femeia simplă

Sa-i dea Dzeu sanatate cui a pus internet gratuit in aeroportul mare din San Francisco!  Se vede ca Bunul doreste sa va informez despre cum au decurs lucrurile in acest oras, ca alta explicatie nu exista :)

Am stat aici 4 zile in care am si vizitat frumusetile (neinsufletite:P) ale locului, m-am si intilnit cu organizatii care lucreaza in domeniul LGBT. Frumusetile au fost pe mai multe planuri si cind o sa-mi mearga si computerul cum trebuie (cel mai sigur dupa ce ma intorc acasa) o sa pun si ceva poze pe picasa.  Orasul e incredibil – in primul rind din cauza pantelor foarte abrupte pe care tre sa le urci si sa cobori. Senzatia cind stai in masina in susul unei strazi, inainte s-o incepi, e de montagne rusee, fara exagerare. Din pacate mersul propriuzis pe ele e mai putin palpitant, caci trebuie condus tare incet, din cauza aceleiasi pante.

Castro, cartierul gay, a fost umpic dezamagitor. Nu stiu la ce ma asteptam, dar desi m-am bucurat sa vad drapele curcubeu peste tot, n-am fost chiar coplesita. Poate din cauza ca in afara cartierului gay, nu am vazut alte insemne gay friendly? Sau poate din cauza ca n-am vazut, de cind sint aici, decit o singura data, 2 tipi tinindu-se de mina. (Adevarul e ca nu pare sa fie prea popular tinutul de mina, caci nici cupluri hetero nu am vazut sa faca asta.)

Organizatiile vizitate au fost majoritatea din seria centrelor care ofera servicii diverse pentru comunitate. Am vizitat o clinica adresata in primul rind persoanelor LGBT si HIV+, alta tinerilor, alta care era un centru de zi pentru toata lumea (cu multe evenimente culturale, printre o expozitie pe care am vazut-o- asta chiar a fost emotionanta- se chema “”moartea fetei mele”" si pleca de la remarca unei mame care atunci cind au auzit ca “fiica” se indentifica drept barbat a spus “fata mea a murit”. Expozitia consta in fotografii ale unor persoane trans (femei spre barbati). Fiecare persoana era fotografiata o data intr-un sicriu, ca femeie, si o data “in viata”, ca barbat.

Si tot asa. Probabil ca cea mai utila intilnire a fost cea cu Out & Equal, o organizatie care se ingrijeste ca firmele private si de stat sa respecte si sa ofere conditii bune de munca persoanelor LGBT. Care Out & Equal mi-a promis sa ne puna in legatura cu persoane cheie din citeva firme internationale care in America se implica serios in sprijinirea drepturilor civile ale LGBT… si, in plus, a ramas sa ne dea structura cursurilor pe care le tin ei, sa avem sursa de inspiratie pentru cursuri adresate angajatorilor pe care sa le facem noi.

Am mai avut in program si o vizita la o casa a unei familii americane “adevarate”, pentru cina. Si acolo am intilnit, pe linga gazde, o adorabila fosta prima balerina (70-75 de ani?) pe care am iubit-o in ciuda parerilor ei homofobe (era suparata pe numarul mare de parteneri si pe sexul …sportiv,  pe care le remarcase la unii dintre balerinii gay cu care lucrase). Oricum, conversatia cu ea pe alte teme decit cele gay a fost adorabila :). Iar gazdele au fost mai mult decit prietenoase (si si-au cerut scuze la sfirsit pentru momentul de controversa pe tema gay). Casa lor era ca din povesti… iar drumul pina acolo a fost cu feriboatul, ceea ce, in sine a fost o experienta incintatoare.

Ma opresc caci incepe imbarcarea. Dupa cum ziceam pe FB, plec spre Des Moines, Iowa- unul din cele mai conservatoare state americane… care insa recunoaste casatoria intre persoane de acelasi sex.

In SF am dormit foarte mult. Sper ca Iowa sa ma gaseasca mai odihnita… si cu internet in hotel. Nu stiu citi dintre prieteni si cunoscuti ma citesc, dar mie mi-a lipsit momentul de impartasire a experientelor zilnice… pe care reusisem sa-l instaurez cit am fost la Washington. Vedem :)

Miine, dupa trei intilniri pe care sper sa ajung sa le povestesc la timpul lor, plecam spre San Francisco.  Aici lumea vorbeste in continuare de cutremur (au fost ceva replici (pe care nu le-am simtit)) si se pregateste pentru uraganul care e programat sa ajunga in Washington simbata. Ingrijorarile reale sint pentru alte zone ale coastei estice asa incit sper sa n-avem intirzieri sau alte probleme cu zborul de miine noapte.

