femeia simplă

1. E fara valoare materiala, ca nu vreau obligatii.
Cadoul ideal, pentru mine, e o bomboana. Bomboana care trebuie sa fie foarte buna, ambalata individual si data cu drag… si, ca sa fie chiar ideal idealul, trebuie sa apara in orice alt moment decit in cele traditional alocate pentru cadouri :)
… Sau un fruct foarte frumos, primit tot asa, inopinat.

Acuma sa nu se inteleaga ca fug de cadourile primite de ziua mea sau de cele scumpe. Ca nu fug, sint binevenite si ele :). Dar acolo e mai complicat… Poate omul mi-l da din obligatie… sau ca sa-mi creeze o obligatie. Ca sa primesc cadou scump sau previzibil fara de nici o retinere parazita trebuie sa am mare incredere in daruitor.

2. E ceva la care nu ma astept.
Totusi, daca e sa fie cadou d-asta, aniversar, si daca vreti neaparat sa apareti cu altceva decit cu pumn de cirese (ca aniversarea mea e in iunie), atunci luati-mi ceva ce n-am mai vazut,… sau jocuri:). Nu-mi luati obiecte decorative, si nici cosmeticale, si nici obiecte de uz domestic. (atentie… obiecte de uz domestic care vin din alte culturi intra la prima alegere, la <ceva ce n-am mai vazut>).

[Observatie, oarecum off topic: aspiratorul, masina de spalat, robotul de bucatarie -nu sint cadouri pe care poti sa le dai partenerului de viata.  E posibil ca partenerul/partenera sa se bucure de aspirator... dar aspiratorul se cumpara pentru ca e nevoie de el in casa.  E meschin sa-l prezinti drept cadou pentru cel/cea care se ocupa de curatenie. Mamei poti sa-i cumperi masina de spalat, daca stii ca are nevoie SI nu poate sa-si ia singura (de care vrea), dar si ei se cade sa-i adaugi pe linga aspirator si un cadou adevarat.]

3. Si un exemplu:
Astea de mai sus au fost generalitati. Pentru cei care au nevoie de concret, iata o lista cu posibile si placute cadouri (pentru mine, da?; pentru altcineva poate nu-i valabila :)). Exemple prezentate sint nenumarate + de toate preturile si felurile… pentru ca imi doresc sa ramina macar o urma de surpriza… si o hotaritoare interventie a daruitorului :).

[nu ma cheama Mihaela si nici Gabriela. Si-s geamana, dupa zodie. Iar de Craciun astept cadouri doar de la familie, care stie deja ce fel de cadouri mi se potrivesc. Deci, in viitorul apropiat, nu-s ocazii in care cineva sa foloseasca sus consemnatele indicii. Motivul din care va povestesc acum de ele este urmatorul: vreau sa primesc puncte fungift cu care sa iau cite ceva din sus amintita lista de wishes. Pentru ca de la fungift am mai luat deja rontzaitorul si bilele yang (si un ou antistres, care mi-a fost subtilizat din prima zi (daca ma citesti, da-mi-l inapoi!))... si am ramas multumita de:
-    site,
-    operatoarea cu care am vorbit cind voiam ceva detalii suplimentare,
-    livrare (care a fost aproape spontana)
-    si produse.
Ca daca nu eram, altfel de articol scriam :)]

PS: sau, daca nu vreti sa va aventurati: carte/vin/cutie de bomboane.  Sint oricind bine primite.

PPS: sint curioasa- pentru voi care e cadoul ideal? (venit din partea prietenilor, sa zicem; nu din partea familiei sau a jumatatii semnificative :))

Cu vreun an in urma, va povesteam despre prima mea pisica, si promiteam sa va prezint si celelalte pisici din viata mea. Iata (vorba Andreei Marin), acum, aici, continuarea atunci promisa.

