Archive for the 'in lupta cu morile de vant' Category

Primul anarhist din viata mea

Published
by
irina
on April 4, 2008
in ale mele and interogaţii gratuite
. 24 Comments

(cei grabiti pot sa treaca direct la ultimul paragraf:))

Era prin 95, cand eu lucram intr-o organizatie romano-engleza. Intr-o zi vine la mine un englez blond, luminos si fotograf, care se afla la noi cu scopul pozarii Romaniei. Am iesit la o bere impreuna, ocazie cu care am aflat ca era vegetarian. Vegeterarienii erau foarte rari in vremurile alea, ei fiind preponderent membrii MISA. Deci, interesant. Continuand conversatia despre el, aflu insa (cu stupoare) ca e si „anarhist”. Zic cu „stupoare” pentru ca pana atunci auzisem anarhia mentionata in discursurile comuniste, drept ceva extrem de rau. Credeam ca anarhistii sunt niste oameni care pun bombe. Adica, eram convisa ca toata lumea e de acord ca anarhismul e rau si nu ma asteptam ca sa traiesc clipa in care cineva imi spune cu o senina privire albastra oprita in ochii mei + zambet bland, asortat la privire: sunt anarhist. Si totusi mi se intampla.

Noroc ca-mi castigase deja ceva incredere, asa incat am indraznit sa-mi exprim prin viu grai stupoarea. Mi-a povestit atunci, cu bunavointa, cum e el anarhist. Presupun ca mi-a spus si lucruri care tineau de ideologia anarhista (daca asa ceva exista) dar eu am retinut doar „exemplele concrete”, care mi se pareau culmea bizareriei.

De exemplu, facea parte dintr-un grup care, in anglia, milita pentru „no more roads” (practic cereau sa nu se mai construiasca noi autostrazi) … idee bulversanta pentru mine. La noi, in acele vremuri, toate drumurile erau proaste, si multe din drumurile „mici” nu erau asfaltate. Dorinta poporului era „mai multe drumuri si mai bune” si discutam despre posibile si necesare autostrazi. (si in acele vremuri, inca ne imaginam ca le vom si avea)
Vorbea de lipsa de rost a masinilor personale cand noi eram intr-o perioada in care abia incepuseram sa avem acces la ele.
Imi explica ca bananele existente la noi pe piata n-ar trebui cumparate (in conditiile in care mie inca nu-mi venea sa cred ca pot fi procurate oricand, fara sa stai coada, dupa ani in care le vazusem doar de Craciun), pe motiv ca proveneau din nush ce tara in care oamenii care munceau la culesul lor erau prost platiti, exploatatorii profitand de faptul ca oamenii locului n-aveau nici o alta optiune sa-si castige painea.
Mi-a mai zis ca daca vreau sa fumez, ar trebui sa ma orientez spre carpati fara filtru, pentru ca, pe de o parte aceste tigari erau produse cu tutun romanesc (si astfel nu contribuiam la exploatarea cultivatorilor de tutun din america de sud de catre marile companii producatoare de tigari), iar pe de alta evitam problemele generate mediului de filtru (filtrul de la tigara e foarte greu degradabil si mai toxic pentru mediu decat alte feluri de gunoi) si de plasticul care imbraca tigarile cu pretentii.

Cei care si-au trait cea mai mare parte a vietii in zilele noastre, probabil ca nu inteleg foarte bine de ce mi se parea bizar ce zicea englezul. Pentru ca mai nou am inceput sa aud felul asta de discurs si la noi. Dar ma astept ca macar cei care au prins mai mult de 15 ani de comunism sa rezoneze cu mine :). Mi se parea ciudat! Rau!

Asa. Ca sa scurtez povestea, am ramas pentru urmatorii 3-4 ani in relatii cordiale cu englezul, adica ne-am inteles bine. Pana la urma am pierdut legatura cu el pentru ca el era mereu calator si ajungea in tari despre care eu nu stiam nici numele sa-l scriu corect. Ii multumesc pentru multele ganduri noi pe care mi le-a prilejuit. N-am reusit sa inteleg ce e cu anarhismul (imi scapa „ceva”, probabil si din cauza ca anarhismul asta e de mai multe feluri), dar am apucat sa-mi dau seama ca e posibil sa ma inteleg bine cu anarhistii.

Anarhia vazuta de femeia simpla
S-ar putea sa fiu de tot pe aratura, dar senzatia mea este ca „raul” absolut, in viziune anarhista, este nedreptatea. E mai greu de sesizat asta de catre omul de rand pentru ca ei au o perspectiva globala* asupra nedreptatii.
Iar beneficiarul final vizat de anarhisti e omul, privit ca individ, nu ca una din oitzele turmei, oitza la care este in mod obisnuit redus.
Daca scopul lor de „lume fara stapani/fara ierarhie” e realist, e alta discutie. Ca uneori metodele folosite sunt radicale, e si asta alta discutie.
(daca cineva care-si zice anarhist, nu-i de acord cu aceasta perspectiva, sa zica. e posibil sa n-am legatura cu realitatea.)

Tot ce-i mai sus a fost un fel de introducere, de imprietenire cu subiectul pentru cei care-s impotriva anarhismului din principiu. Senzatia mea este ca una lume este atat de speriata de sonoritatea cuvantului „anarhie”, incat face abstractie de fapte, cand e vorba de incidentul de la fabrica timpuri noi.

Fapte care-s asa: Niste oameni care au inchiriat un spatiu, sunt „retinuti” (oficial, din cauza plangerii proprietarului) cu ajutorul mascatilor (si batuti). Dovezile care-i incrimineaza, sunt vopseluri. Si faptul ca-s anti nato.

Daca oamenii aia s-ar fi ocupat cu producerea de bombe artizanale, as fi inteles. Daca ar fi pregatit un atentat impotriva cuiva, iar as fi inteles. Dar aici e vorba de o diferenta de parere, diferenta pe care ‘oamenii-pericol-public’ doreau sa si-o exprime in public, si in scris. (stimati tovarasi, daca vreti sa mimati democratia, atunci trebuie sa existe si niste proteste. pentru credibilitate)

Culmea, apare si politicianul ratacit din alte vremuri. Ce fiinta contemporana care rationeaza integral poate pune in balanta nedreptatea/dezordinea si sa ajunga la concluzia ca decat dezordine, mai bine nedreptate?

„Linistea” e cea mai de pret. Trebuie sa fim cuminti, sa nu iesim din rand, sa ascultam de tatucul nostru, oricare ar fi el. Iar daca almighty dabaliu vine in vizita, pai pentru el trebuie sa facem curatenie, sa plantam flori, sa ascundem maindanezii si cersetorii, sa astupam gropile. Si nimeni nu trebuie sa miste in front cata vreme inaltii oaspeti sunt aici.

Am scris mult :D. Voiam de fapt doar sa intreb: De cand e necesara interventia mascatilor pentru cei care sunt de alta parere decat „centru”?

