Cind aveam 10 ani m-am apucat odata sa ma gindesc: wow! (ma rog, n-am zis chiar wow, ca pe vremea aia nu vedeam nici macar bulgarii la tv, deci nicidecum nu exclamam in engleza. si (da, imi place sa repet asta ori de cite ori pot) internetul nu se inventase inca. dar tradus in limbaj contemporan, wow am zis atunci) Dar sa reiau ideea ca prespun ca v-am pierdut: wow! deci atit inseamna 10 ani! …mult!… probabil ca pina la 60 oamenii deja se satura de trait.
Ma uitam in urma si mi se parea c-am trait o viata. Si nu puteam sa-mi imaginez cum o sa fie peste inca 10 ani. Daramite peste 20. “Peste 50″ era la fel de departe ca infinitul. Ca sa incep bifarea tuturor locurile comune trebuie sa zic ca la virsta aia oamenii mi se pareau batrini pe la 35 de ani, iar cei de peste 20 (daca nu cumva 17) intrau intr-o cu totul alta categorie decit mine. de fapt cred ca nu-i imparteam in tineri si batrini, ci mai degraba ii puneam pe toti oamenii de peste 20 in aceeasi categorie, prea putin nuantata, a oamenilor mari.
Si, dupa cum stiti deja toti cei care ati trecut de 10 ani, granita care desparte omul in cauza de cei mai mari/batrini, e in permanenta miscare. Asa incit pot sa ajungi sa zici la un moment dat (dupa ce anterior i-ai vazut mosi pe aia de 25): “X a murit de tinar. n-avea nici 60 de ani.”
Dar nu despre unde punem limita tinar/batrin vreau sa vorbim, ci despre ce se intimpla cu anii, pe masura ce trec. Ca mie mi se pare ca se scurteaza. si am verificat cu alti oameni din jurul meu, si ei zic la fel. Daca primii 10 ani din viata au trecut foaaaaaarte incet, ultimii 10 au trecut destul de repede. Iar ultimul an (sau ultimii 3) au trecut, asa, in pas alergator. Deja nu ma mai supar ca mi-e frig, pentru ca stiu ca primavara vine in curind. Nici nu disper ca am inceput o facultate de pe urma careia as ajunge sa pot practica noua meserie in vreo 5-6-7 ani, ca stiu si ca acestia vor trece in zbor. Si asta vreau sa va intreb: cum de se schimba asa perceptia pe care o avem despre timp?
Eu am doua ipoteze, dar nu vi le spun inca- o se le spun insa, sigur, tot aici. Pina atunci astept pareri din partea voastra. Daca a apucat si altcineva sa se preocupe de asta. Daca nu, nu.
Loading ...
pai si eu mi-am pus recent problema, asta pentru ca i se va naste un copil fratelui meu si cred ca in preajma unui copil se nasc asemenea intrebari. e ca si cum ai urca o scara si vezi ca mai ai zece trepte care alea zece trepte ti se pareau mai complicate la inceput. dar acum ca ai parcurs treptele stii ce si cum. n-am zis nimic, ai remarcat?
stai sa ma vezi pe mine, Monica. p-asta cu treptele o s-o zic si eu, dar putin altfel :). iar nepotul e foarte bun si in privinta asta, a opririi timpului :). desi probabil ca va creste repede (si frumos, si destept sint sigura. si sanatos), va avea si un efect ….stabilizator. in sensul ca eu am ramas cu citeva repere in anii care au trecut, multumita copilului. (nu se intelege, cred. dar o sa vezi tu :))
anii trec mai repede pentru ca nustiuce cu polii si axa pamantului [adica fizic, masurabil trec mai repede, e o teorie despre asta, dar niciodata n-o pot expune coerent. cred ca nu cred in ea :)
eu cred ca anii trec egal, dar tu faci mult mai multe lucruri si ai mai putin timp sa lenevesti, sa citesti o carte la soba, sa bati mingea pe maidan, sa faci om de zapada… iar perceptia ti se schimba o data cu maturizarea. ce e bine, insa, oarecum, e ca mai incolo, dupa 80 de ani asa, anii vor trece iar inceeet, ca in copilarie :) din ce in ce ma conving ca viata e minunat de ciclica si de rotunda
dar sunt curioasa sa aud teoriile tale!! :*
he he, reperele astea or sa aduca, intr-adevar, putintica lentoare.
