Azi am incheiat si intilnirile de job. Ultima-ultima a fost cu cineva din echipa lui Daniel O’Donnel, congresmanul care a promovat accesul echitabil la casatorie pentru cuplurile gay din statul New York.  Dupa intilnire am vizitat impreuna congresul. Pe multe dintre pupitrele membrilor congresului existau drapele curcubeu, pe linga steagul SUA.

Asta e imaginea cu care vin acasa. Daca membrii congresului lor pot, vor putea si parlamentarii nostri. Ceea ce ne ramine de facut e sa scurtam numarul zilelor care trebuie sa treaca inainte sa ajungem acolo.

o imagine magulitoare a des moines-ului

Iowa este un stat paradoxal- pe de o parte este un loc cu oameni conservatori, pe de alta este primul stat american care a recunoscut casatoria intre persoane de acelasi sex. Oamenii locului cu care am vorbit zic c-ar fi din cauza ca iowanii sint respectuosi la adresa celuilalt si putin dispusi sa se amestece in aspecte care nu-i privesc. Asa incit, chiar si printre cei care dezaproba homosexualitatea, exista multi oameni care cred ca nu e posibil sa interzici cuplurilor gay sa le fie recunoscut si oficial un statut care exista oricum in realitate.

Oamenii pe care i-am cunoscut si cu care am apucat sa vorbesc erau dintre cei care se implica in activitati LGBT, asa incit de la ei stiu ce va spun. Poate daca as fi vorbit cu conservatori adevarati, ei ar fi spus altceva… Ce stiu cu siguranta e ca oamenii din Des Moines sint amabili si prietenosi. Aici nu-i suficient pentru vinzator sa salute, ci se asteapta de la el sa zica macar un “ce mai faci” dupa salut. Si in ultima mea zi aici mi-am dat seama ca nu era suficient sa zimbesc si sa raspund, ci ar fi trebuit sa intreb la rindu-mi ‘si tu cum esti?’ Toata lumea are timp si rabdare. Pe strada oamenii sint rari, masinile la fel. Casele au spatii mai mari intre ele, zgirie norii sint putini si par sa fie construiti asa, pentru impresie artistica, nu de nevoie. E confortabil.

Intilnirile de Iowa, pe scurt

*** OneIowa , Troy Price: cind vorbim de casatorie intre persoane de acelasi sex, nu folosim cuvintul “drepturi”, ci vorbim de dragoste, asumare a relatiei, angajament. Iowanii reactioneaza la astfel de valori, la corectitudine, echitate, dreptate. Am obtinut casatoria acum 3 ani si oamenii au putut vedea ca asta nu a dus la distrugerea societatii, ca nu a crescut rata divorturilor, ca nu s-au abatut molime asupra statului. Acum 47% dintre cetatenii Iowa sprijina ideea de casatorie accesibila tuturor. Exista si destui oameni care militeaza impotriva homosexualitatii si cel putin teoretic oricind e posibil ca dreptul la casatorie sa fie anulat.De aceea e important sa ajungem la peste 50% sprijin.
-Cum faceti asta?
- Cu pasi mici. De exemplu prieteni de-ai organizatiei care sustin “echitatea in casatorie” organizeaza petreceri la ei acasa la care invita citiva prieteni care nu au o parere clara in aceasta privinta, sau chiar prieteni care sint impotriva. Oamenii isi prezinta argumentele pro si contra. Simplul fapt ca se discuta pe tema asta, ajuta. Unii oameni sint impotriva fara sa-si fi dat timp sa se gindeasca bine la acest subiect.

***Gay and Straight Alliance, liceul Roosevelt. 16 elevi, 3 profesori, 2 ore. Am avut o prezentare despre Romania si situatia lgbt de la noi si am raspuns la citeva intrebari. Alte lucruri pe care le-au avut pe agenda: un mic joc de cunoastere/echipa si o discutie de 5 minute despre cine ce poate face ca sa stringa bani pentru pregatirea unei …prezente alegorice la o parada programata pentru octombrie. Grupul este coordonat integral de elevi- profesorii au rol consultativ si … sint obligatorii, ca prezenta, in toate activitatile organizate in spatiul liceului. Pare foarte usor si eficient. Cine porneste primul grup de felul asta la noi?

***Profesoara Maura Strassberg, care tine un curs la universitatea Drake despre felul in care legile abordeaza sexualitatea. Am mers cu oarece semne de intrebare pentru ca mie mi se pare ca nu poti reduce orientarea sexuala la sexualitate si ca tocmai acesta este lucrul de care majoritatea homofoba nu-si da seama atunci cind zice ”eu n-am nimic cu homosexualii dar sa fie homosexuali la ei in dormitor.” Problemele pe care le au oamenii gay si care “ne mina pe noi in lupta” :) nu-s legate de dormitor ci de restul aspectelor unei relatii.

Asa. Am inceput prin a o intreba de ce spune ca se ocupa de sexualitate si nu de drepturi civile sau mai stiu eu ce. Prof Strassberg mi-a scos “suportul de curs” si a inceput sa-mi povesteasca felul in care e structurat… si intemeiat pe felul in care a fost abordata contraceptia, de exemplu. A fost incredibl. Nu va dau detalii, caci le pastrez pentru un post ulterior- acum insa zic ca a fost cea mai utila intilnire a mea ever. Nu m-am razgindit (in continuare cred ca nu-i vorba de sexualitate ci de recunoasterea aspectelor sociale ale unei relatii de cuplu), insa am o serie de argumente, informatii si idei noi. Ii invidiez pe studentii prof S! Ca sa-i intregesc profilul va spun si ca este o lesbiana care-si asuma public acest lucru, care are doi copii… si un talent didactic incredibil- de nu stiu ce sa zic de ea mai degraba- ca-i o inteligenta admirabila sau ca-i un pedagog fabulos.