*neinspirat cuvant am mai gasit si eu pentru a descrie niste oameni care sunt impotriva globalizarii :)

Sa radem: azi, cu PNL

Published
by
irina
on March 25, 2008
in anunţuri din avizier, astăzi, gay et al. and in lupta cu morile de vant
. 26 Comments

O prietena de-a mea s-a intalnit astazi in statia RATB de la Rosetti cu o echipa PNL. Echipa PNL avea niste foi de flipchart (adica hartii dintr-alea foarte mari, pe care scriu uneori participantii la emisiunile otv), si indemna trecatorii sa-si scrie doleantele pe foile respective.
Prietena a luat si ea un marker si a scris diverse, inclusiv ‘sa se legalizeze casatoriile intre persoane de acelasi sex si adoptiile gay’. Dupa ce s-a intors in statie i-a vazut pe PNListi comentand si razand pentru ca, pana la urma, unul dintre ei sa ia un marker si sa scrie un ‘sa nu’ in fata la ‘se legalizeze’. Subliniat de 2 ori.
Fata s-a intors la PNListi si i-a informat ca nu-i ok ce-au facut (ei au ras), le-a cerut markerul inapoi (ei au ras), le-a mai cerut markerul inca o data (ei au ras), le-a spus ‘am sa va reclam la partid’ (ei au ras) si a scos un pix cu care a taiat ‘nu-ul’ si a adaugat ‘drepturi pentru minoritati sexuale’. Ei au mai ras odata.
:)

A fi sau a nu fi. Mircea Badea

Published
by
irina
on February 8, 2008
in ... educative, anunţuri din avizier, gay et al. and in lupta cu morile de vant
. 28 Comments

L-ati vazut pe Badea aseara? Eu am dat de el tocmai in clipa in care a inceput sa vorbeasca de un blog (la emisiunea care se cheama “in gura presei”, emisiune in care povesteste ce i se pare lui de interes din ziarele zilei). Ce a zis despre blog? Ca autoarea lui trebuie sa se epileze pe maini, si asta plecand de la o poza in care se vede ceva par pe antebrat. Care e legatura cu ‘specificul emisiunii’, si anume cu presa? Nu este.
Inseamna (deci) ca are o legatura cu Mircea Badea. Cat a vorbit el pe aceasta tema? 5 minute! (5 minute dintr-o emisiune care dureaza o ora, cu reclame cu tot). Asadar subiectul e de maxima importanta pentru MB.

Trec peste faptul ca parerea lui Badea despre parul de pe maini e doar parerea lui Badea. (parerea lui despre par pe maini la femei… pentru ca vrand sa se dea ca exemplu de mascul caruia femeile paroase ii fac concurenta, a ridicat maneca. Moment in care prespun ca telespectatorii care impartasesc oroarea lui B pentru par, au exclamat involuntar: acopera-te!!) Si peste faptul ca libertatea lui Badea de a fi oripilat de par e pe picior de egalitate cu libertatea fetei de a se bucura de el sau de a-l ignora. Si peste faptul ca felul in care se prezinta cineva intr-o imagine pe blogul personal ramane la alegerea celui care se prezinta. Si peste faptul ca Badea isi poarta parul intr-un fel care mie NU imi place (ca pare o casca, nu par).

Trec peste toate ca sa asez lucrurile intr-un context mai larg.
Observam deci ca lui MB nu-i plac femeile care au par pe maini.
Alta data (in trecutul recent), l-am auzit explicand cu aplomb ca nu-i plac femeile incaltate in balerini. (adica in pantofi simpli, fara toc*).
Si in mod constant l-am auzit oripilandu-se ca femeile dezbracate pe prima pagina a libertatii sunt grase. (pentru DoDu, care fiind in canada poate nu e la curent cu libertatea: libertatea asta e un tabloid, cotidian, de foarte mare circulatie care are pe prima pagina in mod obisnuit vedete porno feminine prezentate natur sau in chiloti si alte vedete feminine, prezentate tot asa. Uite aici o exemplificare de prima pagina a libertatii). Ei, femeile in cauza sunt oricum numai grase nu. E adevarat ca nu sunt nici anorexice… dar sunt modelul de femei care-si intemeiaza cariera (si) pe silueta… deci sunt mai slabe decat femeile reale :). Deci putem zice ca lui Badea nu-i plac femeile reale (sau cel putin majoritatea lor covarsitoare).
(Hi, sunt irina, nu ma epilez pe maini, sunt foarte slaba si port pantofi fara toc.)

Ce observam in cele de mai sus? Ca lui B ii plac poate papusile Barbie,
- la care talpa e asa configurata incat si sa vrea n-au cum purta balerini,
- care au o talie suficient de fina incat pot s-o invidieze doamnele purtatoare de corset in cautarea unui record de Guiness Book,
- si la care toata pielea (afara de scalp) este dintr-un fin si catifelat plastic.
(s-ar putea totusi sa nu-i placa nici Barbie, pentru ca am auzit de la el si niste remarci legate de sanii ‘amigdale’, pe care nu m-am priceput sa le interpretez… dar care ar putea sa insemne ca sanii nefiresc de ridicati nu sunt ok).

Sau am putea conchide ca lui Badea nu-i plac femeile.

[Poate n-am dreptate si, oricum, departe de mine gandul de a-l infiera… (posturile mele anterioare pro drepturi gay pot sa confirme intelegerea mea fata de realitate). De ce scriu despre asta atunci?
Pentru ca, daca am dreptate, am impresia ca Mircea Badea nu-si da seama. Nu-si da seama ca lui Mircea Badea nu-i plac femeile.]

LE- adica, adaugire ulterioara, later edit:
*Aprozarnet insista aici si aici ca n-am inteles cum e cu balerinii. E posibil ca MB sa fi vrut, de fapt, sa spuna ca nu-i plac femeile care poarta ceea ce le dezavantajeaza, pe motiv ca e la moda. Ramane de clarificat acest aspect.
Dar eu tot sunt convinsa ca pentru MB femeia ideala e papusa barbie. (aprozarnet, esti multumit? :)) (si DoDu ar trebui sa fie multumit, pentru ca am evitat o cacofonie, inlocuind mai sus ‘zica ca’ cu ‘spune ca’.)

Casatoria gay: argumente contra

Published
by
irina
on February 6, 2008
in ... educative, gay et al. and in lupta cu morile de vant
. 22 Comments

Poate ati auzit sau poate n-ati auzit despre o initiativa a unor parlamentari romani, parlamentari care solicita modificarea definitiei familiei si casatoriei din Codul Familiei. Ce doresc dumnealor? Ca acolo unde scrie “soti” in codul familiei (si inca 2 legi pe tema asta) sa scrie si “barbat si femeie”. Nu vreau sa discut acum chestiunea casatoriei gay, ci sa va supun atentiei ‘expunerea de motive’ pe care parlamentarii initiatori au adus-o in sprijinul initiativei lor. (Va rog sa va pregatiti sufleteste pentru un moment aparte.)

Citez:
Inca de pe vremea stramosilor nostri daci si apoi in timpul vremelnicei ocupatii romane a 14% din teritoriul Daciei [va rog, nu treceti nepasatori peste acest inceput de fraza; reluati-l!], familia a constituit o institutie fundamentala. Acest lucru este confirmat de doua definitii din Istoria Dreptului Roman [pai…noi ascultam la dreptul Roman? Romanii- rai; dacii –buni… Credeam ca asta am lamurit-o la inceput] care au ramas celebre [p-astea ar trebui sa nu vi le mai spun, odata ce sunt intrate in memoria colectiva. Dar vi le zic.]: Domitius Ulpianus (223 en) – ‘casatoria este unirea dintre un barbat si o femeie, care depinde de convietuirea neintrerupta’; Erremius Modestinus – ‘casatoria este unirea dintre un barbat si o femeie si continuitatea de viata atat pe plan religios, cat si pe plan social si politic’ [doua citate, memorabile intr-adevar, din care inteleg ca sunt nule casatoriile in care partenerii nu convietuiesc neintrerupt, sau nu sunt de aceeasi religie, sau nu au aceleasi afinitati politice; ‘continuitatea de viata pe plan social’ nu mi-e clara… dar prespun ca asta nu va impiedica anularea altei serii de casatorii, in care ea nu-i respectata].

