femeia simplă

A trecut atita timp de cind n-am mai scris, incit cei care inca ma mai au in readere isi vor imagina poate ca mi-a fost hackuit blogul.

Dar n-a fost. Eu sint.

Sa-i dea Cel care repartizeaza sanatatea, sanatate lui Gabi HaiPa, caci doar pentru ca el a platit si a gazduit, acest blog continua sa existe.

Planuiesc sa ma intorc. Inca n-am ajuns sa citesc ce scriu altii (pe bloguri, zic, n-am mai ajuns. ca de citit, slava … nu stiu cui, citesc. si pe hirtie si online. bloguri, nu). Dar de luni de zile ma tot gindesc la “asta ar fi un subiect bun”. Pentru ca gasesc din nou lucruri care ma mira si pe care le vreau impartasite. Si pentru ca in ultima luna, am gasit iar (desi au trecut ani de cind nu mai scriu constant) oameni care ma stiau dupa blog. (Ca sa fiu corecta, ma stiau mai degraba dupa Calin de pe blog. Care Calin are acum 8 ani, e in clasa a IIa si nu se bucura deloc ca e in aceasta situatie).

Hai, ca zic “publish” inainte sa ajung sa ma razgindesc. Eu sint. I’m back.

Profit de lungul drum al intercityului spre Iasi ca sa pun in discutie o chestiune care altfel ar fi ramas probabil cu totul si cu totul nespusa de mine. Si daca n-o zic eu, pare ca nezisa ar ramine in veci. E vorba de faptul ca lumea ride de lipsa de inaltime a prim ministrului. Asta e un lucru de mirare pentru mine, dar si de mai mare mirare e ca doar pentru putini mai pare sa fie de mirare.

Prima data a fost imaginea in care premierul parea ca se ridicase pe virfuri ca sa dea mai inalt in poza.  Credeam atunci ca rideam de superficialele preocupari ale omului, care in loc sa-si vada de primministresti lucruri, isi consuma neuronii cu cam inutile griji. de genul cum sa par mai inalt, cind sint scund.  Mi s-a parut de ris asa, pretz de 3 secunde.

Intre timp insa mi-am dat seama ca premierul avea oarece motive serioase sa vrea sa para mai inalt. Pentru ca de atunci incoace stimatii jurnalisti mentioneaza neobositi scundimea d-lui Boc ca si cind ea insasi ar fi un argument ce-i demonstreaza premierului incompetenta. superficialitatea. servilismul. lipsa de strategie. mintea scurta. etc. etc. etc. etc. Si eventualii onorati oaspeti din studio arunca rinjete satisfacute  de tipul  “hai ca i-a zis-o! Liliputan!!! hi-hi-he-he!”  Cum insa nu am auzit explicit “incompetentule” ci doar ca Boc e mic, prespun ca asta e de ris. Felul in care un om e facut de bunul Dzeu sau, dupa caz, de Mama Natura+/-ceva ulterioare accidente.

Rezumind ceva ce acum, multumita inaltimii primministrului am aflat, daca-i zic lui X “piticule!” (si X e scund) se cheama c-am facut o gluma. Da?

Piticule! Scundule! Micule! Inaltule! Grasule! Nasosule! Sasiule! Chelule! Pletosule! Ciungule! Urecheatule! Blondule! Subnutritule!

As putea continua, dar ma opresc aici, inainte sa va spargeti de ris.

Am fost intii, demult, pe twitter. Mi-a trecut repede – desi o vreme am cochetat cu gindul c-as putea sa ma exprim in 140 caractere. Nu pot.

Apoi m-am dus pe facebook, si am crezut ca nu voi sta nici cit am stat pe twitter. M-am inselat. Cred c-a trecut mai mult de un an de cind mi-am facut contul si, cind ajung la net, deschid facebookul inaintea mailului. Si, clar, inaintea blogului :D.

Cred ca timpul pe care-l alocam inainte blogului, e consumat acum cu facebookul. si imi pare rau.