Ma opresc aici, cu regret, fara sa inchei listarea tuturor intilnirilor din Des Moines. Mi-a placut foarte mult Iowa si cel mai mult mi-a placut ca oamenii par sa se gindeasca cum sa te ajute, nu cum sa-ti explice ca ce-ti doresti sau ce-ti trebuie nu e permis. Am vizitat capitoliul (parlamentul lor), care este in vacanta- pustiu deci. Am ajuns singura in camera senatului si faceam poze in coltul in care era permis accesul. In sala propriu zisa erau doua femei care pareau ca lucreaza si care au inceput sa vorbeasca despre mine. Una dintre ele a venit spre mine si a inceput conversatia standard care se face aici inainte de orice. Ma asteptam sa-mi spuna ca nu-i voie ceva- sa folosesc blitzul, sau chiar sa fac poze.

 In loc de asta mi-a zis “Nu vrei sa-ti fac poze la prezidiu?” si “Ai grija sa nu te impiedici” (cind treceam de banda care ar fi trebuit sa-mi interzica accesul). Mi-a facut vreo 5 poze, in locuri diferite, mi-a explicat cine unde sta in senat si la sfirsit mi-a aratat pe unde s-o iau ca sa ajung la un etaj care nu se vizita in mod obisnuit, sa vad mozaicul si sa fac poze mai bune. Pur si simplu.

Sint in Atlanta acum. Am si aici net, voi face si aici poze.

Intilnirea de dimineata a fost cu Ty  Cobb de la Human Rights Campaign. HRC e un fel de ACCEPT mai mare. De vreo 200 de ori mai mare. Fac litigare strategia, monitorizeaza (si dau note in niste “indexuri de echitate”) felul in care drepturile LGBT sint luate in seama de companiile private, de sectorul de sanate, de sistemul de educatie. Mi s-a parut incredibil ca HRC lucreaza cu diverse culte religioase urmarind sa obtina sprijinul acestora pentru drepturi LGBT fie si partial. (dupa modelul “intelegem ca nu sustineti casatoria gay, dar ne asteptam ca in privinta infractiunilor motivate de ura sa veniti cu o luare de pozitie care sa le condamne”).  Facerea de coalitii si gasirea de aliati- asta spune Ty ca a fost cheia succesului lor.

Cea de dupa-amiaza a fost cu mai multi oameni de la PFLAG (organizatie a parintilor, prietenilor, colegilor persoanelor LGBT).  Am vorbit mai ales de felul in care se implica ei in combaterea discriminarii LGBT in sistemul de educatie si am primit o serie de materiale realizate de ei pentru scoli, sa le avem ca sursa de inspiratie. De fapt de la PFLAG am primit multe materiale si o poveste. Aceasta organizatie (care este tot una uriasa) a fost inceputa in ziua in care mama unui baiat gay nu a mai suportat sa-l stie hartuit de colegi si l-a insotit pe acesta la un mars gay.  Pentru ca s-a facut ceva vilva in jurul ei, alti partinti si alte rude de tineri LGBT au ajuns s-o contacteze… si pina la urma au pus de au facut organizatia.

A fost o zi pozitiva, in care am intilnit oameni senini si hotariti, si in care am adunat multe surse de inspiratie pentru materialele noastre viitoare :)

Pozele de azi sint dupa  modelul “eu si…”. Nu mai stau sa le pun legenda. Dar de vrea cineva sa stie ce e cu unul sau altul din reperele turistice incluse, sa intrebe, ca-i spun. (E prima data in viata mea cind am astfel de poze in cantitate atit de mare. Multumita lui Virgil. Multumesc, Virgil, asadar :)).

Pe rind si pe scurt:

1. inspirationala: Mark Bromley. E presedintele Council for Global Equality, o coalitie de … entitati cu interes in domeniul LGBT, care vegheaza ca liderii Americii (din congres, casa alba, ambasade si corporatii US) sa-si foloseasca influenta pentru a se opune abuzurilor intemeiate pe orientare sexuala, identitate sau expresie de gen. Printre cei 3 fondatori ai Consiliului se afla si Michael Guest, fostul ambasador SUA in Romania, si primul ambasador SUA care a si-a facut publica orientarea sexuala.  Pe linga discutiile despre organizatia sa si despre ACCEPT&Romania, Mark mi-a facut si citeva recomandari excelente de persoane si organizatii cu care sa ma intilnesc in San Francisco.

2. incintarea pentru minte: Jeff Krehely si Jerome Hunt, de la Center for American Progress.  CAP-ul e o institutie uriasa (think tank), care are si o sectiune dedicata LGBT. Jeff (care a vorbit mai mult decit Jerome) are o gindire foarte bine structurata si orice mi-a prezentat, a facut-o plecind de la prezentarea realitatii asa cum este ea inregistrata de cercetari. Am vorbit mai ales de activitatea pe care o au legata de tineri si de sistemul de educatie- am aflat de la Jerome ca tinerii lgbt sint pedepsiti mai mult si mai des decit cei straight (in scoala, de catre profesori). Si multe alte lucruri. Vreau sa pastram legatura; ideea de a intemeia orice campanie de advocacy pe “fapte” nu e noua, dar ei par sa stie cum sa gaseasca faptele care sprijina cel mai bine campania.

