Pai dragilor cititori si minunatelor cititoare, am omis sa va spun ca sint studenta!
La psihologie, la Titu Maiorescu, si la distanta.
Bine, putem zice ca acest pas n-ar fi fost in sine foarte epatant, caci alaturi de mine, la titu, sint alti 500 de boboci indepartati, numai in bucuresti… si alte sute de boboci studiaza la zi. dar cine ma cunoaste mai demult, intelege adevarata valoare a marelui pas. :).
Dupa peste 10 ani in care am analizat posibilitatea asta (de a incepe inca o facultate dupa ce pe prima am terminat-o greu) si dupa 3 ani de eforturi (inconsecvente, dar obositoare rau) de a-mi recupera macar una din diplomele (bac si/sau de geoloaga) pe care ar fi trebuit sa le am ca sa ma pot inscrie iar la facultate, am reusit.
Deci. Stiti pe cineva care sa fie in anul 1, la zi? La titu maiorescu, la psihologie? Mi-ar trebui un suflet vorbaret care sa-mi povesteasca ce se intimpla. I-as da cafele, bere, suc si popcorn dupa plac. Si m-as ingriji ca, atunci cind imi povesteste, spatiul din jurul sau sa emane pace si armonie. Ei? :)
Am cintat doar spre seara, spre binele semenilor mei. Ca n-am ureche muzicala. Adica am umpic, ca-mi dau seama ca nu cint bine; dar nu stiu sa cint cum trebuie :)
Asa. Am cintat “omleta din oua de broasca testoasa”. cu alte cuvinte decit cele adevarate, ca pe cele adevarate nu le mai stiam. si pina la urma, dupa ce am discutat pe scurt cu calin despre specii pe cale de disparitie (in urmatoarea inlantuire logica: broaste testoase de galapagos, dropii, comunism, propaganda), am ajuns sa caut cintecul pe net. L-am gasit si, fiind in dispozitie prietenoasa, am zis sa-l ascultam impreuna.
[paranteza, da. sa stiti ca nu m-au rapit extraterestrii si nu m-am intors, apoi, pe blog cu personalitatea modificata. nici nu m-a hipnotizat nimeni (de-acum-in-co-lo-scrii-macar-un-post-pe-ziiiii). din cite stiu. si nu-mi sta nimeni cu pistolul la timpla, poruncindu-mi: scrie, femeie simpla! scrie orice, numai scrie! ... scriu de bunavoie si nesilita de nimeni. cit voi binevoi :)]
Asa. deci. Voi ce faceti cind dati nas in nas cu o vedeta?
Pina acum eu o ignoram. Ma gindeam ca o fi biata/bietul obosit de cit sta lumea cu ochii pe el/ea. Si-i ofeream, din partea mea, liniste.
Dar, fiind zilele trecute pe aeroportul otopeni (pardon, henri coanda) am dat nas in nas cu Oreste. In prima fractiune de secunda am vrut sa intorc ochii (ca o persoana civilizata ce pot sa fiu), sa las omul in pace. In fractiunea doi am aruncat un zimbet mic, ca m-am gindit brusc ca probabil ca vedeta nu se supara daca-i bagata in seama, ci se bucura. Ca daca nu-i placea s-o bage lumea in seama, nu se facea vedeta, ci se facea pustinc. Nu? Am zabovit privindu-l si in fractiunea 3, si daca si el ar fi facut la fel, l-as fi intrebat: ei, domnu’ oreste, dumneata cum preferi? sa te ignor? sa te salut discret si sa te las apoi in pace? sa te salut si mai discret- doar cit sa vezi ca te recunosc si sa te las sa crezi ca nu te confund cu dani otil. si nici cu daniela crudu. sau sa zic “ooooho, domnu’ oreste! ce mai faceti domn’le, v-ati mai adaugat o bratzara-ceva?”
Cum insa domnu Oreste m-a ignorat in fractiunea de secunda 3, mi-am revenit si m-am prefacut suficienta mie insami. ca de obicei.
Asa. Dar am ramas sub influenta intrebarii: bai, cum o fi mai bine sa te porti cu un vip?