Psipsina era o pisica neagra, cu picioare si urechi scurte si, cel putin la inceput, cu o privire sasie care spunea explicit: sint proasta.  Am gasit-o blocata pe o balustrada de unde nu mai putea cobori, am luat-o in casa sa-i dau apa si am pastrat-o, provizoriu, de mila… ca prea era urita si speriata.
In citiva ani a ajuns pisica mea principala, si prima pisica in stare sa-mi schimbe parerea proasta pe care o aveam despre specia ei.  Psipsina era incredibil de bine crescuta- de exemplu cerea voie inainte sa se urce pe fotolii/pat (adica se aseza frumos in fund, la un metru de fololiu si zicea o singura data un “miau” raspicat, dar nu obraznic; de-i zicea cineva “hai”, sarea pe fotoliu, de nu, nu… si nici nu mai continua discutia pe aceasta tema). Nu cersea cind vedea oameni mincind, cind voiai s-o mingii torcea, iar cind nu voiai s-o vezi in fata ochilor, disparea.  Peste toate aceste calitati, intra in calduri doar o data pe an si facea 2-3 (o singura data 4) pui, majoritatea negri cu par lung si de 100 de ori mai frumosi decit ea in zilele ei cele mai bune.

Povestea ce vreau sa va spun se intimpla insa exact atunci cind Psipsina facu 4 pui. Era vara, eu am intrat in concediu ceva mai devreme decit el (el, cel care impreuna cu mine impartea garsoniera cu pisicile)…  asa incit mi-am petrecut primele zile libere facind o minunata curatzenie prin cele mai ascunse unghere ale casei. Dupa care am plecat (cu el cu tot) la mare… iar pisicile le-am lasat in grija unei prietene care urma sa vina sa locuiasca chiar la noi in saptamina cu pricina.
Pe vremea cind se intimpla cele ce le voi povesti, oamenii nu prea aveau telefoane mobile, asa incit, odata plecati, nu aveam control asupra situatiei de acasa. Am sunat noi de citeva ori pe fix, n-a raspuns nimeni… si am zis ca probabil nimerim tocmai cind prietena nu era in casa. Si dupa vreo saptamina ne-am intors.
Nu pot nici acum sa povestesc cu sufletul impacat ce mi-au vazut ochii cind am deschis usa; in linii mari era vorba de covoare strinse, lucruri rasturnate si 5 pisici nebune care nu semanau (la caracter) cu cele 5 pe care stiam ca le lasasem acasa.  Si un miros… doboritor.

Dupa caragialiene discutii (atit cu vecinii cit si cu parintii mei- pe vremea aceea domiciliati in celalalt colt al Bucurestiului) am reusit reconstituirea saptaminii de absenta:
- prietena n-a venit. deloc.
- dupa citeva zile, vecina cu care imparteam un blacon a remarcat ca pisicile sint lasate de izbeliste… si a simtit un miros dubios.
- vecina (dna Mariana), privitoare la telenovele, si-a construit imediat scenariul: eu m-am sinucis/el m-a omorit si corpul meu, putrezind, urma sa imputa tot blocul.
- dna Mariana a convocat comitetul de bloc, la usa mea, sa miroasa si sa-si dea cu parerea: e miros de mort, sau e miros de pisici lasate de izbeliste? Comitetul nu a ajuns la consens, iar administratorul a refuzat sa consimta la spargerea usii. La fel si politia, nici ea n-a vrut sa sparga usa.
- vecina, dna Mariana, a sunat la evidenta populatiei si a cerut nr de telefon al parintilor mei… si l-a si obtinut, dupa ce a explicat situatia.
- maica’mea a primit tel de la vecina care-i zicea: buna ziua, sint vecina lu’ irina. Cred ca fata dumitale s-a sinucis, ca n-am mai vazut-o de vreo saptamina si din casa vine un miros greu.
- mama a zis: nu cred, ca mi-a zis c-a plecat la mare
- vecina: dna, nu vreau sa te sperii, dar pisicile au innebunit, iar mirosul de alaturi e infiorator.

Mama, cu inima indoita, a venit din militari in pantelimon, a descuiat si… a curatat ce se putea curata spontan. A doua zi urma sa ma intorc de la mare, asa ca mi-a lasat un bilet (suna-ma), a linistit vecina si a plecat.

Asa… sa ne intoarcem la momentul in care ma intorc (home, sweet home) acasa. Va reamintesc ca inainte sa plec la mare facusem foarte mare curatzenie… si precizez ca inainte sa plec puii de pisica apucasera sa invete foarte bine unde isi fac pisicile nevoile la mine in casa.

