femeia simplă

Pentru Bucuresti.

Orice fel de uleiuri sau grasimi comestibile pe care pina acum le aruncati, pot fi colectate si date centrului de colectare a uleiului uzat, spre reciclare.  Le colectati in ce recipiente puteti (fara apa sau resturi alimentare. trebuie strecurat) si cind le-ati umplut , sunati la centru ca sa vedeti cind puteti trece sa le lasati. Sau colectati peste 30 kg, caz in care vine centrul la voi sa ia uleiul, gratis. Hai, cititi.

[si in aceeasi nota verde: magazinele Mega Image colecteaza baterii/acumulatori uzati. nu stiu daca toate, dar cel de la Lujerului, da]

Intii nu mi-a placut iarna. Cind a nins prima data am reactionat ca femeia simpla si adulta care sint: off. zapada! :(. Apoi am descoperit intimplator si surprinzator ca, dupa o pauza de foarte multi ani, patinez mult mai bine. Inexplicabil, dar imbucurator.  Si am inceput sa-mi doresc sa fie frig, ca sa ramina cit mai mult patinoarele deschise.

Si mai apoi, intr-o noapte de duminica in care reincepuse sa ninga, m-am trezit in fatza unui trotuar cu zapada neinceputa. Era pustiu, asa ca am intrat pe trotuar cu seriozitate stiind ca las urme care probabil vor fi acoperite cu zapada inainte sa apuce altcineva sa le calce in picioare. Iar in fatza mea toata mizeria orasului era coplesita de un strat de curatenie neteda, asezat linistit, exact pretutindeni. A inceput sa-mi rida sufletul si m-am intors la bucuria copilareasca si deplina pe care o simteam la tzara in fatza zapezii nesfirsite.

Clipa magica doi a fost intr-o zi cu zapada varianta pufoasa, groasa si inca alba peste care a inceput sa ninga cu fulgi MAAARI si multi, care bezmeticeau agale. Am mers pe strada uitindu-ma in sus- erau uriasi, elaborat construiti si fara numar.

Clipa 3 a fost intr-o noapte inghetzata, fara vint si cu fulgi- bobite mici de gheata. Si sus, si jos, totul stralucea. Parca eram intr-un film-poveste, in care zapada sclipea peste tot urmare a unor bine cintarite efecte speciale.

Iar clipa 4 a fost una pe care nu mi-as fi putut-o imagina de nu s-ar fi intimplat. Duminica dimineata eram pe linga Cismigiu. Ninsese viscolit peste noapte, utilajele de dezapezire nu ajunsesera in zona inca, iar oamenii  erau prin casele lor sau ale altora, numai pe strada nu. Bulevardele pareau ulitze, fara masini, fara marcaje si cu contururile imblinzite de zapada de’un cot. Am mers prin zapada nebatatorita inca si am traversat pe rosu de citeva ori, pentru ca  in nici o directie nu se vedea nici tipenie de masina.  Stiti sintagma <liniste ireala>? Ei bine, imaginati-va ca nu e una deja consumata si ca o auziti pentru prima data;  pentru situatii ca aceasta pe care v-o povestesc a fost creata. Si deodata:), in linistea ireala se aude zgomot de masina. Si imediat dupa zgomot, pe linga mine trece “in tromba” o masina de teren. Si dupa ea, inca una. Si inca una. Si inca una. Mergeau in fortza, zapada sarea din rotile lor, si aratau vesele ca niste ciini scapati in aer liber dupa prea mult stat in casa.

Frumoase sint lucrurile potrivite, in locurile potrivite si la momentele potrivite! Am zis! :)

Joi am fost la film la afi palace cotroceni, alaturi de alese bloggerite, poftita de cireasa.

Stiti cum a fost drumul meu spre mall? (Pentru ca onorantele colege de eveniment au povestit deja evenimentul, eu voi povesti mai ales drumul:P.) Ana lui Manole a fost mic copil.

