Eu n-am avut momentul ala de rascruce in copilarie, ala de ¨nu exista Mos Craciun¨. Imi amintesc insa (fara legatura cu nimic altceva decit ¨rascrucea¨) disperarea din ziua cind mamaia si-a taiat parul lung.
In ambele situatii insa, adultii erau paraleli cu ce era in sufletul meu. Cind cu tunsul mamaii, maica´mea se straduia sa-mi explice/demonstreze cit mai convingator ca pe mamaia n-o doare cind i se taie parul. Eu urlam ca din gura de sarpe, aveam sufletu´ devastat de dezastru si ma gindeam ca mama e cam proasta (neofensator) daca-si imagineaza c-ar fi posibil sa doara tunsul. Nu plingeam pentru ca credeam c-o doare, ci pentru ca-i taia parul. si plingeam asa tare, ca nu puteam explica.
Cu moshii, tot asa: nu intelegeam de ce se chinuie atit adultii si de ce trebuie sa ne facem cu totii ca insusi Mos Nicolae (sau Craciun) vine cu cadourile, cind era clar ca-s cadouri cumparate din magazine. Nu-mi exprimam nedumerirea pentru ca, pe de o parte nu voiam sa le stric bucuria (zau!:)), iar pe de alta ca mi-era teama sa nu-mi ia mai putine cadouri daca devine public faptul ca ei sint ¨moshii¨.
Imi amintesc cum, foarte mica fiind, am gasit globurile de Craciun ascunse intr-o cutie, sub pat. Mama trebaluia prin alta camera si eu eram chinuita de dilema: cum sa fac sa spun c-am gasit globurile (ca sa pot cere voie sa ma joc cu ele) FARA sa spulber mitul cu mos Gerila (ca pe vremea mea, Gerila ii zicea)? (la mine in copilarie mosu venea cu brad impodobit cu tot; adica in seara magica eu eram trimisa prin vecini si cind ma intorceam acasa vedeam de departe beculetele clipocind; mi se spunea ¨ia te uita! iar a venit mosu cu bradul cit ai fost tu plecata!¨).
Deci- gasesc globurile… si pina la urma strig:
- mama, vino sa vezi! mosu si-a uitat gloabele sub pat! (mama m-a privit cu condescendenta si m-a lasat sa ma joc cu globurile; am spart unul… ceea ce, atunci, era o mica tragedie: globuri frumoase se gaseau greu si se spargeau usor, ca erau din sticla).
Dar altceva voiam sa va spun. Desi stiam ca parintii sint cei care cumpara cadourile, eu credeam si cred in mos Nicolae si Mos Craciun. Rolul mosilor e hotaritor- doar ei ii pot convinge pe cei apropiati sa cumpere cadourile ideale si doar ei pot aduce cadouri cu adevarat importante. si vor face asta, daca am fost cuminte. sau daca-i rog din suflet :)
Deci, aveti grija. Mos Craciun exista. Mos Nicolae exista.
“ca pe vremea mea, Gerila ii zicea… ”
Da, din pacate, comunistii ne virusau…si visele, si zilele, si noptile…
Sarbatori frumoase!
Astea. Nu “Gerila”, stupizenie a vremurilor alea cenusii.
(v-am zis ca exista; am primit carte de bucate a lui Jamie Oliver (pe care nici nu stiam c-o voiam, noroc cu moshu :)), pijama cu pantera roz si ceshcutze de ceai. si alte carti si dulciuri.)
deci va trebui sa devii mare bucatareasa mare :))
bineinteles ca exista!!
amandoi chiar :)
Bineinteles ca exista, altfel cine a pus dulciurile alea cu gramada in ghete :))
eu nu am gasit nimic in pantofi… asa ca… nu exista… sau trebuia sa am neaparat ghetutze???
ovi… vezi ca ziceam “daca ai fost cuminte. sau daca-i rogi din suflet”.
ai fost cuminte?
Exista! Si eu am primit cel mai tare cadou, de care nici nu banuiam ca as avea nevoie 2 zile mai devreme. Asa ca-i multumesc din suflet :)
vezi, ovy? exista! :)
Exista :)
Am crezut in Mosi pana la 8-9 ani. Parintii au reusit sa ma pacaleasca. Ma bucur ca au facut-o, am perceput sarbatorile ca fiind magice mult timp.