femeia simplă

Scoala Generala
Povesteam cu ceva vreme in urma ca mi-am dat seama cit de odioasa imi era amintirea claselor 1-8 abia dupa ce am intrat intimplator intr-o scoala generala, la vreo 15 ani dupa … eliberare. :). Arhitectura standard de scoala dintre blocuri, peretii in vopsea bej cu dunga grena, portrete ale unor oameni <de seama> inramate printre suspendate ghivece cu asparagus, usi care nu se inchid bine, miros de clor& praf& creta uda& transpiratie pubera– toate erau exact ca pe vremea mea.  Nu mi-a placut in scoala generala… dar la virsta respectiva nu mi-am dat seama, pentru ca nu stiam ca se poate si altfel. Abia cind am intrat in scoala ca “om mare”, m-a frapat nefirescul acutei nefericiri asociate in copilarie cu scoala. (Jalnic, nu? Ma gindesc ca n-o fi fost pentru toti la fel. Asa incit, va rog frumos, ziceti-mi ca voi ati avut parte de scolarizare primara/gimnaziala luminoasa; si votati in sondajul din dreapta.)

Facultatea
Ieri, pe la 7-8 seara, am ajuns prin facultatea de geologie; adica prin fosta mea facultate.
Intrind in cladirea veche (pe usa din dos, adica pe la demisol, dinspre curtea interioara), mi s-a luminat sufletul. Aceiasi pereti scorojiti si afumati din deceniul trecut (desi mi-aduc aminte c-au mai zugravit intre timp, nu se vede; geologia isi pastreaza imaginea neschimbata in ciuda vicisitudinilor :)), mirosul de cladire veche, lemn si de praf preistoric (nici o legatura intre praful de pietre&fosile si praful anodin, de scoala generala), intuneric (coridoarele erau si au ramas intunecoase), mobilier vechi (si familiar mie) depozitat in curtea interioara spre indepartare prespun, liniste… si vibratia aia, de geologie.  De senina facultate am avut parte!

Nu stiu cum se face
Daca stau sa ma gindesc insa, impresia ramasa peste ani despre cele doua scoli nu prea se intemeiaza pe realitate.  In ambele cazuri, fiind vorba de multi ani la mijloc (ca pe vremea mea facultatea dura 5 ani… iar eu am avut nevoie de vreo 7 ca s-o-nchei), nu pot inghesui impresiile post …etapa intr-o casetutza pe care sa scrie <bine> sau <rau>.  Si, atunci ma intreb, de unde diferenta izbitoare in colorarea amintirilor? De ce nefericirile facultatii sint tocite si imblinzite, in timp ce fericirile scolii generale sint … recuperabile doar ca amintiri seci, nedatatoare de zimbete nostalgice?

Liceul
La el n-aveam de gind sa ma refer… dar iata ca, tot atitind sinapse in cautare de posibile explicatii, tocmai liceul se arata a fi cel ce-mi lamureste intrebarea. Eu am facut clasele 9-12 in 2 etape, fiecare cu cite un rind specific de colegi, altfel insa cu aceeasi profesori si in acelasi liceu. Colegii din etapa 1 (alaturi de care am stat peste 3 ani) mi-au ramas indiferenti si departe. Cu cei din etapa 2 m-am inteles usor si bine.  Amintirile? Pai amintirile ma coplesesc, da :). Incintare pentru etapa 2, incruntatura mica pentru 1.

Nu conteaza ce ti se intimpla,
ci cum privesti tu ceea ce ti se intimpla, zic, sub diverse forme, diversi intelepti. Uite ca m-apuc sa-i completez.  Asa e, nu conteaza ce mi se intimpla, ci cum ma uit eu la ce se intimpla. Iar eu ma uit la ce se intimpla in functie de cum sint oamenii alaturi de care mi se intimpla. Da, da! :)

[sursa foto, ca n-am stiut cum s-o asez in alta parte]

Eu nu-s in Bucuresti si n-am net. Iar de vorbit la tel pot doar la ore … deosebite.

Duminica-luni vreau sa plec cu Calin, la 2 mai. Doamna la care am stat anterior a picat anul acesta in dizgratie… desi, eu tare multumita am fost de baie&bucatarie si de curtea spatioasa (bun loc de joaca pentru Calin).

Poate cineva sa-mi recomande alte posibilitati de cazare? Curatzenie, apa calda si liniste din partea gazdei -sint conditiile minimale :)

################
In cu totul alta ordine de idei, vedeti ca in curind veti putea vota reteta preferata de pe e-bucataria. Pentru acest concurs am facut si eu o prealaudata ciorba de burta. Si am mai si pozat-o. Dar uite ca n-am reusit sa ma inscriu cu ea la concurs. V-o postez aici cu prima ocazie. :)

Plecind de la comparatia dintre BaniPePost si concursul cu SuperBlogul, aprozarnet si PCNews s-au combatut, peste noapte, in comentariile de aici. Acum, luind eu la cunostiinta, am dat sa comentez spre precizarea a 2-3 nuante. A iesit articol in care discut 2 din reprosurile aduse organizatorilor de SuperBlog. Iata-l.

1. Unii zic ca SuperBlog e pacaleala, pentru ca 99.9% din cei care vor scrie articole nu vor cistiga marele premiu. PCNews vrea sa suga singele blogarilor: se alege cu recenzii si vizibilitate, exploatind visul blogarului de a se intilni cu pestisorul de aur (ca marele premiu e mare).

SuperBlog e un concurs, care in mod evident a fost inventat cu scopul de aduce beneficii PCNews/partenerilor. (Sper ca nu spulber iluziile nimanui daca zic ca toate concursurile cu premii de pe lume aduc beneficii celui care da premiile.) Ca posibil participant te uiti daca ai si tu suficiente beneficii, si daca raspunsul e da, participi. De nu, nu. Aspectul “pacaleala” incape in discutie doar atunci cind organizatorul promite una si ofera alta.

2. E un concurs dezavantajos- prea multa munca pe care nu ti-o plateste nimeni.

Drept sa spun si eu am stat si m-am gindit 2-3 zile pe aceasta tema inainte sa ma inscriu; am ajuns la concluzia ca pentru mine nu-i dezavantajos deoarece:
- sint multe articole de scris iar jurizarea se face intr-un fel aparte, deci rolul intimplarii in aprecierea valorii articolelor pare redus la minimum; in plus nu-i vorba de vot popular… ca atunci n-as fi avut chiar nici o sansa.

