femeia simplă

Pentru ca am prea mult de lucru, pentru ca nu am cum sa ma descurc, pentru ca si de-as munci non-stop tot n-as avea cum termina ce-am de facut, pentru ca am obosit la cap… m-am oprit. Si mi-am lasat creierii sa produca ganduri inutile, ca de d-alea centrate pe rezultate m-am saturat.  

Context: Sefa mea (la randu-i prea muncita) zice (o data la 2 zile): ‘ca sa ma descurc in perioada asta ar trebui sa ma clonez’. 

Ei, mie la oboseala imaginatia imi zburda. Astfel:

Simpla clonare nu ar rezolva acum problema … De ne-am clona noi toti cei care avem urgenta nevoie de ajutor pe care doar noi ni-l putem oferi (fara instruire suplimentara sau alte alea) am ajunge in nedorita situatie de a ne pricopsi cu o responsabilitate in plus, exact acum cand suntem in criza de timp (peste toate, cineva ar trebui sa se ocupe si de cresha; ca ne-ar trebui o cresha pentru clone, nu?…).

 Deci clonarea traditionala pica. 

Ramane clonarea raeliana. La raelieni clona are direct o varsta majora si ai optiunea de a transfera clonei toata experienta si toate informatiile detinute de original. Aici insa ramane problema ca extraterestrii (cei care au tehnologia pentru clonare) par sa fie dispusi sa te cloneze doar inainte sa faci Marele Pas (cand stai sa mori, adica). Sa zicem c-ar fi cat de cat ok… O irina de 18 ani cu mintea mea d-acum si venita ca din concediu poate s-ar descurca mai bine (… e discutabil. Ca daca vine cu starea de dupa concediu are nevoie de o saptamana ca sa-si intre in mana).  Dar mie (si cred ca si shefei, si colegilor) imi (ne) trebuie clone care sa munceasca in cot la cot CU noi. Inlocuitori unici, fie ei si proaspeti, n-ar rezolva problema. 

Ok. Sa zicem ca pentru o cauza nobila, renunt la unul din proiectele pe care le am de scris si scriu in schimb un proiect prin care sa conving extraterestrii de necesitatea abrogarii prevederii care nu lasa ca o clona sa functioneze in paralel cu un original (sau cu o clona de generatie mai veche). Si-i conving. Si ne cloneaza. Cate 2 clone de persoana, just in case. 

Sefa mea clonata cred c-ar fi ok. Are loc suficient in birou pentru 3 persoane si, oricum, ea are destule intalniri de lucru, conferinte, seminarii in afara organizatiei… daca ar fi in 3 exemplare cred ca tot doar cu unul pe zi ne-am intalni. 

Noi, ceilalti, clonati… ei bine, aici incepe cosmarul.

In primul rand eu nu vreau sa ma intalnesc cu mine pe aici, prin organizatie. (si cum clona ar veni cu firea mea, sunt convinsa ca nici ea nu si-ar dori asta). Cum ar fi sa ma duc sa-mi iau o cafea si sa n-am loc de mine? (care, presupun, ca as (ar) vrea o cafea in aceeasi clipa).  Sau: ma duc sa fumez (la locul de fumat, desigur). La noi, la locul de fumat, se munceste uneori dar, in principiu, se fumeaza si se socializeaza. Asadar merg la locul de fumat cu totzi neuroni folositori jobului odihnindu-se si cu catziva dintre neuronii reponsabili cu conversatia in stare de functionare. La fumat, gasesc pe cei 3 CG (colegu’ din departamentul financiar+ 2 clone ale lui) privind unitar, fiecare in hartiile proprii. Ma ignora. Toti trei! (ca doar sunt la fel).

- Vorbeste cu mine! (zic eu autoritara). Ca d-aia avem loc de fumat, sa avem unde schimba o vorba prietenoasa sau nu cu colegii. (vorbesc la singular pentru ca ma adresez tuturor si oricui; oricum nu exista diferente intre ei)

- tocmai am vorbit cu irina. A plecat acum 2 minute. Am de lucru. (mi-ar raspunde impasibil(i) unul dintre ei sau totzi in cor). 