In loc de prinz am vizitat pe fuga Muzeul de istorie naturala, din seria muzeelor smithsoniene. Un fel de omagiu pe care l-am adus pregatirii mele de geologa :). A fost relaxant.

[cutremurul: 5.8 grade richter, ora 1.50 pm, pe coasta de est a americii unde nu sint cutremure- motiv din care la stiri a ajuns prezentat "a rare quake". eu nu l-am simtit (si ma bucur). a durat cam mult si in unele locuri s-a simtit puternic (am vazut diverse inregistrari din timpul lui); rar, a darimat lucruri si fisurat ziduri. ]

3. confrimatoarea: cu prof Mark J. Rozell. Profesorul Rozell avea rolul de a prezenta sistemul federal al SUA (pe care, cu uimire va spun, incep sa-l inteleg la nivelul sau de baza). L-a prezentat absolut charmant, printre sms-uri venite pe telefoanele tuturor pentru a verifica felul in care am fost sau nu afectati de cutremur. Spre sfirsit, cind am ajuns la drepturile omului si LGBT imi spunea ca exista diferente uriase intre ultimele 3 generatii de americani. Generatia parintilor lui e homofoba majoritar, in timp ce pentru generatia copilului sau deja drepturile LGBT nu mai sint subiect de dezbatere- le e clar ca e de bun simt sa fie aceleasi drepturi disponibile unui cetatean indiferent de orientarea sexuala si identitatea de gen. L-am intrebat cum isi explica aceasta schimbare de atitudine la 180 grade. Raspuns: pe de o parte a contat faptul ca destui politicieni, vedete si alte figuri publice care se bucurau de respect si credibilitate si-au facut coming out-ul.  Pe de alta considera ca avut un rol hotaritor faptul ca multe dintre organizatiile lgbt au schimbat abordarea si in loc sa se bata cu oponentii lor, au cautat punctele comune cu publicul general, pe care se putea construi. Astfel incit si-au centrat discursul pe corectitudine sociala, respect, acceptare si valorizare a diferentelor. (asa cred si eu ca poti razgindi pe cineva, plecind de la punctele pe care le ai in comun si construind pe ele).

Intilnirea 4 ar fi trebuit sa fie cu National Centre for Transgender Equality, cu Mara Keisling – o doamna despre care am auzit lucruri extraordinare. :(. Sper sa reusim sa ne gasim cumva, in ciuda piedicilor puse in cale de… univers.

Bonus pentru cine a ajuns pina la sfirsitul articolului- citeva poze de azi, cu Washington DC ca personaj principal.

Nu stiu cum o sa fie, dar acum, in ziua 1, planuiesc sa scriu si aici, si pe blogul ACCEPT despre ce mi se intimpla.  Nu m-as mira sa renunt pe parcurs, caci cine ma cunoaste stie ca prefer sa traiesc clipa decit s-o fotografiez (de exemplu)… pe de alta parte sint pentru prima data in US si ma astept ca lucrurile pe care le voi avea de spus sa fie multe.  Vedem.

Ca sa clarific numaratoare zilelor, ieri voi considera c-a fost ziua 0; simbata am ajuns cu greu, dupa 20 de ore petrecute pe drumuri, intr-un hotel din Washington DC. (Hotelul e excelent, camera sublima, internetul bun si acesibil si din pat, iar patul e urias, comfortabil si cu multe perne.)

Functionarul care mi-a luat amprentele  si m-a pozat in aeroport a fost incredibil- s-a straduit si a reusit sa ma faca sa rid pentru poza, desi sint convisa ca nu facea parte din obligatiile sale  si desi inaintea mea si dupa mine erau oameni din toate rasele, fara numar. Si am aflat ca a fost in Ro, cu turneul lui Michael Jackson. Ei? Nu ma asteptam la asa primire din partea lumii noi.

Iar Washingtonul, asa cum l-am vazut de pe fereastra taxiului deocamdata si din mica excursie in cautarea unei sticle de apa in imediata apropiere a hotelului, e o mare surpriza pentru mine.  Imi place… si nu seamana cu imaginea pe care mi-o facusem despre el.  Dar voi avea o idee mai intemeiata pe seara, caci azi e ziua alocata vizitarii sale, din cele 7 pe care le petrec aici.

Si am ajuns la hotelul flora, acolo unde ajunsesera inca vreo 2-3 sute de tineri social democrati, la intrunirea TSD (+ intr-o vizita de binecuvintare, adrian nastase si primarul mazare). Vremea a fost frumoasa (in ciuda prognozei care anunta ploi), apa calda si curata. Daca e sa ma pling de ceva, ma pling de cearceafurile apretate (rau!) si de dna din sala de mese care aparea din cind in cind si cu glas patrunzator (de conducatoare de osti, inregistrat pe placa de gramofon) anunta: va ROG frumooos. sa ter-mi-nati de mincat. ati inceput la 12.30 si acum e ora 2. mie-mi vin baietii de la [nu mai stiu de la ce firma de paza] la 2. nu se poate asa! daaaa?