Drumul spre mall a inceput cu plecarea prea tirzie de la job.  Spre urmare, ma grabeam mult. Am mers la metrou la iancului cu gind sa-l iau pina la eroilor, metroul era in statie, eu eram eu, am reusit sa intru in vagon chiar in timp ce se inchideau usile, am rasuflat usurata si victorioasa, mi-am cautat un locsor potrivit -ca urma sa merg cu acel metrou destul, si am auzit urmeaza <statia piata muncii>. Adica luasem metroul in sens gresit. Nu-i nimic, mi-am zis, dupa o frugala dezorientare . La urma urmei drumul spre politehnica (ca acolo tinteam) prin dristor e chiar ceva mai scurt. Ajung imediat la dristor, cobor si urc, cobor, cobor (sau cam asa ceva), ajung aproape de peronul tronsonului celalalt si, din nou, trenul statea sa plece din statie. Verific in emisfera dreapta daca acela e sensul corect, ea imi raspunde “categoric, da, da, fugi ca-l prinzi”, fug, si-l prind. se inchid usile, imi caut loc mai bun (era destul de aglomerat). (Si ma gindesc- de fapt am mare noroc. am prins cele doua metrouri fara sa astept nici o secunda. voi ajunge la timp) …trece o statie, vine a doua … si in a doua coboara toata lumea. cind zic toata lumea, inseamna chiar toata lumea din vagonul meu. Ma uit in jur (se retrage? ce-o fi aici? Mihai Bravu? Timpuri noi?  (eram chiar in coada metroului. nu vedeam peronul, ci doar niste pereti si laterala scarilor care duceau in sus)), in vagonul vecin mai era cineva si toti oamenii care coborisera mergeau spre iesire (hm, deci e ok- au coborit totzi ca pina aici aveau drum, ce liber e metroul pe partea asta, pe la dristor, imi zic.) (ce galbena e statia asta, imi continui, aici in zona din dreptul scarilor) (ce ciudat sa vopseasca in asa galben capatul unei statii altfel placata  cu marmuri sau faiantze). dar nu. nu doar “la capat” era galbena.  toata statia era galbena, fara urma de marmuri. din fuga metroului (care pornise din loc) vedeam cea mai galbena statie din lume. atit de galbena ca m-am gindit ca poate ride karma de mine si-mi da statia galbena ca surogat pentru lamaie- singura bloggeritza pe care o stiam deja din grupul fetelor spre care, pe foarte ocolite, ma indreptam. Statia- clar nu era nici timpuri noi, nici mihai bravu.  incet, incet (dar foarte incet) si cu foarte mare siguranta, un gind se forma in capul meu: am luat metroul in celalalt sens. din nou. Evident, aveam dreptate. Am coborit la Nicolae Teclu. Nu stiu cine e domnul, dar statia care a primit numele sau e memorabila; pare sa fie de jucarie, si din cu totul alta poveste decit politehnica, de exemplu. La momentul vizitei mele, pe tot peronul mai exista o singura alta persoana.Era liniste-liniste, podeaua  stralucea,  coloanele aveau dungi galbene si portocalii, si in mijloc erau niste scaune rosii ce pareau de papusi… ma uitam la mine si ma gindeam daca-i posibil ca asa ceva sa existe in realitate. Exista in Bucuresti statii de metrou din plastic,  luminoase si fara oameni? Joi, pe la 7 jumate seara?

Ati ghicit, e retorica intrebarea. Exista.  Daca doriti dovada, iata aici o poza care a fost facuta probabil la ora de virf, ca sint cel putin 3 oameni pe peron, simultan.

Ma rog. Scurtind povestea despre restul drumului care a decurs previzibil, (si lungind cam mult aceasta fraza) am ajuns sa ma gindesc ca probabil am facut fapte bune in vietile anteriore caci, in ciuda eforturilor mele de ma pierde,  am ajuns   la mall la timp ca sa  apuc sa cunosc 3 bloggerite pe care le stiam (doar virtualiceste) de ani de zile: Cireasa (stiu ca i-am pus link inca o data. si ce?), Ciupercutza (care-i exact atit de vesela pe cit am sperat sa fie. adica foarte vesela) si Andressa(careia ii multumesc de linkul din zilele trecute. mi-a trimis tone de cititori. merci :)).  Si, pe fuga, am cunoscut si citeva blogeritze  mai noi  (multumesc gazdei Ruxandra si apoi Cristinei, care m-au orientat umpic). Dintre ele, pe Lia o cunosteam din real life, dar eu habar n-aveam :D. … prespun ca dupa povestea cu metroul, faptul ca uitasem o fiinta gingasa pe care o vazusem intr-o seara cu mai bine de un an in urma, e… iertabil. Am apucat chiar sa-mi iau (si sa beau) o bere (ocazie cu care am aflat ca daca ai bilet la salile VIP la Cinema City, orice vrei din ce au ei e inclus in pretzul (50-68 lei) biletului. “ei” au baturi soft si bere, popcorn, nachos… si niste salaturi si altele asemenea la care n-am ajuns ca nu-mi era foame. imi era sete). Am vorbit, am vorbit, am vorbit… si a inceput filmul. Salile VIP sint mici- cu locuri putine (30?), fotoliile sint mari si felurit reglabile; plus ca, mai important decit orice, fiecare fotoliu are cite doua brate, grase. nu trebuie sa imparti nimic, cu nimeni.

Mda. Asta e- ca doar n-o sa va povestescsi  filmul acuma.  A fost o seara buna. Mi-au placut fetele (mult), filmul si statiile de metrou dintre Dristor si N Teclu.  Multumesc HotCity, multumesc Cinema City – fara voi, toate acestea nu ar fi existat :).

Fatza nevazuta de catre cei care nu au participat. De vazut. De ris. De plins. De venit la marsul de anul asta.