Doamne, mai stii ce lungi erau trimestrele la scoala?
Nu este chiar asa o mare problema. Cu timpul, cu cat inaintam in varsta, incepem sa ne familiarizam cu lucrurile. mai concret spus, nu mai stam sa ne ”miram” ce este ala un metrou, sau de ce cheile se introduc in usa, sau de ce este cerul albastru. propriu-zis, suntem contopiti de cotidian, iar problemele care in copilarie ne ardeau, acum trec in plan secund. facand acest lucru, astupam si mirajul, si odata cu asta, si perceptia noastra despre timp. timupul nu se scurge mai repede, noi intelegem lucrurile altfel acum… Nu ai sa vezi ca o sa ti spuna un copil ca timpul a trecut, poate dar superficial, dar nu la nivelul in care este pusa problema aici.
si mie mi se pare ca trece timpul mai repede (a se observa ca am evitat sa spun “anii” :)), si cred ca are legatura cu ce spunea offshore mai sus.
si nu mai stiu cam la ce varsta consideram eu ca un om e batran de adevaratelea, dar acum consider ca pe la 80 sau 90 ani…
si cand eram mica, nici nu ma preocupa asa de mult sa imi dau eu seama ce repede se scurge timpul, eu aveam treburile mele importante atunci si numai vacanta trecea prea repede, in rest la scoala trebuia sa stau o gramadaaaa, mesele la care mancam ceva ce nu-mi placea erau interminabile si tot asa.
dar atunci cand timpul mi se umplea de lucruri frumoase si care imi placeau, nu aveam tendinta pe care o am acum, cand ma tot gandesc ca totul trece :(…
Incepusem cu un comentariu aici si am terminat cu o postare
http://cealalta-realitate.blogspot.com/2010/01/ani-zile-ore.html
(nu stiu sa trackback)
Cam ce zice si offshore, vad, dar se stie ca nu exista nimic nou sub soare…
Intr-o anumita masura asa e, dar se mai zice si ca “nu conteaza numarul anilor ci numarul clipelor care ti-au taiat rrespiatia!”…parca e mai corect asa:)
oricum, un filosof avea o vorba frumoasa. el spunea ca, de fapt, noi avem o singura varsta toata viata:) ceea ce e frumos, caci la 68 de ani, o sa ai mereu 23 de ani:)sau orice alta varsta care te a marcat cu adevarat.
Am inceput si eu sa ma intreb, dar inca nu am un raspuns.. probabil dupa ce mai creste Luci (in vreo 3-4 ani cred) o sa imi definitivez un raspuns. Daca tot nu-i graba mare.
(oarecum pe langa subiect, protocolul de internet e cu cateva luni mai mare ca mine http://www.faqs.org/rfcs/rfc753.html)
scuze, nu merge linkul din cauza acoladei, poate editezi tu cand ii avea timp si stergi postul dublu http://www.faqs.org/rfcs/rfc753.html
Poate ca nu anii sunt din ce in ce mai scurti! Poate doar lucrurile si intamplarile pe care ne chinuim sa le indesam in acei ani devin din ce in ce mai multe…suficient de multe incat sa simtim ca nu mai avem timp pentru toate, sau sa nu ne mai dam seama cand a trecut timpul.