Am dat intimplator peste acest cintecel cind eram in vizita pe blogul Anei. Mi-a placut mult. Mult. Si, cum exista posibilitatea sa ma iau cu altele si sa uit cu desavirsire ca acest cintecel exista, iata- il fac vizibil si pentru prietenii mei. si pentru cititorul necunoscut. Gilda, ca tu esti mai tinara, poti sa-mi amintesti sa-l mai ascult din cind in cind? :P :)

Titlul e adevarat pentru unii ziaristi.

Ati vazut titlurile alea de ieri-alaltaieri? Alea care ziceau  91% dintre romani, pentru pedepsa capitala?

Femeia simpla din mine are senzatia ca e vorba de 91% din 50%. Raportul sondajului e aici. Vedeti si voi.

Romanii au fost intrebati intii daca ar vrea organizarea unui referendum pe tema pedepsei capitale. Cam 50 la suta dintre cei chestionati au zis c-ar vrea.

Apoi,  acestia 50% care au zis ca vor, au fost intrebati cum ar vota, daca ar fi referendum; 91% au zis ca ar vota reintroducerea pedepsei capitale.

91% din 50% deci. Adica, generalizind, 45% dintre romani, pentru pedeapsa capitala.

Anul acesta GayFest-ul are loc intre 17 si 23 mai. O idee despre program va puteti face aici. Iar bannere puteti lua de aici. Daca folositi bannerele- va rugam din inima sa trimiteti si un mail mic-mic (accept la accept-mail.ro) cu link la pagina in care apare bannerul GayFest + un banner de-al vostru (110×50), pentru  multumiri:).

Vis: eram intr-o casa cu etaj. si cu niste colegi de job. Am vazut niste flacari, pornise un incendiu la parter si restul lumii a iesit din casa. Eu am ramas si am inceput sa-mi aleg niste haine pe care sa le iau cu mine, apoi laptopul. am mai zabovit o vreme cautind o geanta de laptop a altcuiva despre care geanta stiam ca e prin camera si, daca tot luam laptopul, ma gindeam sa-i fac si omului o bucurie si sa-i aduc geanta. era intuneric, nu prea vedeam si am renuntat pina la urma. am coborit cu o sacosa de plastic in care aveam lucrurile adunate. un etaj mai jos pompierii darimasera un zid si mi-a fost foarte usor sa ies din casa pe acolo. m-au certat – ceva de genul “inconstienta”  ca n-am iesit odata cu restul lumii. Eram la oarece distanta de casa cind mi-am dat seama ca am uitat sa iau incarcatorul de telefon. si in vis si in realitate am 2 telefoane aproape identice cu doua incarcatoare identice; pe un incarcator il tin acasa, pe altul la job. cel de la job e comun- in sensul ca-l dau si colegilor. ei, in vis ramasesem fara incarcatorul de job. care era in casa. m-as fi intors sa-l iau, dar ma gindeam ca nu ma vor lasa pompierii. nu era mare foc. ardea ceva mocnit pe la parter. dar n-aveau apa si era clar ca va arde toata casa. era o tare suparatoare catastrofa minora – ma si vedeam cu telefoanele ramase fara baterie.

Realitate: M-am trezit cu sufletul plin de regrete dupa incarcator. Mi-am revenit, dar preocuparea imi ramasese cumva. drept care am povestit la job ce vis prozaic am avut si cum am irosit uriasul potential dramatic al unui incendiu pe niste haine si un incarcator.

La job, dupa ceva ore imi dau seama ca mi se descarca orange-ul. deschid sertarul sa iau incarcatorul si… incarcatorul nu e! Nu l-am gasit nicaieri (nici la colegi). Mi-a disparut incarcatorul de la job :)))

1. Medusa a facut pe Facebook un grup al celor care sprijina petitia impotriva lui Tudorel Butoi. Pe “peretele” acestui grup gasiti si linkuri catre alte articole pe aceasta tema si comentarii- daca mai vreti.