A fost ok. Oameni pe care ma bucur ca i-am cunoscut (nu erau de la tsd). Preturi uriase care m-au ajutat sa apreciez mai bine zilele perecute la 2 mai. Telegondola. Castel gonflabil. Meduze uriase, albastre. Ciori pe plaja. Pescarusi planind.

M-am intors simbata seara, purtind tricou cu mineca scurta. Si nu mi-era frig. Iar duminica dimineata, cu 7 cojoace pe mine, mergeam la cora. Si tremuram. Acum e toamna, vad. Si ma bucur c-am prins la mare ultima zi de ¨cit de cit¨ vara.

PS: alo, cei inscrisi la concursul pcnews! vedeti c-a inceput.tre’ sa mergeti la ei pe site, sa va prezentati motivul din care scrieti pe blog.

PS2: dnu mazare, spuneti-le, va rog, acolo, la flora! sa nu mai apreteze cearceafuri asa, in dusmanie. (desi, pe de alta parte, multumesc pentru oportunitate. ca de mult ma intreba Calin ce e aia ¨apretat¨ si nu intelegea cind ii explicam. acum stie ce e.)

PS3: hotelul flora, nu-i de stat in el daca vreti liniste. in schimb e locul ideal pentru cei care fug de singuratate. Din camera in care am stat m-am simtit parte la conversatiile vecinilor din stinga, drepta, sus+jos (citeva etaje) si din hol. ca toti se auzeau de parca erau colegi de camera. cu mine.

]]> http://femeiasimpla.com/2008/09/17/hotel-flora/feed/ 11 http://femeiasimpla.com/2008/09/08/veriga-lipsa/ http://femeiasimpla.com/2008/09/08/veriga-lipsa/#comments Mon, 08 Sep 2008 20:59:26 +0000 irina http://femeiasimpla.com/?p=369 [Atentie! A se citi inainte, in timpul sau imediat dupa masa DOAR daca sunteti in timpul unei cure de slabire]

Din pacate pentru mine, la intoarcerea de la mare, in tren, am constatat ca animalutul care face trecerea om-maimuta (ala, de care se pling oamenii de stiinta ca nu l-au intilnit ca fosila deocamdata) exista. El (animalutzul) e cautat printre pietre, cind el (animalutzul) se misca de fapt, cu noshalanta, sub nasul nostru. Sub al meu, cel putin, un cuplu (baiat&fata) de vreo 20 de ani din aceasta specie a zabovit peste 5 ore.

Se facea ca eram intr-un foarte frumos si verde vagon de tren. Calatorii- grupati cite patru (adica 2 cite 2, pe laturile unor masute cu margini rabatabile). Mult m-am bucurat intii, ca era o ora la care mult pofteam la verde… si am crezut ca mi-a pus Dzeu mina in cap. Dar nu-mi pusese. Eu si Calin aveam in fata 2 tineri, aparent inofensivi… care mi-au trezit brusca si clara antipatie, la prima vedere. <Am luat-o razna>, mi-am zis intii. <Am ajuns sa nu suport oamenii asa, degeaba! Sa vezi tu ce de frustrari oi avea, de ma irita simpla prezenta a unor (prea) senini concetateni! >

Offff! Ce bine era de se dovedea ca ma uitasem degeaba crucis la niste bieti mielusei! Evolutia ulterioara acestor ginduri s-a grabit sa-mi ofere argumente (prea multe)… si sa dovedeasca incredibil de corecta mea intuitie.

Desi mi-as dori, n-am cum sa va redau multele si minusculele momente care mi-au transformat calatoria in purgatoriu. Cam tot ce faceau, pina si felul in care stateau (cind nu faceau nimic) era …. corectabil. Mult. Dar n-am sa va retin cu nimicuri. Incerc aici doar o terapeutica (pentru mine, nu pentru voi :P) redare a momentului forte, acela care ma urmareste inca, la peste 24h de la consumarea lui:

Asa. Cu vreo 5 minute inainte de clipa fatidica, baiatul se afla gazduit in blindele brate ale fetei sale. El incerca sa se odihneasca (aruncind din miini si din picioare si boloborosind din cind in cind- ca era suparat; ca voia sa doarma si nu-si gasea locul). Ea, cu feminina dedicatie, (si abnegatie) (si fixatie) il cauta … de purici?.. de paduchi?….Nu! De cosuri! Ca a gasit unul pe nasul lui, si cu atentie (si satisfactie) de cimpanzeu inteligent a purces la stoarcerea cosului intre doua unghii. S-a uitat multumita la puroiul colectat pe una din ele… si a sters unghia de marginea mesei. S-a mai intors o data asupra cosului, … recolta noua, … marginea mesei.
Si inca o data.

Mda. Ziceam ca va povestesc doar asta… dar nu ma pot opri :). Faza 2 (si ultima): sticla de apa a lui Calin cade sub masa (trimisa acolo de animalutze).
-Stati doamna, ca v-o dam noi.
Eu ma aplec totusi …. si bine fac. Tinerii se chinuiau sa apuce cu talpile (ca se descaltzasera) sticla in cauza.
-Nu cu picioarele, zic eu cu involuntara intonatie de invatzatoare acra. E sticla cu apa a copilului.
- Da’ ce are, doamna? Ca doar nu bea pe unde am pus noi picioru!