Nu, multzumesc.  Hai ca ma intorc la ale mele.

PS: textul de mai sus are rol de mesaj explicativ; explica de ce n-am scris mai nimic in aceasta saptamana si de ce (probabil) nu voi scrie nimic nici saptamana viitoare.

Am fost invitata de oblia sa ma exprim in legatura cu urmatoarele chestiuni:

1. principala mea trasatura: umorul (daca sensul ‘trasaturii’ e concret: zambetul)

2&3. Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la un barbat&la o femeie: inteligenta grefata pe bunatate (bunatatea altoita cu inteligenta?)

4. Ce pretuiesc cel mai mult la prietenii mei: … sufletul (lor, al fiecaruia) 

5. Principalul meu defect: traiesc intr-o lume paralela. Bonus: lenea.

6. Indeletnicirea mea preferata: scrisul; vorbitul/tacutul cu 1-2 prieteni (actuali sau potentiali)(eventual intr-o cafenea cu vedere la strada) (miros de scortisoara)

7. Fericirea pe care mi-o visez: … e … absoluta. Fiind absoluta, nu-i conditionata de ceva anume. Mi-e greu sa explic, asa ca o sa va rog sa ma credeti pe cuvant. Am avut parte pana acum de ceva fericire absoluta (varianta demo, prespun; ca a fost limitata in timp)… si tot dintr-asta absoluta (fie si demo) visez.

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: sar peste primele 10 (sau 101?) locuri, la care nu vreau nici macar sa ma gandesc. Cea mai mare nenorocire pe care pot s-o spun ar fi sa traiesc printre lucruri 100% urate.  (dar e greu sa-mi imaginez ca asta s-ar putea intampla. Ex: acum locuiesc intr-un bloc urat, care are insa la intrare un copac in care e ‘ascuns’ un stalp de iluminat. De fiecare data cand ajung seara acasa nu vad blocul, ci ma bucur de cat de frumos e copacul :))

9. Locul unde as vrea sa traiesc: … n-am curaj sa va spun :D… e bucurestiul. Mi-ar placea sa petrec timp (mult) si in alte locuri (cu mare, soare, liniste). … Mi-e dor de Thailanda.  Dar sunt foarte ok cu traitul in Bucuresti.

10. Culoarea mea preferata: verde, albastru, violet (toate 3 in variante inchise), galben luminos, cald.

11. Floarea care-mi place: magnolia, narcisele … multe

12. Pasarea mea preferata: pinguinul, corbul, albatrosul

13. Prozatorii mei preferati: Kafka, Louis de Bernieres, Hesse, M Yourcenar, Murakami, Adriana Bittel… Rushdie (cateodata)…HP Bengescu (mai nou am descoperit ca-mi place sa citesc femei care scriu ca femei… asa ca o trec si Simona Popescu din care am citit intamplator Exuvii)

14. Poeti mei preferati: … n-am. N-am mai citit poezie in ultimii 10 ani. Cand citeam: Blaga.

15. Eroii mei preferati din literatura: n-am

16. Eroinele mele preferate din literatura: Mary Poppins

17. Compozitorii mei preferati: Mozart, Bach, Rahmaninov, Ceaikovski, (raspunsul asta e asa, pentru conformitate… pentru ca am bucatzele preferate de la nenumarati compozitori si de la toti am ascultat si … alte bucatzele pe care n-o sa le re-ascult; +ca interpretarea conteaza).

18. Pictorii mei preferati: Van Gogh, Matisse, Klimt, Kandinski… si multi altii. Nu obisnuiesc sa-i cultiv, dar pentru mine ‘frumusetea’ e valoare fundamentala asa ca arta conteaza (sau, vorba lui Exarhu: face diferenta:P).