Ziua 2, uitasem intrebarea, nu gasisem raspunsul. Eram in liftul transparent al unui hotel din timisoara cind in fatza ochilor mi-a aparut Caramitru. Am petrecut un etaj impreuna. Doar noi doi. Na, fiind cu neuronii exersati de la Oreste, am zimbit delicat si facut o mica conversatie. Caramitru mi-a zis “ati aparut, asa, ca Afrodita” iar eu m-am gindit ce pacat ca vremurile cind barbatii spuneau texte d-astea sint pe duca. Si dup-aia Caramitru a plecat. Dar stind in acelasi hotel, ne intilneam iar si iar. Sa-l salut iar, si iar, si iar? Si pe Johnny Raducanu? ca era si el tot acolo. Cu care n-am fost cu liftul si cu care n-am schimbat vorbe. Dar pe care il consider un fel de fost vecin de cind ma trezeam dimineata in pianul lui ca stateam la C care era despartit doar d-un perete de Maestru.
Nu puteam sa-i salut in continuu. Ca, la urma urmei, imi dadeam seama ca eu ii stiu din televizor/ de pe scena, iar ei pe mine de niciunde. Si in ziua 3, in lobby-ul hotelului in cauza (savoy, din timisoara- adorabil personalul de acolo) il evit politicoasa pe Maestrul Raducanu …si dau cu ochii de Inegalabilul Razvan Mazilu. Ce era sa mai fac? Rid cu toata gura la el, ca doar eu il stiu pe el si ma abtinusem deja la Johnny, nu mai puteam sa ma abtin si-a doua oara. Iar Mazilu… ride cu toata gura, si cu ochii, la mine.
Deci, cititorule, avem o vedeta. Cum Dumnezeu procedam?!
(am fost la dialogurile lui Johnny Raducanu si Caramitru; n-am fost la Remember, cu Mazilu. ma bucut imens c-am fost la primul spectacol, regret din adincul uriasului meu suflet ca n-am ajuns la al doilea)
Caci. Am asa o inefabila senzatie ca mi s-a intimplat si la alegerile parlamentare sa nu mai deosebesc niste partide din cauza ca afisele publicitare corespunzatoare erau aproape identice. Asa e? S-au copiat PDLul si PNLul si inainte? Memoria e punctul meu slab. Iar documentarea mi-este greu de facut, ca-s femeie :P si prefer sa stau de vorba ca sa aflu lucruri, nu sa bintui internetul. Poate cineva sa ma lamureasca?
In plus am senzatia ca PDL este cel care copiaza consecvent. (Sau o fi PNLul?). Acum, pe linga bunsimtzul dupa care alearga ambii catindati, am vazut la omul asta ca s-ar zice ca in prezenta campanie PDLul parodiaza PNLul.
Parodiaza, copiaza, confuzeaza- ok. Dar an-dupa-an? Ce motive puteti imagina pentru asta? (e curiozitate pura, nu intrebare subversiva. reamintesc cititorului vechi si anunt cititorul nou ca n-am nici o simpatie politica)(am insa mai multe antipatii). Ce-ar obtine un facator de campanie electorala de pe urma acestor practici?
Am ajuns din nou sa-l consult pe google reader. Citesc iar bloguri. In doze homeopatice (fatza de trecut), dar cu regularitate. (Duamne cit de bine si cit de mult au mai scris oamenii astia!) Drept care imi permit sa va recomand:
*** Bucuresti cu piciorul drept … nr 3. Incepe duminica la ora 11, in fata Cercului Militar. … In Bucuresti. :)
Daca Crin Antonescu zice “Romania bunului-simt”,
si Basescu zice “Vreau o Romanie a bunului-simt!”,
inseamna ca Basescu vrea sa voteze cu Antonescu?
(va rog din sufletul meu de femeie simpla sa scoateti incarcatura politica din rindurile de mai sus. dac-o puneti, e de la voi, nu de la mine. eu doar privesc din perspectiva unei logici elementare sloganurile candidatilor. si ma mir ca doar eu (si nu si basescu/antonescu) vad lucrurile determinindu-se in acest fel. de ris, oricum :))
Ce se întâmplă acum cu cuplurile gay e cam aşa:
- D-le Popescu, de bună voie şi nesilit de nimeni, îl luaţi în căsătorie pe Ionescu?
- Da.
- D-le Ionescu, de bună voie şi nesilit de nimeni, îl luaţi în căsătorie pe Popescu?