- nu privesc articolele de scris ca munca, ci ca un fel de leapsa. Nu-s munca, din cauza ca nu’s platita pentru ele. Tema vine de la “ei”, intr-adevar, dar continutul e al meu integral. De ma intilnesc cu vreun produs care-i pe lista mea neagra… ma voi bucura sa folosesc plusul de notorietate pe care-l aduce concursul pentru a informa cercuri mai largi de cititori asupra motivului din care a ajuns pe lista neagra :).

Daca te gindesti insa ca in cele 20 de articole te vei apuca sa multumesti PCNews&sponsorii, poleind imaginea produselor recenzate, atunci devine dezavantajos. Dar …. de ce ai vrea sa faci asta? Concursul e anuntat a fi de creativitate, nu de abiliati de vinzare online pentru produse date. Si adevarata mare problema e ca daca scrii altceva decit crezi, contind pe premiu, in clipa in care nu-l primesti (si 99% nu-l vor primi:)), te vei simti cam fraier. (din pacate, nici macar nu va fi un simtamint desprins de realitate :P)).

Din acest motiv concursul mi se pare a fi si in avantajul cititorilor. In primul rind cititorul va sti clar ca tema recenziei e impusa; apoi blogarul va sti tot clar ca n-are sens sa laude nejustificat ceva, contind pe cioara de pe gardul PCNews… ca daca cioara zboara, ramine cu lauda consumata si buza umflata :). Probabil ca majoritatea participantilor vor oferi pareri oneste, poate exprimate ceva mai ingrijit/creativ(?) decit de obicei, iar pentru cei care nu vor face asa, cititorul va fi oricum pus in garda. ca doar e articol de concurs.

In concluzie
Mi-am facut socotelile si rezultatul a fost ca ies in cistig (nu la marele premiu ma refer! :)). Am zis sa scriu 20 articole pe teme impuse, pentru ca imi place sa ma bag in seama si sa-mi spun parerea despre “produse” :)… si pentru ca sper sa scriu mai mult avind concursul ca pretext. De produsele or fi in afara graniteleor extinse ale domeniilor mele de interes, sau de descopar pe parcurs ca nu merge, nu merge si gata.

Ca cistiga si PCNewsul- nu ma supara deloc; mie mi s-ar fi parut dubios abia atunci cind nu ar fi fost asa.

############

Offtopic: nu uitati de pasajul victoria!

Mergeti la Zaza si luati cu copy/paste una bucata scrisoare* pentru primaria generala si o alta bucata, adresata primariei sectorului 1. Pentru fiecare din ele gasiti, tot la Zaza, adresele la care sa le trimiteti. Si trimiteti-le. Acum, ca mai incolo poate uitati.

E vorba despre pasajul Victoria, o particica de Bucuresti de secol 19, pe care unii vor s-o ¨modernizeze”, spre cresterea personalei lor bunastari (presupun).

Intr-o lume in care frumusetea si caldura date unui loc de oamenii altor vremuri conteaza cit de cit, contaminarea pasajului victoria cu cladire de 14 etaje e inimaginabila.

Nu conteaza daca nu sinteti din Bucuresti. Nu conteaza nici chiar daca habar n-aveti pasajul. Daca intelegeti la ce ma refer cind zic ca-i inimaginabil, trimiteti scrisorile. Si anuntati-i si pe altii ca o pot face.

*nu va uitati ca Zaza zice ca-i ¨prima varianta¨; intre timp a ajuns varianta finala.

PS: dl Andrei Chiliman, primarul de sector 1, are si blog.

Am aflat de la Apollinaire (proaspat reintors printre noi) de un mare concurs mare, facut de PCNews. Am intrat sa vad ce sa intimpla si am inteles ca-i concurs, ca-i pentru posesori de blog cu PR>0, ca e cu premii mari/multe, ca tre sa scrii 20 de articole (?!). Despre ce e, insa, nu stiu. Si asta nu din cauza c-as fi eu femeie greu intzelegatoare, ci pentru ca PCNews nu explica. Ca sa primesti explicatii, si ca sa poti sa te hotarasti de participi sau nu, tre´ sa-ti exprimi interesul, anuntind concursul printr-un post pe blogul propriu si trimitind mail zicind vreau. Iaca, asta fac. Curiozitatea a invins, vreau sa vad regulamentul.

…Daca tot a venit vorba despre ce vreau eu, vreau ca autorul/posesorul de blog sa se cheme blogger sau blogar. Fie si bloger (citit blogher). Da’ nu bloggar, cum zice PCNews ca se zice.

Voi incheia in curind articolele pe tema Mexicului (peste maxim 2 articole, adica). :P :)))

Am primit 4 (PATRU) sesizari prin viu grai, pe tema ¨sint ingrozitor de lungi articolele, nu le-am citit integral, sa stii¨. Mda. Deci… la povestea Mexicului nu renunt. :) … De nu va intereseaza subiectul vedeti ca am pus in sidebar (coloana din dreapta) linkuri catre minunate articole scrise de confrati. Posibil ca unele sa fie chiar scurte :P.

Si acum, momentul patetic: pentru mine mexicul e un capat de lume, in care nu credeam ca voi ajunge in viitorul apropiat. Ma bucur (si m-am bucurat) atit de mult de acest drum, incit nici 101 de articole retrospective n-ar fi prea multe. De obicei, cind calatoresc, nu fac nici o poza (sau fac 10 poze intr-o saptamina) si, categoric, ocolesc obiectivele turistice. Intr-un loc nou mi se pare suficient sa stau, sa exist pe linga adevaratii oameni ai locului :). Ma uit la lume, de am timp merg in piata (aia cu zarzavat si fructe si carnuri), si, sigur, consum multa vreme in cafenea/pe banci cu vedere la strada.