Daca Goethe, un romantic, facea remarca dupa care casatoria este ‘inceputul si culmea oricarei culturi’, Proudhon, mai sobru, sublinia: ‘casatoria este sacralitatea justitiei, misterul viu al armoniei universale, forma data de insasi natura religiei speciei umane’ , iar dupa Leon Blum ‘casatoria este punerea laolalta cu o fiinta de celalalt sex a tuturor intamplarilor vietii, a tuturor functiilor fizice [:D] si a tuturor nazuintelor morale care o alcatuiesc’. [totdeauna am avut o slabiciune pentru eruditi; eu zic ca si asta e de recitit… si chiar de memorat daca sunteti de aceeasi parte a baricadei (desi p-aia cu functiile fizice, eu zic s-o treceti sub tacere; memorati-o daca vreti, dar n-o citati ca argument pro casatorie intre persoane de sex opus (mi se pare usor promiscua, adica))]

Va scutesc de un citat (scurt) din … Dreptul Bisericesc Oriental, Bucuresti, 1915, p 30 (dar v-am dat sursa, la o adica) si de enumerarea unor mari juristi din epoca moderna si contemporana care prin casatorie au inteles ‘uniunea liber consfintita intre un barbat si o femeie’ [lucru de care, de altminteri, nu ma indoiesc].

Dar va citez inca putin din final (ma stradui sa respect intocmai forma):
Pentru a nu da loc interpretarii in cea ce priveste intocmirea actelor de stare civila si sa se solicite ca in Romania sa aiba loc oficierea casatoriei intre persoane de acelasi sex, incalcandu-se Biblia initiatorii au propus modificarea si completarea unor dispozitii din Codul Familiei […]

Deci asta este. Nu va imaginati ca am sarit pasaje importante cu alt tip de argumente. (eu am in fata un print dupa un pdf… dar promit ca maine incerc sa gasesc varianta electronica, sa v-o pun la dispozitie, spre convingere ca e reala). Iata link catre original.

Aceasta argumentare este semnata de 27 de senatori si deputati (20 PRM, 4 PSD, 1PD, 1 PNL si un independent).

Am vrut sa v-o impartasesc pentru ca mi se pare sa-vu-roa-sa. :)

Dar nu-i doar atat! Pana acum aceste randuri au fost analizate si discutate de oamenii din fruntea tarii (initiativa a primit avize negative din partea Guvernului, Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi, Comisiei pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială şi Comisiei pentru Egalitatea de Şanse… si este inca departe de a-si fi incheiat drumul). Si mi-am zis ca ar fi pacat sa ramana necunoscuta oamenilor simpli care-mi citesc blogul. Cand zic asta ma refer inclusiv la oamenii simpli care sunt impotriva casatoriilor gay. Iata, ei pot sti acum mai clar care sunt fundamentele acestui punct de vedere si au la dispozitie o comoara de argumente suplimentare. Iar cei care au reusit deja sa-si faca publica sustinerea fata de aceasta initiativa, pot sti mai clar alaturi de cine combat (sa va reamintesc? 20 prm, 4 psd… impotriva bibliei, 14%din teritoriul Daciei etc, etc, etc… eu ma duc sa mai citesc o data expunerea de motive :)))

PS: O parte a parerii mele despre parerea altora despre casatoriile gay poate fi gasita aici.

Pierdut Afganistan

Published
by
irina
on February 1, 2008
in ... educative and in lupta cu morile de vant
. 10 Comments

Fiind eu o femeie simpla, atunci cand intamplarea mi-a pus in fatza un atlas pentru copii, am zis sa nu-i dau cu piciorul (intamplarii) si sa ma uit la poze. Mi-am luat un aer preocupat si am deschis atlasul, asteptandu-ma sa vad harti. Si am ramas uitandu-ma, pentru ca acolo unde trebuia sa fie harta lumii (… harta lumii, nu? o stie toata lumea, aia de pe peretii scolii… sau de la tv) am avut o surpriza. Harta lumii era centrata pe Americi. Asa incat pe centru erau (dupa cum v-am zis) americile, pe langa ele era mult albastru de la oceane si la marginile hartii erau inghesuite multe tari. Cum originalul aparuse in State, mi-am zis… mda. e si asta o perspectiva. hai sa nu fiu carcotasa si sa vad cum se vede lumea cand esti american.

Ei bine, am constatat ca nu e prea usor sa fii american; am inceput sa inteleg de ce oamenii aia nu stiu geografie. Pai cum sa stii? Ca urmare a acestei reprezentari a lumii, indiile de vest apareau frumos scrise in dreapta (acolo unde se zice c-ar fi estul), iar indiile de est apareau in stanga (la vest adica). Pe deasupra, daca esti american, toate tarile alea multe din asia iti apar jumate intr-o parte a hartii, jumate in cealalta. Neplacut. Uitandu-ma in continuare (totusi, de ce n-or fi taiat harta dupa un ocean?… sau macar dupa ce se termina india, cum vad ca fac altii?) remarc o tara care nu avea nimic scris pe jumatatea ei cea mai mare. Desi era mai mare decat alte jumatati si desi pe jumatatile de tari mai mici incapuse numele lor. Ma uit in partea cealalata a hartii, dupa jumatatea 2- tot nici un nume. Ok, hai ca v-am deconspirat tara inca din titlu: Afganistanul, desi cu granitele frumos conturate, nu era si denumit (in nici un fel) pe ‘harta politica a lumii’. Ha! :)

Ca sa n-o mai lungesc am cautat in continuare Afganistanul acolo unde ar fi putut el fi mentionat. Si anume: pg 37 Orientul mijlociu, pg. 39-40 Asia Centrala, pg 43- Sudul Asiei. Da, ati ghicit. Nu era nici urma (adica urme erau, uneori chiar bucati semnificative, dar nicaieri nu scria Afganistan. Scria in schimb Pakistan, Iran, Turkmenistan… cred ca si Tadjikistanul (nu mai am atlasul la indemana si acum pentru Tadjidkistan n-as mai baga mana in foc). Afganistanul nu era nici la index. M-am uitat din curiozitate sa vad daca Qatarul exista. Exista.

Pana acum v-am vorbit de Atlasul geografic al lumii (glob rotitor), Sarah Lavete, Teora, 2007 . O carte frumoasa, colorata, cu un glob ‘rotitor’ inclus (pe glob apare afganistanul), achizitionabila contra 70 Ron.

D’aia zic, Teora poate sa declare: pierdut Afganistan.

PS: de citit comentariul lui DoDu. ca de obicei :)

CV-ul: sfaturi pentru cei fericiti*

Published
by
irina
on January 27, 2008
in ... educative and in lupta cu morile de vant
. 24 Comments

Extrase din CVul unei domnisoare studente la jurnalism, care anterior a mai lucrat ca operatoare calculator, si care isi doreste postul de coordonatoare PR:

***Unde va vedeti peste 5 ani?
cred ca maritata cu un copilas si reporter la o mare televiziune sa tranzmit in direct

****Care este cel mai mare vis pe care-l aveti? Care este idealul dumneavoastra in cariera?
sa pot sa calatoresc prin lume si sa-mi fac prieteni cat mai multi iar in cariera mi-as dorii sa fiu macar pe sfertul Andreeai Esca pe care o ador inca de mica.