- Da.
- Doamnelor şi domnilor din public, sunteţi de acord ca Popescu să se căsătorească cu Ionescu?
- Nu, zice dl Varză-Viezure-Mânz.
- Imi pare rău, d-le Ionescu, îmi pare rău d-le Popescu, nu vă puteţi căsători. D-nul Varză-Viezure-Mânz nu-i de acord.
Zilele astea am descoperit (via Marius Sescu) ca, in sfirsit, ajung si altii sa aiba aceasi perspectiva. Mai ramine sa inteleaga si … legiuitorul de pretutindeni ca pretentia lui Varza Viezure Manz e de ris, nu de raspuns la ea. Cit o sa dureze? 20 de ani? 100? 2000?
Adica oameni care inchid ochii, se gindesc la ceva frumos, si sint pozati de Alexandra Sandu. Priviti aici cum se vede, cititi aici detalii si, daca vreti sa participati la acest proiect, trimiteti un mail luminoasei artiste :). Studioul e in Bucuresti.
Asa se scrie corect. Veti. (Pentru cititorul care nu intelege: saptaminal google trimite pe blogul meu cel putin un om care cauta raspunsul la aceasta intrebare. si am zis sa ne lamurim deci.)
Exemplificare: Unde veti merge cind veti vrea sa mergeti?
…Parca as vrea sa mai bifam si alte intrebari de acest tip, dar ma abtin. Ca sa nu-l confuzez pe cautatorul de raspuns la “veti”.
Si nu mi-a placut. Deloc. Poate unde m-am dus cu asteptarea sa rezonez plenar cu o colorata istorie (si adesea cind am asteptari de bine, sint imposibil de multumit de realitate). Poate unde am avut si ghinion, si nimic n-a mers chiar cum trebuie… Poate unde am bintuit doar prin “centru” si acolo pe jos erau dale mari de nush ce piatra (:D, geoloaga sint, da :)) care piatra reflecta lumina soarelui de toamna intr-un fel asa, piezis, si mult deranjator la ochi. Poate unde m-au dezamagit tarabele care aveau suveniruri plicticoase, prezentind variatiuni pe aceleasi teme (masti si sticla de murano) si, alaturi de ele, chinezarii. Poate unde oamenii (necunoscuti) cu care am vorbit au fost usor uriciosi si n-au inteles engleza (ceea ce mi-a adus aminte de cucoana de la un birou de informatii dintr-un aeroport italian; am intrebat-o in engleza unde gasesc un anume ghiseu, iar ea mi-a raspuns elaborat in italiana. eu am inteles, dar n-a fost meritul ei.) Poate unde am avut prea des senzatia ca mergeam pe contrasens: hoarde (dar chiar asa cum zic, hoarde!) de turisti zimbitori si timpi [:D] veneau mereu din sens invers.
Ok, ca sa echilibram: cladiri frumoase, strazi curate, copaci exotici, balconul Julietei, arena si… (trebuie sa recunosc ca-mi plac) mastile venetiene. Mincare ok si o chelneritza care facea toti banii (drept care si umplea de clienti terasa la care lucra). Arena e un amfiteatru (al treilea ca marime din italia), “renovat”, folosit in prezent pentru spectacole in aer liber. Aveam inainte convingerea ca romanul care privea din rindurile de sus vreun gladiator omorind pe altul, nu vedea nimic. Acum m-am convins ca vedea foarte bine. Iar imparatul (sau cine statea in loja lui) vedea perfect, dintr-un capat in altul al arenei. Incredibil.
Ma rog, per total, rau. Intr-o seara am ajuns pe la 10 in camera de hotel si nu mi-era somn. Gindindu-ma ce sa fac (aveam internet prost care m-ar fi tinut ocupata oricit de mult as fi vrut, 2 carti de acasa, +una a hotelului- despre verona, tv cu niste posturi in engleza), m-a pocnit sentimentul omului care, dupa ce a asteptat 3 ore intr-un aeroport, afla ca mai are de asteptat inca o ora. Asa de rau a fost.
Daca stii pe cineva despre care doctorii au spus la un moment dat “nu mai e nimic de facut… puteti sa-l/s-o luati acasa”, probabil ca vei vrea sa mergi sa semnezi aceasta petitie.