De Mexic insa vreau sa fiu sigura ca ma bucur si dupa ce m-am intors. Si ca nu uit prea mult. Pe linga ca pina sa ajung acolo era o destinatie de poveste, realitatea s-a dovedit a fi tare prietenoasa la adresa mea. Ma incinta amintirile :). E prima data in viata mea (si am o virsta :)) cind nu doar ca fac poze (sute!), dar ma si uit pe ele dupa ce ma intorc acasa. Si petrec ore incercind sa le sortez!

Ma opresc aici, ca daca mai scriu mult, n-o sa citeasca nimeni explicatia pentru articolele lungi din ultimele zile :))
Ideea e urmatoarea: articolele sint pentru mine si pentru cei 2,4 romani care vor fi adusi aici de google inainte sa mearga in mexic. (si pentru oricine altcineva le mai vrea). Si se vor incheia in curind :)

Off topic: vedeti ca Acceptul a scos la concurs post de asistent programe. Nu-i post de debutant (desi ii zice ¨asistent¨), si nu-i nici post usor, ci e post mishto, pentru om cu initiativa. Iar asistentul lucreaza direct cu mine.

Luni (4 august) am fost la Xochimilco- adica la niste canale, in sudul orasului Mexico City, care inteleg ca au aparut pe seama unui fost lac. Si pe care te poti plimba cu niste barci/gondole locale (cu trajineras adica).
Pentru cine vrea sa se documenteze suplimentar: aici gaseste o harta a fostului lac si informatii despre chinampa- un stil de agricultura traditionala, pe micute si dreptunghiulare parcele, linga ape; in engleza linkul)

Ca sa ajungem la canale…
Am plecat devreme, am mers cu metroul pina la Tasquena (capat de linie ) si apoi am luat trenul usor (tren ligero) pina la celalalt capat de linie (numit chiar Xochimilco). Asta a insemnat mult timp de petrecut in transportul in comun, dimineata, si o ocazie de a constata ca in Mexic pare sa fie perfect acceptabil sa te fardezi (ca femeie ce esti) in metrou. Prima data am mi-a atras atentia o doamna (din cele de pe scaune) care a scos din geanta o lingura … ce parea o lingura d-aia de aluminiu care se dadea la pomeni, cind eram eu mica. Cu lingura, doamna a inceput sa-si intoarca genele. Prindea genele intre deget si marginea lingurii, si tragea de ele. In sus.

Nimeni (afara de mine si T) nu parea mirat, ceea ce pe mine m-a mirat si mai tare. Mi-am reamintit ca mexicanii sint mai saraci decit noi si mi-a ramas doar mirarea ca-i posibil sa te aranjezi in metrou, nu si cea legata de lingura. N-or avea altceva, asa o fi la ei, mi-am zis. Cu lingura… Dupa care dna pune lingura in geanta si scoate, in locul ei, …. un clestisor de intors gene. D-ala adevarat. Si purcede, temeinic, la continuat intorsul genelor. Dupa care a scos rimelul… dupa care am ajuns la capat de metrou. In trenul usor, care a urmat, am vazut alte doua femei fardindu-se… si de atunci incolo m-am convins ca-i o imagine comuna, in transportul in comun care merge pe sine, cel putin. (N-am poze. Mi-a fost jena sa incerc imortalizarea imaginilor, oricit de mult imi doream documentarea realitatii mexicane).
Iaca trenul usor, chiar cel cu care am ajuns la canale (Faptul ca-i pictat, e o exceptie; celelalte trenuri pe care le-am mai vazut nu erau asa.):

Asa. Ramasesem (cu povestea drumului catre canale) la iesirea din el tren ligero, dupa ce merseseram cu el pina la capat. Noi, care ne petrecusem cea mai mare parte a timpului prin zona centrala a orasului, ne-am trezit acum intr-un cartier …altfel.
Cea mai importanta diferenta era faptul ca nu prea erau oameni pe care sa-i intrebi incotro s-o iei (nu ca am fi putut face asta prea usor oricum, deoarece nici eu nici T nu vorbim spaniola); cei 3-40 cetateni care iesisera odata cu noi de pe peron, se risipisera care incotro, inainte sa apucam sa ne dezmeticim.
Dupa ceva vreme (am luat-o si noi in directia in care veniseram cu trenul), un indicator de circulatie zicea “embarcadero” si am hotarit ca asta trebuie sa fie. Urmam indicatorul (care reaparea, salvator, din cind in cind), iar la una din intersectiile lipsite de indicator am urmat intuitia lui T (care a fost corecta). Ghinion insa, nici in continuare nu gasim indicator nou. Intr-un tirziu, apare ingerul pazitor sub forma unui mexican de vreo 50 de ani, pe bicicleta. De pe celalalt trotuar (pe o strada care era in continuare putin populata) ne striga, vorbeste mult si face semne cu mina… printre multele vorbe aud clar aqua (sau cum s-o scrie) si prespunem ca ne spune pe unde sa ajungem la canale.

Din pacate, la acel moment n-aveam nici o garantie ca mexicanul ar fi fost ingerul salvator. In lipsa de alternativa (dar cu sufletul relativ indoit), urmam indicatiile lui; apoi mai gasim un “embarcadero” care ne confirma ca nu ne-am departat de tinta prea mult (si ne lasa sa speram ca poate ne-am apropiat chiar). Dupa ceva vreme, la o alta intersectie confuzanta, apare iar omul pe bicicleta care iar vorbeste si da din miini… si iar pornim in directia in care ne indreapta el.

Liniste si soare: da; gradini plutitoare: …hm… nu.
Ajungem la debarcader, intr-adevar, unde biciclistul (da, era si aici) ne cheama un alt om al locului, putin vorbitor de engleza. Convenim sa inchiriem o gondola pentru 45 minute, contra 160 pesos (16USD) de persoana. (Nu negociem deloc; pretul era si scris pe un panou urias… dar eu tot am convigerea ca era negociabil.) (nu l-as fi negociat oricum, zic doar c-ar fi fost posibil. T tocmai platise 180 pesosi pentru un drum de 5 minute cu un taxi- deci 320 pe un drum cu barca de 45 de minute era bine.)