##########################
Deci da, m-am intors de la mare. Deci da, am stat departe de net o saptamina. Si as vrea sa comentez ce-ati comentat, as vrea sa povestesc ce-am mai facut, as face un anunt …. dar nu pot. Pina nu ma eliberez de frustrarile date de calatorie. Ocazie cu care ii urez ministrului transporturilor (tot orban e?) si (vorba telespectatorilor intrati in direct), nu in ultimul rind, tuturor celorlalti din subordinea sa care merita, sa auda de cite 999 de ori fiecare gind provocat fiecarui calator de intirzierile trenurilor de pe ruta bucuresti-constanta. Si cite o data inainte de fiecare masa, fiecare gind de calator obisnuit care se intreba de ce un drum ce ar trebui sa dureze 3 ore, dureaza peste 4,5. Si asta nu din rautate. Ca de-ar fi si rautate la mijloc, altele le-as putea ura. Dar cumva Ludovic imi trezeste aceeasi reactie ca animalutezele din banchet din fata. O respingere acuta…. si nici cea mai mica intentie de a reactiona pe cai obisnuite. Ca ´mnealui pare din alta specie. D-aia zic sa auda de 999 de ori. Poate daca i se repeta un lucru suficient de mult, ajunge sa inteleaga.

Ca sa ajungem la canale…
Am plecat devreme, am mers cu metroul pina la Tasquena (capat de linie ) si apoi am luat trenul usor (tren ligero) pina la celalalt capat de linie (numit chiar Xochimilco). Asta a insemnat mult timp de petrecut in transportul in comun, dimineata, si o ocazie de a constata ca in Mexic pare sa fie perfect acceptabil sa te fardezi (ca femeie ce esti) in metrou. Prima data am mi-a atras atentia o doamna (din cele de pe scaune) care a scos din geanta o lingura … ce parea o lingura d-aia de aluminiu care se dadea la pomeni, cind eram eu mica. Cu lingura, doamna a inceput sa-si intoarca genele. Prindea genele intre deget si marginea lingurii, si tragea de ele. In sus.

Nimeni (afara de mine si T) nu parea mirat, ceea ce pe mine m-a mirat si mai tare. Mi-am reamintit ca mexicanii sint mai saraci decit noi si mi-a ramas doar mirarea ca-i posibil sa te aranjezi in metrou, nu si cea legata de lingura. N-or avea altceva, asa o fi la ei, mi-am zis. Cu lingura… Dupa care dna pune lingura in geanta si scoate, in locul ei, …. un clestisor de intors gene. D-ala adevarat. Si purcede, temeinic, la continuat intorsul genelor. Dupa care a scos rimelul… dupa care am ajuns la capat de metrou. In trenul usor, care a urmat, am vazut alte doua femei fardindu-se… si de atunci incolo m-am convins ca-i o imagine comuna, in transportul in comun care merge pe sine, cel putin. (N-am poze. Mi-a fost jena sa incerc imortalizarea imaginilor, oricit de mult imi doream documentarea realitatii mexicane).
Iaca trenul usor, chiar cel cu care am ajuns la canale (Faptul ca-i pictat, e o exceptie; celelalte trenuri pe care le-am mai vazut nu erau asa.):

Asa. Ramasesem (cu povestea drumului catre canale) la iesirea din el tren ligero, dupa ce merseseram cu el pina la capat. Noi, care ne petrecusem cea mai mare parte a timpului prin zona centrala a orasului, ne-am trezit acum intr-un cartier …altfel.
Cea mai importanta diferenta era faptul ca nu prea erau oameni pe care sa-i intrebi incotro s-o iei (nu ca am fi putut face asta prea usor oricum, deoarece nici eu nici T nu vorbim spaniola); cei 3-40 cetateni care iesisera odata cu noi de pe peron, se risipisera care incotro, inainte sa apucam sa ne dezmeticim.
Dupa ceva vreme (am luat-o si noi in directia in care veniseram cu trenul), un indicator de circulatie zicea “embarcadero” si am hotarit ca asta trebuie sa fie. Urmam indicatorul (care reaparea, salvator, din cind in cind), iar la una din intersectiile lipsite de indicator am urmat intuitia lui T (care a fost corecta). Ghinion insa, nici in continuare nu gasim indicator nou. Intr-un tirziu, apare ingerul pazitor sub forma unui mexican de vreo 50 de ani, pe bicicleta. De pe celalalt trotuar (pe o strada care era in continuare putin populata) ne striga, vorbeste mult si face semne cu mina… printre multele vorbe aud clar aqua (sau cum s-o scrie) si prespunem ca ne spune pe unde sa ajungem la canale.

Din pacate, la acel moment n-aveam nici o garantie ca mexicanul ar fi fost ingerul salvator. In lipsa de alternativa (dar cu sufletul relativ indoit), urmam indicatiile lui; apoi mai gasim un “embarcadero” care ne confirma ca nu ne-am departat de tinta prea mult (si ne lasa sa speram ca poate ne-am apropiat chiar). Dupa ceva vreme, la o alta intersectie confuzanta, apare iar omul pe bicicleta care iar vorbeste si da din miini… si iar pornim in directia in care ne indreapta el.