tind sa cred teoria pomenita de smilla, cea cu polii si axa pamantului, de care am auzit si eu si sincer, la cat rau am facut pamantului astuia, nu m-as mira sa se fi dat si el peste cap…
si da, facem mai multe intr-o zi, sau cel putin ne propunem sa facem, nu reusim si mai rau ne cramponam de faptul ca nu mai avem timp, deci ori timpul s-a scurtat ori ce naiba e asta?… dar cum iti explici ca o batrana de la tara, dintr-un sat uitat de lume, care n-are nici televizor (sa piarda timpul), care toata viata ei s-a culcat cand s-a intunecat afara si s-a trezit odata cu primele raze de soare, care zi de zi a facut aceleasi treburi casnice/ gospodaresti… cum iti explici ca anul trecut ii spunea nepoatei sale ca nu-si explica cum de ultimii ani i s-a parut ca au trecut ca o clipa, ca fiecare zi i se pare din ce in ce mai scurta si ca nu mai apuca sa faca mai nimic din ce facea anii trecuti?… da, pesemne o sa zici cum am zis si eu – a imbatranit, se misca mai incet, ce pretentii sa aiba?! si totusi batrana aceea a trait mereu in ritmul pamantului si dupa spusele ei, pamantul nu mai are acelasi ritm! :|
deci sa va spun cele doua teorii promise:
1. prima seamana mult cu ce zice offshore- odata cu trecerea anilor ne “tocim” atentia fatza de ce e in jur si fatza de ce ni se intimpla. ne petrecem tot mai mult timp facind lucruri automat. cind facem o pauza si ne uitam in urma la “ce-am facut azi/anul asta” gasim tot mai putine lucruri noi, care ne-au mirat. tot mai putine lucruri memorabile- si de aici senzatia ca n-ai facut nimic si ca timpul a trecut nu se stie cind.
2. e mai complicata. pleaca de la ideea ca pentru fiecare om viata pe care a trait-o este reperul sau maxim posibil pentru “timp”. cind ai 10 ani, cel mai mult timp pe care-l poti intelege/cuprinde e de 10 ani. si atunci “un an” e un segment semnificativ in totalul pe care il ai ca referinta. Cind ai trait 60 de ani, un an e a 60a parte din timpul pe care-l stii tu- o particica (proportie) mult mai mica decit o zecime.
Nu stiu daca se intelege :D (oricum – sa nu credeti ca am imaginat eu aceasta teorie. copyright- FG, daca isi mai aminteste conversatia pe care am avut-o cu multa vreme in urma :))
Si, in afara teoriilor mele, vorbind despre alte ipoteze lansate aici- cred ca Smilla si pity (cind zic ca pamintul se invirte mai repede) nu tin cont de faptul ca timpul e masurat cu aceeasi unitate de masura ca si pe vremuri. Ora de pe vremea tineretii strabunicii e la fel de mare ca ora de acum. si un an va avea exact acelasi numar de secunde acum, ca si cu 100 de ani in urma. sau nu?
Si, in paranteza fie spus, era sa ma inec (beam ceai de ghimbir) cind am deschis blogul si am vazut atitea comentarii :). ce cititori mishto am! hai ca ma duc sa citesc linkurile pe care mi le-ati lasat. multumesc de pareri :). mult.
hm… comentariul meu anterior nu e o concluzie, da? e doar un punct de vedere adaugat discutiei :)
Bineinteles, si mie mi se pare ca anii sunt “tot mai scurti”.
Uneori chiar imi vine sa strig din toti rarunchii: “Opreste-te putin, mai stai!”
Persoanele din jur parca nu sunt chiar atat de preocupate de chestiunea asta. Nu prea am raspunsuri.