Si ne-am plimbat. “Gondolierul” a fost altcineva decit tipul cu care ne-am inteles. Acesta nu vorbea deloc engleza, asa ca dupa ce ne-a intrebat daca stim spaniola, iar noi am articulat ingrijit “nooooo” [mimind priviri intens-inteligente (ah! cite am putea spune de am sti spaniola! :P)], n-a mai scos nici o vorba adresata noua. Ne-a plimbat lin, exact 45 de minute si s-a salutat si a facut conversatie cu aproape toti oamenii intilniti pe parcurs (fie ca erau in gondole, pe mal, in sere, sau in curtile caselor).

Canalele ar fi trebuit sa fie pline de barci care sa vinda flori si mincare, de mariachi, de fotografi la minut (toti in gondole) … dar, fiind luni (presupun) si pe deasupra foarte devreme, era pustiu. In viziunea mea a fost perfect, caci era lumina si liniste. In a lui T … impresia lui era ca locul respectiv ar fi trebuit sa fi fost plin de viata, culoare si galagie. (pina la urma insa si verdictul lui a fost “a meritat sa venim pina aici”)

Imagini:

Embarcadero (si … “ingeru”)

trajineras, la start

ciini de debarcader

poarta

alta poarta

pisica. (zau!)

liniste

aglomeratie (tot in liniste)

sera/gradina

si tovarasa de drum.

Tovarasa de drum, inainte sa aiba aceasta calitate, era o femeie care trecea pe un pod din fata noastra. Gondolierul a intrebat-o de sanatate, ea a raspuns, iar gondolierul a tras gondola/trajinera la mal. Femeia ne-a devenit tovarasa, ca aveam drum comun pesemne.

Restul de poze aici.

***Doamnelor si domnilor, care vreti si care puteti, va rog ziceti-mi unde se mai pot pune/urca gratis poze ´cu folderul´- nu ´cu fisierul´, pe netul asta (adica mai multe poze odata). Flickrul l-am consumat deja ca, desi eu credeam ca el are doar limita de kb, el are si limita de ´itemi´, care fu de 200 de poze. Pe picasa si photobucket tre´ sa iei poza cu poza, iar alte locuri eu nu mai stiu (mai am peste 100 poze de pus pe net).

***Ocazie cu care trebuie sa-i multumesc lui Zoso, cu care uneori nu-s de acord:), dar fara de care eu n-as fi aflat de XNView :). XNView e gratis, mic si stie sa modifice dimensiunea pozelor in grup (batch resize), ceea ce mi-a permis sa ma invirt in timp rezonabil printre pozele din Mexic. (Mergeti la el pentru instructiuni de batch resize in XNView).

***Apel umanitar 2: Diana, pe dvd-ul de la tine exista cumva poze de la casa Friedei? ca daca nu, am ramas fara ele. La mine nu mai sint. (Nu, n-am vorbit cu K. Iertare, Cami! Vorbesc miine :D)

***Parerea mea, fara legatura cu nimic: Feteasca Neagra de Valea Calugareasca (2006?) este cel mai bun vin. Nu-l gasesc la chioscurile din jur… dar cum dau de el vi-l pozez si-l mai recomand odata :).

***Imi place OptZile.ro :) (site de review-uri de restaurante; din toata tara)… si n-am facut poze la china town! :((

Ca sa nu ramin foarte mult in urma cu povestile din Mexic, o sa sar ziua de luni (momentan) ca sa precizez ca marti am vizitat Muzeu National de Antropologie (din ciudad de mexico). Motivul sariturii este dat de conditionari tehnice, si anume: am deja pe net pozele de la muzeu, n-am pe net pozele de la canale (pe unde m-am plimbat luni).

Aflasem inainte sa plec spre Mexic ca muzeul asta e unul din cele mai bine cotate muzee de antropologie din lume. E plasat intr-un parc urias (Chapultepec), parc in care se mai afla un castel, 2 muzee, zoo si gradina botanica. As fi vrut sa vizitez si animalele si plantele (cica aici s-a nascut primul panda in captivitate, in afara Chinei… si ca ambele gradini sint atente cu protejarea speciilor rare de plante si animale). Prespun ca as fi vazut forme de viata fantastice pentru mine… dar n-am avut cind. In muzeul de antropologie am stat 5 ore, am vizitat doar o parte a sa si am obosit atit de mult ca nu mai voiam vedea nimic. Aveam de gind sa revin a doua zi… dar n-a fost sa fie asa.

Muzeul e structurat in doua mari sectiuni, una de etnologie (adica un fel de muzeu al taranului mexican), iar cealalta de arheologie. Pe linga exponate, in ambele parti ale muzeului erau zeci de filmulete tematice, fie proiectate in micutze sali de cinema, fie prezentate pe televizoare ceva mai mari, filmuletze care rulau nonstop. Si de care imi pare nespus de rau ca nu am apucat sa le vad. M-am oprit la filme atunci cind voiam sa stau jos, ca ma dureau picioarele. deci- la intimplare. Din ce-am vazut mi-a placut mult unul care arata legaturile citorva feluri traditionale de mincare cu diverse populatii vechi…:).. si altul care explica semnificatia unor cuvinte mexicanesti (adesea nume de localitati) care aveau alta origine decit spaniola.
Am vizitat, am privit, am citit, dar cum stiu ca nu pot conta pe memorie, n-am avut nici o pretentie spre a retine multele informatii puse la dispozitie. M-am plimbat ca pe strada, intr-un oras nou, uitindu-ma la toate si cautind lucruri frumoase, ciudate sau familiare. Asa incit am retinut:

mushamaua (click spre marire, pe oricare dintre poze):

tehnica mayasa si materie prima contemporana (adica pungi de snacksuri) (obiectul din stinga, jos)

o papusa:

un ciine:

un ciudat optimist (zic eu):

o palma:

un model frumos:

Dupa cum vedeti pozele sint majoritatea neclare, fiind facute in interior, fara blitz si cu aparatul tinut in tremuratoare miini de femeie simpla. Alte poze, tot fara explicatii, si uneori mai clare decit cele importate pe blog, gasiti aici.