2. Mi-a scris o prietena, plecind de la declaratia lui Butoi. Din pacate, inteleg asa de bine ce spune, incit n-am ce sa-i raspund. Cititi si voi si vedeti de va mirati:

problema e ca nu e singurul care ca “expert” spune cu voce impunatoare si autoritara, ceea ce spune. nu stiu daca te-ar mira de exemplu sa afli ca si alt nume cu renume, femeie ea insasi are opinii similare ..aurora liiceanu. cand oameni simpli sau mai complecsi(xati), graiesc astfel, recomandabil e sa “citesti” ce e dincolo de vorbele rostite. cei doi, de exemplu, au un punct comun. amandoi au studiat si chiar au publicat carti pe tema “femeii asasin”…asa ca…evident au ramas..tarati :( nu-mi este clar cum se poate transfera atat de usor si simplist informatia despre femeia-agresoare, catre femeia-victima, punandu-le pe acelasi taler al evaluarii „de specialitate”?!
am auzit destul de des exprimate atat pe media cat si in cercuri mai restranse, pareriile specialistei, de altfel tot psiholog….la o intalnire organizata de madam Tatoiu (alt specimen care “dai si lupta” impotriva violentei…insa din calitatea ei de “guru” national care se pricepe la toate, le indeamna ”totusi…” pe femei sa..”taca, ca e mai bine asa…sa fie mai ascultatoare …si sa-si cunoasca …locul” … impartasindu-le din bagajul de intelepciune materna, tributara tocmai acelei mentalitati stravechi, datorita careia azi, acum si aici ne chinuim sa determinam victimele violentei domestice, de exemplu, sa aiba curajul SA SPUNA ce li se intampla).

am citit in urma cu cativa ani un interviu cu ea in care isi povestea viata, cu toate evenimentele relevante prin care a trecut. cred ca daca dai cautare pe net il poti gasi. si atunci …am inteles (fara sa accept/sa fiu de acord sau sa pot ..explica in cuvinte) DE CE E ATAT DE INVERSUNATA IMPOTRIVA …FEMEILOR. Am inteles si …atat…mai mult nu puteam face.

intamplarea face sa cunosc destul de bine subiectul, tema si domeniul si nu intamplator am sustinut mereu ca cei care lucreaza cu violenta (sub orice forma se manifesta ea, dar cu precadere cand este indreptata impotriva femeilor) ar fi salubru si recomandabil sa-si analizeze, proceseze si rezolve propria ATITUDINE in raport cu fenomenul de violenta/abuz. Altfel, propriile experiente nu ne vor da pace, iar „povestea” victimei se va estompa repede si nu vom auzi /vedea decat ceea ce …vrem noi sa auzim, sa vedem…sau sa pedepsim (fie chiar si…neputinta victimei si/sau a agresorului de a se APARA de propria-i neputinta !!!)

in plus, un amanunt pare sa se fi uitat din toata aceasta poveste. Individul-agresor nu era un biet cetatean care intr-o dupa-amiaza linistita, din cauza asteniei de primavara nu avea ce face mai bun decat sa se lase „provocat” de femeile care treceau prin preajma lui, ci vorbim de un recidivist, eliberat anticipat din puscaria unde ispasea o pedeapsa de cativa ani (parca vreo 7!!) pentru ….culmea coincidentei!!!…3 violuri comise (provocatoare rau iesencele astea!!!). Eliberarea se facuse pe motiv de „buna purtare” cu …daca nu ma inseala memoria , vreo 1000 de zile inainte de termen (adica vreo doi anisori si ceva), iar buna purtare o dovedise prin poeziile religioase pe care le-a scris si prin participarea la activitatile recreativ-re(e)ducative…(parca si in penitenciare avem ..psihologi!..sau gresesc?!)