Astept ipotezele tale, sper sa nu ne uiti ;)
yeap, anii trec mai repede :) mie mi se pare ca e un fel de “iluzie” sau perceptie diferita, daca vrei ca tot esti la psiho :P. ca atunci cand ai un deadline si timpul ti se pare ca se scurge prea repede si trebuie sa predai raportul si ai atatea de scris inca; dar daca astepti ceva sa vina, timpul trece parca prea incet – ca atunci cand ai un date la ora 18 si deja te-ai imbracat si e DOAR 12.
cand esti de 10 ani sau 14 nu ai asa multe de facut, plus ca masori timpul pana vei fi mare, adica 18, sa poti face ce vrei tu… pe la 20 esti inca tinar/a “promitator”, dar lumea inca nu se asteapta de al rezultate de la tine – esti linistit si savurezi viata; la 25 incepi sa devii stresat – lumea are asteptari: sa ajungi “cineva”, si stresul continua… ai un “deadline” mai mult sau mai putin precis: cand o sa devin “cineva”. la un moment dat iti dai seama ca e o porcarie toata treaba cu “cineva” si incepi sa te linistesti… Dar odata cu linistile vin si nostalgiile, te uiti in urma – si iti dai seama ca timpul a trecut si nu stii cand :P
plus ca aici ar mai putea intra si toata teoria cu societatea care valorizeaza “tineretea” – young and beautifull forever – si cu fiecare an ti se pare ca imbatranesti si ai vrea sa opresti timpul, ca atare perceptia se schimba, etc
ma rog, doar o teorie, dar sunt valabile si celelalte
hehehe, noi ne scurtam :)
eu nu vreau explicatii, eu vreau solutii! ca ma ingrozesc de cate ori povestesc ceva din tineretze si spun „acu 2-3 ani”, dupa care imi dau seama ca era cu mult inainte de copil, care intre timp are aproape 5, deci ceea ce percep eu ca 2-3 ani sunt de fapt cam dublu, adică vreo 6. concluzia mea: la 35 anii trec dublu de repede. cum o fi la 50?
sau asa: http://www.youtube.com/watch?v=b5mSrRGuf5U
@tequila_cu_varza: vezi ca nepretuita perspectiva a autoarei postului e desupra comentariul tau. eu sint ea. ea e irina :)
@unbeso: iata teorie elaborata! merci :). vezi, insa, eu copilaresc inca :D. n-am ajuns la perioada in care sa ma uit in urma si sa ma caut de realizari. dupa cum stii, abia am ajuns sa ma gindesc la “ce ma fac, cind ma fac mare” :)
@windwhisperer: poate tu. eu ma ingras :P :)
@mara: ai pus punctul pe i. of. daca ma astepti putin, miine poimiine ajung eu la 50, si-ti spun cum e :)
@Maria: excelent linkul, merci! :)
Anii sunt la fel. Latul se scurteaza.
Sau, altfel: cand eram mici nu purtam ceas. Acum da
eu mi-am mai dat seama de ceva ce mi se intampla de cand sunt “om mare”. mi se pare ciudat ca am prieteni asa “mari” si ei, adica de varsta mea, bineinteles, dar ma gandesc uneori ca uite, discut cu oameni care au in jur de 30 ani (ca mine, ca de aia sunt prietenii mei :)), si avem teme comune, discutii cu sens, chestii de astea…
si mi se pare ciudat.
nu stiu daca se intelege ce zic, dar ma simt de parca toti de fapt ar trebui sa fim mai mici ca varsta, nu mi se pare prea logica varsta asta a mea adevarata ;)
perceptia timpului pare a fi mult mai subiectiva decat s-ar putea crede, desi este propus un criteriu “cantitativ”: multimea de lucruri “noi” pe care le poti incadra ca fiind experimentate intr-o anumita perioada de timp. de exemplu: un drum pe care nu l-ai mai parcurs, de la o destinatie la alta. in sens tur, pare ca dureaza mai mult. la retur, mai putin, chiar daca “fizic” timpul a fost acelasi.
cititi chiar si voi jay ingram – theatre of the mind. ca introducere.
nope.
Anii sunt tot mai lungi. A demonstrat-o un destept. Parca-i spunea Kant, dar nu stiu sigur.
Cu cat sunt mai lungi…
Cam cu o secunda la cativa ani…
Mai multe detalii aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/Leap_second