Acum era dezastru, mirosul era intr-adevar odios iar pisicile erau salbaticite cu totul. In urmatoarele 2-3 ore mi-am dat seama ca unul din pui hotarise ca wc-ul sau era in debara, altul pe hol, iar altul in cada. Pentru al 4lea nu era prea clar daca avea sau nu un loc preferat unde facea el pipi.  In plus, puii sareau (de fericire ca ne-am intors?) pe toti peretii, perdelele, rafturile… cum nu-i mai vazusem niciodata. Asa incit am luat o hotarire grea: am prins toate pisicile si le-am dat afara. In spatele blocului, unde deja vazusem dezvoltindu-se armonios o alta familie de pisici.

Ei, si povestea, desi ar fi putut, nu se incheie aici.

In urmatoarele zile mergeam si le dadeam de mincare pisicilor exilate….  Intr-una din seri vad ca Psipsina, in loc sa vina sa ne intimpine- cum facea de obicei, ramine pe jumatate ascunsa intr-una din aerisirile de la subsol… spre noi raminind jumatatea cu coada.  Oricit n-am vrut sa cred, pina a doua zi a trebuit sa o fac: unul din pui cazuse la subsol, si nu putea sa mai iasa. I-am aruncat  mincare… dar apa n-aveam cum sa-i dau. Asa ca ajung sa bat la usa administratorului:
- Buna seara, sint eu, cu pisicile.
- Aaa, stiu ca v-ati intors, bine ca n-ati murit. Zicea lumea sa platiti mai mult la intretinere. Ca aveti animale.
- ?… Am venit sa va rog sa-mi deschideti la subsol. Unul din puii pisicii mele a cazut acolo si nu mai poa’ sa iasa.
- Daa, e o pisica la subsol. Da’ nu puteti s-o prindeti.
- Pot, ca e a mea. Dati-mi cheia, va rog.
- Stiu eu? Sa nu fie turbata.
- Nu-i turbata.
- Am vrut si noi s-o prindem, ca nu vrem sa moara acolo, sa faca miros (!!!!), va dati seama. Dar e nebuna, nu sta.
- Va rog frumos. E pisoiul meu. Pot sa-l prind.
- …mde, haideti, dar eu nu intru acolo cu dvs.
- :D

Am intrat la subsol si dragul de pisoi mi-a sarit drept in brate, torcind mai sonor ca un tractor si mienunind, in paralel, cu disperare.

Ca sa inchei povestea- am luat puiul in casa, sa-i dau apa si mincare (cu gind ca dup-aia il duc jos, sa-i reintregesc familia), dar el era asa de disperat fericit, ca nu voia sa manince, decit daca stateam cu mina pe el. Altfel imi povestea ceva isteric si sarea cu capul in mine, torcind. Nu l-am putut da afara. Asa ca m-am dus inapoi si i-am luat si pe ceilalti :D… si, dupa vreo saptamina de reeducare, ne-am reintors la echilibrul de la inceput. Sfirsit.

***Ieri dimineata eram gata sa plec din casa… Nu mai stiu de ce m-am oprit chiar inainte sa ies pe usa, dup-aia m-a strigat Calin, am mai vorbit putin… si dup-aia am zis sa plec. Dar nu mai gaseam geanta. Am cautat-o… am cautat-o…. am cautat-o. Dupa 2-3 minute de cautari mai aveam putin si ma uitam si in frigider dupa ea… cind, cu vederea periferica, am zarit un colt de geanta. Unde era? Pe umar!

***Ieri seara un prieten d´al meu cauta dopul de la cada. Nu-l gasea. Unde se afla prietenu´ cind nu gasea dopul? In cada, cu apa; si cu dopul pus. :)

***….voi? a uitat cineva ceva mai rau ca noi?

Titlul e dupa modelul numelui unui joc din copilarie: sa tesem frumos. Cred ca toata lumea de virsta mea isi aminteste jocul respectiv.

Tot toata lumea de virsta mea ar trebui sa-si aminteasca niste lucruri despre tuse, lucruri pe care le stiam deja in vremurile in care invatam sa tes. Frumos.

Asadar, pe vremuri toata lumea stia ca:
- unele boli se transmit prin aer;
- tusea e un semn cum ca ai putea fi racit/bolnav;
- atunci cind tusesti/stranuti, imprastii in jur minuscule/invizibile (dar dese) picaturi de scuipat, picaturi care, daca esti racit/bolnav, pot fi suprapopulate cu microbi.
- copiii (batrinii, stresatii si altii) sint mai sensibili la racelile de sezon.