PS: lamurire despre bani mexicani. Cind vedeti $48, cit este pretul biletului la muzeul de antropologie, sa nu intelegeti 48USD ci 48 de pesos (sau dolari mexicani)(adica ~4.8USD). La mexicani e cam ca la noi, cu leii vechi si leii noi. Toti banii la ei se cheama dolari, iar semnul pentru dolari mexicani e cel folosit de noi pentru dolari americani: $. Iti dai seama daca sint unii sau altii, dupa valoare. ca n-are cum sa coste un bilet de muzeu 48 de dolari americani, nu? :)

Iar dolarii americani par sa fie la fel de bine si usor primiti ca si pesoshii (pluralul e al meu) si in magazine, si in restaurante, si de catre vinzatorii ambulanti.

Se pronunta teo-ti-ua-can. Si-s niste constructii ale unor … precolumbieni (ca istoricii n-au convenit asupra numelui autorilor), aflate la 2 pasi de Mexico City (40 km), si construite cu vreo 2000 de ani in urma. Cum eu voiam sa merg la piramide, iar colegul meu (T) nu voia neaparat (ca le vazuse alta data)… m-am trezit ca ziua potrivita pentru aceasta activitate este duminica – pentru ca in aceasta zi eu aveam libertate deplina, el avind altceva de facut. Duminica, cind tot restul lumii urma sa fie la piramide. Ca doar era weekend, nu?)

Cum am ajuns acolo
Am primit ceva instructiuni, precise- e drept, despre cum sa ajung la priamide cu transportul public… dar cu care nu eram foarte fericita pentru ca trebuia sa merg intii cu metroul, apoi sa iau un autobuz, care autobuz era posibil sa nu aiba capatul la teotihuacan, ori eu nu stiu spaniola, iar mexicanii nu stiu engleza. T m-a asigurat ca daca spun <piramids> (pronuntat de el englezeste), toata lumea imi va arata, cu bucurie, drumul.

Nu cred ca am apucat sa va spun, dar taxiurile in mexico city sint declarate a fi foarte-foarte nesigure. Exista povesti cu turisti rapiti de false taxiuri, deposedati de banii pe care-i aveau la ei (+ de cei pe care erau fortati sa-i scoata de la ATM, de pe card(uri)), si apoi abandonati in rau famate cartiere mexicane. Ori gindul ca nu pot recurge la un taxi in cazul in care ma ratacesc, imi cam umbrea bucuria mersului la piramide pe cont propriu. Asa incit, desi invatasem instructiunile pe dinafara, duminica dimineata, inainte sa plec, m-am oprit la doamna din lobby-ul hotelului- doamna care parea sa se ocupe de excursii pentru turisti. Si, spre incintarea mea, aflu ca in juma de ora puteam pleca spre teotihuacan in mod organizat si ca pretul pentru organizare era de 35 USD. Foarte avantajos… cu atit mai mult cu cit <turul> presupunea si ceva timp petrecut in mod independent cu priamidele, + opriri la alte 2 puncte de interes turistic aflate pe traseu. Chilipir si scapat de griji.

Si vine ora, vine microbuzul … pierdem inca juma de ora, daca nu mai mult, cu colectarea celorlalti colegi de excursie (microbuzul trecea pe la hotelurile din care erau asteptati turisti) pina ce n-am facut vreo 15. Afara de mine mai erau niste argentinieni, brazilieni si un cuplu de pensionari englezi. Am vorbit cu argentinienii si cu englezii destul de mult, de inteles intelegindu-ma doar cu cei din urma, ca argentinienii engleza nu stiau. Din pacate argentinienii pareau sa fie misto si prietenosi; englezii nu erau sigur asa. (De politicosi, au fost politicosi, dar aveau in permanenta ceva de reprosat/contestat/ridiculizat. Nu mi-a placut de ei … desi cu mine au fost relativ draguti; uriciosi erau cu oamenii locului.)

Ce-am vazut?

Am plecat din hotel la 8.30 si am ajuns inapoi pe la 17, intre timp vizitind:

- piata celor 3 civilizatii (sau cam asa ceva) (ii zicea asa pentru ca continea niste ruine d-alea precolumbiene d-ale lor, o catedrala facuta de spaniolii colonizatori si un centru de conferinte contemporan… unde s-a intimplat nu-s ce intilnire internationala de importanta mondiala)->

- catedrala Sf Fecioare din Guadalupe (care contine de fapt diverse cladiri… cele mai importante fiind catedrala veche si catedrala noua. cea noua are capacitate de 20000 de persoane si a fost construita pentru ca oamenii nu mai incapeau in cea veche)

- complexul de piramide pentru care plecasem de acasa.

Magazinul artizanilor adevarati

Vizita la piramide a inceput cu o vizita la magazinul cu vinzare al <adevartilor artizani> contemporani teotihuacanesti (asa sustin ei, cel putin). Un Jose afabil (si usor melancolic, in acelasi timp) ne-a aratat (noua- vorbitorilor de engleza)

• - ce se poate face din agave (din agave se pot face: pulque- adica o bautura alcoolica cu gust de bors, hirtie si fibre vegetale pentru tesaturi; ba chiar si ac cu ata),
• - cum se deosebeste opera de arta din obsidian sculptata manual de cea sculptata cu masinarii,
• - cum teseau teotihuacanezii la razboiul de tesut,
• - cum se colorau natural firele de agave
• + citeva detalii despre personajele mitologiei locale.

Din pacate, Jose si-a compromis credibilitatea in clipa in care mi-a spus ca o piatra foarte frumos colorata in roz ar fi lapis lazuli. (eu l-am intrebat ce e. si eu, care l-am intrebat, stiam ca lapislazuli-a :P e intotdeauna albastra)(rozul e posibil sa fi fost un sidef minunat colorat… dar nu-s sigura, ca de eram, nu mai intrebam). Si-a mai spalat din pacate cind mi-a dat sa gust pulque (cica- vinul mayasilor) si m-a instruit cum se bea tequilla, dar sufletul meu nu si-a mai revenit complet dupa dezamagirea cu lapis lazuli. Asa. Activitatea asta, cu degustatul de tequila, pulque si inca o bautura traditionala mexicana, e programata inainte de vizita magazinului-muzeu… unde lucruri superbe se afla. Si presupun ca generozitatea cu care-ti sunt oferite 3 feluri de baturi alcoolice cu care mai mult ca sigur ca nu esti obisnuit, are de a face cu viitorul discernamint in fata cumparaturilor posibile. Discernamintul meu a ramas intact presupun, ca am cumparat de acolo doar o pereche de cercei care-mi plac foarte mult si care nu erau scumpi… Am descoperit ulterior ca argintaria se gaseste la pret de 5-6 ori mai mic in alte locuri. (De ajungeti la piramide eu recomand totusi vizitarea muzeului/magazin. La sectiunea bijuterii, cel putin, modele sint mi-nu-na-te. Eu am doar poze de la bijuteriile care nu mi-au placut in mod deosebit… pentru ca la celelalte am fost prea fascinata ca sa-mi amintesc sa le pozez.)

