Mă simt ca o eroină de film indian lipsită de scenariu.
De-ar fi fost prezent scenariul aş fi plâns de durerea mare de suflet cu lacrimi în formă de lacrimă care să alunece meticulos de patetic pe obraji de piersică. Apoi mi-aş fi dansat bucuria exprimată prin întorsături de palme şi expuneri de degete. Şi aş fi cântat ondulat şi hipnotic cu voce pătrunzătoare care să zgârie un pic sufletul spectatorilor. Dar nu ştiu scenariul şi ma uit degeaba în toate părţile căutând indicii. Parcă aş sta într-un acvariu. In jurul meu se întâmplă lucruri la care dau să las lacrima s-apară sau să mişc armonios din încheietura mâinii. Am undeva prin ADN reflexele astea cu râsul, plânsul, dansul sau cântatul. Dar înainte să schiţez prima mişcare vizibilă cu ochiul liber, lucrul la care dădeam să reacţionez dispare. Rămân cu râsul/plânsul nespus căutând cu privirea buimacă lucrul ăla. Privesc în continuare pe laturile celelalte ale acvariului dar am uitat ce caut.
Sau: sunt ca o pisică albă, cu pete roşcate şi negre dispuse paradoxal şi cu urechi uriaşe, care tocmai a căzut de pe calorifer. Cu o secundă înainte dormeam acolo sus. Acum sunt jos, mi-am luat faţa de pisică interesantă şi mişc urechile într-o parte şi alta, mimând demnitatea. Privesc lung cu ochi galbeni spre colţul de unde, când cădeam, am auzit un fâşâit. Am dat să sar, să prind fâşâitul dar n-am sărit. Şi nici nu mai sar. Şi nici nu mai ştiu de ce am întors ochii galbeni şi urechile mari spre colţ. Dar rămân aşa şi pozez într-o atitudine preocupată. Mă simt dulce-acrişor.
Mie imi place laptele dulce. Surorii mele nu-i place.
Cu multi ani in urma mi-a picat in mana o carte dedicata in intregime beneficiilor laptelui dulce. Citeam, citeam (+beam lapte) si mergeam sa propovaduiesc in fata micii mele surioare. M-am bucurat intotdeauna de consideratie din partea ei asa ca, in saptamana in care am citit cartea, sora mea a ajuns sa bea (in sila) cateva inghitituri de lapte. Nu reuseam insa s-o conving ca laptele ar fi bun. Era de acord sa citeasca si ea cartea dupa ce o terminam eu, asa ca imi pusesem in carte ultimele sperante de razgandire a ei.
Mi-e greu acum sa-mi amintesc ce putea sa povesteasca omul ala de a umplut cateva sute de pagini, toate pro-consum lapte. Tin insa foarte bine minte ultimul paragraf din carte: laptele dulce e miraculos. Insa daca va numarati printre acei carora nu le place laptele dulce, nu-l beti.
Zilele astea mi-am adus aminte intamplator de poveste si mi-am dat seama ca acea carte a fost una dintre cele mai folositoare carti citite de mine vreodata:).
Vorbitul corect politic (CP) presupune sa folosesti termeni care sa favorizeze destigmatizarea grupurilor marginalizate. Ca utilitate practica imediata, corectitudinea politica (… tot CP) ar trebui sa-ti ofere cuvinte “sigure” prin care sa eviti ofensarea involuntara a subiectului/colegului de conversatie.
Îi înteleg rostul
Eu vad trei situatii generice care au mosit aparitia conceptului de CP.1. Avem 2 copii care se cearta. Pustiul X ajunge sa-i zica pustiului Y: chiorule! obezule! handicapatule! tiganule! pocaitule! Continue reading ‘Articol abstract. Despre CP’
Ora aproape 23, în autobuzul 336 (model nou). Eu- răcită, obosită, buimacă. Mă doare o ureche, mă ustură gâtul, nu pot să vorbesc dar nu mă întreabă nimeni nimic.