***Care este departamentul in care doriti sa lucrati? Explicati de ce credeti ca sunteti potrivit.
PR deoarece imi place foarte mult sa comunic, sunt o fire foarte curiosa de fel si imi place sa stiu cat mai multe lucruri despre persoane importante.

***Detaliati personalitatea dvs (hobbyuri, aspiratii, ce va motiveaza, stil de viata si de lucru)
Sunt un pic cam rasfatata fiind si singura la parinti, imi place sa-mi plimb cainele prin parc, sa citesc seara in special, sa fac integrame, sa pierd vremea pe internet, sa ascult muzica, sa dansez, si nu in ultimul rand sa ma distrez.

Induiosator…

Initial am avut de gand sa compun niste recomandari… dar imi dau seama ca cele la care ma gandeam ar fi fost inutile. Si atunci am compus altele, adaptate nevoilor domnisoarei, zic eu. Iata-le:
1. Exista deosebiri mari intre CV si profilul de hi5. Te invit sa gasesti macar 1, pentru inceput. Dupa ce ai gasit-o, mai cauta una. Si tot asa. In momentul in care cele doua (cv-ul si hi5) ti se par suficient de diferite, poti trece la pasul urmator.

2. CVul ar trebui sa te faca interesanta pentru angajator. (Nu ca acum n-ai fi…). Gandeste-te: cum i-ar placea angajatorului sa fie piaristul lui? Fa o lista (cat mai lunga) cu raspunsurile. Apoi incercuieste raspunsurile care au legatura cu activitatea profesionala. (indiciu: integramele sau faptul ca vrei sa te mariti nu-s de incercuit; plimbatul cainelui- la fel (dar el va ramane cand candidezi la un post de plimbator de caini… sau pentru orice post la Animal Planet). (vezi, tre’ faci lista cat mai lunga. ideea e sa ai pe ea minim 3 raspunsuri incercuibile; daca nu gasesti… mai zaboveste in etapa asta; eventual, intreaba un prieten).

3. Prespunand ca ai incercuit ceva, pretinde ca tu ai acele calitati, si incearca sa le mentionezi in CV, la intrebarile alea care par de oracol. (desi aici am scris putin, e un pas important. Nu-l trece cu vederea!)

4. Dupa ce ai completat CVul, reciteste-l si incearca sa vezi daca nu cumva ce-ai scris tu poate fi interpretat si altfel decat ai intentionat ( in clipa de fatza vrei sa te mariti cu un copilas si vrei sa te distrezi in randurile de la 1 la penultimul.)

5. Dupa ce l-ai modificat pe ici si colo, cand ti se pare tie ca arata bine, da-i un print si mergi cu foile si cu un pix rosu la cineva care stie limba romana. Spune-i: corecteaza-mi si mie, te rog, paginilea astea.

6. Daca iti corecteaza terminatii la cuvinte, daca-ti pune sau iti taie linioare, daca nu intelegi ce a corectat, mergi pe net si cauta-ti alt job (unul la care sa nu fii obligata sa scrii in interes de serviciu). … Repeta pasii 2-5, pentru noul job vizat si rescrie CV-ul (cu corecturi cu tot). Si pana termini facultatea ia meditatii la scriere (o invatatoare ar fi ideala)…

Sfat bonus: cand termini meditatiile de care zic mai sus, poate vei vrea sa-ti insotesti CVul de o scrisoare de intentie/motivatie. Daca da, ai mare grija. Cand iei cu copy/paste textul, corecteaza genul (nu-i frumos sa ramana ‘sunt interesat’ daca la sex ai bifat F). Si dupa ce ai corectat genul, vezi daca apare undeva “firma dvs” sau un nume de firma. Daca da, inlocuieste cu numele (scris corect) al firmei catre care trimiti CV-ul. Succes!

*fericiti=eufemism pentru ’saraci cu duhul’

Stare mioritica

Published
by
irina
on January 23, 2008
in ale mele, astăzi and in lupta cu morile de vant
. 0 Comments

Aveti idee de ce v-am povestit ieri despre orele de varf din bucuresti? Nu, ieri n-a fost una din zilele cele mai rele din punctul de vedere al traficului. Ieri insa renelul mi-a oferit timpul necesar pentru a scrie despre trafic.

S-o luam in ordine: toata saptamana trecuta, la job, a picat din cand in cand curentul. Suparator, dar nimic extraordinar. Ca se intorcea repede.
Luni a picat curentul ceva mai… consistent. Timpul astfel eliberat de responsabilitatile profesionale, l-am consumat cu colegii, stand de vorba. Spre seara am sperat ca recuperez din restante, dar la 7 iar a plecat curentul (si eu odata cu el).
Marti a picat curentul ore in sir, multe. Am facut urmatoarele :
- am facut ordine pe birou si l-am spalat cu solutie corespunzatoare lui
- am desfacut tastatura si am curatat tasta cu tasta (operatiune salutara, dealtminteri, pentru ca eu am luat tastatura asta deja murdara, de la alt calculator, cu vreun an in urma. De atunci si pana acum am curatat-o nesemnificativ in schimb am murdarit-o consecvent)
- am curatat si dezinfectat telefonul (inclusiv firul asta spiralat pe care de obicei il ignor, … fir care n-a mai stralucit asa de cand era telefonul nou)
- am facut ordin in trei sertare de la biroul meu
- am organizat vizite in grup (ale colegilor mei) spre prezentarea noului meu spatiu de lucru
- am stat inca o data de vorba cu colegii si am aflat ca renelul poate fi reclamat dar ca legal NU e responsabil pentru eventualele daune (la noi de exemplu, pe langa ca activitatea ne-a fost sabotata, a decedat si un calculator)

(n-are sens sa ma grabesc sa merg acasa; si acasa (in cu totul alt colt de bucuresti) curentul a lipsit 2 ore ieri. Prespun ca de-as sta acasa, s-ar schimba situatia si curentul ar cadea ocazional la job si constant acasa. Mai bine stau la job.)
Apoi m-am apucat sa scriu cu creionul pe hartie articolul despre trafic. Pe care l-am transcris spre seara, cand a venit curentul, inainte sa ma apuc de lucru si inainte sa pice iar curentul.

De suni la renel, inainte de orice operatoare, auzi robotul care-ti explica ca pe strada noastra se intampla niste lucrari… lucru evident, dealtminteri, pentru ca pe strada noastra sunt niste muncitori care umbla la fire.