In acest context, va prezint urmatoarea reclama la sirop de tuse (Mucotusin? Mucosin?):
- copii, petrecere aniversara, tort cu luminarele
- sarbatorita (copilitza) da sa stinga luminarelele aprinse, dar incepe sa tuseasca (probabil e racita).
- i se da mucotusin. tusea dispare
- sarbatorita, fericita, (si, in continuare, racita) reia suflatul in luminari si, de data asta, le stinge. (Le stinge suflindu-si raceala peste tort.) Sarbatorita, parintii si invitatii sint fericiti. (Restul povestii nu se mai vede in reclama, dar pot eu sa va spun ce se mai intimpla: acum, la t1, microbii racelii ei sint uniform imprastiati pe tort; iar acum, la t2, copiii invitati maninca tortul glazurat cu microbi).

Adica creativii facura o reclama in care medicamentul ce trateaza tusea e si cel care permite raspindirea bolii care are tusea ca simptom?

Sau lucrurile nu mai sint cum stiam eu?

1. gutui pufoase (sub care puf se gaseste cel mai durabil si mai galben galben), care strepezesc dintii (si ce gust prafuit, linistit si tonic, de toamna)(si peltea :))

2. struguri (mai ales negri)(cea mai frumoasa forma de fruct)(si foarte frumoasa forma de frunza, ca doar nu intimplator a ajuns sa fie prima haina)

3. dovleci portocalii si albi (ca astea erau soiurile din gradina copilariei mele),

4. castane

5. si, sa nu rideti de mine, pasari care pleaca spre tarile calde.

6.Fum de la frunze arse. Fum mult si laptos prin care se vad raze de soare.

7. Ploaie, noroi, baltoace de ocolit.

Din pacate, daca e sa apelez la amintiri, insemana si <incepe scoala>:

8. teme date petnru 3 luni si facute in ultimele zile de vacanta (adica suflet care ma doare de 2 ori: o data ca stau si scriu pina ma doare mina, a doua oara pentru ca, teoretic, ma aflam in ultimele zile de vacanta… pe care astfel le iroseam)

9. rechizite noi (singura bucurie legata de scoala)

10. plecarea de la tara… tristetea uriasa: un an pe care trebuia sa-l astept, ca sa vina vacanta mare iar.

Aceasta a fost o leapsa pe care am primit-o de la Aida. Cum netul mi-a fost aproape strain in ultima luna, n-am idee la cine o fi ajuns deja (leapsa, la ea ma refer). Eu o trimit catre Maria Coman, Medeea si Diana.

Azi, ieri sau miine blogul meu implineste 2 ani. (miine- daca luam drept data a nasterii momentul aparitiei primului articol. azi sau chiar ieri- daca mergem la momentul conceptiei).

In total, 285 de articole (2 pe saptamina, adica) si vreo 3700 comentarii (ceea ce inseamna 13 comentarii per articol, in medie).

Cu vizitatorii e mai complicat- ca mutindu-ma cu blogul dintr-un loc in altul + schimbind tipul de numaratoare de-a lungul timpului, n-am o imagine de ansamblu. Am incercat atunci, privind la google analytics, sa inteleg ce se intimpla in prezent cu cititorii. Si am aflat ca in ultima luna au fost 4050 unici, iar dintre acestia, 630 au trecut pe aici (tot in ultima luna, da?) de cel putin 9 ori.

(Voi puteti sa va imaginati 600 de oameni care sa ma citeasca constant? (hai, care dintre ei sau dintre ceilalti e primul care-mi semnaleaza cacofonia? :P :))… 600 de oameni adevarati, asezati asa, unul linga altul? … Eu cam stiu cit ar fi 600 de oameni. dar de incerc sa mi-i imaginez citind blogul meu… asta nu mai pot :)).

M-am fisticit si m-am emotionat. Zau! :).

… Si iata ca, oarecum abrupt, am ajuns si la ceea ce de la inceput voiam sa spun: fara cititorii mei, n-as fi ajuns sa aniversez 2 ani de activitate a femeii simple.
Multumesc.

Pina azi imi imaginam (adica presupuneam drept un fapt de la sine inteles) ca daca as avea spatii de depozitare mai multe/mari, mult mai bine mi-ar fi. Iar ordinea ar domni in domiciliul binecuvintat cu suficiente debarale, rafturi, cutii dulapuri si dulapioare.