Paranteză, pentru DZ (coleg):
Acest post poate fi citit în timp ce mănânci. (la articolul anterior din această categorie m-am trezit interpelată cu zbierete de cititorul DZ, din cealaltă parte a biroului: “Ce-ai făcut?! Mi-ai stricat pauza de masă!”)
Am închis paranteza.
Continue reading ‘Daca-l iei de la rosetti, 336le merge în militari’
Rugam ‘publicul’ intr-un post anterior sa ma ajute sa inteleg ce e cu RSS-ul. Nu-mi vine sa cred, dar miracolul s-a intamplat: am inteles. Probabil ca am inteles doar a 10a parte din explicatii … dar cat am inteles imi ajunge pentru moment; am un RSS readear si m-am abonat la RSSurile altora :)
Multumesc celor care s-au straduit sa-mi explice… fara voi RSSurile si universul lor nu mi-ar fi fost accesibile :)))
9 dimineaţa, troleibuzul 61, potrivit de aglomerat. Pe unul din scaunele de la fereastră, din spate, stă o femeie; are vreo 50 de ani, e aproximativ durdulie şi relativ îngrijită (modelul- femeie la locul ei, care se uită în oglindă înainte să iasă din casă şi poartă mereu cu ea o sacoşă de pânză). La un moment dat scoate din poşetă o forfecuţă şi-şi taie o pieliţă rebelă de la o unghie. Adică asta am crezut eu că face. Dar nu. Continue reading ’61 (cred c-o să-i fac o categorie)’
Am postat aici, anterior, articol cu titlul “ajutaţi o blondă”. Aveam nevoie de ajutor spre a înţelege o temă foarte străină mie. Şi voiam să-mi păstrez inclusiv libertatea de a privi blând ofertantul de ajutor şi de a spune la o adică “mulţumesc mult. acum, că am început să înţeleg, mi-am dat seama că nu mă interesează”.
Eu zic că era un titlu cinstit: Continue reading ‘Am o dilemă (cred)’
Toată lumea din lumea mea pare să fie mai tânără decât mine (cu notabila şi constanta excepţie – părinţii mei). Prietenii, majoritatea sunt mai tineri. Am avut, demult, şi din cei mai în vârstă dar cred ca ne-am pierdut când au început discuţiile despre culoarea faianţei din noua lor casă şi despre altele asemenea. Oricum, cumva şi cândva au dispărut. Continue reading ‘Trăiesc într-o lume paralelă’
Ştii ce e ăla RSS şi cum se foloseşte? Ai înţelegere pentru cei mai puţin favorizaţi de soartă şi poţi discuta cu ei mai mult de 2 minute fără să ai nevoie de psihoterapie după? Continue reading ‘Ajutaţi o blondă!’
Declar pe propria raspundere ca intru pe net aproape exclusiv de la job. La job si muncesc. Din cauza acestui perpetuu conflict se intampla sa incep pe blogurile/siturile altora discutii pe care ulterior le las balta.
Gata. M-am saturat sa comentez sporadic pe alte bloguri. Mi l-am facut p-al meu. Asta macar e anuntat a fi ‘fara obligatii’.
Fara obligatia de a posta constant sau in momentul in care un subiect e cald pentru public. Fara obligatia de a vorbi pe intelesul tuturor. Fara obligatia de a trece in blogroll oamenii care ar merita asta. Fara obligatia de a raspunde in timp real comentariilor altora. (+cu subinteleasa libertate asociata de a raspunde la o data ulterioara. oricat de ulterioara). Fara obligatia de a raspunde. Fara obligatia de a pastra comentarii agramate sau care zgarie oricare din simturile mele. Si fara obligatia de a fi consecventa fata de altceva decat parerea mea la momentul in care scriu. Ma voi razgandi cand vreau, daca vreau.