femeia simplă

Intrebarea completa: Cine e idiotul care a programat repetitia pentru 1 decembrie intr-o marti, la ora 9?!

Cu aceasta intrebare pe buze (si-n priviri) a intrat azi pe usa colegul al carui drum casa-job trece prin Kiseleff. Azi, cateva intersectii (care in mod obisnuit erau blocate de preamultele masini) sunt blocate de “repetitii” pentru ziua nationala.

Iar colegul povesteste cum s-a asezat el rabdator la coada de masini de dinainte de piata presei. In prima faza a remarcat doar ca-i o coada mai mare ca de de obicei. Apoi si-a dat seama ca trebuie sa fie altceva la mijloc, decat obisnuita coada. Piata parea ca este ocupata de 4 taburi care ‘dadeau roata’. Vrand sa se lamureasca daca e adevarat sau e un miraj, a investigat chestiunea, si a inteles. Nu erau 4. Erau “n “taburi + alte vehicule ale armatei care treceau unul/una dupa altul/alta, exersand defilarea.

Povestea lui continua cu situatii intalnite pe drumul pe care a incercat sa ocoleasca traseul ‘demonstrativ’. De exemplu: politistii care fluidizau traficul. Fluidizarea insemna ca stateau in intersectii si aveau grija sa se respecte semafoarele. Asta in conditiile in care pe unele din directiile de mers reglementate de semafoare traficul era oprit, ca pe acolo, de intrai, dadeai in defilare.

Dar hai ca m-am luat cu altele si ‘se uita’ intrebarea: cine-i idiotul? :)  

LE: prin bunavointa fetei fara nume, am aflat tot programul pregatirilor pentru 1 decembrie (cu aferentele deturnari de RATB). 

Pe 27 si 29 noiembrie, intre orele 8.30 si 13, si in perioada 30 noiembrie, ora 14-1 decembrie, ora 18, traseele a sapte  linii RATB vor fi deviate din cauza pregatirilor si a festivitatilor de Ziua Nationala. (continuarea aici)

Remarcati va rog, ca intr-un ziar de azi aflam ca azi circulatia e blocata intre 8.30 si 13. Colegul in cauza a bantuit ceva pe site-ul Politiei Romane, incercand sa gaseasca un anunt pe aceasta tema care sa fi fost publicat anterior zilei de azi.  Si n-a gasit. Nici unul :)))

(pentru ca am vazut ca una lume e confuzata, precizez inca o data: pe blogul meu sunt gazduite si articolele altor oameni. Pe aceste articole le gasiti in categoria “special guests“. Mugur este unul din ’oaspetii speciali’ si scrie deja cu regularitate aici, asa ca el mai are parte si de o categorie dedicata lui. Articolul urmator e scris de Mugur.) 

Vizavi de cimitir este o mică prăvălie. De fapt, o încăpere din placaje si carton bitumat, cu o fereastră care dă în stradă. Oblonul care o închide, cu balamale în partea de jos, serveste si ca tarabă. Acolo, femeia respectivã îsi însirã marfa: lumânări albe, galbene, maronii, candele, răsină învelită în ziar pe post de tămâie, imortele si flori ofilite. Mai mereu pe tarabă se află si o pisică neagră, cu o privire rea si galbenă.
Aproape cu teamă încerc să zăresc ceva în întunericul prăvăliei si descopăr că la un metru distantă este o usă care dă spre bucătăria femeii. Îmi promit pentru a mia oară că nu mai cumpăr lumânări de acolo. Sunt scumpe si ceara e atât de murdară, încât nu pot scăpa de bănuiala că sunt fãcute chiar acolo, în bucătăria unde în permanentă fierbe ceva, din lumânări procurate chiar de peste drum, din cimitir.
Se aude ceva miscare, asa cã-mi dreg glasul ca să atrag atentia.
Din penumbră îsi face aparitia „patroana“, îmbrăcată cu un capot rufos peste care este tras un sort nu tocmai impecabil. Buline si floricele. Îsi sterge nasul cu dosul mâinii, îsi sterge apoi mâinile de sort si, vizibil deranjată, se îndreaptă spre ferestruica unde astept.
- Dă-te dreacu’! zice ea în loc de „bună ziua“. Mă lămuresc repede cã nu pe mine m-a drăcuit, ci pe mâta cea neagră, căreia îi trage si o palmă peste urechi.
- Doriti ceva? mã întreabă trăgându-si nasul.
„Nu, îmi vine să răspund. Am vrut doar să te întreb ce mai gătesti!“ Dar îmi revin repede si-i spun zâmbind:
- Da, niste lumânãri. („Evident cã lumânări, ce altceva?“ mă gândesc.)
Este clar supărată. De obicei îmi vorbeste cu „mamă“: „Ce să-ti dau, mamă? Zece lumînări face cinspe mii, mamă“. De data asta nu. Mã gândesc cu ce am gresit, dar taina mi se dezvăluie: femeia e foc făcută pe „una“ si comentează vizita „ăleia“ cu cineva care nu se vede, nu-i răspunde, dar care se aude amestecând în oale.
- A dreacu’, auzi, sã-mi spună mie, dreacu’, ce-i aia să muncesti! Păi dacă nici io nu stiu ce-i aia, cine dreacu’ să stie?
Si, cu un gest teatral, îsi sterge cu dosul mâinii sudoarea imaginară de pe frunte si îsi aranjeazã basmaua înfloratã.
- Auzi, să vie dreacu’ ea la mine si să-mi zicã dreacu’ ce mi-a zis!… Păi să nu mă facã dreacu’ ea pă mine a dreacului, că-i zic si io dreacu’ vreo douã, să mă tie minte, dreacu’!…
Cu privirea în jos, stăpânindu-mi cu greu zâmbetul, îmi aleg cele mai drepte lumânări din cele albe. „Măcar astea nu sunt refolosite!“ mã consolez.
- Tămâie nu iei? mă întreabă tăios.
Dau din cap cã nu, amintindu-mi că ultima oară „tămâia“ învelită într-o bucãtică de ziar murdar scosese un fum negru si des. Nu era de mirare: era doar o bucată de scoartă de brad, mânjită de răsină.
- Să fi venit dreacu‘ sor-sa, că aia da, stie dreacu’ ce-i aia. Da’ ea? A dreacului!…
Apoi către mine:
- Sapte mii!
N-am sapte mii mãrunt, si decât s-o aud că n-are rest si să-i las trei mii degeaba, mai bine iau si douã pachetele de scoartă de brad mânjită cu răsinã.
- Vezi? E bună si tămâia. Calitate, ce dreacu’!
Mă îndepărtez si mă gândesc că ar fi fost minunat să am cu mine un reportofon ca să înregistrez întreaga tărăsenia. Merg mai departe si-mi imaginez chiar si cum as fi provocat-o cu întrebări, ca să adun cât mai mult material. Dar mă linistesc repede si-mi dau seama că dacă, ferească Dumnezeu, s-ar certa cu mine, nu cred că i-as putea face fată. Însã dreacu’ stie?

