Cu vreo 20 de ani in urma, am nimerit in avion linga un alt student la filosofie (“student la filosofie” este doar coincidenta care mi-a permis recuperarea acestei amintiri; nu are nici o alta semnificatie.) Care tot pe feministe avea boala si voia sa vorbim despre asta. Nu stiu cum e cu feministele, i-am zis, dar stiu ca nu-mi place cum sint “abordata” ca femeie de catre lumea in care traiesc. Sint discriminata. (Abia invatasem asta, cu sint discriminata, de la sefa mea englezoaica. recunosc :))
- Cum esti discriminata? Respectul meu pentru femeie este nesfirsit, nu ma intelege gresit. Dar cred ca femeia in romania poate sa faca orice face un barbat.
- Femeia din romania (anului 1990siunpic) nu poate sa mearga cu o prietena intr-un bar, in ro. deci sint discriminata (paranteza pentru cei care nu inteleg: in anii de dupa revolutie existau doar circiumile de cartier, in care o femeie “respectabila” nu putea intra orice ar fi fost, si restaurantele obosit-comuniste in care ca femeie trebuia sa intri neaparat insotita de un barbat. altminteri se chema ca esti lucratoare de sex comercial, care cauta clienti. ca a venit vorba de restaurant- acolo o femeie respectabila nu putea sa dea comanda- era nevoie de un barbat ca sa comunici cu chelnerul. punct. zau :))
- Nu e vorba ca nu poate, imi raspunde tinarul. E vorba ca nu vrea.
- Ce nu vrea? N-auzi ce eu vreau? si nu pot. Asta iti zic.
- Nu e vorba ca nu poti. Nu e nici o lege care sa te opreasca. Si sint convins ca daca ai intra intr-o circiuma de cartier, n-ar veni nimeni sa-ti zica sa iesi afara. Poti sa mergi unde vrei. Intrebarea este de ce ar vrea o femeie sa intre in spatii in care sint doar barbati beti, sau in care femeile singure la masa sint automat bifate la prostituate? Poti s-o faci. Dar daca o faci, iti asumi consecintele- nu vii dup-aia si zici “am fost discriminata. m-a ‘njurat “.
————-
Discutia de acum 20 de ani nu mai are nici o miza in prezent. Tot asa, pun pariu ca filosoful din povestirea de alaltaieri, peste 20 de ani va zice senin, de exemplu: da, bai, chiar erau de ris regulile pe vremuri. femeile luau numele sotului, cind se maritau. iar daca divortau si voiau sa pastreze numele pe care il folosisera in ultimii 3-5-15 ani, ex-sotzul putea zice “ba nu, ca nu vreau eu- e numele meu”. si “nu” raminea. ha :)
Acum mi-a zis “dar nu obliga nimeni pe nimeni sa ia numele nimanui. asta nu e o problema.”
Chiar şi acum, când merg singură la un restaurant să mănânc sau pur şi simplu pe o terasă, să beau ceva, simt privirile reprobativ-interogative ale celor din jur. Diferenţa e că sunt lăsată în pace, faţă de anii ’90, când asta nu prea se întâmpla. Singurul loc unde puteai face cam orice voiai era campusul studenţesc, indiferent de oraş :).
legat de nume… am niste prieteni casatoriti de curand si la ei in familie s-a pastrat numele sotiei. al lui era si foarte urat, dar am fost placut surprinsa ca a renunatat la el. exista multi care, oricat de penibil s-ar numi nu vor sa renunte la el.
@ mihaela:rezonez tare bine cu amintirea ta :). si da, imi dau seama ca desi credeam ca e ok, de fapt nu ma simmt confortabil atunci cind ajung sa maninc sau sa beau o cafea singura, “in oras”.
@medeea: eu stiu o femeie foarte misto care luni de zile, inainte de casatorie, s-a chinuit cu chestiunea numelui, intorcind-o pe toate partile. pina la urma a luat numele sotzului, desi initial nu dorea asta. ca sa nu provoace suferinte familiei lui, care nu putea concepe ca ea sa-si pastreze numele. iar socrii erau oameni buni- ea a hotarit ca nu vrea sa le necajeasca zilele. (asa ma bucur cind te vad!… eu zic ca la iarna, cind se intoarce ilinca in tzara, sa ne vedem cu toatele. in amintirea altor vremi :))
Ma bucur ca ai inceput sa scrii din nou pe blog.
despre modul in care unii nu vor sa accepte ca a spune ca o femeie vrea sa spele vasele si sa aiba grija de copii intotdeauna si nu vrea sa bea un pahar de bere neam,…. nu stiu ce sa zic, decat ca e trist, si asemenea strutului, si sunt multi care abereaza asemanator.
Ai dreptate! Nu legile discrimineaza, ci conceptiile despre “ce trebuie” sa faca si “cum trebuie” sa se poarte o femeie! Desi erai libera sa intri intr-un bar eticheta nemeritata care ti s-ar fi lipit pe frunte te impiedica.
Pe vremea lui Ceasca existau insa multe alte conceptii care legau femeia: – dezordinea din casa demonstra ca femeia care traia acolo era “o lenesa”, – era de neconceput sa nu stie sa gateasca, sa orneze si sa nu faca la Craciun si onomastice “n” feluri de mancare, – virginitatea era un bun de pret la care era de dorit sa renunte doar in schimbul unei casatorii. Daca un barbat accepta o femeie dupa ce aceasta avusese relatii sexuale cu altcineva ii facea “un serviciu”, etc.