Nu mi-e clar daca dincolo am net… asa ca iata, fac un efort cam mare  si povestesc acum, cind netul e sigur, cum a fost azi.

Joi a fost ziua fermecatoare. Incep cu prinzul absolut adorabil la care am fost invitata impreuna cu mai multe (5) persoane trans de catre Kay Milas de la GLIFA (grup care aduce la un loc persoanele lgbt&familiile lor care lucreaza pentru guvern), la ea acasa. A fost un timp petrecut senin si armonios in compania unor doamne distinse si cu suflet. Am vorbit despre situatia trans din US si cea din Romania. Toate doamnele trans aveau peste 5o de ani, o experienta de viata admirabila, si profesii de tot felul inclusiv functionar guvernamental sau personal militar. Mincarea a fost minunata, atmosfera la fel. (Si am intilnit-o si pe Mara Keisling, de la National Centre for Transgender Equality; o comoara!)

De acolo am plecat spre intilnirea cu Maya Rupert de la National Center for Lesbian Rights (Maya e avocata, dar si scrie pe teme legate de drepturi lgbt. iata aici articol depsre bisexualitate scris de ea). Iar NCLR lucreaza pentru toata lumea LGBT, nu doar pentru lesbiene. Organizatia din Washington e atenta mai ales la felul in care diversele agentii guvernamentale respecta peroanele LGBT. NCLR are si un sediu in San Francisco (ma intilnesc si acolo cu ei), iar pe coasta vestica activitatea lor se concentreaza pe litigare strategica. Mi-a placut Maya, mai ales ca seamana cumva cu o fosta colega, Dorina :).

Ultima intilnire a fost cu Chloe Schwenke si Ajit Joshi, USAID.  Am vorbit mult despre situatia trans de la noi si despre cum am putea face sa-i prindem pe americani din urma in privinta integrarii pline de respect a persoanelor LGBT in rindul angajatilor guvernamentali. si nu doar in rindul lor. Am mai vorbit despre bani, mai exact spus despre lipsa lor si am primit citeva sugestii de finantatori posibili. Vedem.

Iar prima intilnire (ordinea in care va prezint intilnirile fiind, evident, nu cronologica) a fost in cabinetul singurei femei membre a congresului care este out ca lesbiana – Tammy Baldwin, unde m-am intilnit cu membri ai echipei sale si am aflat de grupul parlamentar care se ocupa de chestiuni LGBT. Impresia cea mai puternica mi-a fost lasata de …placuta de la intrarea in birourile dnei Baldwin. Pe ea scrie <Bine ati venit! Va rog, intrati>. Aceeasi placuta se afla pe usile tuturor membrilor congresului american, alaturi de steagurile regiunii pe care acestia o reprezinta si cel al US.

Pozele de azi sint dupa cum urmeaza: posta veche, cerul de seara, intrare la metrou, semafor (Ghiciti ce culoare e verdele pentru pietoni aici?), eu si Katherine Diop (Program Officer la Departamentul de Stat pentru Europa si Eurasia, una din doamnele incintatoare care s-au ocupat de vizita mea), eu si USAID, eu si …etc :)

Pe 24 august am avut doar doua intilniri- drept care am avut timp si de batut muzeele. Am batut muzeele e tare bine spus, caci acum ma dor talpile intr-un fel care nu poate fi descris usor. Ma dor rau :) (Muzee Smithsoniene; intrarea gratuita. Sculpturi in aer liber, apoi arta in galeria de arta de est si apoi istorie americana. foarte foarte frumos. mai ales sculpturile lui Rodin.) (E prima data cind merg singura prin Washington- nu ca ar fi complicat, dar pina acum am facut fiecare pas alaturi de Virgil; si o sa mai fac in continuare o gramada de pasi impreuna cu el- caci asa e protocolul programului).

Intilnirea de dimineata a fost cu Ty  Cobb de la Human Rights Campaign. HRC e un fel de ACCEPT mai mare. De vreo 200 de ori mai mare. Fac litigare strategia, monitorizeaza (si dau note in niste “indexuri de echitate”) felul in care drepturile LGBT sint luate in seama de companiile private, de sectorul de sanate, de sistemul de educatie. Mi s-a parut incredibil ca HRC lucreaza cu diverse culte religioase urmarind sa obtina sprijinul acestora pentru drepturi LGBT fie si partial. (dupa modelul “intelegem ca nu sustineti casatoria gay, dar ne asteptam ca in privinta infractiunilor motivate de ura sa veniti cu o luare de pozitie care sa le condamne”).  Facerea de coalitii si gasirea de aliati- asta spune Ty ca a fost cheia succesului lor.