La buticul din colţ:
- dă-mi şi-un pizdic- zice cumpărătoarea din faţa mea (femeie între două vârste, imagine standard de vecina oricui locuieşte la bloc).
- Un ce? întreabă vânzătoarea.
- Un pizdic d-ăla. Un lee-di piiiiz-dic.
- De care? răspunde vânzătoarea, arătându-i variante de lady speed stick.

#################################
Ca să nu mai las loc la interpretări: râd de firma care l-a numit aşa pe deodorant, nu de femeia care l-a pronunţat cum a vrut/ l-a-nţeles. E o întâmplare mai veche, pe care mi-am amintit-o mulţumită audierii unei reclame la mennen speed stick nushtiucum fresh. Care, apoi, mi-a mai amintit şi de un fel de margarină pe care l-am văzut eu în anglia, pe vremea când la noi nu apăruseră supermarketurile, şi când orice voiai să cumperi, trebuia cerut de la vânzătoare. Margarina se chema I can’t believe it’s not butter. M-am imaginat atunci intrând la noi în ‘alimentara’ şi cerând: da-ţi-mi vă rog o cutie de nu-mi vine să cred că nu-i unt.

Am participat astazi la dezbaterea ‘Grupurile parlamentare si discriminarea’ (organizata in cadrul GayFestului 2007).  Dezbaterea (daca putem numi dezbatere o discutie la care au participat doar reprezentantii uneia dintre parti) a fost centrata pe proaspat lansatele rezultate ale unei cercetari facute de ACCEPT si IPP pe tema perceptiei discriminarii la nivel inalt. Subiectii cercetarii au fost 99 de parlamentari romani care au raspuns unui chestionar care se uita la discriminare (in general) si la cum percep dumnealor cateva grupuri care, traditional, sunt discriminate. 

Cand ziceam ca de la dezbatere a lipsit o anumita parte din cele necesare (pentru a dezbate in cunostiinta de cauza a tuturor punctelor de vedere), ma refeream la partea parlamentara (asta in conditiile in care evenimentul s-a intamplat la hotelul ibis de langa parlament). (sa nu intelegeti din cuvintele mele ca pe parlamentari nu i-ar interesa discriminarea; in paralel avea loc si conferinta OSCE privind combaterea discriminarii, desfasurata azi si maine, chiar la palatul parlamentului. Probabil ca erau cu totii acolo.)  Si, de fapt, parerile unora dintre politicieni au fost prezente, ca au fost printate si ‘puse in rama’ pe peretii salii in care s-a petrecut dezbarerea. Evenimentul fiind organizat de ACCEPT, au avut prioritate declaratiile homofobe :).

Cateva din rezultatele cercetarii:
- 63% dintre parlamentarii-barbati cred ca in Romania nu exista discriminare/ 83% dintre parlamentare cred ca exista/ 88% dintre reprezentantii PRM cred ca nu exista (va las pe voi sa ghiciti care era raspunsul corect).
- in principiu, cei mai prietenosi la adresa egalitatii de sanse femei-barbati au fost parlamentarii reprezentand minoritatile nationale, urmati de PNL (care PNL, la proba practica, se remarca prin absenta femeilor in pozitii de decizie:)), iar cei mai putin prietenosi au fost parlamentarii PRM (PRM… care are cele mai multe femei-parlamentar). Ma rog. Incurcate sunt caile parlamentarilor cand vine vorba de femei.
- in functie de distanta sociala perceputa de parlamentari (fata de grupurile incluse in aceasta cercetare) minoritatile religioase se bucura de cel mai ridicat grad de acceptare; urmeaza persoanele cu handicap fizic, romii, persoanele HIV+, persoanele cu handicap psihic. Ultimii pe lista, cu voia dvs, homosexualii.
- Nici un parlamentar nu are stiinta de existenta vreunui homosexual printre rudele sale (50% stiu ca au printre rude persoane de alta religie decat crestin ortodoxa, 35% -de alta etnie, 31%- cu handicap fizic sau psihic, 1% -infectate cu HIV)
- 93% dintre parlamentarii respondenti considera ca drepturile diverselor minoritati sociale trebuie aparate, indiferent de opinia generala a populatiei.
(rezultatele cercetarii vor fi disponibile pe site-ul ACCEPT in zilele urmatoare. Va anunt eu cand.)

