[paranteza, da. sa stiti ca nu m-au rapit extraterestrii si nu m-am intors, apoi, pe blog cu personalitatea modificata. nici nu m-a hipnotizat nimeni (de-acum-in-co-lo-scrii-macar-un-post-pe-ziiiii). din cite stiu. si nu-mi sta nimeni cu pistolul la timpla, poruncindu-mi: scrie, femeie simpla! scrie orice, numai scrie! ... scriu de bunavoie si nesilita de nimeni. cit voi binevoi :)]
Asa. deci. Voi ce faceti cind dati nas in nas cu o vedeta?
Pina acum eu o ignoram. Ma gindeam ca o fi biata/bietul obosit de cit sta lumea cu ochii pe el/ea. Si-i ofeream, din partea mea, liniste.
Dar, fiind zilele trecute pe aeroportul otopeni (pardon, henri coanda) am dat nas in nas cu Oreste. In prima fractiune de secunda am vrut sa intorc ochii (ca o persoana civilizata ce pot sa fiu), sa las omul in pace. In fractiunea doi am aruncat un zimbet mic, ca m-am gindit brusc ca probabil ca vedeta nu se supara daca-i bagata in seama, ci se bucura. Ca daca nu-i placea s-o bage lumea in seama, nu se facea vedeta, ci se facea pustinc. Nu? Am zabovit privindu-l si in fractiunea 3, si daca si el ar fi facut la fel, l-as fi intrebat: ei, domnu’ oreste, dumneata cum preferi? sa te ignor? sa te salut discret si sa te las apoi in pace? sa te salut si mai discret- doar cit sa vezi ca te recunosc si sa te las sa crezi ca nu te confund cu dani otil. si nici cu daniela crudu. sau sa zic “ooooho, domnu’ oreste! ce mai faceti domn’le, v-ati mai adaugat o bratzara-ceva?”
Cum insa domnu Oreste m-a ignorat in fractiunea de secunda 3, mi-am revenit si m-am prefacut suficienta mie insami. ca de obicei.
Asa. Dar am ramas sub influenta intrebarii: bai, cum o fi mai bine sa te porti cu un vip?
Ziua 2, uitasem intrebarea, nu gasisem raspunsul. Eram in liftul transparent al unui hotel din timisoara cind in fatza ochilor mi-a aparut Caramitru. Am petrecut un etaj impreuna. Doar noi doi. Na, fiind cu neuronii exersati de la Oreste, am zimbit delicat si facut o mica conversatie. Caramitru mi-a zis “ati aparut, asa, ca Afrodita” iar eu m-am gindit ce pacat ca vremurile cind barbatii spuneau texte d-astea sint pe duca. Si dup-aia Caramitru a plecat. Dar stind in acelasi hotel, ne intilneam iar si iar. Sa-l salut iar, si iar, si iar? Si pe Johnny Raducanu? ca era si el tot acolo. Cu care n-am fost cu liftul si cu care n-am schimbat vorbe. Dar pe care il consider un fel de fost vecin de cind ma trezeam dimineata in pianul lui ca stateam la C care era despartit doar d-un perete de Maestru.
Nu puteam sa-i salut in continuu. Ca, la urma urmei, imi dadeam seama ca eu ii stiu din televizor/ de pe scena, iar ei pe mine de niciunde. Si in ziua 3, in lobby-ul hotelului in cauza (savoy, din timisoara- adorabil personalul de acolo) il evit politicoasa pe Maestrul Raducanu …si dau cu ochii de Inegalabilul Razvan Mazilu. Ce era sa mai fac? Rid cu toata gura la el, ca doar eu il stiu pe el si ma abtinusem deja la Johnny, nu mai puteam sa ma abtin si-a doua oara. Iar Mazilu… ride cu toata gura, si cu ochii, la mine.
Deci, cititorule, avem o vedeta. Cum Dumnezeu procedam?!
(am fost la dialogurile lui Johnny Raducanu si Caramitru; n-am fost la Remember, cu Mazilu. ma bucut imens c-am fost la primul spectacol, regret din adincul uriasului meu suflet ca n-am ajuns la al doilea)
Loading ...
pai cum procedam ca si cu alt om, omenos ori ba de felul lui, pe care il cunoastem sau il recunoastem, il salutam si zambim putin, nu prea tare ;))
Eu (daca am lucrat la strungul special) am tot dat cu nasul de vedete si, noroc ca-s rece din fire, consider ca a iesit totul neexagerat.
Se remarca insa, din cauza de aiureala si de mutat peste vacante la tg mures la inceputuri, ca m-am intalnit cu Mihai Leu la un Salon Auto si i-am strigat ardeleneste servus . Mi-a raspuns la fel si sper sa fi crezut ca si mine, ca-s cineva din orasul natal:)
Cred ca oricare ar fi reactia, daca e sincera, e OK.