Piramidele

Accesul la piramide e posibil prin 3 porti, fiecare poarta fiind legata de cite o parcare. Drumul de la parcare la poarta e intesat cu vinzatori (cu tarabe asezate una linga alta)… iar dincolo de poarta se afla iarasi vinzatori. Problema n-au fost insa vinzatorii, ci turistii. Ei erau cita frunza, cita iarba, ca doar era duminica :D. Am mers intr-o parte, am primit ceva explicatii de la ghid, am cumparat 2 bratari (pe una am scos-o la mai putin de jumatate din pretul propus initial de vinzator… habar n-aveam cit de bine ma pricep la negociat cind nu exista limba comuna cu vinzatorul :))) si inca 2 … fluierici din lut.

Am urcat cot la cot cu o gramada de lume pe piramida lunii (care are trepte cam inalte; cum mexicanii sunt o rasa mai pitica decit noi, ma intreb de ce Dzeu or fi facut stramosii lor treptele asa inalte?). Pe piramida lunii nu se poate urca pina in virf, nu stiu de ce. Dar de la nivelul de unde turistul urcator e oprit, e o priveliste sublima. De unde am ochit piramidutzele mici necotropite de turisti. Am coborit si am intrat in balariile de linga (pentru un cactus cam ofilit si pentru o gramada de pietre din care mi-am luat 2 mai mici pentru acasa :))(sa ma ierte mexicul ca i-am descompletat teritoriul, dar sufletul meu de geolog, pe de o parte, si de femeie simpla fascinata de arhitectura amerindiana si de … buline, pe de cealalta, nu putea ramine impasibil in fata respectivei gramezi de pietre si mortar de piramida, lasate la voia intimplarii intr-o gramada ce parea de gunoi teotihucanesc (buline au intrat si ele in discutie din cauza bulinelor/punctelor negre cu care oamenii locului au ornat mortarul ce tine pietrele piramidelor la un loc) (=de va uitati cu atentie, in unele dintre poze se poate observa sirul de buline prezent la unirea a doua pietre-caramizi).

Piramida soarelui (cea mai inalta) era in dreptul parcarii in care urma sa ne regasim cu totii, asa ca am lasat-o la urma. si cind mai aveam vreo juma de ora pina la plecare, m-am dus spre ea. Nu mai lungesc povestea, ideea e ca pe piramida soarelui n-am mai ajuns din cauza … cozii. Erau peste 500 de persoane care-si asteptau rindul sa urce pe piramida. Nu mai aveam timp sa stau si la coada si sa urc si piramida… si nici chef n-aveam sa stau la coada ca sa urc piramida. Am mai vizitat si conversat in spanengleza cu vinzatorii ambulanti, m-am uitat dupa oameni ciudati (ca erau destui) si am plecat spre microbuz, crezind ca plec spre hotel.

Costuri neprevazute

In microbuz am aflat ca <excursia> includea si o masa la un restaurant in apropiere… masa ce nu era in cei 35USD pe care-i platisem deja. +Masa pe care n-aveam cum s-o sar pentru ca unica alternativa la ea era sa-mi petrec timpul respectiv intr-o parcare … ca alt mijloc de transport spre oras decit microbuzul cu care venisem nu exista.(in principiu n-aveam nimic impotriva mesei… aveam ceva impotriva metodei prin care ajungeam s-o platesc.) N-am protestat…Ghidul a spus ca pretul dejunului neprogramat ar fi 13 USD- adica ok…. Poate ca nu stiam de <lunch> din cauza ca ma inscrisesem in ultimul moment. (…dar nu prea cred sa fie asa. daca mergeti in mexic, aveti grija. ca m-am trezit cam des cu costuri suplimentare aparute asa, in ultimul moment.) La restaurant (care a fost unul destul de prost, cu mincare la fe si cu bauturile neincluse in cei 13 USD) existau si mariachii (cintareti traditionali si galagiosi) care au trecut pe la toate mesele si au informat mesenii, dupa cintecele, cit costa <performance-ul>… Nu stiu cit au cerut; in Mexic mariachii nu cer bani de la femei :). De achitat, au achitat barbatii argentinieni (Brazilia era la alta masa, iar englezul tocmai se ridicase <for a short walk in the sun> inainte ca mariachii sa-si ceara plata :)). Iar pretul final al mesei mele s-a dovedit a fi 17 USD (am banuiala c-am platit si berea englezului).

Poze de piramide: aici. Am incercat sa pun citeva si pe blog, dar din nu stiu ce motive nu se poate. mai incerc miine.

Simbata 2 august (si ziua 4 de mexic, pentru mine), a fost ziua marsului impotriva homofobiei. De duminica (3 august) incepe la ciudad de mexico conferinta internationala hiv/sida, la care sunt asteptati nenumarati participanti. (sa nu va incurcati in conferinte: eu am fost la o preconferinta, tot pe tema HIV, dar centrata pe barbatii gay/bisexuali). Marsul a fost legat deci de conferinta mare si de conferinta mica la care am fost eu, ambele cu larga participare internationala si a primit in consecinta numele de <primul mars international antihomofobie>.

Am vreo 200 poze de la mars… si probabil ca macar 100 vor si ajunge pe net, la dispozitia celor interesati, dupa ce ma intorc acasa. Am facut atit de multe poze pentru ca:

- durata totala a evenimentului a fost pe undeva pe la 4 ore,

- participantii au fost de toate felurile: oameni de toate virstele si imbracati tot in toate felurile, vinzatori ambulanti de bauturi, mincare, steaguri rainbow si alte efecte personale curcubeistice; fotografi ambulanti cu aparate foto din prima generatie de dupa azteci; totusi au fost foarte putini travestiti si doar vreo citiva barbati relativ dezbracati- asa ca, daca sinteti in cautarea acestui fel de exotism, nu asteptati pozele, ca nu merita;

- spectatorii de pe margine erau si ei diversi (desi diversitatea avea niste limite; n-am vazut manifestari ostile … nici macar, asa, scirbite; ca atitudine mergeau de la impasibilitate la prietenie; erau inclusiv parinti cu copii mici in brate care-si indemnau copiii sa faca cu mina participantilor la mars; cei mai multi dintre spectatori erau veseli si cereau/prindeau prezervativele care erau aruncate/date dintre mars spre public).