Azi am venit la job… nu era curent (colegii mai matinali decat mine il vazusera totusi). As mai avea niste rafturi in spatele meu in care as putea face ordine, dar m-am saturat de activitatea asta. Cu colegii am cam terminat ce aveam de vorbit (+ca fiecare isi face drum prin alte parti, ca la job oricum degeaba stai). Asta e. Am vorbit cu cine a mai ramas, chiar daca nu mai aveam ce… Si s-a intors curentul… a disparut curentul… s-a intors curentul… si a ramas la noi. 20 de minute. Mi-am imaginat atunci, ca o femeie simpla ce sunt, ca «lucrarile» s-au incheiat, am trimis niste ganduri dedicate renelului (de ce nu anuntati perioada in care faceti lucrari, extraterestrilor ? si cum puteti sa ma lasati fara curent 3 zile?!)…Si mi-am imaginat ca gata, neobisnuitul a iesit din cotidianul meu, de-acum curentul o sa zaboveasca iar in firele si prizele in care zaboveste de obicei. Intru pe blog intai, sa raspund la comentarii desigur… si ajung in clipa in care dau sa-i zic ‘sigur ca da’ haipa-ului… si cand sa postez raspunsul, curentul disparu’ iar. Si asa disparut a ramas pana pe la 5 (cind am intrebat de el; ca din fericire, azi n-am mai ramas sa-l astept sa se intoarca). Poate ca disparut o fi si in aceste clipe, cine stie?

E posibil ca in bucuresti o strada sa ramana mai mult sau mai putin fara curent vreme de 3 zile? E posibil ca acest lucru sa se intample fara nici un preaviz si nici o explicatie din partea ofertantului de curent? E posibil ca abonatul la curent sa fie penalizat daca nu-si plateste ce-a consumat, iar renelul sa nu aiba nici o responsabilitate de a despagubi abonatul pentru eventuale neplaceri si daune pe care le genereaza direct?

Intrebari retorice, desigur. Si cand ma gandesc ca zilele astea, cand am prins net, mi-am dat cu parerea (pe alte bloguri) despre abstracte si complexe situatii ce tin de deontologia fotografului, trasaturi ale fiintei umane, varsta a 3a … si altele asemenea! Ii multumesc asadar renelului pentru ca mi-a dat ocazia sa traiesc o senzatie noua: m-am simtit cheala care dezbate modelul margaritarilor de pe tichii. Cool!, vorba altei grupe de varsta (vorba pe care o inteleg si eu mai bine acum, ca daca nu-i curent, nici centrala nu merge).

Tara ING, partea a doua

Published
by
irina
on January 15, 2008
in in lupta cu morile de vant
. 45 Comments

Urmare a comentariului lui Gramo la postului anterior, m-a uitat (ca de obicei) Dzeu vorbind. Asa ca am renuntat la un comentariu kilometric, in favoarea unui articol relativ scurt:). Iata-l:

Sa luam 11 bloggeri: Vis Urat, Zoso, Arhi*, Subiectiv, De ce, Fulgerica, Piticu, Gramo, Andressa, Oradeanu si Buddha

Ce au ei in comun?
- sunt pe prima pagina in zelist
- pe 14 ianuarie scriu despre pensii private
- cand scriu (toti)(pe 14 ian)(despre pensii private), toti fac trimiteri la ING.

Poate exista o explicatie complexa pe care n-o vad eu. Prima si cea mai simpla concluzie e insa unica. Este putin probabil sa se fi trezit cu totii azi de dimineata cu gandul: “stiu despre ce scriu azi! ING! ce mishto e ING! trebuie neaparat sa le spun asta cititorilor”.

Reiau punctul meu de vedere despre articole pe bani, ca in postul anterior par sa se fi pierdut:

Sunt foarte ok cu posturile platite. As avea mult mai mare incredere intr-un review facut de un bloger pe care il citesc decat in orice alt fel de reclama/prezentare a unui produs. Eu …imi imaginez ca unii bloggeri (multi) nu ar spune ca un produs e bun, chiar platiti fiind, daca ar crede ca produsul e prost. …:)

Plus ca, indiferent daca-s platite sau daca nu-s platite, oricine poate lauda orice pe blogul sau. Nu asta e grija mea.

Dar mi se pare neaparat necesar sa mentionezi faptul ca ai fost platit, daca ai fost platit.

Din cei 10-11 bloggeri listati mai sus, 2 (zoso si oradeanul) au indicat intr-un fel sau altul ca postul in cauza nu-i neaparat generat de inspiratia lor de moment. Poate mai sunt si altii care au precizat asta, si eu n-am vazut. Gramo spun ca in cazul lor e intamplare.OK. Posibil ca in cazul celorlalti sa mai fie 1 (2?) care sa fi scris intamplator in aceasi zi, mentionand acelasi ING.
Poate n-am fost clara, dar departe de mine gandul de “a infiera” pe cei mentionati in articolul anterior. M-am uitat la situatia de principiu. N-am vrut sa arat cu degetul pe unul sau pe altul; pe ei i-am mentionat pentru ca pe ei ii citesc. Deci luati mentionarea ca pe un compliment.

Problema mea e alta: pare ca-i considerat acceptabil sa-ti vinzi un articol si sa lasi sa se inteleaga ca ai ajuns sa-l scrii pentru ca asa ai vrut tu. Si eu zic ca nu-i acceptabil. Zic ca nu-i ok chiar daca in articolul respectiv ti-ai spus foarte onest propriul punct de vedere.

E ok sa vinzi posturi pe care apoi sa le prezinti cititorului drept initiative 100%personale? Asta intreb.

*cei fara link sunt asa pentru ca i-am linkuit in postul de dinainte. si nu vreau sa-i sacai cu 101 pingbackuri pe zi:).

LE: Arhi a scris despre articole platite. Si a scris un post care, spre deosebire de ale mele, nu lasa loc la divagatii si interpretari diverse.

Si mai later edit: via Gramo am aflat asta.  Sa spun ca asa mi-am imaginat si eu ca stau lucrurile? (nu vreau sa zic ca asa am crezut si eu despre X si Y. ci vreau sa spun ca asa mi-am imaginat mecanismul. si nici nu ma laud cu asta, pentru ca mecanismul mi se pare… evident).

Atata doar ca eu, cu imaginatia mea de femeie simpla, mi-am imaginat ca a fost solicitarea ING sa nu fie mentionat faptul ca-i reclama. Daca nu a fost, ma bucur ca mi-am spus parerea pe larg despre posturi platite si semnalarea lor. Dar ce a cerut INGul, doar INGul si bloggerii care primira direct solicitarea pot spune :).

Toti o apa si-un pamant. Din tara ING :)

Published
by
irina
on January 15, 2008
in in lupta cu morile de vant
. 14 Comments

Oamenii de frunte ai blogosferei romanesti sunt uniti in cuget si simtiri.

De fapt …nu stiu daca chiar pot extrapola aceasta uniune la nivelul tuturor bloggerilor de varf (oricare ar fi varful); concluzia mea se bazeaza pe o constatare empirica facuta pe baza a 3 dintre ei, care-s prezenti nu doar in topuri, ci si in feed readerul meu.

Care-i aspectul in privinta caruia aceste mari spirite sunt de acord?
ING! :)))

Arhi, Budda si De ce au scris fiecare cate un articol despre cat de bine e sa ai pensie la ING. Sau sa vorbesti cu un consultant ING.

Cum nici unul dintre posturi nu are o mentiune de felul “post platit”, raman de presupus urmatoarele:
- Bloggerilor le place ING-ul
- Blogerii de varf au o stea comuna, in afara de cele pe care le stie urania. Stea sub influenta careia bloggeri de varf au simtit imperioasa nevoie de a impartasi cititorilor parerea lor, in aceasi zi. Despre ING.

—————————
N-am nici o problema cu posturile platite. Daca am incredere in om, am incredere si intr-un review facut de el contra cost. Cata vreme ma anunta ca-i contra cost.