19. Eroii preferati din viata reala: sunt multi cei pe care-i admir dar nu-s modelul de om care sa functioneze pe baza de … modele constient alese. Nu vreau sa zic ca ‘eroi’ nu exista (fie ei din viata reala, mitologie sau literatura) ci doar ca eu n-am repere de acest tip, functionez in alt … referential :D

20. ce urasc cel mai mult: … ma indepartez spontan de cei care se mint constant pe ei insisi.

21. calitatea pe care as vrea s-o am din nastere: curajul

22. cum as vrea sa mor: linistita

23. greselile care-mi inspira cea mai mare indulgenta: cele ale copiilor. Si cele facute din frica :)

24. deviza mea: nimeni nu-i perfect (prietenii stiu de ce :)) 

Oblia a adaugat inca 3 puncte: ganditori, mit si atleti preferati.

Ganditori: Jung (cred ca ea voia filozofi… dar d-astia n-am).

 Mit (mai degraba personaj mitologic preferat): Medusa, intr-o varianta cosmetizata (in sensul ca mi-ar fi placut sa fie si frumoasa; dar e ok si asa cum e ea). (Peste toate am o fantezie personala legata de par care tot la M ma duce: mi-ar placea sa am parul fie albastru, fie … serpi. Nu veninosi, ci temperamentali, vii si expresivi… care sa-si modifice armonios&non stop … posturile… daca s-ar putea in concordanta cu starea mea de spirit :))). Atleti preferati n-am. 

Mai departe, duc chestionarul catre: Diana, de_ce si cu voia dvs, ultimul pe lista- painkiller.  

PS pentru oblia: n-am copiat de la tine la 21 si 23!!… si nici nu am fost influentzata de raspunsurile tale! Vazusem chestionarul de cateva zile si astea au fost printre intrebarile la care am stiut spontan raspunsul meu, si fara dubii :)   

Mi-as face un ceai d-ala cu ginkgo-biloba, care ‘maintains you the clever mind’. Mi l-au facut cadou colegii si inca nu m-am lamurit daca mi l-au dat sa ma apere de Alzheimer (care poate’si imagineaza ei ca ma paste) sau pentru ca sunt ‘singura al carui creier merita pastrat’ (cum a sunat declaratia oficiala, la inmanare).  Mi l-as face pentru ca are aroma de scortisoara, dar nu mi-l fac ca mi-e teama sa nu-mi pastreze creierul asta de acum, care sigur nu e ala destept.

As scrie ceva constructiv, mobilizator, reformator de lumi nedrepte … dar n-am ganduri. Am creierul (ma intorc tot la el, ca ma doare) de parc-ar fi din halva (de susan, fara cacao): imbacsit, cam greutz, destul de compact, dar gata sa se faramitzeze si sa umple camera de pete uleioase, daca-l bruschez.

As putea sa ma supar si sa trimit o contestatie la biroul pentru protectia influentatilor de stele, fiindca, via medeea, am aflat ca gemenii azi se simt unici, frumosi, destepti si in centrul atentiei. Probabil ca dintr-o eroare de sistem mie mi-au trimis vibratiile pentru berbeci sau mai stiu eu cine.

Dar nu ma supar si nu reclam. Pentru ca analogii d-astea cu halva ma pocnesc atat de rar, atat de rar…

Deci nu ma supar. Dar habar n-am ce altceva as putea sa fac.

Nu ma indoiesc ca si voi, cei care mai verificati statisticile prin Site Meter, ati remarcat deja unul din noile lor bannere: Your Blog’s A Money Maker. 

Intrebarea mea (catre cei care au la randu-le blog deconspirat de sitemeter&asociatii) este daca voi aveti idee unde pune blogul vostru banii aia pe care-i face.  Imagineaza-ti sitemeter draga, nu numai ca n-am vazut nici un banut (fie el de rol/ron sau alta unitate monetara), dar n-aveam nici macar urma de indicii despre preocuparile blogului meu in domeniul facerii banilor.  (Deci d-asta mi-erai?!)    