Interogatii … principiale ale participantilor la dezbatere (citate aproximativ si prezentate de-a valma; imi cer iertare de la cei care tineau la paternitatea ideilor exprimate… ):
- oare cum se face ca majoritatea respondentilor cred ca stilul de viata iresponsabil este cauza infectarii cu hiv, cand noi (si ei) traim in acea tara in care majoritatea celor hiv+ au fost infectati prin manevre medicale?
- cum se explica toleranta crescuta a parlamentarilor fata de minoritatile religioase cand cercetarile pe acasta tema facute la nivelul populatiei generale au scos minoritatile religioase pe locul 1 in topul grupurilor discriminate?
-oare de ce parlamentarii independenti sunt mai toleranti decat parlamentarii care reprezinta partide politice?
- oare de ce -desi majoritatea covarsitoare (93%) isi declara sprijinul pentru apararea drepturilor grupurilor minoritare- atunci cand sunt abordati de lumea ONG, pare ca aceeasi covarsitoare majoritate este neinteresata de subiect sau isi exprima chiar retineri in a sprijini drepturile in cauza?

Pentru toate ’interogatiile’ au fost propuse si posibile raspunsuri. Pentru ultima dintre interogatii varianta mea de explicatie posibila ar fi urmatoarea: parlamentarii romani recunosc la nivel declarativ nevoia sprijinirii grupurilor minoritare (pe care evita sa le sprijine in practica) pentru ca a crescut abilitatea lor de a se exprima corect politic.

Ati vazut filmele americane in care personajul timorat gandeste pozitiv? (adica repeta obsesiv in fata oglinzii: sunt curajos! Am incredere in mine! Am in cre de re in MINE!..?)  Eu zic sa-i intrebam continuu pe parlamentari cum e cu drepturile omului. Poate ca repetand cu voce tare raspunsuri corecte politic, vor ajunge sa le si creada. :)

Doi barbati au fost agresati asta seara (5 iunie) de un grup de batausi antigay, in fata cinematografului Union. La cinematograf ruleaza filme artistice si documentare in cadrul GayFest.
Barbatii agresati au scapat nebatuti bine datorita interventiei jandarmilor aflati in zona. Si persoanele agresate, si o parte a batausilor au ajuns la sectia 3 de politie. Sper ca de aceasta data politia sa poata veni cu o concluzie mai repede decat in cazul celor batuti dupa marsul gay din 2006. Pentru cei batuti in iunie 2006, politia desfasoara inca ‘investigatiile specifice’.

Intrebare pentru cei care in predica de duminica afurisesc homosexualii, pentru cei care zic linistiti ‘eu n-am nimic cu homosexualii, dar sa fie homosexuali la ei acasa’ si pentru toti ceilalti aflati undeva intre aceste 2 limite:

E ok sa bati un homosexual? Sau pe cineva despre care crezi c-ar fi homosexual? 

Daca ati raspuns da, adio -ca n-am cuvinte pe intelesul vostru.

Daca ati raspuns nu, va intreb mai departe:
Credeti ca indivizii care dau cu pumnul ca sa-si sustina un punct de vedere au ajuns la acel ‘punct de vedere’ prin mijloace proprii?  Ca au rationat cu creierul personal, si asa au ajuns la concluzia ca ‘homosexualii sunt rai’? Eu zic ca nu. Daca creierul personal ar fi functional, el i-ar ajuta si sa-si exprime prin vorbe parerea.  Eu zic ca i-au crezut pe ceilalti, pe cei care n-ar ridica niciodata piatra la propriu, dar care o ridica cu vehementa la nivel declarativ.
Oricine ai fi tu, omule vehement, dormi linistit. Pitecantropul bate pentru tine.

Later edit:
Ce sa mai zic? Am fost plecata cea mai mare parte a zilei si ma asteptam ca la intoarcere sa gasesc blogul plin de comentarii violent condamnatoare ale homosexualitatii. Cand am vazut ca aproape toate reactiile sunt impotriva batausilor, m-am mirat. (m-am mirat pentru ca in ultimele zile am urmarit reactiile contra gayfest de pe unele forumuri si ramasesem cu impresia ca asta-i atitudinea majoritara).

Spre seara am vorbit si cu unul dintre barbatii care au fost implicati in incident si am aflat ceva ce m-a mai mirat odata: spectatorii conjuncturali ai bataii au sarit in ajutor. Au chemat politia, 3 tineri (bruneti) au prins pe unul dintre agresori (batausii s-au imprastiat la venirea politiei), iar ‘publicul’ a ramas la fel de suportiv si dupa ce a aflat ca motivul bataii a fost homosexualitatea victimelor. Cum ziceam, nu stiu ce sa zic. Sa ma bucur ca aproape toata lumea pare sa fie de acord macar cu faptul ca nu-i ok sa bati pe cineva? Sa ma intristez ca sunt in situatia in care ajung sa percep condamnarea violentei drept un lucru meritoriu in loc de ceva de la sine inteles?

 Si mai later edit: asa, pentru conformitate, iata si comunicatul de presa al Accept.

Intr-o noapte, facandu-mi pelerinajul obisnuit pe la posturile din televizorul meu, am ajuns la OTV si acolo am ramas.  Siderata.  LL, DD si altii comentau smsurile dintre elevul care s-a sinucis si profesoara de la fereastra careia a cazut.  Ieri am recidivat si am vazut si o conversatie de messenger a celor 2.