acu’ ca te pregatesti si tu sa intri in “tagma” psihologilor ..trebuie sa te “avertizez”(desi banuiesc ca stii deja) ca suntem o specie ..cel putin ..atragatoare si ciudata in acelasi timp,  care confirma din ce in ce mai mult opinia conform careia psihologii sunt cei cu cele mai multe “probleme” (citeste “conflicte interioare”….) identificate/autodiagnosticate si …atat:( ..cam p-aci se pare ca e …limita umanului din noi. Si incepi sa te miri ca, destul de rar mai intalnesti cate unul care isi recunoaste limitele, care are curajul sa nu-si dea cu parerea despre ce nu (prea) stie,  multi insa intrebati de media se simt ..datori sa ..raspunda (orice, dar sa fie un raspuns al unui..specialist)… sunt tot mai rari cei care respecta macar unul din  principiile deontologiei profesionale…nu dau sfaturi….nu eticheteaza si/sau nu …emit judecati de valoare prin generalizare. Rar mi-a fost dat sa aud din partea unui…specialist prezent frecvent pe „sticla”, mai ales in domeniul acesta …ne-tehnic, ca  macar la o intrebare sa raspunda cu „nu e domeniul meu de competenta, eu sunt specializat pe …asta si asta …dar va recomand sa luati legatura cu …”..mai ales ca din experienta mea cu presa, de cele mai multe ori, inainte de a intra in direct ti se spune cam care e tema despre care ti se va cere opinia…dar cred ca cer prea mult …si limitez, prin aroganta mea, dreptul oricui de a se pricepe la orice.

te intrebi poate, ce-mi veni brusc sa comentez cele intamplate, intrucat nu prea imi sta in fire?!

mda…urmaresc tema asta a violentei de cativa ani buni…

la inceput te naucea ignorantza unora (in special in randul intervenientilor: politie, as. soc, judecatori, chiar medici, psihologi etc )…cu timpul parca incepeai sa prinzi curaj care iti dadea speranta ca lucrurile se mai schimba, greu, dar se urnesc, daca una din 5 sau 10 persoane schimba ceva in atitudinea fata de fenomenul de violenta era un succes demn de consemnat ….iar acum ..mirobolanta interventie a “tovarasului” butoi …m-a facut sa realizez ca de fapt in ..10 ani ..mai nimic nu s-a schimbat in “stratosfera societatii” (si nu ma refer la ..victimele care ar prinde niscaiva curaj , daca ar avea macar iluzia ca „dincolo – afara din colivia poleita” vor intalni specialisti cu adevarat, dar mai ales Oameni care nu le eticheteaza, catalogheaza, inventariaza, indosariaza etc, ci macar le asculta, macar le inteleg, macar …tac sau macar fac ce trebuie sa faca un profesionist care intervine intr-un caz de violenta/abuz

….si acum 10 ani CPE-ul, CRJ -ul, Artemisul  si alte cateva organizatii erau port-drapelul “luptei impotriva violentei”…astazi “toate-s vechi si noua toate ..”..atat organizatiile, cat si oamenii care le compun, cat si “inamicii publici” cu care se lupta, cat si temele /subiectele care tin “capul de afis”..e disconfortant sa sesizezi asta …dar si mai suparator este ca ne cam obisnuim sa traim cu “disconfortul” ..de orice natura ar fi …

Situatie: 14 femei au fost agresate cu un briceag  de catre un individ, la Iasi.  In acest context, raspunsul specialistului la intrebarea “cum se pot apara femeile” este urmatorul:

“ Femeile trebuie sa stie cum se urca in lift si să nu ne napadeasca pe noi ca au fost violate. [...] Sa nu bata ca exploratorii in miez de noapte parcurile si sa vina apoi la adresa politiei c-au fost violate. [...]  Comportamentul asta de lelita balcanica, din pacate,  … aaaa  … cu exceptia acestor victime care nu au dat dovada de el, este caracteristic pitipoancelor si ele devin victime pentru ca sunt victime de tip provocator, marea majoritate dintre ele.”

Puteti  asculta si inregistrarea, deoarece intonatia [ urmariti accentul pus pe "sa nu ne napadeasca pe noi"] intareste inca putin mesajul, daca mai era nevoie de asta.

Specialistul este Tudorel Butoi. Adica un psiholog criminalist a carui parere e des ceruta de catre media, care este recunoscut ca autoritate in materie de catre segmentele profesioniste ale justitiei, procuraturii, universitatii, societatii civile in sens larg, si care creeaza discipoli in randul tinerilor politisti si studenti in psihologie si drept. [Ce-i cu rosu e luat cu copy&paste din "Pagina web a prof. univ. dr. Tudorel Butoi".]