Draga blogule, te rog frumos sa te potolesti si, cu resemnarea caracteristica baladelor poporului in a carui limba te scriu, sa stai in banca ta.  Da?   

Apoi, draga sitemeter, pe bannerul ala n-am dat click; te asigur ca as da in schimb click pe altele, de exemplu:

-cum sa traiesti fara bani (vreau sa zic ‘in afara banilor’, nu cum sa traiesti din radacini si scoarta de copac atunci cand n-ai bani de supermarket)

-cum sa convingi ruda bogata a altcuiva (ca eu n-am) sa-ti plateasca o renta tot restul vietii.

 - cum sa castigi de 3 ori mai bine din jobul actual (asta asa, ca ultima optiune; daca primele doua chiar nu merg). 

Deci, da. Astea m-ar interesa.

Intre 19 decembrie si 7 ianuarie am fost acasa, in vacanta fortata, ca mi-a fost inchis ong-ul. Aveam de gand sa plec din Bucuresti pentru cateva zile dar n-am mai plecat. In schimb:

-         am facut curatzenie, dupa cum urmeaza: curatenie de Craciun, un pic de curatenie dupa Craciun, alt pic inainte de anul nou si inca un pic inainte de boboteaza si de reintoarcerea in campul muncii.

-         am rearanjat un pic ‘decorurile’ prin casa (sper sa fie pentru un feng shui mai bun!:))

-         am spalat rufe (nu le-am spalat eu, dar tot trebuia sa tin minte sa le pun in masina de spalat, s-o pornesc, sa nu uit balsamul, sa le intind, sa le strang…)

-         am citit foarte putin. aveam 3 carti puse deoparte pentru acest interval; imi imaginasem ca nu-mi vor ajunge si pastram ca variante de rezerva cartile Cotidianului, colectate de sora mea. N-am recurs la varianta de rezerva pentru ca abia am citit 2 carti din cele 3 desemnate pentru aceasta perioada.

-         am scris ‘pe blog’ (putin si mai degraba de jena decat din proprie initiativa, ca vedeam ca intra cate 50 de ‘cititori’ pe zi degeaba)

-         am citit comentariile de pe avizierul personal si m-am uitat la statistici aproape zilnic; pe 1 ianuarie, conform wordpressului, am inregistrat 8000 hits; m-am crucit de ‘cautarile’ cu care unii au ajuns pe blogul meu (vi le voi impartasi si voua, in curand)

-         am facut mancare; in ultima zi de vacanta am facut ‘limbi de pisica’ desi as fi vrut sa mananc (si, implicit, sa fac) clatite cu miere si nuca (datorie de onoare, ca le promisesem de o saptamana)

-         m-am jucat cu jucariile primite cadou de Calin (l-am mai pomenit aici, are 4,5ani); cel mai mult mi-a placut un joc cu cowboys si indieni si un joc cu margelute din care faceai diferite animale. (preferatele lui au fost aspiratorul de jucarie (pe care la un moment dat il folosea ca drujba) si microscopul)

+/- alte activitati punctuale care, nerepetandu-se de un numar semnificativ de dati, vor ramane nementionate.

In mod exceptional, la sfarsitul lui 2006, am facut cateva tentative de a ma uita la bunele si relele intamplate.  N-am reusit sa-mi duc analiza prea departe dar am ramas, grosso modo, cu senzatia ca a fost un an bun.  Senzatie pe care v-o doresc si voua, la sfarsit de 2007.

PS: ca sa va dau o idee despre eterogenitatea lecturilor mele:), iata si cartile cele 3: Incest-Anais Nin, Cu sange rece- Truman Capote si Trei intr-o barca- Jerome K Jerome. Trei intr-o barca a ramas, pentru moment, necitita.

Am fost lepshuita (demult) de de_ce sa povestesc ce faceam in decembrie ’89.  Am promis (atunci) ca spun si abia acum ajung sa ma tin de cuvant. 

