Sa-mi pun, deci, niste cenusa in cap pentru felul cum ma port cind ma suna cineva si nu pot raspunde.
Iata backgroundul:
1. Unul din telefoanele mele este public; e in semnatura mailurilor de job si pe cartile de vizita. Si-l am, in aceasta situatie, de citiva ani.
2. Exista momente prelungite din viata mea cind nu pot vorbi la tel. De exemplu cind sint trainera, pot fi 2-3 zile in care fie am oameni care se uita la mine – in timpul cursului, fie am chestiuni organizatorice de rezolvat si discutii cu participantii prezenti la curs de dus – in pauze. Sint in afara Bucurestiului adesea, si uit umpic de realitatea comuna celorlalte zile.
3. Pentru mine apelul telefonic n-are prioritate in fatza activitatilor curente. Adica, daca tocmai vorbesc cu cineva, daca tocmai maninc, daca lucrez la ceva ce voi termina in 10 minute, daca dorm, atunci mai mult ca sigur ca nu voi raspunde la telefon.
Ei, in aceste conditii, daca ma suna cineva si nu pot raspunde, eu inchid. “Inchisul” insemna “nu pot vorbi acum, dar am vazut ca ma cauti; te sun eu… +nu ma suna pe alt telefon” … Nu numai ca inchid, dar chiar credeam ca sint politicoasa pentru ca fac asa :). Si vad zilele trecute pe cineva care incepe sa bombane cind apelatul ii inchide: “Nu-mi vine sa cred! Mi-a dat reject!! Ce nesimtit!”
- … :D inseamna ca nu poate sa vorbeasca, zic.
- sa-l lase sa sune, daca nu poate. Nu sa mi-l inchida in nas!
(… Pai daca doar amutzesti telefonul, apelantul n-are idee daca doar nu poti vorbi in clipa respectiva sau daca ai uitat tel acasa si, in continuare, habar n-ai ca te cauta.)
Totusi, sa mai explic. :) Cind sun pe cineva, daca omul imi inchide, sint multumita- presupun ca si-a luat angajamentul ca ma suna, iar eu am scapat de o parte din grija. Trimit eventual un sms de prima lamurire si astept sa ma sune, cind o putea. Daca insa nu-mi raspunde, trec la planul B. Si la C. Si la restul alfabetului. Adica las sa treaca oarece vreme dupa care… in absenta vreunui semn de viata, incerc pe celalalt tel (daca exista, si adesea exista), eventual pe fix… si sun, si mai astept, si sun si mai astept, si sun. Pai bine e?
Nu e. Luind in calcul si raspunsurile de data trecuta, ce am invatat eu de aici?
1. ca s-ar cadea sa nu mai inchid persoanelor carora nu le-am inchis deja de suficiente ori incit sa fi inteles singure ca, in cazul meu, e de bine :P
2. ca trebuie sa va rog pe cei care ma cunoasteti: daca va sun si nu puteti raspunde, nu mai lasati telefonul sa sune. Uitati politeturile si inchideti-mi. Va rog frumos :)
eu una ma supar. dar sunt de acord ca motivele pentru care ti se inchide telefonul pot fi diferite. uneori nici nu are vreo legatura cu cel apelat, ci cu semnalul pe care il are telefonul lui, acolo unde se afla.
tocmai ce m-am suparat rau pe cineva din cauza asta :)) (degeaba adica).
te inteleg perfect;
si eu fac la fel! si pana sa citesc postul tau mi s-a parut lucrul cel mai politicos pe care il pot face… hm! mi-ai dat de gandit…
mi se pare normal sa inchida daca nu poate raspunde. nu ma deranjeaza. incerc mai tarziu sau astept sa fiu sunata inapoi.
diana, cum asa? … as fi fost sigura ca tu erai printre cei care stiau de ce inchid :D :)
newdada, Ana si jane: … nu stiu ce-o sa ma fac. am senzatia ca mint si ma ascund de om, daca las telefonul sa sune. mai ales ca cunoscutii mei stiu ca raspund mai greu. si suna… si suna.
pai stiu de ce inchizi tu, ca tu esti mereu cu treaba, prin definitie ;)
dar ma enervez cand imi inchid alti oameni.