Eu am fost crescuta de mama astfel: portofelul, geanta, scrisorile … lucrurile altcuiva sunt accesibile doar posesorului. Pe portofel si pe geanta poti sa le deschizi doar daca le gasesti pe strada, ca poate afli identitatea uitucului si i le poti inapoia.  Dar atat.  Cel mai indiscret act al meu a fost cand am deschis pasaportul unui prieten in a carui casa ma aflam. Pasaportul se afla pe masa si voiam sa-i fac o surpriza -stiam ca ziua lui de nastere urma sa fie in viitorul apropiat.  Nu m-am simtit vinovata- daca aveati vreo curiozitate in aceasta directie.  Si m-ar durea in cot daca cineva dintre prieteni mi-ar cotrobai prin geanta in cautare de ceva (gen bricheta, tigari, servetele).  Dar, in principiu, nu cotrobai printre lucrurile altcuiva nici daca sunt ~sigura ca ‘altcuiva-ul’ n-ar avea nimic impotriva.

Stiu ca unii ar considera absurde (si inconsecvente) standardele mele. Dar cumva credeam despre corespondenta ca, macar la nivel declarativ, e general considerata drept inviolabila.  In acest context, sa vad mesaje personale afisate pe televizor, repet, m-a siderat. (Ca, pe deasupra, erau si maiastru comentate si analizate, deja nu mai conteaza).

Concluzii personale:
- cei care credeau ca femeile au o curiozitate bolnava/placere perversa cand vine vorba de disecat gratuit detalii personale, vor putea constata acum ca exista macar 2 barbati pe lume care exceleaza in aceasta privinta. Daca punem la socoteala si pe ceilalti invitati (care parca tot barbati erau) si pe unul din prietenii mei care urmareste cu religiozitate OTVul, numarul barbatilor cu preocupari idioate devine … mai mare. Curiozitate (tot personala): stie cineva care sunt procentajele de barbati/femei privitori la OTV?
- cred ca cei care intentionau sa se sinucida se vor gandi acum de 2 ori in plus, inainte sa o faca. C-or sa zica: …oups! Nu pot sa ma sinucid azi, ca alaltaieri am aruncat chilotii aia nespalati si daca merge OTVul la groapa de gunoi poate mi-i gaseste dupa ADN.

Mamei mele -care a petrecut ieri cateva ore intr-o sectie de politie aglomerata, incercand sa-si faca o noua CI- i s-a facut rau. Facandu-i-se rau, a iesit la aer si s-a asezat pe iarba sectiei de politie. Pentru ca a continuat sa-i fie rau, s-a lungit pe aceeasi iarba. Si a stat acolo o vreme.  Azi imi povestea cum vedea doar picioarele oamenilor care treceau pe langa ea.  (La noi in familie, precum in apusele vremuri cu doamne si domnite, femeile lesina. Nu umblam cu sarurile dupa noi pentru ca stim ca-i suficient sa te asezi jos 5 minute atunci cand ti-e rau, ca sa-ti fie curand bine*. Lungitul in iarba/pe trotuar/carosabil nu-i un remediu la care sa recurgem in mod obisnuit; era solutia extrema la care mama a apelat pentru ca n-a reusit sa stea pe un scaun/pe o treapta in timp util.)
Asa. Ziceam ca statea lungita in iarba, se uita la picioarele oamenilor care treceau pe langa, si-si dorea sa o lase lumea in pace (pentru ca ea stia c-o sa-i treaca).  Cat a stat acolo au venit 2 reprezentanti ai politiei, care au intrebat-o daca e ok, daca vrea o salvare, daca vrea un pahar cu apa. A vrut apa, si-a revenit si s-a intors la coada.
Nici unul din ceilalti trecatori nu s-a oprit sa o intrebe de sanatate. Ca ea nu s-a suparat, ca oricum nu voia sa vorbeasca cu ei, e alta poveste.  Imaginea orizontului mamei mele limitat la picioare care trec pe langa ma urmareste insa.

Si mi-am amintit de cand eram insarcinata. Atunci mi se facea rau si o data pe saptamana. A trebuit sa petrec niste timp stand pe borduri, am cerut locuri in transportul in comun si m-am descurcat. O singura data, in timpul sederilor mele pe borduri, a venit la mine un tanar (tigan, by the way) care m-a intrebat cum ma simt, daca vreau sa ma ajute sa merg acasa si care, desi i-am spus ca-s ok si o sa plec singura in curand, s-a dus si mi-a cumparat un suc rece la 0.5 pe care mi l-a dat fara sa vrea sa ia bani pe el, si pentru care n-am apucat sa multumesc.  (Informatii colaterale: cat am fost insarcinata, n-am aratat a femeie insarcinata; drept care am beneficiat de loc in autobuz (chiar si la 8 luni ale sarcinii) doar cand l-am cerut. Parerea mea e ca era evident ca eram insarcinata- parerea prietenilor era ca-mi lipsea atitudinea corespunzatoare si ca, doar dupa burta, oamenii nu aveau cum sa-si dea seama :)) (alta paranteza: Tinerii sa nu se impacienteze; nu ceream loc de la tineri bombanid generatia de azi, ci ceream de la persoana care se nimerea sa fie in dreptul meu. Ca mi se facea rau instant si imprevizibil si nu mai aveam timp sa analizez varsta si starea de sanatate a calatorilor; si nici sa merg la locurile dedicate persoanelor cu nevoi speciale.)

Mi-am mai amintit si de mine acum cateva saptamani, cand am trecut pe langa un tanar care statea pe o banca cu capul lasat pe spate si gura deschisa. Am dat sa ma opresc, dar nu m-am oprit, contand pe ceilalti c-or s-o faca.  Dupa cativa pasi am intors capul, tanarul era tot acolo, tot asa, si pe langa el nu mai era nimeni. Tot nu m-am oprit. Dupa alti pasi am intors iar capul, cu gandul ca de data asta daca-i tot acolo ma intorc. Nu mai era tot acolo, era in mijlocul strazii mergand cu mainile departate, intr-o evidenta stare de reverie. Si ocolit de masini. Dupa cum mergea era ok; doar usor …extatic (sa ma ierte eXstatic! :)). Am apucat sa-l vad ajuns din nou pe trotuar si m-am dus in ale mele.