Am eu o fosta colega de scoala, genul care decupa din revista Cinema chipuri de actori, culegea autografe samd si care si acum pare genul care s-ar arunca la picioarele oamenilor. Ca ea propun sa NU:)
Hmmm. O mica poveste: o jurnalista face la un moment dat un interviu cu maestrul Stefan Iordache, dumnealui ii daduse numarul de telefon, pe care doamna, o tipa absolut draguta si respectabila, l-a salvat in graba in telefon, doar cu numele de familie. Dupa vreun an, cautand numarul unui fost coleg, cu acelasi nume de familie cu al actorului, suna, din greseala, seara pe la 9, la Stefan Iordache. Nu-i recunoaste vocea din prima si, derutata, intreaba daca e celalalt, cu alt prenume. Iar maestrul ii spune: Nu, eu sunt Stefan, dar mi-as fi dorit sa fiu X! Femeia isi da seama de gafa, se scuza de mai multe ori, la care actorul raspunde, cu tonu-i inconfundabil: Nu e nicio problema, oameni suntem!
Ei, cu o asemenea vedeta, care nu uita ca, in primul rand, e OM, stiu sigur cum sa ma port: un zambet, eventual un salut, daca sunt incurajata, putina conversatie :)! Ia cu restul, Irina, nici nu as vrea sa vorbesc…
pai cred ca-si doresc sa fie si recunoscute, si tratate ca si cum ar fi oameni necunoscuti, in acelasi timp. e cam greu. in mod cert n-as sari pe om cu familiaritate deplasata si nu i-as cere autograf. cred ca nu mi-as putea ascunde reactia din privire (”gata, stiu cine esti, te-am recunoscut”) care cred ca i-ar face placere, ami ales insotita de un zimbet. am cunoscut si eu vedete, cind lucram in televiziune. din pacate, unele nu te cunosc decit cind au nevoie de tine (gen Maruta). dar n-am avut parte sa-mi zica si mie Ion Caramitru pre nume, adica Afrodita… norocoaso:)
eu am fost o vaca incaltata si am zambit tamp in momentul in care am recunoscut personajele care stateau la masa de langa mine de la caru cu bere. demi moore si cu al ei ashton. m-am uitat la ea, ea la mine, am zambit si … atat. chiar am vrut sa ii respect intimitatea, mai ales ca nimeni nu o recunoscuse. acum imi pare rau ca nu i-am luat autograf… si imi pare rau ca a plecat nervoasa, ca i-au tratat chelnerii exact asa cum trateaza pe orice strain. cu sictir, servire proasta si mancare pe masura.
:-)) exact asta m-am intrebat si eu cand am dat nas in nas cu Oana Pellea la supermarket. Prima reactie a fost sa o salut bucuroasa, ca la regasirea cu o cunostinta veche, apoi mi-a picat fisa ca doar eu o cunosc :-)). Cred ca depinde de vedeta, sunt unele la care parca simti ca e mai frumos sa-i respecti intimitatea, ma gandesc si eu ca poate sa fie obositor sa te studieze toata lumea ca la muzeu…
zu, cred ca depinde si de doza noastra de bun simt… pe de alta parte, ma gandesc ca e un lucru asumat pentru vedete faptul ca sunt recunoscute… vine in pachetul de beneficii :)
si eu am aceeasi reactie cand intalnesc o vedeta de care mi-e drag: s-o salut ca pe-o veche cunostinta. Uneori m-am abtinut, alteori salutul a tasnit inainte sa imi dau seama… iar vedeta a zambit, poate reflex, poate pentru ca s-a bucurat sa fie recunoscuta. :)
frumoasa intalnirea cu Caramitru!
dragii mei, multumesc de comentarii. mi-am dat seama multumita lor ca sint cel putin 3 categorii de intilniri posibile: cu vedete pe care le cunosti dar care nu te intereseaza, cu vedete care-ti plac si cu vedete pe care le iubesti/admiri/idolatrizezi. Apoi, in cazul ultimelor doua, ai 2 lucruri diferite de bifat: unu- sa-i respecti omului intimitatea, doi-sa-i multumesti sau macar sa-i explici vedetei cit de minunata poate fi ea pentru tine.
deci: prea greu.
Hai ca mai am eu o categorie: vedete care nu insemnau mare branza pentru tine inainte, dar care-ti schimba brusc si radical perspectiva. Nu se-ntelege? sa detaliez. Eram intr-un club acu’ fo 15 ani, in Germania si ma napusteam sa ies spre toaleta, capiata de muzica si flashuri. drept care m-am izbit nauca intr-un om. ridic ochii si, inainte ca in capul meu sa-si faca loc recunoasterea – Seal, da, ala, cantaretul – m-a palit un tsunami de sex-appeal care venea dinspre numitul domn. Asa ca am ramas uitandu-ma ca proasta si zambind tamp… sper ca a crezut ca din cauza ca l-am recunoscut. Cel putin asa a lasat sa creada in scurta conversatie ulterioara. de care nu-mi aduc aminte mare lucru, nu atat ca mi se diminuase acuitatea auditiva (desi n-am auzit bine vreo 2 zile din cauza zgomotului de club), cat din cauza ca hormonii urlau atat de tare ca acopereau totul. Si cam atat. Dom’ne unii oameni au ajuns vedete dintr-un motiv!