Cat de mult semanam, Irina! :)) Nici pentru mine telefonul nu este o prioritate insa fata de tine, eu il las acasa si verific la intoarcere daca m-a cautat cineva sau nu…in principiu il folosesc doar cand am nevoie sa sun ci nu sa fiu sunata ; iar daca se intampla cumva sa dau reject unui apel inseamna de fapt “Nu vreau sa vorbesc acuma!”…dar nu se traduce neaparat prin “am vazut ca m-ai sunat si te voi cauta io” :) Cele mai bune sunt sms-urile in cazul meu – la ele nu ma enervez si dau si reply sau sun…oricum nu-mi place deloc sa se insiste! (=o modalitate foarte buna de-a ma implora sa spun “adio” unei prietenii!)
de ce sa inchizi telefonul??? nu intzeleg chestia asta….
il lasi sa sune… nu raspunzi… apoi intra in functziune mesageria… cand ai timp si chef ascultzi mesajul si vezi cine si pentru ce te-a sunat…
eu asa procedez…
Mi se pare logic sa inchizi atunci cand nu poti sa raspunzi. mai repede intelege persoana ca nu vrei sa vbesti cu ea cand nu raspunzi:D
eu sun, dk nu mi se raspunde nu insist ! e clar, persoana respectiva e ocupata, doarme, nu aude telefonul :)
si asta astept si de la celelalte persoane :). nu obisnuiesc sa nu raspund la telefon pt ca nu vreau, ci pt ca nu pot ;). cand vad apelul, sun eu :P
io nu inteleg chestia cu 3 apeluri… daca ai sunat o data si nu a raspuns ori nu e langa telefon si o sa vada apelul cand o putea ori nu poate sa vorbeasca si o sa te sune cand poate… pe mine m-ar deranja mai degraba sa primesc 3 apeluri decat sa mi se inchida.
Eu cred ca depinde de fiecare. Am persoane carora nu le inchid niciodata, pentru ca stiu ca o iau ca pe o mare ofensa. Asa ca pun pe silent si ii las sa sune cat poftesc, pana se vor convinge ca nu sunt availabila :D Am si prieteni carora le inchid si ei inteleg ca o sa-i sun cand am timp. In general in cazuri de ore/activitati care ma necesita total, imi pun tel pe silent si poate sa ma sune oricine, nici ca ma intereseaza. Cand sunt la scoala, se stie, primesc telefoane toata ziua, dar raspund in general dupa ora 3.
Auzi, voiam sa-ti spun ca te-am vazut in Psychologies de septembrie si ca mi-au placut si pozele de la mare. A crescut Calin!
>:D<
hpv: oare sa nu vrei sa raspunzi la telefon e asa o crima? e o impolitetze? (ma intreb, nu dau cu parul :))
medeea: poti sa ai un telefon cum era ‘fostul’ meu, in care puteam vedea doar ultimele 10 apeluri dintre toate cele care au fost. in unele zile tel meu suna de parca ar fi linie verde… daca se nimerea intr-una din zilele in care statea frumos si permanent pe silent, si sunai de dimineata, seara cind verificam apelurile n-aveam nici un indiciu c-ai sunat.
altminteri, in principiu, da. nici eu nu vad rostul sunatului in disperare atunci cind nu ti se raspunde.
Smilla, merci de indiciu. Eu n-am vazut articolul inca si-s curioasa sa vad cum e. Iar Calin, da. S-a facut urias. :)
Asta cu telefoanele e complexă rău.
Zău că era mai bine să nu existe lucrul dracului, pe cuvînt.
Sau, cel mult să rămînă fixurile de actualitate. Le mai ţineţi minte?
”Casa Popescu? Nu, casa Ionescu. Mă scuzaţi.” ”Casa Popescu? Dom’le, persişti în eroare!!” Sau alea cu vulpea, ursul şi ce alte farse telefonice se mai făceau. Era viaţa mai simplă şi mai frumoasă pe vremea aia.
Acum trebuie să stau cu mobilul lîngă ureche zi şi noapte. Şi-s pasibil de amendă dacă nu răspund instant la apelurile de la serviciu. E mai rău ca-n 1984.