Dragii mei, si in acel decembrie (dupa cum m-am plans si in alte posturi) eu eram mai in varsta decat 80% dintre cititorii mei actuali (procentul ia in considerare si acea parte a cititorilor care urma sa se nasca abia ulterior).  Aveam 19 ani si o prietena, fosta colega de liceu, care avea un tata cu oarece grade militare.  Tatal ei ne-a aranjat sa mergem 2 saptamani la Sinaia, intr-o vila ‘de protocol’, cu scopul de a invata sa schiem.  Noi plecaseram din Bucuresti cu putin dupa 16 decembrie; la momentul plecarii auzisem zvonuri ca s-ar fi intamplat ceva la Timisoara dar n-aveam nici un indiciu de semnificatia pe care aceasta data o va capata ulterior.

Dupa cum unii dintre voi ati aflat poate, in acel decembrie nu a nins –consecinta pe termen lung fiind ca nici pana in zilele noastre nu am mai invatat sa schiez.  Consecinta imediata era ca nu prea aveam ce face.  (Conjunctural mi-am amintit de pisica vilei care avea acelasi nume ca si mine (pisica, nu vila).  Unul din baietii din echipa de bob, aflati in cantonament in vecinatate, nutrea zgomotoase sentimente la adresa mea pe care le exprima hartzuind pisica. …Uitasem aceasta secventa.:))   

Dupa vreo saptamana in care am facut cam tot ce puteam face in Sinaia, am stabilit cu prietena sa mergem prin Brasov.  In Brasov aveam ceva rude, asa ca am sunat-o pe mama sa iau adresa exacta si sa ma laude ca ma ingrijesc de relatiile cordiale cu neamurile. 

Pentru cei mai nou  nascuti precizez: nu existau telefoane mobile iar telefonul din vila cu securisti il foloseam doar pentru conversatii despre vreme si alte subiecte neutre.  Radioul si televiziunea erau ‘de stat’ si , chiar si asa, majoritatea camerelor de hotel nu aveau TV.  Eu si prietena eram cu totul rupte de realitatea celorlalti.  

Asadar, sun acasa si, in loc de laude, o aud cu perplexitate pe mama ca incearca sa ma convinga sa nu merg la Brasov. (?!! Cine s-o mai inteleaga?! EA imi zisese inainte sa plec: ‘poate reusesti in 2 saptamani sa gasesti cateva ore sa treci si pe la tanti Lia.’)  Ca si Scufita Rosie- nu ascult de mama, nici de ceilalti oameni din jurul nostru (parea o conspiratie generalizata- cu totii se preocupau total de vizita noastra la Brasov).

Plecam si, in trenul spre Brasov, aflam de la singurul calator care mai era in compartiment cu noi ca regimul politic era contestat public in mai multe orase din tara (printre care si Brasovul).  Am abandonat partea turistica, am vizitat rudele mele si am ascultat inca o data aceleasi povesti despre revolutia inceputa (nu era inca categorisita drept revolutie),  fara sa le pot cuprinde insa si fara sa-mi vina sa cred ca e adevarat (desi.. pe strazi, afara de eventuale uniforme militare, nu prea vedeai pe nimeni, iar pe sus treceau costant elicoptere).   

Ne-am intors la Sinaia si la putin timp dupa am fost convocate de un binevoitor intr-o camera cu televizor.  ‘In direct’ era …revolutia.  Am privit siderata, am auzit ‘de la televizor’ ca murisera oameni peste tot (un prieten de-al meu facea armata la Timisoara si, in contextul acela melodramatic, incepusem sa am mustrari de constiinta ca nu ma purtasem cu el mai frumos ‘ultima data’); am mai auzit si cartierul meu mentionat printre acelea in care se ‘tragea’… voiam sa plec atunci acasa… am inceput sa plang (nu mai stiu daca de fericire sau din grija pentru multii mei prieteni din Bucuresti, aflati la varsta la care ziceau aia de la televizor ca erau majoritatea mortilor). 