Mda. Eu zic ca daca are cineva de pierdut, pierderile se ordoneaza dupa cum urmeaza:
1. cititorul pacalit (ok, acum nu-i neaparat cazul asta, situatia fiind mult prea evidenta)
2. bloggerul, cu capitatul de credibilitate ponderat
3… si pe locul 3 nu e nimeni. sau, daca o fi cineva, sigur nu e ING.

PS: Parerea mea despre sus-citatii bloggeri e ca-s de citit… ca dovada aduc faptul ca-i citesc (si din aces motiv ei au ajuns, aici, exemple). Dar imi imaginez ca-i plin netul de posturi proING scriese de luni incoace de oameni pe care nu-i citesc sau ii citesc rar. Rog cititorii binevoitori sa-mi spuna daca dintre blogeri care au scris de ING e cineva care sa fi mentionat ca articolul e platit. As vrea sa vad si eu cum arata un asemenea blog :).

PS2: in ciuda excesivei mentionari a ING-ului, acest post nu este platit! Unde trimit IBANul? :)))

LE: abia acum am vazut si la Gramo. La Gramo, blogul pe care scrie ad-free blog. Sa-mi explice cineva, ca-s dispusa sa inteleg. Doar mie mi se pare gresit sa nu precizezi ca reclama e reclama intr-un loc in care, in mod obisnuit, iti expui ideile personale, in ordinea in care iti vin si in ordinea in care vrei?

Dambovita de pe vremea mea

Published
by
irina
on January 11, 2008
in RATB, ale mele and interogaţii gratuite
. 21 Comments

Azi dimineata, pe cand treceam cu 336 de podul cotroceni am vazut pe dambovita un ratzoi. Avea capul albastru lucitor si plutea.
M-am bucurat (nu stiu de ce) si am ramas uitandu-ma pe geam. Au mai aparut doua rate, apoi inca una, apoi inca 3. Si dupa urmatorul pod au aparut nenumarate ratze, cativa pescarusi… parca mai era si alt pasaret acolo, dar n-as baga mana in foc pentru asta. Geamul era murdar si nu vedeam chiar clar.

Doua sentimente am trait atunci: bucurie de copil care vede rate pentru prima data (am mai vazut ratze… doar va zic cum era bucuria) si niste mila pentru ratze, ca stateau si pluteau asa, “printre” beton. (cu parere de rau pentru ratze, va informez ca bucuria a surclasat cu mult mila)

Si mi-am adus aminte de dambovita de acum 20 de ani (am 37 de ani, daca nu stiati inca; deci amintirile mele sunt vechi:)). Pe vremea aia eram eleva la Gh Lazar si drumul meu la si dinspre liceu presupunea traversarea dambovitei.

Iar dambovita (dupa amintirile mele) era un rau lenes, cu apa murdara (dar nu mult mai murdara decat acum), malurile erau din pamant, iar pe pamant cresteau copaci si alte multe feluri de plante. Copacii erau mai ales salcii, erau batrani si multi. Podul pe care treceam eu era din lemn cu balustrada lustruita de mainile de dinainte si apusurile erau incredibil de frumoase.

Mai mi-am adus aminte cum explicatiile oficiale pentru distrugerea acelei dambovite au fost ca apa era poluata si murdara. Urma sa se faca o albie minunata prin care sa curga apa limpede. Iar eu chiar credeam ca apa va fi limpede ca lacrima si ma intrebam la ce-ti trebuie atata claritate, daca ceea ce vei putea vedea va fi peretele din beton.

Apoi au fost terminate lucrarile si am vazut apa tot murdara, dar care statea in loc sa curga, poduri urate, gardulete din fier pe margine, beton peste tot si niste copaci anemici aliniati de-o parte si de alta. Noii copaci sunt si acum mici (parerea mea); imaginati-va cum erau atunci. … Prea trist.

Are cineva poze cu dambovita de pe vremea mea?

Povesti cu tigani

Published
by
irina
on January 8, 2008
in ale mele and in lupta cu morile de vant
. 27 Comments

1. eu, la metrou, acum vreo 10 ani. Era seara tarziu si aveam mult de asteptat pe un peron aproape pustiu. Vine un pui de tigan de vreo 5-6 ani la mine, cu o caciula cu niste monede de 5 lei in ea:
- tanti, imi numeri si mie banii astia?
- du-te d-aici, ca nu-i numar (si prin creieri imi umbla… pustiu ma simte ca-s fraiera si vrea sa ma fure)
Pustiu pleaca. Dar se intoarce dupa cateva minute:
- tanti, imi numeri si mie banii astia?
- lasa-ma in pace, iti spun. Nu-ti numar.

Dupa alte minute, pustiul:
- tanti, te rog io, imi numeri si mie banii astia?
De data asta am prins niste tristetze mare la copil si i-am zis (cu gandul ca asta e, daca ma fura, ma fura. N-o sa fie un capat de tara)
- Hai aici. Si am rasturnat toti banii pe un scaun:10, 20, 30…
Pustiul, dupa mine:
- 10, 20, 30
- 40, 50, 60
- 10, 20, 30
- Nu asa, zic eu, ca ma incurci. (… )
Pana la urma i-am numarat banii (tot asteptand sa ma fure; nu-l credeam ca stia sa numere doar pana la 30)
- gata. I-am numarat, zic eu intr-un final.
- Tanti, imi dai si mie o hartie pe banii astia?
- Ce sa-ti dau?
- Un ban de hartie, tanti. Da si mie un ban de hartie, ca p-astia nu mi-i ia nimeni.
- Si eu ce sa fac cu tot maruntul?
- Hai, tanti!
(asta chiar vrea sa ma fure, mi-am adus eu aminte)
- Hai tantiii! Dah unu de hartie!
Pana la urma i-am schimbat cinstit o parte din marunt cu ‘o hartie’. Tot pana la urma nu m-a furat si nici n-a incercat. Si a plecat vesel cu un ban de hartie.

2. Si mai demult, pe vremea cand eu eram inca la liceu, ma intalnesc pe o straduta mai pustie cu cateva tiganci, imbracate traditional.
- Haoleo, fata ce frumoasa esti!
(astea vor sa ma fure). Am dat din cap si am mers mai departe.
- ce par frumos ai. Asa sa-l lasi, lung.
(clar vor sa ma fure)
- sa-i dai cu gaz.
- Ce sa fac? (ma ia gura pe dinainte.. si ma opresc (tot cu gandul ca vor sa ma fure. Sau macar sa-mi ghiceasca))
- Cu gaz, fata (si in timp ce restul tigancilor si-au continuat drumul, laudatoarea mea mi-a explicat cu frumosul de unde sa iau gazul si cum sa dau)
Am multumit si zambit oarecum din inertie… si am plecat convinsa ca acuma ma striga sa-i dau ceva de pomana. Orice. Nu m-a strigat. In schimb eu (care nu-s chiar frumoasa :D), dupa ce m-am convins ca acolo a fost sfarsitul interactiunii, m-am simtit foarte bine vreo cateva zile :)… ca doar nu-i de colea sa te opreasca cineva pe strada sa-ti zica din adancul gatului ‘fato, frumoasa esti!’.