Liniste si soare: da; gradini plutitoare: …hm… nu.
Ajungem la debarcader, intr-adevar, unde biciclistul (da, era si aici) ne cheama un alt om al locului, putin vorbitor de engleza. Convenim sa inchiriem o gondola pentru 45 minute, contra 160 pesos (16USD) de persoana. (Nu negociem deloc; pretul era si scris pe un panou urias… dar eu tot am convigerea ca era negociabil.) (nu l-as fi negociat oricum, zic doar c-ar fi fost posibil. T tocmai platise 180 pesosi pentru un drum de 5 minute cu un taxi- deci 320 pe un drum cu barca de 45 de minute era bine.)

Si ne-am plimbat. “Gondolierul” a fost altcineva decit tipul cu care ne-am inteles. Acesta nu vorbea deloc engleza, asa ca dupa ce ne-a intrebat daca stim spaniola, iar noi am articulat ingrijit “nooooo” [mimind priviri intens-inteligente (ah! cite am putea spune de am sti spaniola! :P)], n-a mai scos nici o vorba adresata noua. Ne-a plimbat lin, exact 45 de minute si s-a salutat si a facut conversatie cu aproape toti oamenii intilniti pe parcurs (fie ca erau in gondole, pe mal, in sere, sau in curtile caselor).

Canalele ar fi trebuit sa fie pline de barci care sa vinda flori si mincare, de mariachi, de fotografi la minut (toti in gondole) … dar, fiind luni (presupun) si pe deasupra foarte devreme, era pustiu. In viziunea mea a fost perfect, caci era lumina si liniste. In a lui T … impresia lui era ca locul respectiv ar fi trebuit sa fi fost plin de viata, culoare si galagie. (pina la urma insa si verdictul lui a fost “a meritat sa venim pina aici”)

Imagini:

Embarcadero (si … “ingeru”)

trajineras, la start

ciini de debarcader

poarta

alta poarta

pisica. (zau!)

liniste

aglomeratie (tot in liniste)

sera/gradina

si tovarasa de drum.

Tovarasa de drum, inainte sa aiba aceasta calitate, era o femeie care trecea pe un pod din fata noastra. Gondolierul a intrebat-o de sanatate, ea a raspuns, iar gondolierul a tras gondola/trajinera la mal. Femeia ne-a devenit tovarasa, ca aveam drum comun pesemne.

Restul de poze aici.

Ca sa nu ramin foarte mult in urma cu povestile din Mexic, o sa sar ziua de luni (momentan) ca sa precizez ca marti am vizitat Muzeu National de Antropologie (din ciudad de mexico). Motivul sariturii este dat de conditionari tehnice, si anume: am deja pe net pozele de la muzeu, n-am pe net pozele de la canale (pe unde m-am plimbat luni).

Aflasem inainte sa plec spre Mexic ca muzeul asta e unul din cele mai bine cotate muzee de antropologie din lume. E plasat intr-un parc urias (Chapultepec), parc in care se mai afla un castel, 2 muzee, zoo si gradina botanica. As fi vrut sa vizitez si animalele si plantele (cica aici s-a nascut primul panda in captivitate, in afara Chinei… si ca ambele gradini sint atente cu protejarea speciilor rare de plante si animale). Prespun ca as fi vazut forme de viata fantastice pentru mine… dar n-am avut cind. In muzeul de antropologie am stat 5 ore, am vizitat doar o parte a sa si am obosit atit de mult ca nu mai voiam vedea nimic. Aveam de gind sa revin a doua zi… dar n-a fost sa fie asa.

Muzeul e structurat in doua mari sectiuni, una de etnologie (adica un fel de muzeu al taranului mexican), iar cealalta de arheologie. Pe linga exponate, in ambele parti ale muzeului erau zeci de filmulete tematice, fie proiectate in micutze sali de cinema, fie prezentate pe televizoare ceva mai mari, filmuletze care rulau nonstop. Si de care imi pare nespus de rau ca nu am apucat sa le vad. M-am oprit la filme atunci cind voiam sa stau jos, ca ma dureau picioarele. deci- la intimplare. Din ce-am vazut mi-a placut mult unul care arata legaturile citorva feluri traditionale de mincare cu diverse populatii vechi…:).. si altul care explica semnificatia unor cuvinte mexicanesti (adesea nume de localitati) care aveau alta origine decit spaniola.
Am vizitat, am privit, am citit, dar cum stiu ca nu pot conta pe memorie, n-am avut nici o pretentie spre a retine multele informatii puse la dispozitie. M-am plimbat ca pe strada, intr-un oras nou, uitindu-ma la toate si cautind lucruri frumoase, ciudate sau familiare. Asa incit am retinut:

mushamaua (click spre marire, pe oricare dintre poze):

tehnica mayasa si materie prima contemporana (adica pungi de snacksuri) (obiectul din stinga, jos)

o papusa:

un ciine:

un ciudat optimist (zic eu):

o palma:

un model frumos:

Dupa cum vedeti pozele sint majoritatea neclare, fiind facute in interior, fara blitz si cu aparatul tinut in tremuratoare miini de femeie simpla. Alte poze, tot fara explicatii, si uneori mai clare decit cele importate pe blog, gasiti aici.