Asa.  Imi curgeau constiincioase lacrimile pe obraz.  Unul din domnii securisti care urmareau alaturi de mine circul de la tv, m-a luat de dupa umeri si mi-a zis protector: -          Irina, nu ma intereseaza pe mine cine e tactu… dar o sa fie bine, stai linistita. In prima clipa n-am inteles ce zice, in clipa doi am avut si eu (in sfarsit) revelatia ‘ma aflu printre dusmanii poporului’!…. si … si m-am simtit de nimeni inteleasa (asta a determinat suplimentarea numarului de lacrimi). Am vrut sa plec imediat acasa (‘vino-ti in fire, aici e mai sigur ca oriunde’) dar trenurile erau oprite.  A invins revolutia, am inceput si eu sa ma invat cu gandul ca totul e altfel, au repornit trenurile si am ajuns cu bine acasa.  Ce-am facut la revolutie? Nimic, ca s-a intamplat in absenta mea. PS: am senzatia ca am ratat si momentul lepsei ca acum deja s-au linistit la tv emisiunile ’revolutia 89- daca doriti sa revedeti’ … asa ca o dau mai departe 4mallului (care pare ca vrea sa scrie dar are nevoie de un pretext ca s-o si faca).

L-as atinge magic. Si as zice: dispari!

Este vorba despre prietenul DZ, cel care lucreaza la ACCEPT si cel despre care am mai povestit si in alta parte. 

Intr-o seara pe la 11, DZ ajunge intr-o cafenea de unde trebuia sa culeaga 2 prieteni, alaturi de care urma sa mearga sa manance intr-un restaurant.  In cafenea gaseste cei 2 prieteni incadrati de alte 5-6 persoane necunoscute.  Din motive pe care nu le-a mai aflat niciodata, toti acesti oameni il asteptau ca sa plece impreuna la masa.  Continue reading ‘Nebanuitele greutati ale vietii de homosexual’

A grait Zoso despre stirea de ieri cu profesorii “suspectati de tulburari de comportament”. Ce zice Zoso? Ia atitudine, suparat ca ‘suspectatii’ nu-s dati direct afara din invatamant.

Iata stirea data de Realitatea de la care a plecat postul lui Zoso:  

“Şase sute de profesori din Capitală sunt suspectaţi de tulburări de comportament, inclusiv înclinaţii spre homosexualitate şi pedofilie, dar şi alcoolism”. (link catre textul complet gasiti la Zoso) 

Cata vreme realitatea si generatorii acestei stirii (+Zoso) pun egal intre homosexualitate si pedofilie sau alcoolism, imi voi permite sa nu dau 2 bani pe ce spune realitatea (si ceilalti asemeni ei).  Continue reading ‘M-am enervat.’

In mod neasteptat pentru mine, postul despre lapte a nascut controverse pe tema “laptele e bun/rau pentru om”. Zic ‘neasteptat’ pentru ca intentia mea nu era nici sa indemn lumea sa bea lapte, nici sa se abtina.

Incep sa ma simt intelept asiatic:). Drept dovada, in loc sa va spun direct mesajul postului de azi, va zic o noua poveste.

In 1995 am fost pentru prima data in Anglia si am stat acolo cateva luni. Ocazie cu care am remarcat ca se intamplau 2 campanii adresate publicului larg: una de informare, despre anorexie, si alta de convingere a parintilor sa fie atenti la alimentatia copiilor mici. La momentul ala am fost mai atenta la cea despre anorexie (nu prea stiam ce e aia dar remarcasem ca, din cauza ca eram slaba, prietenii mei englezii credeau ca sunt anorexica). Involuntar am prins insa si din ‘mesajele’ comunicate de campania 2. N-aveai cum sa scapi pentru ca erau ‘specialisti-in cum-sa-mananci’ invitati la toate emisiunile (incepand cu cele de dimineata) si revistele, erau mamici care explicau in reclame ca dau copilului margarina de nu’shtiu care pentru ca era 90% apa (exagerez; nu luati procentul ad literam), retete speciale pentru copii la emisiunile de gatit… etc. Mesajul era cam asa: “ai inteles ca pentru santatatea ta e important sa scazi nr de calorii, sa mananci in primul rand grauntze, legume si fructe, sa cresti aportul de fibre… etc. Bravo! Nu uita sa faci acelasi lucru si pentru copilul tau.”