Cine a reactionat? Eu stiu de Centrul Euroregional pentru Initiative Publice, care a initiat o sesizare a CNCD, sesizare pe care o vor semna si alte ONGuri. Si citeva bloguri au comentat declaratia lui Butoi (un beso, blogul medusei si alte citeva care vad ca imediat ce apar sint linkuite la medusa).  Atit. Restul lumii, presupun, fie n-a auzit declaratia, fie a auzit, a inteles si va urma recomandarile specialistului.

Incredibil. Ma gindesc la oamenii vizati direct de profesorul-universitar-doctor, versatul criminalist si bunul sfatuitor de popor.  Oameni pe care acest cetatzean influent, aflat intr-o pozitie din care ar trebui sa repare nedreptati, ii scuipa in ochi si le zice “ia sa-mi spui mie ce-ai facut TU de-a ajuns bietul sa te violeze?”

Dar ce-i poate face lui Butoi o simpla lelitza balcanica? (…astept idei. nu intreb retoric)

Stiu insa ce-ar trebui sa faca facultatile la care Butoi e profesor si televiziunea care a preluat declaratia sa. Nu poti sa-i inveti pe altii cum sa protejeze victimele dupa ce dai sfaturile date de Tudorel Butoi. Iar ca televiziune ai datoria sa contrabalansezi acele afirmatii halucinant de jignitoare, pe care ai apucat deja sa le prezinti drept puncte de vedere calificate.

Update- reactii:
Aflu ca initiativa sesizarii CNCD (Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii) a pornit, simultan, din mai multe directii.  Sesizarea CNCD a fost asumata de Coalitia Antidiscriminare, petitia a fost redactata de CEIP si apoi, in citeva zile, si alte organizatii pe linga cele din coalitie au ajuns sa o semneze.
Nu m-am indoit ca va fi asa si nu ma mir ca ONG-urile riposteaza. E aproape o caricatura, atit de clare sint tusele: un profesor care formeaza politisti, psihologi si juristi (adica exact acele categorii profesionale al caror rol e sa ofere asistenta victimelor abuzurilor)  crede ca adevarata responsabilitate pentru unui abuz apartine victimei.
Consternarea mea e ca la o saptamina dupa incident doar ong-urile si blogurile declarat feministe reactioneaza. Probabil ca daca n-as fi lucrat la ACCEPT, nici n-as fi aflat ca aceasta declaratie a existat. As vrea sa vad reactia facultatilor unde Butoi e profesor, a „justitiei” care-l tine de criminalist, a realitatii tv care l-a prezentat drept expert si astfel ii valideaza discursul… si a unui procent, cit de mic, al cetatzenilor de rind care sint afectati  direct sau indirect de cuvintele specialistului (si care isi dau seama de asta).

Pentru Bucuresti.

Orice fel de uleiuri sau grasimi comestibile pe care pina acum le aruncati, pot fi colectate si date centrului de colectare a uleiului uzat, spre reciclare.  Le colectati in ce recipiente puteti (fara apa sau resturi alimentare. trebuie strecurat) si cind le-ati umplut , sunati la centru ca sa vedeti cind puteti trece sa le lasati. Sau colectati peste 30 kg, caz in care vine centrul la voi sa ia uleiul, gratis. Hai, cititi.

[si in aceeasi nota verde: magazinele Mega Image colecteaza baterii/acumulatori uzati. nu stiu daca toate, dar cel de la Lujerului, da]

Intii nu mi-a placut iarna. Cind a nins prima data am reactionat ca femeia simpla si adulta care sint: off. zapada! :(. Apoi am descoperit intimplator si surprinzator ca, dupa o pauza de foarte multi ani, patinez mult mai bine. Inexplicabil, dar imbucurator.  Si am inceput sa-mi doresc sa fie frig, ca sa ramina cit mai mult patinoarele deschise.

Si mai apoi, intr-o noapte de duminica in care reincepuse sa ninga, m-am trezit in fatza unui trotuar cu zapada neinceputa. Era pustiu, asa ca am intrat pe trotuar cu seriozitate stiind ca las urme care probabil vor fi acoperite cu zapada inainte sa apuce altcineva sa le calce in picioare. Iar in fatza mea toata mizeria orasului era coplesita de un strat de curatenie neteda, asezat linistit, exact pretutindeni. A inceput sa-mi rida sufletul si m-am intors la bucuria copilareasca si deplina pe care o simteam la tzara in fatza zapezii nesfirsite.