Cea de dupa-amiaza a fost cu mai multi oameni de la PFLAG (organizatie a parintilor, prietenilor, colegilor persoanelor LGBT).  Am vorbit mai ales de felul in care se implica ei in combaterea discriminarii LGBT in sistemul de educatie si am primit o serie de materiale realizate de ei pentru scoli, sa le avem ca sursa de inspiratie. De fapt de la PFLAG am primit multe materiale si o poveste. Aceasta organizatie (care este tot una uriasa) a fost inceputa in ziua in care mama unui baiat gay nu a mai suportat sa-l stie hartuit de colegi si l-a insotit pe acesta la un mars gay.  Pentru ca s-a facut ceva vilva in jurul ei, alti partinti si alte rude de tineri LGBT au ajuns s-o contacteze… si pina la urma au pus de au facut organizatia.

A fost o zi pozitiva, in care am intilnit oameni senini si hotariti, si in care am adunat multe surse de inspiratie pentru materialele noastre viitoare :)

Pozele de azi sint dupa  modelul “eu si…”. Nu mai stau sa le pun legenda. Dar de vrea cineva sa stie ce e cu unul sau altul din reperele turistice incluse, sa intrebe, ca-i spun. (E prima data in viata mea cind am astfel de poze in cantitate atit de mare. Multumita lui Virgil. Multumesc, Virgil, asadar :)).

Am promis ca fac poze cu cei cu care ma intilnesc. N-am facut. Am uitat, pentru ca prima intilnire m-a prins cu totul (a fost genul de intilnire inspirationala), a doua a fost o incintare pentru mintea mea simpla:P (care mai greu gaseste interlocutori care sa o surprinda printr-o complexitate clar exprimata a rationamentelor), inainte de a treia a fost rarul cutremur, iar la a treia am primit niste neasteptate confirmari din partea unui distins si erudit profesor ce preda politici publice. Trebuia sa am 4 intilniri, dar din cauza cutremurului cladirea cu intilnirea 4 a fost evacuata si intilnirea contramandata.

Pe rind si pe scurt:

1. inspirationala: Mark Bromley. E presedintele Council for Global Equality, o coalitie de … entitati cu interes in domeniul LGBT, care vegheaza ca liderii Americii (din congres, casa alba, ambasade si corporatii US) sa-si foloseasca influenta pentru a se opune abuzurilor intemeiate pe orientare sexuala, identitate sau expresie de gen. Printre cei 3 fondatori ai Consiliului se afla si Michael Guest, fostul ambasador SUA in Romania, si primul ambasador SUA care a si-a facut publica orientarea sexuala.  Pe linga discutiile despre organizatia sa si despre ACCEPT&Romania, Mark mi-a facut si citeva recomandari excelente de persoane si organizatii cu care sa ma intilnesc in San Francisco.

2. incintarea pentru minte: Jeff Krehely si Jerome Hunt, de la Center for American Progress.  CAP-ul e o institutie uriasa (think tank), care are si o sectiune dedicata LGBT. Jeff (care a vorbit mai mult decit Jerome) are o gindire foarte bine structurata si orice mi-a prezentat, a facut-o plecind de la prezentarea realitatii asa cum este ea inregistrata de cercetari. Am vorbit mai ales de activitatea pe care o au legata de tineri si de sistemul de educatie- am aflat de la Jerome ca tinerii lgbt sint pedepsiti mai mult si mai des decit cei straight (in scoala, de catre profesori). Si multe alte lucruri. Vreau sa pastram legatura; ideea de a intemeia orice campanie de advocacy pe “fapte” nu e noua, dar ei par sa stie cum sa gaseasca faptele care sprijina cel mai bine campania.

In loc de prinz am vizitat pe fuga Muzeul de istorie naturala, din seria muzeelor smithsoniene. Un fel de omagiu pe care l-am adus pregatirii mele de geologa :). A fost relaxant.