Dupa 3-5 ani m-am intors iar in UK pentru ceva mai mult timp, asa incat am ajuns sa-mi dau seama ce se intampla pe la tvul lor. Printre alele, campanie pe tema alimentatiei copiilor. Mesajul: “ceea ce e sanatos pentru tine nu e ok pentru copilul tau. Copilul e in crestere si are nevoie de plus de proteine, il incurca aportul mare de fibre …etc”. Exact pe dos fata de data trecuta. In ambele dati am vazut “oameni de stiinta” care sustineau, unitar, cu argumente sobre si procente una din cele 2 abordari. Presupun chiar ca in ambele dati erau plini de buna credinta si ca pur si simplu din 95 pana in 98 se razgandisera.

Concluzia mea e ca adevarul absolut e greu de prins (n-am pretentia de copyright pentru acest gand profund:)) Si ca buna credinta si asidua cercetare a domeniului in care faci recomandari nu-mi garanteaza ca nu spui prostii. Si ca sa nu mai fiu atat de ermetica pe cat se pare ca am fost in postul cu lapte, recomandarea mea e: citeste/asculta pe cine vrei dar/si fa cum iti vine.

PS: habar n-am daca e sanatos sau nu sa bei lapte :). Eu il beau pentru ca-mi place.

1. Am senzatia ca toamna asta e ‘cea mai frumoasa’.  Mie, personal, imi vine greu sa cred ca se intampla asta pentru ca persoana mea n-a avut pana acum nici o treaba cu toamna.  Am tolerat-o ce-a mai mare parte a timpului, destul de des am urat-o si, rar, am reusit sa gandesc pozitiv (adica: toamna este una din etapele prin care trebuie sa trec ca sa poata veni primavara).  E adevarat ca si anterior m-am bucurat de cate o culoare de frunza.  Recunosc si ca, in momente rare, am fost extatica din cauza cetzei de toamna. Dar asta, cu ceatza, nu se pune pentru ca mie ceatza imi inspira stari sublime in care nimic altceva (cum ar fi anotimpul, de exemplu) nu conteaza.

Oricum, desi am raspuns de multe ori (si divers, in functie de toana) la intrebarea ‘care e anotimpul tau preferat?’, niciodata pana acum nu m-am gandit sa zic ‘toamna’.  Acum asa raspund.

2. am mult-mult de lucru. Nu mai ajung nici sa scriu, nici sa citesc ce scriu altii.  Si cand ma gandesc ca unii binevoitori (ca raspuns la posturile mele dedicate ratb-ului) ma indemnau sa-mi iau masina mica! Pai, dragilor, zilele astea doar in ratb mai ajung sa citesc ceva!

3. cineva a ajuns pe blogul meu dand search cu “asteptarile unui fier de calcat”. Zau.

Am fost la mars. (daca nu stii la ce mars, vezi postul anterior).

Au fost intre 100 si 200 de oameni dintre care 30-40 presa (numarul participantilor a variat pe parcursul traseului; maxim – pe la universitate).

Majoritatea au fost tineri si si mai tineri :) fetze acoperite partial si total, par in culori violente (uneori) si multe haine negre (dar nu numai). Vreo treime aratau (aratam) comun; vreo 5, hai sa zic max 20 aveam peste 30 de ani :). Acum, cand ma uit in urma, am ramas cu senzatia de oameni “vii” :). Continue reading ‘ANTIFAFEST- rezumat de dupa mars’

Prin prezenta vă informez că:

- vineri, 10 noiembrie, este ANTIFAFEST, acţiune antifascistă.