Clipa magica doi a fost intr-o zi cu zapada varianta pufoasa, groasa si inca alba peste care a inceput sa ninga cu fulgi MAAARI si multi, care bezmeticeau agale. Am mers pe strada uitindu-ma in sus- erau uriasi, elaborat construiti si fara numar.

Clipa 3 a fost intr-o noapte inghetzata, fara vint si cu fulgi- bobite mici de gheata. Si sus, si jos, totul stralucea. Parca eram intr-un film-poveste, in care zapada sclipea peste tot urmare a unor bine cintarite efecte speciale.

Iar clipa 4 a fost una pe care nu mi-as fi putut-o imagina de nu s-ar fi intimplat. Duminica dimineata eram pe linga Cismigiu. Ninsese viscolit peste noapte, utilajele de dezapezire nu ajunsesera in zona inca, iar oamenii  erau prin casele lor sau ale altora, numai pe strada nu. Bulevardele pareau ulitze, fara masini, fara marcaje si cu contururile imblinzite de zapada de’un cot. Am mers prin zapada nebatatorita inca si am traversat pe rosu de citeva ori, pentru ca  in nici o directie nu se vedea nici tipenie de masina.  Stiti sintagma <liniste ireala>? Ei bine, imaginati-va ca nu e una deja consumata si ca o auziti pentru prima data;  pentru situatii ca aceasta pe care v-o povestesc a fost creata. Si deodata:), in linistea ireala se aude zgomot de masina. Si imediat dupa zgomot, pe linga mine trece “in tromba” o masina de teren. Si dupa ea, inca una. Si inca una. Si inca una. Mergeau in fortza, zapada sarea din rotile lor, si aratau vesele ca niste ciini scapati in aer liber dupa prea mult stat in casa.

Frumoase sint lucrurile potrivite, in locurile potrivite si la momentele potrivite! Am zis! :)

Joi am fost la film la afi palace cotroceni, alaturi de alese bloggerite, poftita de cireasa.

Stiti cum a fost drumul meu spre mall? (Pentru ca onorantele colege de eveniment au povestit deja evenimentul, eu voi povesti mai ales drumul:P.) Ana lui Manole a fost mic copil.

Drumul spre mall a inceput cu plecarea prea tirzie de la job.  Spre urmare, ma grabeam mult. Am mers la metrou la iancului cu gind sa-l iau pina la eroilor, metroul era in statie, eu eram eu, am reusit sa intru in vagon chiar in timp ce se inchideau usile, am rasuflat usurata si victorioasa, mi-am cautat un locsor potrivit -ca urma sa merg cu acel metrou destul, si am auzit urmeaza <statia piata muncii>. Adica luasem metroul in sens gresit. Nu-i nimic, mi-am zis, dupa o frugala dezorientare . La urma urmei drumul spre politehnica (ca acolo tinteam) prin dristor e chiar ceva mai scurt. Ajung imediat la dristor, cobor si urc, cobor, cobor (sau cam asa ceva), ajung aproape de peronul tronsonului celalalt si, din nou, trenul statea sa plece din statie. Verific in emisfera dreapta daca acela e sensul corect, ea imi raspunde “categoric, da, da, fugi ca-l prinzi”, fug, si-l prind. se inchid usile, imi caut loc mai bun (era destul de aglomerat). (Si ma gindesc- de fapt am mare noroc. am prins cele doua metrouri fara sa astept nici o secunda. voi ajunge la timp) …trece o statie, vine a doua … si in a doua coboara toata lumea. cind zic toata lumea, inseamna chiar toata lumea din vagonul meu. Ma uit in jur (se retrage? ce-o fi aici? Mihai Bravu? Timpuri noi?  (eram chiar in coada metroului. nu vedeam peronul, ci doar niste pereti si laterala scarilor care duceau in sus)), in vagonul vecin mai era cineva si toti oamenii care coborisera mergeau spre iesire (hm, deci e ok- au coborit totzi ca pina aici aveau drum, ce liber e metroul pe partea asta, pe la dristor, imi zic.) (ce galbena e statia asta, imi continui, aici in zona din dreptul scarilor) (ce ciudat sa vopseasca in asa galben capatul unei statii altfel placata  cu marmuri sau faiantze). dar nu. nu doar “la capat” era galbena.  toata statia era galbena, fara urma de marmuri. din fuga metroului (care pornise din loc) vedeam cea mai galbena statie din lume. atit de galbena ca m-am gindit ca poate ride karma de mine si-mi da statia galbena ca surogat pentru lamaie- singura bloggeritza pe care o stiam deja din grupul fetelor spre care, pe foarte ocolite, ma indreptam. Statia- clar nu era nici timpuri noi, nici mihai bravu.  incet, incet (dar foarte incet) si cu foarte mare siguranta, un gind se forma in capul meu: am luat metroul in celalalt sens. din nou. Evident, aveam dreptate. Am coborit la Nicolae Teclu. Nu stiu cine e domnul, dar statia care a primit numele sau e memorabila; pare sa fie de jucarie, si din cu totul alta poveste decit politehnica, de exemplu. La momentul vizitei mele, pe tot peronul mai exista o singura alta persoana.Era liniste-liniste, podeaua  stralucea,  coloanele aveau dungi galbene si portocalii, si in mijloc erau niste scaune rosii ce pareau de papusi… ma uitam la mine si ma gindeam daca-i posibil ca asa ceva sa existe in realitate. Exista in Bucuresti statii de metrou din plastic,  luminoase si fara oameni? Joi, pe la 7 jumate seara?