[cutremurul: 5.8 grade richter, ora 1.50 pm, pe coasta de est a americii unde nu sint cutremure- motiv din care la stiri a ajuns prezentat "a rare quake". eu nu l-am simtit (si ma bucur). a durat cam mult si in unele locuri s-a simtit puternic (am vazut diverse inregistrari din timpul lui); rar, a darimat lucruri si fisurat ziduri. ]

3. confrimatoarea: cu prof Mark J. Rozell. Profesorul Rozell avea rolul de a prezenta sistemul federal al SUA (pe care, cu uimire va spun, incep sa-l inteleg la nivelul sau de baza). L-a prezentat absolut charmant, printre sms-uri venite pe telefoanele tuturor pentru a verifica felul in care am fost sau nu afectati de cutremur. Spre sfirsit, cind am ajuns la drepturile omului si LGBT imi spunea ca exista diferente uriase intre ultimele 3 generatii de americani. Generatia parintilor lui e homofoba majoritar, in timp ce pentru generatia copilului sau deja drepturile LGBT nu mai sint subiect de dezbatere- le e clar ca e de bun simt sa fie aceleasi drepturi disponibile unui cetatean indiferent de orientarea sexuala si identitatea de gen. L-am intrebat cum isi explica aceasta schimbare de atitudine la 180 grade. Raspuns: pe de o parte a contat faptul ca destui politicieni, vedete si alte figuri publice care se bucurau de respect si credibilitate si-au facut coming out-ul.  Pe de alta considera ca avut un rol hotaritor faptul ca multe dintre organizatiile lgbt au schimbat abordarea si in loc sa se bata cu oponentii lor, au cautat punctele comune cu publicul general, pe care se putea construi. Astfel incit si-au centrat discursul pe corectitudine sociala, respect, acceptare si valorizare a diferentelor. (asa cred si eu ca poti razgindi pe cineva, plecind de la punctele pe care le ai in comun si construind pe ele).

Intilnirea 4 ar fi trebuit sa fie cu National Centre for Transgender Equality, cu Mara Keisling – o doamna despre care am auzit lucruri extraordinare. :(. Sper sa reusim sa ne gasim cumva, in ciuda piedicilor puse in cale de… univers.

Bonus pentru cine a ajuns pina la sfirsitul articolului- citeva poze de azi, cu Washington DC ca personaj principal.

Azi am trecut prin 3 intilniri de job.

1. Cea de prezentare a programului. Norocul meu continua, doamnele de care a depins organizarea itinerariului meu dovedindu-se a fi, fara exagerare, incintatoare. Iar detaliile pe care le-am aflat despre program ma fac sa ma simt intr-o poveste. Nu le deconspir :). Pentru cine nu stie incotro merg, pot da citeva indicii: dupa Washington urmeaza San Francisco, apoi Iowa/Des Moines, Atlanta si Albany&New York/NY.

2. Intilnire cu Vic Basile  (care este nici mai mult nici mai putin decit primul director al Human Rights Campaign, in prezent cea mai mare organizatie din US care apara drepturile civile ale LGBT). La intilnire a participat prin telefon si Anne Vonhof care este chiar persoana care se ocupa de “diversitate” in Biroul de …HR, ca sa zic asa (Office for Personal Management), care are in vedere toate agentiile guvernamentale (la nivel federal) din SUA. De la Anne Vonhof am aflat ca guvernul american are acum si o serie de recomandari privind angajatii trans… si ca toate politicile lor privind diversitatea sint publice. (A ramas sa primesc linkuri la ele pe mail; cind le am, le spun, ca doar de aia le-am cerut).

De la dl Basile am aflat (si vazut) o fotografie graitoare pentru absurditatea situatiilor la care a dus homofobia. Aflati dragii mei ca pe vremea cind homosexualitatea era considerata boala psihica (1960 adica), un psihiatru a acceptat sa prezinte intr-o dezbatere publica argumentele pentru ipoteza ca homosexualitatea n-ar fi boala, doar cu masca.  Asa am ajuns sa vad o fotografie in care sint prezenti o lesbiana, un barbat gay si un psihiatru, in care masca e purtata de acesta din urma. ha! :)

3. Multi oameni de la Biroul pentru democratie, drepturile omului si munca. Ocazie cu care am vazut la cine ajung rapoartele pe drepturile omului la care sintem traditional invitati de Ambasada SUA sa contribuim, pentru domeniul LGBT.

De data asta am povestit mai mult eu, despre situatia din Romania. Si m-am gindit oare cind va veni si clipa in care reprezentanti ai guvernului Ro sa se preocupe de drepturile cetatenilor romani lgbt.

PS: de miine incolo, fac poze cu oamenii cu care ma intilnesc :)

PPS: am descoperit si Washington Blade, saptaminal gratuit, LGBT. Mi-am luat un ziar adevarat (pe hirtie adica), dar el poate fi citit si pe net. Iata link la un articol despre rezultatele recensamintului lor in privinta persoanelor gay din Washington DC. (va dati seama ca asta inseamna ca la “ei”, oamenii chiar raspund la intrebari legate de orientarea sexuala?)

