturala in america de sud (+/- niste unele trimise sa cotropeasca america de nord- zice wiki).
La tine in tibet zburda iacul. Care are si el coada; e un fel de lama mai mare, fara gat, cu altfel de cap si altfel de corp. (Nu, nu seamana cu Dalai Lama. Si nici cu Gillette Lama.)
*cei …carcotasi, pot sa verifice acuratetea citatului aici, la minutul 9.57 (tot aici e si sursa imaginii din emisiune).
Cer iertare ca va bulversez postand de doua ori in aceeasi zi… dar am gasit la Sly un filmulet in care un profesor hartuieste sexual o eleva. Asta in clasa, in prezenta celorlalti elevi. Eu cred ca inregistrarea e reala (decorul e corect si-s prea multi ‘actori’ implicati ca sa-mi imaginez ca-i farsa). Dar tot ireala mi se pare. Sa te porti asa in public inseama sa pleci de la premiza ca hartuirea elevilor de catre profesori e ceva acceptabil (sau macar tolerabil). A devenit asa intre timp? Ca ‘pe vremea mea’ stiu sigur ca nu era.
(de vazut, din film, sunt doar primele 5 minute. Restul pana la 10, cat dureaza inregistrarea, sunt goale)
Pentru ca o gramada de lume ajunge la mine cu cautari legate de scrumbie (de pe urma unui post in care intrebam cand e sezonul ei), iata astazi reteta mea preferata de scrumbie la cuptor. Fara poze, ca tot n-am reparat camera foto.
Scrumbia trebuie pregatita cat mai repede dupa ce ai cumparat-o (cateva ore, maxim) si tinuta la rece pana incepi s-o pregatesti. Socoteste 1 peste de persoana.
Ai nevoie de: scrumbie, 1-2 morcovi mici, 1 ceapa foarte mica, umpic de ulei (2 linguri, sa zicem), pentru uns tava. +/- sare si piper. + (obligatoriu) cuptor si o tava suficient de mare sa ca incapa toata scrumbia pe care vrei s-o faci, fara sa se atinga un peste de altul)
Instructiuni:
1. cureti 1-2 morcovi mici, si-i toci rondele subtiri (1 mm, ca reper :))
2. cureti o ceapa foarte mica si-o tai peshtisori (intai pe jumatate, apoi feliute subtiri, pe lungimea jumatatii (adica pe linia care merge de la motzul cepei, la coada :P)(poti s-o tai si altfel, nu ma supar)
3. cureti scrumbia de solzi, apoi de intestine si branhii (daca nu stii unde-s branhiile… taie-i capul, si-ai scapat de complicatii)(la solzi ai grija. Se curata usor dar sunt foarte fini si e posibil ca pe unii sa-i scapi din vedere. Ceea ce ar fi pacat, pentru ca-ti compromite partial pielea). O speli bine (da cu unghia de-a lungul coloanei vertebrale dupa ce ia-i scos ‘interiorul’ ca sa cureti si vasele de sange care se afla acolo. Altfel, carnea invecinata cu zona respectiva o sa aiba un gust usor amarui. Nu-i dezastru daca nu faci asta, dar nici varianta ideala nu e).
4. sarezi scrumbiile curatate (in exterior si interior)
5. ungi bine tava cu alea 2 linguri de ulei
6. asezi cate un rand de rondele de morcovi in tava, asa incat sub fiecare peste sa fie … cate un rand. Ceapa o pui in tava cum vrei tu. Ideal, pui 3-5 rondele de morcovi si 2-3 pestisori de ceapa in burta fiecarei scrumbii.
7. pui peste fiecare rand de morcovi cate un peshte, apoi umpic de piper, o ceasca de apa si bagi tava la cuptor.
Foc mediu, 45 minute maxim (zic eu. Altii zic s-o tii o ora).
Mananc-o calda. Este PLINA de oase, dar din fericire sunt fine si daca inghiti vreunul nu-i nici o catastrofa. Important e ca e ingrozitor de gustoasa si ca merita s-o incerci chiar daca pestele nu-i mancarea ta preferata. Si nu uita, sezonul de scrumbie e foarte scurt (cat de scurt, nu stiu nici eu). Daca te tenteaza, nu lasa incercarea retetei pe ‘data viitoare’.
Garnitura… poate fi diversa. Fie cartofi natur (cartofi curatati, taiati bucati ca la salata orientala, fierti cu sare. Dupa ce au fiert ii scurgi de apa, pui peste ei niste unt si verdeata (gen patrunjel, marar) si-i mananci neaparat calzi. Caz in care iti mai trebuie si o lamaie, de stors un pic pe scrumbie.
Sau cartofi la cuptor -varianta mea, cu mujdei de usturoi.
Cartofii la cuptor: cureti si tai cartofii in bucati mari, pe lungime/ ii pui in apa care fierbe cu sare/astepti sa dea din nou in fiert si-i mai astepti 1-2 minute/scoti cartofii si-i arunci intr-o tava unsa cu ceva ulei. Mai pui niste sare/condimente, stropesti cu ulei generos (vreo 50-100 ml) si-i pui la cuptorul incalzit in prealabil tot pentru vreo 45’, daca nu mai mult. Ies cu coaja aurie si usor crocanta si interiorul pufos de moale ce e.
Iar mujdeiul recomand sa-l faci dupa metoda maionezei. Usturoiul dat prin presa/bine pisat se amesteca cu sare si apoi pui un pic cate un pic ulei. Ai grija sa nu se taie (ca daca s-a taiat, e compromis), pui ulei si amesteci bine, pui ulei si amesteci … si tot asa. Ar trebui sa obtii o pasta alba, cam de consistenta salatei de icre. In care mai pui o lingura de otet si 2-3 de apa (sau 5-6 de apa, cum vrei tu). Si gata.
Variante:
Daca ai o singura tava pentru cuptor si vrei sa incerci felul meu de garnitura, poti pune intai cartofii la cuptor (dupa ce i-ai dat putin in fiert), si dupa 10 minute pui si scrumbia (uiti de fantezia cu sirurile de morcovi dedesupt). Categoric cei acoperiti de scrumbie, nu mai ies crocanti… dar pufosi tot ar trebui sa fie.
Traditional scrumbia se face la cuptor imbracata in hartie de gatit sau folie de aluminiu. Eu am renuntat la ele. Folia de aluminiu se lipeste de peste si, cand o desfaci pestele e plin de suc… care mie nu-mi place, iar hartie de copt n-am niciodata in casa (se gaseste la supermarket, la raionul cu folii de plastic si aluminiu). Peste toate, scrumbia este pentru mine un peste superb (ca look) si d-aia prefer s-o vad in farfurie cu cap cu tot si pielea integrala. :)
Au zis
RSS