- marsul s-a desfasurat de la monumentul cu ingerul, de pe bd reforma, pina in cea mai mare piata a mexicului, in zona cartierului vechi. (de-as avea internet sau harta, v-as zice numele oficial al acestor locuri. dar acum cind scriu, net n-am, iar harta e data cu imprumut colegului T, care avu nevoie de ea aseara…. asta dupa ce a strimbat din nas cind a vazut ca cumparam harta cu 3 zile inainte de plecare :P :)). Asa. Ideea e ca marsul s-a intimplat intii pe un bulevard pe care mexicul il anunta drept cel mai frumos bulevard al sau ( si pe care exista nush-tiu (:P) cite banci care nu seamana una cu alta), si apoi in zona cu cladiri vechi, care dau bine in poze.

Deci, din aceste motive sint asa de multe poze.

Am auzit la tv ca la mars au fost 3000 de oameni. Ceea ce, dupa parerea unui om al locului, este <o rusine pentru mexic. o rusine ca au fost atit de putini.> :D.

Nu pot sa nu ma mir ca o tara catolica, saraca, renumita pentru machismul barbatilor sai priveste homosexualitatea, in cel mai rau caz, cu indiferenta. Si adesea cu prietenie.

Adica de ce la ei parintii isi aduc copiii sa se uite la mars si la noi <homosexualii trebuie sa fie homosexuali doar la ei acasa, ca altfel ce-o sa le spunem copiilor cind intreaba?>?

Pentru mine a fost emotionant. Si e emotionant in continuare, ori de cite ori ma uit in ochii unui mexican: tara frumoasa, cu oameni vii :).

[Paranteza- comparatie intre tailandezi si mexicani. tailandezii (alti oameni de care va ziceam ca mi-a placut foarte mult) zimbeau tot timpul, din clipa in care incepeau sa interactioneze cu tine. Mi-a placut de ei pentru ca zimbetul parea/era natural si rezonam cu el. Mexicanii insa, sint sobri. Nu rid decit in clipa cind te uiti in ochii lor, dar cind te uiti in ochii lor, li se lumineaza fata. (acuma n-or fi toti mexicanii la fel; vorbesc despre cei cu care am interactionat eu: vinzatori, ospatari, alti ofertanti de servicii+ oameni pe care i-am intrebat cite ceva cind m-am pierdut + cel de care m-am impiedicat si m-am intors sa-mi cer scuze+ mexicanul care s-a asigurat ca nu vreau sa stau jos, in metrou, inainte sa se aseze el+ etc ....

Apropo de metrou: la orele de virf, in unele metrouri, primele 2 vagoane sint rezervate femeilor. peronul e ingradit cumva in dreptul celor 2 vagoane, iar la margini stau politisti (si politiste, ca-s foarte multe femei in politie) care directioneaza barbatii spre vagoanele celelalte. Asta ca sa evite hartuirea femeilor de catre barbati; cica la orele de virf metroul este asa de aglomerat si (unii) barbati atit de <macho> ca femeile sint, inevitabil, pipaite. In avionul care venea spre mexic am stat linga o doamna care-mi povestea ca la prima ei vizita in mexic, in ziua 2, a mers si si-a luat sutien (de care, altfel, doamna nu purta) din cauza privirilor insistente si agresive ale barbatilor locului.

Poate sint eu complet nedezirabila dupa standarde mexicane, dar amble mi se par acum exagerari. E adevarat ca mi s-a intamplat sa fiu fixata cu privirea de cite cineva… dar si pe mine ma uita Dzeu privind cite o fizionomie exotica de aici. Apoi, mexicanii nu prea mimeaza blazarea si distanta cum facem noi… pur si simplu se uita, cind vor sa se uite :). La noi daca se intmpl ca un necunoscut sa te fixezecu privirea- e ceva agresivitate la mijloc; aici e curiozitate. Iar vagoanele separate…. sint convinsa ca-i nevoie de ele, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. Dar eu am calatorit si in conditii mai aglomerate. e adevarat ca spatiul lor personal pare sa fie ceva mai mic decit cel romanesc… dar nu m-a pipait nimeni… si nici pe celelalte femei din jur (din cite mi-am putut da eu seama). in schimb am vazut de citeva ori barbati care nu se reped spre locurile libere, ci se dau la o parte ca sa poata trece cite o femeie.

Si ca sa inchei cu metroul -e mijlocul de transport ideal, inclusiv pentru straini nevorbitori de spaniola:
-sint vreo 15 linii, fiecare cu culoarea ei, care acopera tot orasul.
-Hartile sint clare.
-Statiile sint dese (si poti vedea, din vagon, cu usurinta in ce statie ai intrat pentru ca numele statiei e scris de multe ori pe o banda colorata care este de-a lungul peronului.
-Corespondentele intre linii sint si ele clar marcate si exista indicatoare care te conduc de pe linia pe care te afli, la cea unde vrei sa ajungi.
- N-am asteptat niciodata mai mult de 1 minut.
- Un bilet/o calatorie= 2 pesos (0.2 USD), indiferent de distanta.
- Iar orarul e intre 5- 6- 7 dimineata si 3… tot dimineata. (ora de incepere a programului e 5 in zile lucratoare, 6 simbata, 7 duminica)

Alte caracteristici:
- nu poti merge (ca pieton) in toate directiile, cum vrei tu. traficul <pietonilor> e foarte clar delimitat cu un fel de garduletze, iar punctele de acces in statia de metrou au <intrarea/entrada> diferita de <iesire/salida> (n-ai cum sa te incurci pentru ca e plin de indicatoare si de politisti care se ingrijesc de <pe unde circula fiecare>)

- politita- e multa si peste tot. deci si in metrou. in majoritatea statiilor, pe peron, sint niste <cutii> pe care sta cocotzat cite un politist (ca sa aiba vizibilitate optima asupra peronului, presupun)… si pe ele scrie fie vigilientia (aproximativ, ca nu mai stiu exact), fie politia. Daca le gasiti libere, nu va cocotzatzi pe ele :).