Pe toata durata celor 3 saptamini petrecute in State, sint insotita de V, un domn de origine romana care ma ajuta logistic, lingvistic si cultural. Azi, fiind zi libera am vizitat.
- Ce-ai vrea sa vezi? Muzee, monumente?
- Nu monumente, zic. Muzeele sint ok… de arta de ex. Doar ca nu-s o fiinta culta- stiu ca ma impresioneaza ce-i frumos. Mai imi plac pietzele (d-alea de fructe etc). Si-mi mai place sa stau intr-o cafenea, la strada, sa ma uit la lume.

Si am petrecut o zi intreaga vizitind monumente memoriale. :) De buna voie si nesilita de nimeni. Memorialele sint aici, la Washington, la ele acasa. Foarte frumos puse in valoare si legate intre ele- mergi sa vizitezi unul si usor treci in altul. Dincolo de faptul ca-s impresionante ca opere de arta si semnificatie, cele de aici sint impresionante si prin energia pe care o primesc de la americanii de rind, cu mandaul carora sint ridicate. Caci am aflat ca statul nu plateste pentru ele. Ci banii se string dupa modelul “dati un leu pentru Ateneu”. Fiecare monument are in spate multimi de americani care au contribuit timp de 10-15 ani pina s-au strins toate fondurile necesare. (de analizat aceasta idee, ca tema de casa, de catre cei care vor catedrala neamului nostru)

M-am atasat de cel al lui Thomass Jefferson, de pe treptele caruia am asistat la o galagioasa si, intr-un tirziu, ploioasa furtuna. spectaculos si curatzitor!

Am facut ceva poze- le urc undeva online cind ajung iar la netul romanesc si nelimitat. Am facut, din cauza lui V:), si poze cu tema “eu si monumentul”- deci ma voi intoarce pentru prima data acasa cu dovezi ca am ajuns acolo unde zic c-am fost.

… as mai avea de scris, dar e 22.45 aici, adica 5.45 acasa. mi-e asa de somn incit daca nu ma culc acum de buna voie, voi adormi tot acum, fara sa-mi fi dat consimtamintul. (nu stiu al cui e meritul, dar se pare ca m-am adaptat spontan la noua ora (chinuita de amintirea unor anterioare si dureroase adaptari la alte fusuri orare, acum am recurs la un remediu homeopat si la metalonina.) )

Miine imi incep programul “de lucru”.

Am inceput de ieri o experienta tare promitatoare: o vizita profesionala in US, vizita in care, timp de trei saptamini, urmeaza sa inteleg cum functioneaza sistemul american si ce abordari sint folosite aici pentru combaterea homofobiei. E un program personalizat intru totul- voi calatori dintr-o parte in alta Americii conform unei agende care urmareste prioritatile mele.  Banii, ca si intiativa, vin de la Departamentul de Stat al SUA.

Nu stiu cum o sa fie, dar acum, in ziua 1, planuiesc sa scriu si aici, si pe blogul ACCEPT despre ce mi se intimpla.  Nu m-as mira sa renunt pe parcurs, caci cine ma cunoaste stie ca prefer sa traiesc clipa decit s-o fotografiez (de exemplu)… pe de alta parte sint pentru prima data in US si ma astept ca lucrurile pe care le voi avea de spus sa fie multe.  Vedem.

Ca sa clarific numaratoare zilelor, ieri voi considera c-a fost ziua 0; simbata am ajuns cu greu, dupa 20 de ore petrecute pe drumuri, intr-un hotel din Washington DC. (Hotelul e excelent, camera sublima, internetul bun si acesibil si din pat, iar patul e urias, comfortabil si cu multe perne.)

Functionarul care mi-a luat amprentele  si m-a pozat in aeroport a fost incredibil- s-a straduit si a reusit sa ma faca sa rid pentru poza, desi sint convisa ca nu facea parte din obligatiile sale  si desi inaintea mea si dupa mine erau oameni din toate rasele, fara numar. Si am aflat ca a fost in Ro, cu turneul lui Michael Jackson. Ei? Nu ma asteptam la asa primire din partea lumii noi.

Iar Washingtonul, asa cum l-am vazut de pe fereastra taxiului deocamdata si din mica excursie in cautarea unei sticle de apa in imediata apropiere a hotelului, e o mare surpriza pentru mine.  Imi place… si nu seamana cu imaginea pe care mi-o facusem despre el.  Dar voi avea o idee mai intemeiata pe seara, caci azi e ziua alocata vizitarii sale, din cele 7 pe care le petrec aici.