- ANTIFAFESTul conţine un marş-manifestaţie antidiscriminare, filme şi concerte

- marşul pleacă la ora 14:30 din Piata Victoriei (Orange) şi ajunge la metrou izvor, trecând prin universitate, pţa unirii, splai

- filmele (începând cu ora 17) şi concertele (ora 19) se întâmpla la club underworld

Evenimentul e iniţat şi organizat de o … reţea informală de grupuri. Pe bune.

Din câte ştiu eu e primul eveniment de acest tip organizat de oameni şi nu de organizaţii.  Nu că ar fi un lucru rău că organizaţiile organizează (eu însămi lucrez într-un ONG mare organizator de marşuri :)). Dar mă bucur în plus atunci când un principiu în care eu cred ajunge să fie promovat la iniţiativa unor oameni care nu sunt “instituţionalizaţi”.

Aşa că vă invit la marş.  Mai multe info aici.

Mă simt ca o eroină de film indian lipsită de scenariu.

De-ar fi fost prezent scenariul aş fi plâns de durerea mare de suflet cu lacrimi în formă de lacrimă care să alunece meticulos de patetic pe obraji de piersică.  Apoi mi-aş fi dansat bucuria exprimată prin întorsături de palme şi expuneri de degete.  Şi aş fi cântat ondulat şi hipnotic cu voce pătrunzătoare care să zgârie un pic sufletul spectatorilor.  Dar nu ştiu scenariul şi ma uit degeaba în toate părţile căutând indicii.  Parcă aş sta într-un acvariu.  In jurul meu se întâmplă lucruri la care dau să las lacrima s-apară sau să mişc armonios din încheietura mâinii.  Am undeva prin ADN reflexele astea cu râsul, plânsul, dansul sau cântatul.  Dar înainte să schiţez prima mişcare vizibilă cu ochiul liber, lucrul la care dădeam să reacţionez dispare.  Rămân cu râsul/plânsul nespus căutând cu privirea buimacă lucrul ăla. Privesc în continuare pe laturile celelalte ale acvariului dar am uitat ce caut. 

Sau: sunt ca o pisică albă, cu pete roşcate şi negre dispuse paradoxal şi cu urechi uriaşe, care tocmai a căzut de pe calorifer.  Cu o secundă înainte dormeam acolo sus. Acum sunt jos, mi-am luat faţa de pisică interesantă şi mişc urechile într-o parte şi alta, mimând demnitatea.  Privesc lung cu ochi galbeni spre colţul de unde, când cădeam, am auzit un fâşâit. Am dat să sar, să prind fâşâitul dar n-am sărit.  Şi nici nu mai sar. Şi nici nu mai ştiu de ce am întors ochii galbeni şi urechile mari spre colţ.  Dar rămân aşa şi pozez într-o atitudine preocupată.  Mă simt dulce-acrişor.

Mie imi place laptele dulce.  Surorii mele nu-i place.

Cu multi ani in urma mi-a picat in mana o carte dedicata in intregime beneficiilor laptelui dulce.  Citeam, citeam (+beam lapte) si mergeam sa propovaduiesc in fata micii mele surioare.  M-am bucurat intotdeauna de consideratie din partea ei asa ca, in saptamana in care am citit cartea, sora mea a ajuns sa bea (in sila) cateva inghitituri de lapte.  Nu reuseam insa s-o conving ca laptele ar fi bun.  Era de acord sa citeasca si ea cartea dupa ce o terminam eu, asa ca imi pusesem in carte ultimele sperante de razgandire a ei.

Mi-e greu acum sa-mi amintesc ce putea sa povesteasca omul ala de a umplut cateva sute de pagini, toate pro-consum lapte.  Tin insa foarte bine minte ultimul paragraf din carte: laptele dulce e miraculos. Insa daca va numarati printre acei carora nu le place laptele dulce, nu-l beti.  

Zilele astea mi-am adus aminte intamplator de poveste si mi-am dat seama ca acea carte a fost una dintre cele mai folositoare carti citite de mine vreodata:).