Ati ghicit, e retorica intrebarea. Exista.  Daca doriti dovada, iata aici o poza care a fost facuta probabil la ora de virf, ca sint cel putin 3 oameni pe peron, simultan.

Ma rog. Scurtind povestea despre restul drumului care a decurs previzibil, (si lungind cam mult aceasta fraza) am ajuns sa ma gindesc ca probabil am facut fapte bune in vietile anteriore caci, in ciuda eforturilor mele de ma pierde,  am ajuns   la mall la timp ca sa  apuc sa cunosc 3 bloggerite pe care le stiam (doar virtualiceste) de ani de zile: Cireasa (stiu ca i-am pus link inca o data. si ce?), Ciupercutza (care-i exact atit de vesela pe cit am sperat sa fie. adica foarte vesela) si Andressa(careia ii multumesc de linkul din zilele trecute. mi-a trimis tone de cititori. merci :)).  Si, pe fuga, am cunoscut si citeva blogeritze  mai noi  (multumesc gazdei Ruxandra si apoi Cristinei, care m-au orientat umpic). Dintre ele, pe Lia o cunosteam din real life, dar eu habar n-aveam :D. … prespun ca dupa povestea cu metroul, faptul ca uitasem o fiinta gingasa pe care o vazusem intr-o seara cu mai bine de un an in urma, e… iertabil. Am apucat chiar sa-mi iau (si sa beau) o bere (ocazie cu care am aflat ca daca ai bilet la salile VIP la Cinema City, orice vrei din ce au ei e inclus in pretzul (50-68 lei) biletului. “ei” au baturi soft si bere, popcorn, nachos… si niste salaturi si altele asemenea la care n-am ajuns ca nu-mi era foame. imi era sete). Am vorbit, am vorbit, am vorbit… si a inceput filmul. Salile VIP sint mici- cu locuri putine (30?), fotoliile sint mari si felurit reglabile; plus ca, mai important decit orice, fiecare fotoliu are cite doua brate, grase. nu trebuie sa imparti nimic, cu nimeni.

Mda. Asta e- ca doar n-o sa va povestescsi  filmul acuma.  A fost o seara buna. Mi-au placut fetele (mult), filmul si statiile de metrou dintre Dristor si N Teclu.  Multumesc HotCity, multumesc Cinema City – fara voi, toate acestea nu ar fi existat :).

Fatza nevazuta de catre cei care nu au participat. De vazut. De ris. De plins. De venit la marsul de anul asta.