3. Cand eram insarcinata mi s-a facut rau si m-am asezat pe o bordura, pe o strada circulata. Din multa lume care era pe acolo, la mine a venit un tigan.
- va e rau?
(nici nu mai vedeam clar, daramite sa raspund. Incercasem sa ma uit la el si remarcasem ca-i tigan. Maxim 20 de ani.)
- sa va ajut sa mergeti acasa? Stati departe? Sa sun pe cineva?
- nnnu, multumesc… imi revin… stau aproape (vrea sa ma fure)

A disparut si …apoi s-a intors cu o sticla de 0.5, cu apa, de la un chiosc vecin.
- Apa. Hai sa va duc acasa.
- nu. multumesc.
Am baut apa, mi-am revenit, m-am ridicat… am dat sa-i dau banii pe apa… si nu mai era. Si am mers cu grija, cu oarece recunostinta mare care rula in paralel cu ‘poate tiganul se tine dupa mine … sa ma fure’.
Nu s-a tinut. Si am ramas cu niste mustrari de constiinta (stiu ca expresia e consumata… dar asa am ramas). Pentru ca toate multumescurile pe care i le-am zis, au fost formale, automate. Ori cred ca aia e apa care mi-a prins cel mai bine din toata apa pe care am primit-o in viata mea.

De ‘rau’ pot povesti despre incercarile tigancilor de a-mi vinde inele ‘de aur’, sau de a-mi ghici, sau despre cantare masluite, la piata. Adica, daca ma uit ‘retrospectiv’, nimic spectaculos in comparatie cu numarul romanilor care m-au pus in situatii similare.

Ei, avand eu aceasta experienta ‘de viata’, daca de mine se apropie tigan imbracat ponosit (sau tiganca imbracata traditional), imi feresc, din reflex, geanta.

Imi pare rau.
Nu-mi pare rau ca-mi feresc geanta:D… ca asta nu strica niciodata. Imi pare rau ca si de acum incolo o sa mi se mai intample ca (macar in primele 5 minute) sa nu vad omul din spatele pielii tiganului.

LE: cititi si comentariul lui DoDu :)

Unde sunt pocnitorile?

Published
by
irina
on December 31, 2007
in ale mele and interogaţii gratuite
. 19 Comments

Exact acum cand am ramas fara cititori ma gasesc si eu sa apelez la ei. Asadar: Stie cineva dintre cei 4 cititori constanti sau dintre ceilalti 3 trimisi de google (de obicei din greseala) sa-mi spuna si mie unde sunt pocnitorile de alta data? In anii trecuti pisica parintilor mei ajunsese ca, din cauza zgomotului, sa mearga pe burta in saptamana pre-revelion.

Nu inteleg ce se intampla. Si la cat de rupta sunt eu de realitate ma gandesc ca-i posibil sa existe o explicatie pe care s-o stie toata lumea care mai sta pe langa un televizor si mai rasfoieste un ziar. Sau pur si simplu e configuratia astrala de asa natura incat toti cei care se bucurau de ele pana acum si-au gasit alte motive de bucurie?

Sa nu se inteleaga ca ma plang de lipsa pocnitorilor. Nu ma plang. Sunt fericita. Si tot asa va doresc si voua sa intrati in noul an :) (bine, voi puteti avea si alte motive… si va doresc sa le si aveti). Dar as vrea sa inteleg. Ce se intampla?

Traume din copilarie. Pentru profesori

Published
by
irina
on December 21, 2007
in ale mele and in lupta cu morile de vant
. 10 Comments

Vreau sa multumesc pe aceasta cale celui/celei/celor ‘din’ inspectoratul scolar de bucuresti care a/au avut glorioasa initiativa sa interzica temele pe durata acestei vacante.

Mi-am adus aminte, cand am auzit stirea, de toate sfarsiturile de vacanta de pe vremea mea. Nu mai conteaza acum ca eram nefericita (in adevaratul sens al cuvantului) ca s-a terminat vacanta si ca trebuie sa plec de la tzara (singurul loc in care m-am simtit acasa pana pe la 13-14 ani)… nefericirile astea nu le mai tin minte prea exact. Insa tin foarte bine minte cum ma dureau degetele de atata scris, in weekendul de dinaintea inceperii scolii. Pentru ca niciodata nu mi-am facut tema de vacanta in timpul vacantei.

Scoala este rea. (ok, ‘era’ rea)

Multa vreme am crezut ca nefericirea asociata cu scoala era generata de absenta vacantei. Dar, nu. Pe langa ca lipsea vacanta, mai avea si scoala meritul sau direct. La cativa ani dupa terminarea facultatii am intrat intr-o scoala generala standard. Veneam din partea unei organizatii neguvernamentale sa vorbesc cu nu stiu ce diriginta despre o eventuala colaborare. Si eram incantata de oportunitate, ca sa ma exprim in lemnul limbajului de ‘specialitate’.

Ei, am mers pana acolo incantata; cand am trecut pragul scolii si m-am trezit pe obisnuitul coridor de scoala, mi-a inghetat inima. Atat de clar si de tare incat m-am oprit din gandurile momentului sa ma mir. Si abia atunci mi-am dat seama de senzatiile pe care “scoala” mi le genera la vremea ei.
Eu sunt mioritica de fel. Traiesc ceea ce mi se intampla, oricum ar fi, si nu prea ma gandesc ca as putea face sa fie altfel. Sau ca pentru altii e altfel. La vremea cand imi petreceam macar 5 ore pe zi in scoala am prespus neconstient ca asa se simte ‘omul’. Abia acum, dupa ce karma mi-a permis si altfel de fiintare, imi dau seama ca n-ar fi fost obligatoriu sa fie asa … si mi-e mila de mine de atunci. Pe bune. Si trimit niste ganduri invatatoarelor si profesorilor pe care-i mai tin minte.
Ganduri bune nu am. Poate ganduri indiferente, pentru majoritatea lor… Ba, pardon. Am doi profesori de desen din scoala generala, care merita ganduri bune. Si mai am un profesor de romana, tot de atunci.

Am vazut ca altii au amintiri ceva mai luminoase din acele vremuri. Poate la mine a contat si faptul ca o data la 2 ani am tot schimbat ‘scoala’. Din diverse motive.
Din cauza acestor schimbari dese, in clasa a 8a am hotarat ca singurul lucru care conteaza la scoala e norocul. Si ca eu, personal, n-aveam cum interveni. Pentru ca, la fiecare mutare, eu ajungeam la scoala inaintea foii matricole. Deci invatatoarele sau profesorii n-aveau indicii despre ce fel de eleva eram eu. Si asa s-a nimerit ca 2 ani eram printre premianti, 2 ani printre cei de mijloc (mijloc inseamna ca rar mergeam peste 8). Apoi iar 2 ani premianta, 2 ani de mijloc, 2 ani premianta… intelegeti, nu? :) Impresia mea era ca eram constanta, adica de invatat am invatat la fel tot acest timp. (si anume minimum necesar). Doar ca eu reactionez bine la recompense (bine= in directia in care isi doreau profesorii). Daca eram la o scoala unde ‘ei’ credeau ca-s printre cei mai buni din casa, raspundeam frumos, complet, si aveam grija sa-mi copiez in timp util toate temele pe care nu apucasem sa le fac acasa. Daca eram la scoala unde hotarasera ca sunt mediocra, mediocru raspundeam. Adica, doar strictul necesar ca sa ma lase in pace.