Ca sa inchei- simbata nu cred c-am mai facut altceva: conferinta dimineata, mars dupa amiaza, cina seara. Despre mincare intentionez sa compun post separat… si cu regret realizez ca n-am pozat ce-am mincat pina acum :(

Tot simbata am gasit un cercel :).

Si ca sa stiti ce urmeaza in episoadele urmatoare: duminica- piramide, luni- canale, marti- muzeul de antropologie si, cu noroc, casa friedei(marti e azi, cind scriu… deci pentru marti nu baga mina in foc despre ce o sa fie :))

{text scris de Mugur!!! :)}

Am o vecina tare draguta. Are vreo 65 de ani si o gramada de povesti de viata. Si cum a avut o viata foarte… plina, are ce povesti. Asa ca, intr-o buna zi, ne-a povestit cum viata ei a devenit paralela cu lumea filmului.
Vecina trecuse de curand la statutul de vaduva si cea mai buna prietena a ei se straduia din rasputeri sa o marite. Cum avea ceva cunostibnte la Buftea, capul proaspetei vadane a fost impuiat cu informatii despre un tip anume, care invartea si el ceva pe la Studiourile de cinematografie. Dupa descrierea damei, era destept, frumusel, dar avea burta, era cam grasun si avea si un inceput de chelie. In rest, era tocmai bun. Vecina mea – slaba, destul de inalta si nici prea frumoasa, ii zice prietenei sale:
- Pai dupa barbatul meu sa ma marit cu piticania (raposatul ei sot era italian, inalt si voinic)?
- Pai Sophia Loren cum s-a maritat cu Carlo Ponti? Era si mai scund, si mai batran decat ea…
- Pai ce, draga, asta se compara cu Carlo Ponti?
- Da’ ce, stramba dracului, tu te compari cu Sophia Loren?
The end.

From Frigider, 2008/08/04 at 3:18 PM

Asta ziceam simbata, 2 august, ora 7 am (ca-s in urma cu postarile; cer scuze daca va confuzez, dar n-am ne gind sa las sa se duca pe apa … simbetii vorbele gata scrise, doar din cauza ca netul e greu de prins): Asa….Am inceput sa termin cu obligatiile profesionale, c-am trecut de prezentarea pe care o aveam de sustinut. [Sint la o conferinta care se termina simbata dupa amaiza (cu un mars impotriva homofobiei). Am avut noroc deocamdata si a fost interesant ce-am auzit si ce-am colectat (carti si brosuri, la ele ma refer cind zic de colectat).]

O sa incerc sa postez citeva poze… desi nu-s foarte sigura c-o sa mearga. (Reclamatie noua: NH Hotel, asta in care stau, profita de nevoia mea de net. teoretic exista 2 calc contectate la net, free, la receptie. in realitate cele 2 calc sint ades ocupate, desi la ele se sta in picioare. :). Netul contra cost e 3USD pe ora. De fapt dai 3 dolari pe conectare de maxim o ora, pentru ca de stai mai putin, nu poti refolosi (ulterior) minutele ramase nefolosite. Pe deasupra si asta poate fi accesat tot doar din receptie, iar conectarea nu-i mereu usoara. am stat odata 10 minute (oficial eram conectata) pina cind a consimtit sa ma lase sa vizitez ce vreau eu.)

Vineri: raport de activitate
(pentru clipele cind n-am fost la conferinta)

- am descoperit unde se afla butonul de mute si unde e sleep-ul pe telecomanda TV.

- am gasit 2 monede pe strada (contravaloare totala 1,5 USD) :))

- am aflat de la un om al locului ca pasarea care-mi cinta pe balcon e o pasare care nu se aude in mod obisnuit in oras. ii multumesc (ei si prietenelor ei), cu atit mai mult :). de 2 zile incerc sa o pozez, fara prea mare succes (dar incep sa-i inteleg pe strainii care vineaza fotografii cu pasaret).

- Am dat intr-un colt de strada peste o statuie vie. Un inger negru, pe care l-am fotografiat si i-am donat niste monede in cupa din fata lui (nu alea pe care le-am gasit). Ingerul a inceput sa se miste (asa, cu incetinitorul) si mi-a facut semn(e) sa ma apropii (ca plecasem de linga el repede, fiindu-mi teama ca va face ceva… interactiv :)). I-am dat din cap ca <nici gind>, el a insistat, eu tot nu, el a scos atunci dintr-o pungutza neagra ceva (tot asa, cu incetinitorul), si mi-a intins <ceva-ul> in pumnul bine inchis. Acuma ce era sa fac? Ca nu in fiecare zi vor sa-mi dea statuile ceva…. M-am apropiat … si mi-a dat <ceva-ul> cu greu. Ca dupa ce a deschis pumnul si mi-a aratat ca are acolo un biletzel, l-a inchis inapoi; a trebuit sa insist sa-mi dea biletzelul :))… mi l-a dat si, evident, el continea un mesaj in spaniola. Citeva ore mai tirziu am gasit un om al locului care mi-a tradus mesajul. E ceva pe principiul <daca vrei, poti>: Si te llenas de esperanza y confianza en ti mismo no abra nada que te detenga (poate n-am scris bine toate literele… ca nu se vad clar)

Mi-au trecut gretzurile si durerea de cap de tot, n-am probleme din cauza mincarii (care-mi place) si am reusit in sfirsit sa dorm 6 ore non stop. Ca ieri noapte dormisem doar 4 si si alea chinuite (cu multe pauze). De-as avea net in camera, de-as stii spaniola, de-as sta o saptamina (daca nu o luna) in plus, si de-as avea bani si curaj sa plec singura prin … mexic, ar fi perfect. asa, cum e acum, e doar minunat :).

LE: Am incercat cu pozele. nu se pune problema de uploadat … de nici un fel. tre sa asteptam pina ma intorc :(