De ce-i lasam in plata Domnului pe oamenii care par sa aiba probleme acute de santate?  Nu-i repros la adresa celorlalti; e intrebare (si) pentru mine, care fac asa.  Eu sunt dintre cetatenii responsabili care nu arunca gunoi pe jos, care dau de bunavoie (si cu voie buna) locul in RATB, si care, in general, intind usor o mana de ajutor cui pare sa aiba nevoie de ea.  Ajung uneori iresponsabila in responsabilitatea mea, pentru ca vorbesc cu hotii pe care se intampla sa-i vad in acelasi RATB sau previn discret/in gura mare persoana care e pe cale sa devina ‘pagubita’. (disclaimer: cu hotii sa nu faceti ca mine. eu am o abordare personala, cu zambetul fermecator pe buze si privirea … incurajatoare tinuta drept in ochii hotului (chiar si atunci cand ma adresez potentialului pagubas), abordare care, deocamdata, m-a ferit de repercusiuni :D).

Dar… Daca vad barbat de un anume fel cazut la pamant, o sa prefer sa-mi imaginez ca-i beat, daca vad om in tinuta homless lungit pe spatiul verde, o sa prefer sa-mi imaginez ca se odihneste, iar daca vad pe cineva care in mod evident nu se simte bine, o sa astept restul lumii sa-l intrebe de vorba sau sa sune la 112. De ce?

* asta (cu asezatul 5 minute ca sa nu lesini) s-ar putea sa nu functioneze in cazul altor familii. persoanele cu probleme similare ar trebui sa mearga la doctori si sa se caute. parerea mea.

Am aflat ca a fost targ pentru vestminte bisericesti. Am aflat asta pentru ca la metrou Eroilor mi-a sarit in ochi un afis care semana cu posterele prin care unele vrajitoare (gen “regina magiei albe, adevarata fiica a mamei ei”) isi promoveaza activitatea. M-am apropiat, am vazut Targ de icoane, vestminte bisericesti…, am mai vazut o exclamatie mai in josul afisului (citat aproximativ: puteti castiga un pelerinaj pentru 2 persoane in Grecia, la moastele Sf Ioan Rusu!) si a venit metroul. Am plecat inainte sa apuc sa ma lamuresc, asa ca am ramas gandindu-ma.  Am vazut cu ochii mintii ce-ar mai putea urma, acum ca vestmintele au spart gheatza si au aparut la targ: o prezentare de moda bisericeasca? Concursuri cu premii specifice pentru drept credinciosi? (nunta la biserica, gratis pentru tine si inca 6 prieteni?  acatiste pentru tine si familia ta la patriarhie? loc in fata la slujba de duminica? sejur la manastire (de 3-5 cruci?) cu pensiune completa?  … sunt convinsa ca mai sunt multe altele posibile, dar eu nu ma aflu printre cunoscatori).
M-am mai gandit ca asta cu moda ar aduce macar un avantaj imediat: ar putea si gura unor barbati supraponderali sa manance o paine (ca modele pentru vestmintele in cauza)(ca doar n-or sa puna vestminte bisericesti pe corpuri lucrate la sala, nu?).  E adevarat ca femeile, fie ele supraponderale, fie anorexice, n-ar fi prea castigate.  Ca toate functiile bisericesti (si vestmintele aferente) sunt accesibile (cred) doar barbatilor. Poate doar staretzele sa beneficieze de decoratiuni specifice.  Ma rog. Prespun ca asa e in firea lucrurilor, ca oricum pentru biserica femeia nu pare sa aiba alta utilitate decat cea de nascatoare.

Asa. Am dat search pe google cand am avut timp si am gasit asta. Pentru cine n-are de gand sa mearga pe link, va povestesc eu. In titlu, targul apare prezentat ca international. Peste tot in restul textului, targul e prezentat drept national. Iar in concluzie ‘se afirma’: este primul si singurul targ de acest fel din Romania.
Ce sa zic? Nu ma mir. Si s-o tineti tot asa!  :)

Unde e Bucharest Republic? Unde-s jaunetom, trecatorul, radiocap si haruki? 

Stie cineva? 

Pentru cine nu intelege: la http://jaunetom.wordpress.com exista pana mai ieri-alaltaieri un blog colectiv, al carui nume nu mi-a fost niciodata clar. In header scria si city limits (intr-o parte), si bucharest republic (intr-alta).  Oricum s-ar fi chemat, acum nu mai este. E prima data cand un blog mi-a disparut din fata ochilor. Pur si simplu. Fara preaviz. 

Bloguri mutate, neglijate, abandonate am mai vazut. Posturile vechi insa ramaneau acolo, puteai chiar comenta ‘in pustiu’ daca asta-ti oferea satisfactii. Puteai invoca autorul absent: intoarce-te! 

Am pomenit si bloguri a caror inchidere e anuntata din timp, asa incat cititorii sa aiba ocazia sa zica hai, nu te termina, hai nu te inchide, hai mai scrie te ro-oo-og!  Stiu si bloguri intrate in stand by, cu singura pagina disponibila continand anunturi de tipul ‘blog in curs de restructurare’.  Chiar daca adevarata restructurare nu se mai intampla, despartirea parca nu e asa traumatica. 