PS: lamurire despre bani mexicani. Cind vedeti $48, cit este pretul biletului la muzeul de antropologie, sa nu intelegeti 48USD ci 48 de pesos (sau dolari mexicani)(adica ~4.8USD). La mexicani e cam ca la noi, cu leii vechi si leii noi. Toti banii la ei se cheama dolari, iar semnul pentru dolari mexicani e cel folosit de noi pentru dolari americani: $. Iti dai seama daca sint unii sau altii, dupa valoare. ca n-are cum sa coste un bilet de muzeu 48 de dolari americani, nu? :)

Iar dolarii americani par sa fie la fel de bine si usor primiti ca si pesoshii (pluralul e al meu) si in magazine, si in restaurante, si de catre vinzatorii ambulanti.

Cum am ajuns acolo
Am primit ceva instructiuni, precise- e drept, despre cum sa ajung la priamide cu transportul public… dar cu care nu eram foarte fericita pentru ca trebuia sa merg intii cu metroul, apoi sa iau un autobuz, care autobuz era posibil sa nu aiba capatul la teotihuacan, ori eu nu stiu spaniola, iar mexicanii nu stiu engleza. T m-a asigurat ca daca spun <piramids> (pronuntat de el englezeste), toata lumea imi va arata, cu bucurie, drumul.

Nu cred ca am apucat sa va spun, dar taxiurile in mexico city sint declarate a fi foarte-foarte nesigure. Exista povesti cu turisti rapiti de false taxiuri, deposedati de banii pe care-i aveau la ei (+ de cei pe care erau fortati sa-i scoata de la ATM, de pe card(uri)), si apoi abandonati in rau famate cartiere mexicane. Ori gindul ca nu pot recurge la un taxi in cazul in care ma ratacesc, imi cam umbrea bucuria mersului la piramide pe cont propriu. Asa incit, desi invatasem instructiunile pe dinafara, duminica dimineata, inainte sa plec, m-am oprit la doamna din lobby-ul hotelului- doamna care parea sa se ocupe de excursii pentru turisti. Si, spre incintarea mea, aflu ca in juma de ora puteam pleca spre teotihuacan in mod organizat si ca pretul pentru organizare era de 35 USD. Foarte avantajos… cu atit mai mult cu cit <turul> presupunea si ceva timp petrecut in mod independent cu priamidele, + opriri la alte 2 puncte de interes turistic aflate pe traseu. Chilipir si scapat de griji.

Si vine ora, vine microbuzul … pierdem inca juma de ora, daca nu mai mult, cu colectarea celorlalti colegi de excursie (microbuzul trecea pe la hotelurile din care erau asteptati turisti) pina ce n-am facut vreo 15. Afara de mine mai erau niste argentinieni, brazilieni si un cuplu de pensionari englezi. Am vorbit cu argentinienii si cu englezii destul de mult, de inteles intelegindu-ma doar cu cei din urma, ca argentinienii engleza nu stiau. Din pacate argentinienii pareau sa fie misto si prietenosi; englezii nu erau sigur asa. (De politicosi, au fost politicosi, dar aveau in permanenta ceva de reprosat/contestat/ridiculizat. Nu mi-a placut de ei … desi cu mine au fost relativ draguti; uriciosi erau cu oamenii locului.)

Ce-am vazut?

Am plecat din hotel la 8.30 si am ajuns inapoi pe la 17, intre timp vizitind:

- piata celor 3 civilizatii (sau cam asa ceva) (ii zicea asa pentru ca continea niste ruine d-alea precolumbiene d-ale lor, o catedrala facuta de spaniolii colonizatori si un centru de conferinte contemporan… unde s-a intimplat nu-s ce intilnire internationala de importanta mondiala)->

- catedrala Sf Fecioare din Guadalupe (care contine de fapt diverse cladiri… cele mai importante fiind catedrala veche si catedrala noua. cea noua are capacitate de 20000 de persoane si a fost construita pentru ca oamenii nu mai incapeau in cea veche)

- complexul de piramide pentru care plecasem de acasa.

Magazinul artizanilor adevarati

Vizita la piramide a inceput cu o vizita la magazinul cu vinzare al <adevartilor artizani> contemporani teotihuacanesti (asa sustin ei, cel putin). Un Jose afabil (si usor melancolic, in acelasi timp) ne-a aratat (noua- vorbitorilor de engleza)

• - ce se poate face din agave (din agave se pot face: pulque- adica o bautura alcoolica cu gust de bors, hirtie si fibre vegetale pentru tesaturi; ba chiar si ac cu ata),
• - cum se deosebeste opera de arta din obsidian sculptata manual de cea sculptata cu masinarii,
• - cum teseau teotihuacanezii la razboiul de tesut,
• - cum se colorau natural firele de agave
• + citeva detalii despre personajele mitologiei locale.

Din pacate, Jose si-a compromis credibilitatea in clipa in care mi-a spus ca o piatra foarte frumos colorata in roz ar fi lapis lazuli. (eu l-am intrebat ce e. si eu, care l-am intrebat, stiam ca lapislazuli-a :P e intotdeauna albastra)(rozul e posibil sa fi fost un sidef minunat colorat… dar nu-s sigura, ca de eram, nu mai intrebam). Si-a mai spalat din pacate cind mi-a dat sa gust pulque (cica- vinul mayasilor) si m-a instruit cum se bea tequilla, dar sufletul meu nu si-a mai revenit complet dupa dezamagirea cu lapis lazuli. Asa. Activitatea asta, cu degustatul de tequila, pulque si inca o bautura traditionala mexicana, e programata inainte de vizita magazinului-muzeu… unde lucruri superbe se afla. Si presupun ca generozitatea cu care-ti sunt oferite 3 feluri de baturi alcoolice cu care mai mult ca sigur ca nu esti obisnuit, are de a face cu viitorul discernamint in fata cumparaturilor posibile. Discernamintul meu a ramas intact presupun, ca am cumparat de acolo doar o pereche de cercei care-mi plac foarte mult si care nu erau scumpi… Am descoperit ulterior ca argintaria se gaseste la pret de 5-6 ori mai mic in alte locuri. (De ajungeti la piramide eu recomand totusi vizitarea muzeului/magazin. La sectiunea bijuterii, cel putin, modele sint mi-nu-na-te. Eu am doar poze de la bijuteriile care nu mi-au placut in mod deosebit… pentru ca la celelalte am fost prea fascinata ca sa-mi amintesc sa le pozez.)