Na, ca-mi vin amintirile una dupa alta :).
Imi aduc aminte de profu de matematica din liceu. Prin clasa a 12a eram in situatie de corijenta (omul punea notele pe baza lucrarilor de control, si puncta doar rezultatele corecte; eu nu stiu sa fac socoteli simple (in sensul ca uneori la mine 2+5=6). Ziceam ca eram intr-o situatie trista; am iesit la tabla (invitata de el). Si am facut exercitii dupa exercitii; greseam calculele cu gratie si proful ma tot corecta pe masura ce scriam. Ma gandeam ca e exasperat de greselile de calcul si imi tot da inca un exercitiu de facut ca sa poata sa-mi dea 6 (ca atat imi trebuia). Dupa multe exercitii scrise de mine pe tabla, omul imi zice perplex, spre perplexitatea mea:
- Nita, dar tu stii matematica!! 9!
Perplexa am fost, v-am zis. Pentru ca stiam tot atata matematica cata am stiut cand imi daduse 3. Ca rationamentele erau mereu corecte (zic eu :D); rezultatele erau gresite. Si eu ramasesem cu impresia ca pentru omul asta conteaza doar rezultatul. Era dreptului lui sa zica asa, drept pe care nu i-l contestasem niciodata. Ca sa descopar in acel moment ca profu nu dadea 2 bani pe ‘socoteli’, ci ca aprecia doar rationamentul. Si inca il aprecia mult, pentru ca 10 era o nota foarte, foarte rara la el. Adica nici chiar colegii foarte bine cotati nu luau usor 9 la el. Sunt convinsa ca perplexitatea mea a fost mai mare decat a lui.

Partea cea mai jalnica (dupa parerea mea) este ca majoritatea profesorilor mei au fost bine intentionati si muncitori. La ce mi-a folosit?

Cu speranta ca acest post va fi citit pana la coada de eventualii profesori (ca doar lor le place sa scrii mult :P), le spun (lor) urmatoarele:
- doresc dascalilor mei sarbatori frumoase, atat de frumoase incat ganduri noi despre rostul profesorului pe lume sa le dea prin cap. La fel doresc si profesorilor care seamana cu profesorii pe care i-am avut eu.
- profesorilor care sunt potriviti sufletului meu le doresc sa li se implineasca tot ce le ureaza elevii care ii iubesc.

Iar inspectoratului de bucuresti ii mai multumesc inca o data . Ca merita :)

Casa Braneana. Asa nu

Published
by
irina
on December 11, 2007
in anunţuri din avizier and in lupta cu morile de vant
. 27 Comments

Am fost cu colegii de job la Bran, pentru o saptamana. Fiind vorba de o “retragere de echipa”, o parte a echipei si-a exprimat fantezia de a sta la o pensiune (nu la hotel) si de a face cu acest prilej si niste …transfer de expertiza bucatariceasca.

Pe Casa Braneana am gasit-o pe net si am apreciat (cu totii) la ea faptul ca avea fiecare camera in alta culoare, ca existau camere suficiente pentru noi toti (noi, care eram 10) si ca ni s-a confirmat ca putem folosi bucataria pentru a bucatari singuri atunci cand dorim.
De ce o aduc in discutie pe pensiune? Ca sa va spun sa nu mergeti acolo.

Trec peste
- faptul ca era neincalzita (centrala a fost pornita in ziua in care am ajuns acolo si, oricum, incalzirea exista doar in camere- holurile au ramas inghetzate pe toata durata ‘retreatului’),
- ca intr-una din zile nu a existat curent pentru cateva ore (si desi ne vedeam destul de des cu oamenii pensiunii, abia in clipa in care s-a oprit curentul si am intrebat ce se intampla ni s-a raspuns alb: azi nu e curent. intre 9 si 3. ori nu lipsea doar curentul, odata cu el a lipsit si caldura),
- ca una dintre colege a trebuit sa insiste mult ca sa i se schimbe lenjeria de pat (gasita, la venire, cu fire de par straine (si, prespun, cu acarienii bine ingrasati de pielea oaspetelui anterior)).

As fi trecut peste toate si n-as fi zis nimic pentru ca, una peste alta am petrecut zile frumoase acolo si am mancat niste feluri de branza excelente. (dar branza era a locului, iar frumusetea zilelor a venit tot de loc. + colegi).

Dar nu mai pot sa trec peste faptul ca factura pentru mesele oferite a continut si cele 2 mese pe care noi, din timp, le anuntasem a nu le manca “de la pensiune”: cea in care ne-am cumparat mancarea si am pregatit-o singuri si alta in care am mancat in Brasov. Adica am platit un prinz si o cina (pentru 10 persoane) pe care nu le-am mancat. Motivul invocat de pensiune? Ei nu asigura in mod obisnuit masa si au facut eforturi si cheltuieli pentru a o asigura inclusiv in zilele in care nu a fost nevoie. Si in care anuntaseram ca nu vom manca la ei. Si ‘ei’ zisesera ok.

Cred si eu c-a fost ok. Pentru ei.

Cine e idiotul?

Published
by
irina
on November 27, 2007
in anunţuri din avizier, astăzi, interogaţii gratuite and pe la altii auzite
. 12 Comments

Intrebarea completa: Cine e idiotul care a programat repetitia pentru 1 decembrie intr-o marti, la ora 9?!

Cu aceasta intrebare pe buze (si-n priviri) a intrat azi pe usa colegul al carui drum casa-job trece prin Kiseleff. Azi, cateva intersectii (care in mod obisnuit erau blocate de preamultele masini) sunt blocate de “repetitii” pentru ziua nationala.

Iar colegul povesteste cum s-a asezat el rabdator la coada de masini de dinainte de piata presei. In prima faza a remarcat doar ca-i o coada mai mare ca de de obicei. Apoi si-a dat seama ca trebuie sa fie altceva la mijloc, decat obisnuita coada. Piata parea ca este ocupata de 4 taburi care ‘dadeau roata’. Vrand sa se lamureasca daca e adevarat sau e un miraj, a investigat chestiunea, si a inteles. Nu erau 4. Erau “n “taburi + alte vehicule ale armatei care treceau unul/una dupa altul/alta, exersand defilarea.

Povestea lui continua cu situatii intalnite pe drumul pe care a incercat sa ocoleasca traseul ‘demonstrativ’. De exemplu: politistii care fluidizau traficul. Fluidizarea insemna ca stateau in intersectii si aveau grija sa se respecte semafoarele. Asta in conditiile in care pe unele din directiile de mers reglementate de semafoare traficul era oprit, ca pe acolo, de intrai, dadeai in defilare.

Dar hai ca m-am luat cu altele si ‘se uita’ intrebarea: cine-i idiotul? :)  

LE: prin bunavointa fetei fara nume, am aflat tot programul pregatirilor pentru 1 decembrie (cu aferentele deturnari de RATB). 

Pe 27 si 29 noiembrie, intre orele 8.30 si 13, si in perioada 30 noiembrie, ora 14-1 decembrie, ora 18, traseele a sapte  linii RATB vor fi deviate din cauza pregatirilor si a festivitatilor de Ziua Nationala. (continuarea aici)

Remarcati va rog, ca intr-un ziar de azi aflam ca azi circulatia e blocata intre 8.30 si 13. Colegul in cauza a bantuit ceva pe site-ul Politiei Romane, incercand sa gaseasca un anunt pe aceasta tema care sa fi fost publicat anterior zilei de azi.  Si n-a gasit. Nici unul :)))