Si d-aia zic: ar trebui sa existe o regula universal respectata care sa protejeze drepturile si trairile cititorului de blog. Cata vreme un blog are un numar de cititori mai mare sau egal cu 1 (unde 1 e diferit de autor), autorul sa fie obligat sa zica ‘la inchidere’ ceva, orice. Fie si ‘acest blog s-a terminat’.

********************

LE: City Limits s-a intors la locul lui, neschimbat, netulburat si in mod la fel de inexplicabil [:P] cum a disparut. As putea modifica titlul postului acum: Intoarcerea fiului ratacitor … sau Totul e bine cand se termina cu bine. :)

*******************

LE2: CL a disparut de la locul lui, la fel de inexplicabil cum ziceam in LEul anterior :) ca aparuse :)… Iata link de clarificare pentru cei care ajung la mine cautand City Limits.

De cateva saptamani trec aproape zilnic, pe langa un Help Net in vitrina caruia scrie cu litere artistic desenate pe un omoplat de doamna:

Femeile destepte au pielea mai frumoasa. 

In primele zile am inceput prin a silabisi afirmatia, fara sa-i aloc ganduri suplimentare.  (De ce sa ma bag in seama? Reclama era adresata femeilor destepte. Treaba si pielea lor.)  Cu timpul insa, acumularile cantitative (ma refer la privitul meu vitelin/pisicesc si repetat la mesaj, ca farmacia e intr-o statie RATB in care-mi petrec o parte semnificativa din viata) au dus la saltul calitativ: am inceput sa ma gandesc.

Dupa cum urmeaza: oare au pielea mai frumoasa decat cea a femeilor proaste? Sau femeile destepte au, pur si simplu, pielea proprie tot mai frumoasa, pe zi ce trece?  [Caz in care afirmatia devine extrem de ofensatoare la adresa femeilor, in general; la toate femeile pe care le stiu eu, odata cu trecerea timpului, pielea a devenit… oricum numai mai frumoasa nu. Cum femeile obisnuiesc sa imbatraneasca, traducerea politically necorecta a sloganului ar fi ‘femeile sunt proaste’.  Dar nu, nu cred sa fie asta interpretarea.]

… Oare merge si invers? Adica daca “femeie desteapta→piele frumoasa” atunci si “piele urata→femeie proasta”?  In cazul asta inseamna ca s-a dus vremea testelor de inteligenta pentru femei. Ar trebui elaborate teste noi: Ai cosuri? Puncte negre? Piele aspra? Riduri? Pete? Da’ nasul? Nasul luceste? (cu variante de raspuns: da, nu, uneori, nu stiu… si cu punctajul aferent)  Si gata, rezulta IQul!… Oare se aplica si barbatilor? Barbatilor metrosexuali?

 Imi si imaginez interviurile de job, in viitor: intervievatori isi trec cu seriozitate si profesionalism o lupa din mana in mana, examineaza pielea candidatilor si completeaza grila de evaluare.  Atunci o eventuala scrisoare de refuz va suna asa: multmim pentru interesul… bla-bla.  Din pacate, desi ati inregistrat un punctaj foarte bun la testele de abilitati, ati fost depunctat(a) la categoria coshuri. 

Ieri-alaltaieri, coplesita de atatea intrebari ramase fara raspuns, m-am apropiat de vitrina si am citit ce scria cu litere mici, clasice, alaturi de femeia cu omoplatii goi si partial inscriptionati: Pentru ca se dau cu dermocosmetice, nu cu cremute luate de la supermarket.(…) Intr-o prima faza m-am blocat. Ca femeie mai putin desteapta (probabil), habar n-aveam ce-s alea dermocosmetice.  Dar am citit cu atentia continuarea: Daca vrei si tu sa treci pe dermocosmetice vino in farmaciile HN…si am inteles. Reclama era nu pentru femeile destepte, cum am crezut initial, ci pentru cele proaste. Pentru proastele care vor sa devina destepte. Dermocosmeticele sunt ceva ce se cumpara de la help net si pe care ‘treci’ atunci cand vrei sa te faci desteapta. In acest fel vei avea o piele mai frumoasa.

Doamnelor, poftiti! :)

Nu ma indoiesc ca si voi, cei care mai verificati statisticile prin Site Meter, ati remarcat deja unul din noile lor bannere: Your Blog’s A Money Maker. 

Intrebarea mea (catre cei care au la randu-le blog deconspirat de sitemeter&asociatii) este daca voi aveti idee unde pune blogul vostru banii aia pe care-i face.  Imagineaza-ti sitemeter draga, nu numai ca n-am vazut nici un banut (fie el de rol/ron sau alta unitate monetara), dar n-aveam nici macar urma de indicii despre preocuparile blogului meu in domeniul facerii banilor.  (Deci d-asta mi-erai?!)    

Draga blogule, te rog frumos sa te potolesti si, cu resemnarea caracteristica baladelor poporului in a carui limba te scriu, sa stai in banca ta.  Da?   

Apoi, draga sitemeter, pe bannerul ala n-am dat click; te asigur ca as da in schimb click pe altele, de exemplu:

-cum sa traiesti fara bani (vreau sa zic ‘in afara banilor’, nu cum sa traiesti din radacini si scoarta de copac atunci cand n-ai bani de supermarket)

-cum sa convingi ruda bogata a altcuiva (ca eu n-am) sa-ti plateasca o renta tot restul vietii.

 - cum sa castigi de 3 ori mai bine din jobul actual (asta asa, ca ultima optiune; daca primele doua chiar nu merg). 

Deci, da. Astea m-ar interesa.

- Google, google on the wall… care e cel mai cautat articol de pe blogul meu?