Piramidele

Accesul la piramide e posibil prin 3 porti, fiecare poarta fiind legata de cite o parcare. Drumul de la parcare la poarta e intesat cu vinzatori (cu tarabe asezate una linga alta)… iar dincolo de poarta se afla iarasi vinzatori. Problema n-au fost insa vinzatorii, ci turistii. Ei erau cita frunza, cita iarba, ca doar era duminica :D. Am mers intr-o parte, am primit ceva explicatii de la ghid, am cumparat 2 bratari (pe una am scos-o la mai putin de jumatate din pretul propus initial de vinzator… habar n-aveam cit de bine ma pricep la negociat cind nu exista limba comuna cu vinzatorul :))) si inca 2 … fluierici din lut.

Am urcat cot la cot cu o gramada de lume pe piramida lunii (care are trepte cam inalte; cum mexicanii sunt o rasa mai pitica decit noi, ma intreb de ce Dzeu or fi facut stramosii lor treptele asa inalte?). Pe piramida lunii nu se poate urca pina in virf, nu stiu de ce. Dar de la nivelul de unde turistul urcator e oprit, e o priveliste sublima. De unde am ochit piramidutzele mici necotropite de turisti. Am coborit si am intrat in balariile de linga (pentru un cactus cam ofilit si pentru o gramada de pietre din care mi-am luat 2 mai mici pentru acasa :))(sa ma ierte mexicul ca i-am descompletat teritoriul, dar sufletul meu de geolog, pe de o parte, si de femeie simpla fascinata de arhitectura amerindiana si de … buline, pe de cealalta, nu putea ramine impasibil in fata respectivei gramezi de pietre si mortar de piramida, lasate la voia intimplarii intr-o gramada ce parea de gunoi teotihucanesc (buline au intrat si ele in discutie din cauza bulinelor/punctelor negre cu care oamenii locului au ornat mortarul ce tine pietrele piramidelor la un loc) (=de va uitati cu atentie, in unele dintre poze se poate observa sirul de buline prezent la unirea a doua pietre-caramizi).

Piramida soarelui (cea mai inalta) era in dreptul parcarii in care urma sa ne regasim cu totii, asa ca am lasat-o la urma. si cind mai aveam vreo juma de ora pina la plecare, m-am dus spre ea. Nu mai lungesc povestea, ideea e ca pe piramida soarelui n-am mai ajuns din cauza … cozii. Erau peste 500 de persoane care-si asteptau rindul sa urce pe piramida. Nu mai aveam timp sa stau si la coada si sa urc si piramida… si nici chef n-aveam sa stau la coada ca sa urc piramida. Am mai vizitat si conversat in spanengleza cu vinzatorii ambulanti, m-am uitat dupa oameni ciudati (ca erau destui) si am plecat spre microbuz, crezind ca plec spre hotel.

Costuri neprevazute

In microbuz am aflat ca <excursia> includea si o masa la un restaurant in apropiere… masa ce nu era in cei 35USD pe care-i platisem deja. +Masa pe care n-aveam cum s-o sar pentru ca unica alternativa la ea era sa-mi petrec timpul respectiv intr-o parcare … ca alt mijloc de transport spre oras decit microbuzul cu care venisem nu exista.(in principiu n-aveam nimic impotriva mesei… aveam ceva impotriva metodei prin care ajungeam s-o platesc.) N-am protestat…Ghidul a spus ca pretul dejunului neprogramat ar fi 13 USD- adica ok…. Poate ca nu stiam de <lunch> din cauza ca ma inscrisesem in ultimul moment. (…dar nu prea cred sa fie asa. daca mergeti in mexic, aveti grija. ca m-am trezit cam des cu costuri suplimentare aparute asa, in ultimul moment.) La restaurant (care a fost unul destul de prost, cu mincare la fe si cu bauturile neincluse in cei 13 USD) existau si mariachii (cintareti traditionali si galagiosi) care au trecut pe la toate mesele si au informat mesenii, dupa cintecele, cit costa <performance-ul>… Nu stiu cit au cerut; in Mexic mariachii nu cer bani de la femei :). De achitat, au achitat barbatii argentinieni (Brazilia era la alta masa, iar englezul tocmai se ridicase <for a short walk in the sun> inainte ca mariachii sa-si ceara plata :)). Iar pretul final al mesei mele s-a dovedit a fi 17 USD (am banuiala c-am platit si berea englezului).

Poze de piramide: aici. Am incercat sa pun citeva si pe blog, dar din nu stiu ce motive nu se poate. mai incerc miine.