femeia simplă

Cind aveam 10 ani m-am apucat odata sa ma gindesc: wow! (ma rog, n-am zis chiar wow, ca pe vremea aia nu vedeam nici macar bulgarii la tv, deci nicidecum nu exclamam in engleza. si (da, imi place sa repet asta ori de cite ori pot) internetul nu se inventase inca. dar  tradus in limbaj contemporan, wow am zis atunci)  Dar sa reiau ideea ca prespun ca v-am pierdut: wow! deci atit inseamna 10 ani! …mult!… probabil ca pina la 60 oamenii deja se satura de trait.
Ma uitam in urma si mi se parea c-am trait o viata. Si nu puteam sa-mi imaginez cum o sa fie peste inca 10 ani. Daramite peste 20. “Peste 50″ era la fel de departe ca infinitul. Ca sa incep bifarea tuturor locurile comune trebuie sa zic ca la virsta aia oamenii mi se pareau batrini pe la 35 de ani, iar cei de peste 20 (daca nu cumva 17) intrau intr-o cu totul alta categorie decit mine. de fapt cred ca nu-i imparteam in tineri si batrini, ci mai degraba ii puneam pe toti oamenii de peste 20 in aceeasi categorie, prea putin nuantata, a oamenilor mari.

Si, dupa cum stiti deja toti cei care ati trecut de 10 ani, granita care desparte omul  in cauza de cei mai mari/batrini, e in permanenta miscare. Asa incit pot sa ajungi sa zici la un moment dat  (dupa ce anterior i-ai vazut mosi pe aia de 25):  “X a murit de tinar. n-avea nici 60 de ani.”

Dar nu despre unde punem limita tinar/batrin vreau sa vorbim, ci despre ce se intimpla cu anii, pe masura ce trec. Ca mie mi se pare ca se scurteaza. si am verificat cu alti oameni din jurul meu, si ei zic la fel. Daca primii 10 ani din viata au trecut foaaaaaarte incet, ultimii 10 au trecut destul de repede. Iar ultimul an (sau ultimii 3) au trecut, asa, in pas alergator. Deja nu ma mai supar ca mi-e frig, pentru  ca stiu ca primavara vine in curind. Nici nu disper ca am inceput o facultate de pe urma careia as ajunge sa pot practica noua meserie in vreo 5-6-7 ani, ca stiu si ca acestia vor trece in zbor. Si asta vreau sa va intreb: cum de se schimba asa perceptia pe care o avem despre timp?

Eu am doua ipoteze, dar nu vi le spun inca- o se le spun insa, sigur, tot aici.  Pina atunci astept pareri din partea voastra. Daca a apucat si altcineva sa se preocupe de asta. Daca nu, nu.

Stiu ca nu s-a vazut cu ochiul liber, dar sa  stiti ca am fost aici. Se pare ca sufletul de blogger, tot suflet de blogger ramine, indiferent daca omul scrie sau nu.  (clarificare terminologica: cind zic <om>  ma refer la mine)  Asa. Ziceam ca in continuare ma raportez la ce se intimpla din perspectiva <asta ar merge/n-ar merge dezvoltat pe blog>. Doar ca m-a pocnit interiorizarea. Nu stiu din ce cauza, am ajuns sa ma gindesc mai mult si sa vorbesc putin. O fi de la virsta. (Cred ca am omis sa va pun la curent cu una din preocuparile ultimului an al meu: mi-am dat seama ca imbatrinesc. Inainte sa fi realizat ca m-am facut mare. Asta e. Ma descurc eu cumva. …Pina la urma, o sa ajung sa va bintui. (paranteza paralela: ma intreb daca pe lumea de dincolo exista “schimbare”. si “provocari”. si un corespondent al blogurilor) Inchid paranteza. C-am uitat unde voiam sa ajung cu ea. O fi de la virsta:)).

Si, fara legatura cu paragraful anterior, sa  va spun ce a inteles Calin din reclama “TU- Cat- Timp- STAI-pe-Zi la toaleta?” (sau cam asa ceva).

- doamna are doi iubiti, zice copilul. ( intonatie linistita. un fel de constatare meditativa.)
- poftim?
- doamna din reclama are doi iubiti. unul pleaca la serviciu si celalalt o asteapta in pat. cind iese ea de la baie.

link, tot fara legatura :)