- Dare de seama

Asa a fost de la inceputuri (ca e primul meu post) pana in zilele noastre, cand blogul imi inregistreaza cate 20 cautari pe zi sub forma de variatiuni pe tema ‘dare de seama’. Ca sa va faceti o idee de ponderea darii de seama, va mai zic ca orice alta cautare intruneste maxim 5 sufragii.

Eu, afara de data cand am folosit pe blog ‘dare de seama’, nu cred c-am mai avut nevoie de cuvintele astea.  Aici, le-am ales ca titlu pentru sonoritatea lor care duce cu gandul la ‘bagare in seama’ + ‘bagare de seama’, nu pentru ca-mi imaginam ca vor raspunde unei cautari generalizate si obsesive.

Intrebari: de unde vine diferenta asta?! E ‘dare de seama’ o sintagma care face parte din bagajul lexical de baza al tuturor celorlalti si doar eu nu stiu asta? Sau ce e?

Tu, cititorule care ai ajuns aici cautand ‘dare de seama’,… spune-mi, ce cauti? 

Ai primit ca sarcina de serviciu sa intocmesti o dare de seama si vrei sa vezi un model? Si, daca da, a ajuns ‘darea de seama’ sarcina principala a oamenilor muncii?

Sau…vrei sa vezi ce are restul lumii de declarat? Si este Romania o tara a oamenilor discreti, care-si tin nasurile departe de oale straine si se intereseaza doar de materialele declarate a fi dedicate unui public mai larg?

Astept raspuns.

PS: din cate stiu eu, dare de seama e cam tot aia cu un raport de activitate, doar ca se foloseste de obicei pentru o activitate clara, derulata intr-un interval mai scurtutz de timp.  Uite aici un model.  Practic, se face asa:

-scrii sus ‘dare de seama’,

- pe randul imediat urmator zici “privind….”,

- apoi povestesti pur si simplu activitatea pentru care dai seama, dand repere de timp (si ce s-o mai aplica in cazul activitatii tale(nume, cifre))

- te semnezi+iti scrii numele in clar.

Daca pozitia ta ierarhica iti permite si sa te bagi in seama atunci poti include o incheiere de concluzii/recomandari. Daca nu, nu.

Google trimite la mine oameni care cauta lucruri ce n-au nici o legatura cu avizierul personal. Dar nu sunt suparata, ci ii sunt recunoscatoare. Fara trimiterile lui catre mine n-as fi avut idee de cat de diverse pot fi cautarile (si oamenii lor:)) Apoi, imi mai place faptul ca majoritatea cautarilor par a fi mai degraba afirmatii decat interogari. Din cauza asta dashboardul meu de fiecare dimineata e un fel de placinta cu ravase, ravasele fiind imprevizibile nu doar ca tema abordata ci si din punctul de vedere al claritatii mesajului (cand explicite si categorice, cand interpretabile): dati afara/ multumesc/ de-as avea/ toata lumea e a mea/ am o boala psihica.

Dar, sa o luam sistematic, in ordinea ponderii cautarilor.

Astfel, pe langa diverse variatiuni pe tema femeia simpla (blog femeia mea/ femeia pe stop), irina nita (inclusiv irina sinaia/irina colega/o seara in bucuresti irina) si avizier am parte in fiecare zi de urmatoarele categorii:

***maria istodor-escrocherie-traian istodor. Ceea ce ma face sa-mi imaginez fie ca familia istodor ma bantuie zilnic (ca daca au fost in stare sa trimita obsesiv 101 de comentarii sub nickuri diferite, nu vad de ce n-ar fi in stare si sa dea search de 10 ori pe zi cu cuvintele preferate), fie ca au continuat intr-un ritm constant sa ceara bani pentru fundatia lor si lumea-i cauta pe net pentru info suplimentare, cum i-am cautat si eu (caz in care articolele mele despre ei ar deveni printre cele mai utile scrieri d-ale mele scrise vreodata (de mine)).

*** homosexualitate (despre care cred ca am un singur post). Aici variantele sunt uimitoare: de la despre bisexuali/ drepturile homosexualilor in romania/ homosexualii ca grup social/ fundatia accept (e asociatie!!… si are site-ul in renovare) la mult mai incantatoarele ce e un heterosexual/ sunt homosexual/ sunt homosexual sau nu?/ cat sunt de homosexual?/ prietenul meu e homosexual/ care e diferenta dintre un homosexual si un heterosexual.

***yahoo messenger (sunt pe blog discutii despre IDurile mele, plecand de aici). Exemple: cum sa intru pe messenger daca nu am adresa?/ iduri de-a gata/ id-uri de femei/ metode de spart cont yahoo/ site-uri cu id-uri de mess.

***lapte. Am doua posturi (1 si 2) in care laptele e pomenit… dar in ambele laptele e, asa, o figura de stil. Cautarile sunt insa concrete; pe langa laptele e bun?/ lapte de diferite animale, am mai vazut si mananc lapte/ laptele prostii. (Noroc ca pusera cititorii niste comentarii si linkuri pe tema asta; pana la urma, multumita lor, daca te arunca google aici cand cauti info despre lapte, reusesti sa gasesti ceva)

Nu zilnic, dar constant mai apar

*** dare de seama, RATB, hepatita, muzee, raelieni, antropologic,– toate subiecte ale unor posturi (dintre ele doar dare de seama apare aproape in fiecare zi, inca de la inceputul blogului. de unde deduc ca, in ciuda unei nevoi reale, nu prea exista informatii pe net pe tema asta)

Mentiune speciala pentru film Indian (eram intr-un post personaj), care apare mai rarutz, dar de fiecare data ma mira hotarator. Uite un exemplu: azi are undeva film Indian.

Mai sunt cereri de informatie pur si simplu: cum se dau florile/ cum vorbesti cu fete/ ce fier de calcat sa imi iau/ cum se face un dus.