Cind aveam 10 ani m-am apucat odata sa ma gindesc: wow! (ma rog, n-am zis chiar wow, ca pe vremea aia nu vedeam nici macar bulgarii la tv, deci nicidecum nu exclamam in engleza. si (da, imi place sa repet asta ori de cite ori pot) internetul nu se inventase inca. dar  tradus in limbaj contemporan, wow am zis atunci)  Dar sa reiau ideea ca prespun ca v-am pierdut: wow! deci atit inseamna 10 ani! …mult!… probabil ca pina la 60 oamenii deja se satura de trait.
Ma uitam in urma si mi se parea c-am trait o viata. Si nu puteam sa-mi imaginez cum o sa fie peste inca 10 ani. Daramite peste 20. “Peste 50″ era la fel de departe ca infinitul. Ca sa incep bifarea tuturor locurile comune trebuie sa zic ca la virsta aia oamenii mi se pareau batrini pe la 35 de ani, iar cei de peste 20 (daca nu cumva 17) intrau intr-o cu totul alta categorie decit mine. de fapt cred ca nu-i imparteam in tineri si batrini, ci mai degraba ii puneam pe toti oamenii de peste 20 in aceeasi categorie, prea putin nuantata, a oamenilor mari.

Si, dupa cum stiti deja toti cei care ati trecut de 10 ani, granita care desparte omul  in cauza de cei mai mari/batrini, e in permanenta miscare. Asa incit pot sa ajungi sa zici la un moment dat  (dupa ce anterior i-ai vazut mosi pe aia de 25):  “X a murit de tinar. n-avea nici 60 de ani.”

Dar nu despre unde punem limita tinar/batrin vreau sa vorbim, ci despre ce se intimpla cu anii, pe masura ce trec. Ca mie mi se pare ca se scurteaza. si am verificat cu alti oameni din jurul meu, si ei zic la fel. Daca primii 10 ani din viata au trecut foaaaaaarte incet, ultimii 10 au trecut destul de repede. Iar ultimul an (sau ultimii 3) au trecut, asa, in pas alergator. Deja nu ma mai supar ca mi-e frig, pentru  ca stiu ca primavara vine in curind. Nici nu disper ca am inceput o facultate de pe urma careia as ajunge sa pot practica noua meserie in vreo 5-6-7 ani, ca stiu si ca acestia vor trece in zbor. Si asta vreau sa va intreb: cum de se schimba asa perceptia pe care o avem despre timp?

Eu am doua ipoteze, dar nu vi le spun inca- o se le spun insa, sigur, tot aici.  Pina atunci astept pareri din partea voastra. Daca a apucat si altcineva sa se preocupe de asta. Daca nu, nu.

Stiu ca nu s-a vazut cu ochiul liber, dar sa  stiti ca am fost aici. Se pare ca sufletul de blogger, tot suflet de blogger ramine, indiferent daca omul scrie sau nu.  (clarificare terminologica: cind zic <om>  ma refer la mine)  Asa. Ziceam ca in continuare ma raportez la ce se intimpla din perspectiva <asta ar merge/n-ar merge dezvoltat pe blog>. Doar ca m-a pocnit interiorizarea. Nu stiu din ce cauza, am ajuns sa ma gindesc mai mult si sa vorbesc putin. O fi de la virsta. (Cred ca am omis sa va pun la curent cu una din preocuparile ultimului an al meu: mi-am dat seama ca imbatrinesc. Inainte sa fi realizat ca m-am facut mare. Asta e. Ma descurc eu cumva. …Pina la urma, o sa ajung sa va bintui. (paranteza paralela: ma intreb daca pe lumea de dincolo exista “schimbare”. si “provocari”. si un corespondent al blogurilor) Inchid paranteza. C-am uitat unde voiam sa ajung cu ea. O fi de la virsta:)).

Si, fara legatura cu paragraful anterior, sa  va spun ce a inteles Calin din reclama “TU- Cat- Timp- STAI-pe-Zi la toaleta?” (sau cam asa ceva).

- doamna are doi iubiti, zice copilul. ( intonatie linistita. un fel de constatare meditativa.)
- poftim?
- doamna din reclama are doi iubiti. unul pleaca la serviciu si celalalt o asteapta in pat. cind iese ea de la baie.

link, tot fara legatura :)