femeia simplă

[Atentie! A se citi inainte, in timpul sau imediat dupa masa DOAR daca sunteti in timpul unei cure de slabire]

Din pacate pentru mine, la intoarcerea de la mare, in tren, am constatat ca animalutul care face trecerea om-maimuta (ala, de care se pling oamenii de stiinta ca nu l-au intilnit ca fosila deocamdata) exista. El (animalutzul) e cautat printre pietre, cind el (animalutzul) se misca de fapt, cu noshalanta, sub nasul nostru. Sub al meu, cel putin, un cuplu (baiat&fata) de vreo 20 de ani din aceasta specie a zabovit peste 5 ore.

Se facea ca eram intr-un foarte frumos si verde vagon de tren. Calatorii- grupati cite patru (adica 2 cite 2, pe laturile unor masute cu margini rabatabile). Mult m-am bucurat intii, ca era o ora la care mult pofteam la verde… si am crezut ca mi-a pus Dzeu mina in cap. Dar nu-mi pusese. Eu si Calin aveam in fata 2 tineri, aparent inofensivi… care mi-au trezit brusca si clara antipatie, la prima vedere. <Am luat-o razna>, mi-am zis intii. <Am ajuns sa nu suport oamenii asa, degeaba! Sa vezi tu ce de frustrari oi avea, de ma irita simpla prezenta a unor (prea) senini concetateni! >

Offff! Ce bine era de se dovedea ca ma uitasem degeaba crucis la niste bieti mielusei! Evolutia ulterioara acestor ginduri s-a grabit sa-mi ofere argumente (prea multe)… si sa dovedeasca incredibil de corecta mea intuitie.

Desi mi-as dori, n-am cum sa va redau multele si minusculele momente care mi-au transformat calatoria in purgatoriu. Cam tot ce faceau, pina si felul in care stateau (cind nu faceau nimic) era …. corectabil. Mult. Dar n-am sa va retin cu nimicuri. Incerc aici doar o terapeutica (pentru mine, nu pentru voi :P) redare a momentului forte, acela care ma urmareste inca, la peste 24h de la consumarea lui:

Asa. Cu vreo 5 minute inainte de clipa fatidica, baiatul se afla gazduit in blindele brate ale fetei sale. El incerca sa se odihneasca (aruncind din miini si din picioare si boloborosind din cind in cind- ca era suparat; ca voia sa doarma si nu-si gasea locul). Ea, cu feminina dedicatie, (si abnegatie) (si fixatie) il cauta … de purici?.. de paduchi?….Nu! De cosuri! Ca a gasit unul pe nasul lui, si cu atentie (si satisfactie) de cimpanzeu inteligent a purces la stoarcerea cosului intre doua unghii. S-a uitat multumita la puroiul colectat pe una din ele… si a sters unghia de marginea mesei. S-a mai intors o data asupra cosului, … recolta noua, … marginea mesei.
Si inca o data.

Mda. Ziceam ca va povestesc doar asta… dar nu ma pot opri :). Faza 2 (si ultima): sticla de apa a lui Calin cade sub masa (trimisa acolo de animalutze).
-Stati doamna, ca v-o dam noi.
Eu ma aplec totusi …. si bine fac. Tinerii se chinuiau sa apuce cu talpile (ca se descaltzasera) sticla in cauza.
-Nu cu picioarele, zic eu cu involuntara intonatie de invatzatoare acra. E sticla cu apa a copilului.
- Da’ ce are, doamna? Ca doar nu bea pe unde am pus noi picioru!

##########################
Deci da, m-am intors de la mare. Deci da, am stat departe de net o saptamina. Si as vrea sa comentez ce-ati comentat, as vrea sa povestesc ce-am mai facut, as face un anunt …. dar nu pot. Pina nu ma eliberez de frustrarile date de calatorie. Ocazie cu care ii urez ministrului transporturilor (tot orban e?) si (vorba telespectatorilor intrati in direct), nu in ultimul rind, tuturor celorlalti din subordinea sa care merita, sa auda de cite 999 de ori fiecare gind provocat fiecarui calator de intirzierile trenurilor de pe ruta bucuresti-constanta. Si cite o data inainte de fiecare masa, fiecare gind de calator obisnuit care se intreba de ce un drum ce ar trebui sa dureze 3 ore, dureaza peste 4,5. Si asta nu din rautate. Ca de-ar fi si rautate la mijloc, altele le-as putea ura. Dar cumva Ludovic imi trezeste aceeasi reactie ca animalutezele din banchet din fata. O respingere acuta…. si nici cea mai mica intentie de a reactiona pe cai obisnuite. Ca ´mnealui pare din alta specie. D-aia zic sa auda de 999 de ori. Poate daca i se repeta un lucru suficient de mult, ajunge sa inteleaga.