Plus multe (alte) cautari despre fete, pe care nu le detaliez ca unele-s usor pornografice; pana acum cautarile obscene au ajuns la mine mai rar decat ocazional si as zice ca e bine sa ramana tot asa. Ce nu inteleg e cum de gaseste google fete pe blogul meu…

Si acum, exemple ale adevaratelor cautari din cauza carora am ajuns sa scriu pe aceasta tema:

• Unghii albe
• Pentru o fata racita
• Intelesul cuvintelor
• Glume despre mine
• Dedicatorii
• Mi se intampla
• Ma doare o ureche
• Facturi 01.01.2007
• Cele mai tari vile si cea mai tare vila
• O, ce zile frumoase

Si ultima cautare mentionata astazi, cu voia dumneavoastra:

sufletul exista.

Ziceam in postul anterior ca-mi place sa stau “in vitrina” cafenelelor/stabilimentelor similare, sa ma uit la oamenii care trec pe strada.  Nici n-am apucat bine sa fac publica aceasta perversa placere, ca destinul mi-a aranjat sa-mi petrec timpul in acest fel, chiar la prima mea iesire din casa dupa integrarea in UE.

In una din zilele trecute am plecat spre gara dimineata, cu noaptea in cap, dorind sa intampin un calator.  Mi-a placut drumul spre gara; eram nu foarte treaza, in starea aceea pre/post-somn, in care spiritul are inca acces la stari onirice.  Si m-am uitat din vis la strazi pustii, pustii, pustii. (+Bonus pentru partea treaza din mine: am constatat ca daca n-ar fi si alte masini pe strada, gara ar fi chiar foarte aproape de casa mea).

La gara am intrebat cat costa tichetul de acces pe peron si mi s-a raspuns: ‘5 mii, fetitza’; am platit si zambit … adolescentin :P (si m-am intrebat ‘o sa observe vreodata restul lumii ca m-am facut mare?’ sau o sa ajung la 80 de ani ca, in RATB, o femeie de 60 sa-mi ceara sa dau locul cuiva cu piciorul in ghips?).  (nici un repros in paranteza anterioara; doar mirare).  Si am ajuns la panoul cu ‘sosiri’ unde trenul cautat de mine avea trecute 30 minute de intarziere.

Am intrat intr-o cafenea din cele aflate in chiar spatiul garii, unde pe langa cafea si briose ok am mai avut privilegiul de a ma bucura de masa cu vedere la trecatori, amplasamentul ideal pentru mine.  Cei care pot sa-si imagineze ‘ce’ imi place cand stau sa ma uit la lume isi vor da seama cu usurinta ca lumea din gara e incomparabil mai buna pentru uitat la ea decat lumea de pe strada. (Ceilalti- credeti-ma pe cuvant.)

Am petrecut vreun sfert de ora uitandu-ma cand la calatorii si insotitorii lor, cand la ceas, cand la vitrina magazinului de peste drum (unde erau reflectati in varianta giganti angajatii care roboteau in cafeneaua mea).  De-ar fi fost, m-as fi uitat si la un panou/ceva pe care sa fie afisate trenurile care veneau/plecau la ora aceea. Dar nu era.  Si din acest motiv n-am avut indicii cum ca trenul dupa care stateam eu urma sa ajunga, in ciuda estimarilor anterioare ale sncfr, fara intarziere…

Intalnirea cu asteptatul calator a avut loc (prin gratia telefonului mobil), dar exact invers decat in varianta standard: in loc sa-l astept eu pe el pe peron, m-a asteptat el pe mine.

Asta voiam sa zic: de ce nu sunt afisate sosirile si plecarile trenurilor in cafenele si alte locuri din gara in care lumea sta? 

Articolul lui gramos ‘cum tratezi problemele imputzite cu delicatete’ mi-a amintit ca eu nu stiu sa tratez asa probleme.  Cel mai greu imi e cu oamenii care miros urat si ajung in mod repetat in jurul meu (deci ar merita efortul de ‘tratare’).  Ei bine, nu stiu cum se face.  Si in nici un caz nu stiu cum se face ‘cu delicatete’.

Stiu insa pe cineva care a incercat.

O prietena de-a mea lucra intr-un birou in care intra des si tanti Maria, femeia de serviciu.  Tanti Maria era femeia de serviciu aproape ideala: muncea bine, se intelegea tot bine cu mai toata lumea, era o prezenta tonica.  Mai putin atunci cand mirosea a transpiratie.  Ca sa fie si mai complicat, tanti Maria era mai in varsta decat toti ocupantii permanenti ai biroului si adoptase o atitudine materna fata de ei.  Parea sa fie o femeie curata si lumea ajunsese la concluzia ca probabil tanti Maria mirosea mai pregnant de felul ei si, desi de spalat parea sa se spele, nu folosea deodorant.

Reiau ideea: nimeni nu-si dorea sa o necajeasca pe tanti Maria si toti isi doreau ca ea sa nu mai miroasa a transpiratie.  Si iata ca apare si ocazia cu care oamenii din biroul cu pricina au crezut ca pot semnala delicat problema care-i framanta: ziua de nume a lui tanti.  De Sfanta Marie, ‘biroul’ a pregatit cadou special: produse de firma, toate din aceeasi gama (si placut mirositoare pentru tot ‘biroul’), care constau in gel de dus, DEODORANT si lotiune de corp.

De ziua ei, tanti Maria a primit cu atitudinea de closca fericita florile, s-a uitat in punga cu cadouri si a zis:

- Aoleu mama, da’ eu nu ma dau cu d-astea. I le dau lu’ fi-mea.

Sfarsit.