Azi, cumva miraculos, am avut revelatia:
cu cit mai multe sint spatiile de depozitare, cu atit mai multe vor fi lucrurile inutile pe care le voi pastra.

Eu ma uit la tv aproape in fiecare seara, intre 5 si 10 minute, inainte sa adorm. Va dati seama ca, in aceste conditii, etapa 2 de concurs PCNews – care ma invita sa pomenesc o emisiune de la primaTv- necesita documentare serioasa. (Ok, pe circotasi ii stiu; ba chiar mai am idee de 2-3 reality show-uri… dar toate vechi).

Asa ca aleg din noua grila cireasa de pe tort… emisiune in care intri in casa vedetelor si vezi cum sint ele gazde.

[Cireasa de pe tort e asa: in fiecare saptamina cite 4 vedete mai mult sau mai putin cunoscute se intrec in abilitati bucataresti. fiecare vedeta e urmarita de cind face piata pina cind serveste celorlalte 3 bucatele de ea pregatite (cite un personaj pe zi, de joi pina duminica, intre 7.30 si 8.30). ]

In prima simbata de cireasa, la ora potrivita, m-am asezat in fata TV si am asteptat sa vad ….retete pe plac de vedete (ca eu asa am crezut: fiecare <subiect> ne va arata cum prepara de la a la z felul sau de mincare preferat… si apoi voi afla ce parere au ceilalti 3 despre respectivul fel).

Ei bine, nici gind. L-am vazut in schimb pe Vali Craciunescu (pe care nu-l cunosteam anterior :D) pregatind ceva ce nu stia cum se face. Cit Vali cumpara produsele si apoi le bucatarea, Horia Virlan, bucatar adevarat, ridea de Vali. Justificat si cu pofta. Apoi Maria Cirneci, Marius Bodochi si Jasmine (?!) au mincat si au dat note.

La masa, personajele au parut sa se distreze bine…

De placut, mi-a placut bucatarul (cel adevarat); in rest umorul (aici ar trebui sa pun mai multe semne de intrebare decit la Jasmine) fu grosier, chinuit, cautat (exemplu: la un moment dat dnu Craciunescu a adormit, cu naturaletze, pe canapea; ca oricine ar avea niste vinete pe foc+o echipa de filmare in casa, ar fugi din bucatarie ca sa se intinda umpic, nu?); apoi timpii morti fura prea morti si prea multi, mai ales in partea in care se faceau cumparaturi.

Deci nu mi-a placut. Ce fac eu in aceste conditii? Duminica viitoare (si anume duminica trecuta, daca schimb sistemul de referinta) recidivez (tot pentru concurs, e adevarat). De data asta am vazut o blonda, Dina Marina, care a avut ca degustatori pe Zara, Briana Caragea (Cradjia?) si un domn necunoscut de mine (Jean de la Craiova, care a fost si cistigatorul saptaminii). Blonda a parut dragalasa si naturala… bucatarul insa s-a stricat: daca data trecuta ridea asa, mucaliteste, acum se scandaliza non-stop si ridea nervos-oripilat (si mi-am adus si eu aminte: barbatul care nu stie sa gateasca e adorabil (sau, cel mult, caraghios) in neajutorarea lui, femeia care nu stie sa gateasca e ridicola si impardonabila)(misoginilor!)(:))

Asa. Deci. Cireasa de pe tort este pentru cei care:
-vor sa vada cum arata bucataria vedetelor
-se bucura sa vada taind ceapa oameni care nu stiu sa taie ceapa
-se bucura sa vada vedete mincind mincaruri dubioase pregatite de confrati; sau pentru cei care se bucura la gindul ca niste oameni vor avea nevoie de colebil.

PS: Saptamina asta sint programati: Cristina Cioran, Claudiu Bleont (miine, simbata), Daniela Gyorfi si Emil Mitrache.

PPS: nu va uitati la Mondenii (fara link :P)! Am fost peste weekend in preajma a vreo 20 de oameni, majoritatea necunoscuti pina atunci. Ei, am auzit continuu Mi-ha-ieee-lla! Ga-brrrrrrie-lla! … pe 7 voci. Urmate de risete isterice. Luni am auzit si pe cineva de la job facind la fel. Deci: nu stiu despre ce e vorba, dar stiu sigur ca ti se intimpla dupa ce te uiti la Mondenii. Nu va uitati.