Daca nu stii, atunci poate vei vrea sa citesti petitia. Si apoi, poate vei vrea s-o semnezi. Este despre ingrijirile paliative (ingrijirea oamenilor cu boli terminale, in ultima perioada a vietii) si Romania. Initiatorii ei, Hospice Casa Sperantei, doresc sa stringa cit mai multe semnaturi pina pe 10 octombrie, Ziua Mondiala a Ingrijirii Paliative.
Bonus pentru cine e in Brasov zilele astea: am auzit la tv ca Hospice Casa Sperantei (care se afla in Brasov) are ziua/zilele portilor deschise cindva, in aceasta perioada. Pe site n-am gasit detalii, dar cine vrea sa-i viziteze, ii poate contacta direct pentru program.
[de fapt, adevarata e mai degraba asta, (adica devon rex alba cu pete negre si galbene, cu capul mai triunghiular, cu urechile mai mari)... dar la acest model autorul tine la copyrigh.]
S-a intimplat asa: vineri am auzit la tv c-ar fi expozitie pisiceasca la sala palatului peste weekend. Si mi-am zis “sa merg si eu cu Calin”. Caci lui Calin pisicile ii plac foarte mult. (si mie la fel). Simbata insa am uitat. Toata ziua m-am gindit “unde ziceam ca mergem in weekend?” si n-am reusit sa-mi raspund. Dar pentru ca m-am intrebat cu convingere, universul mi-a raspuns pina la urma. Prin Diana. Diana m-a sunat duminca dimineata si mi-a spus exact asa: “buna, irina. e expozitie de pisici la sala palatului.” Aha! :)
Si am mers. Inainte sa mergem i-am zis lui Calin ca sub nici o forma nu putem adopta si nici cumpara nici o pisica. Calin a inteles. Ne-am uitat doar, si n-am avut discutii despre achizitionat. Si ne-am mieunat prin fatza tuturor pisicilor (dupa modelul: “uite-te la ea cum sta! si p-aia de acolo uite-o cum se misca”). Pina cind am ajuns in fatza custii in care se afla o devon rex. Si m-am indragostit. M-am intors la ea de doua ori si am sfirsit prin a face ceva ce nu credeam ca voi ajunge a face: am scos telefonul si-am inceput sa-i fac poze :D (da, proaste si printre gratii de cusca :)))… dar cind te intilnesti cu pisica visurilor tale, nimic nu mai conteaza. (am aratat pozele colegilor care au parut aproape dezgustati si au hotarit (o parte dintre ei) ca devon rex e o pisica urita rau. asa ca pentru voi am cautat altele mai bine facute, pe net.).
Asa. Acum vreau sa rog in continuare universul: te rog frumos! asa cum ai reusit sa ma anunti unde voiam sa merg cind eu uitasem, fa ceva, te rog, pentru ca pisica visurilor mele sa ajunga la mine. Cica costa 400 euro (sau 600? … nu mai stiu). Eu n-am s-o cumpar. Ca-i prea scumpa si ca, oricum, producatorul pe care l-am gasit in Ro pare sa produca pisicute gri. Dar tu, universule, daca vrei, sint convinsa ca poti. Adu-mi pisicutza devon rex cu cap triunghiular si cu urechi uriase. Sa fie ca aia din poza cu link. Sau macar ca asta pe care ti-am aratat-o mai sus. Hai, ca poti.
PS: iar tu cititorule, daca ai de gind sa zici ca pisica-i urita, fa-o, te rog, cu respect la adresa ei si cu delicatetze. :P :)
PPS: nu cumva sa se gaseasca vreun binevoitor care sa-mi aduca in dar alta pisica! sau un catzel. sau un canar. sau un porcusor de guineea. vreau pisicuta din link. sau cea din imagine. sau alta care arata la fel ca una dintre cele doua. da?
Asa cred ca va fi saptamina asta- bine. Intre 12 si 20 septembrie 2009 se intimpla Zilele Bucurestiului 2009. Verificati programul pentru ca e foarte probabil sa gasiti ceva care sa va placa. [zau ca trebuie sa mergeti sa cititi. sint atit de diverse evenimentele incit nu ma pot decide pe care sa le aleg, de-ar fi sa fac recomandari. dau un exemplu pe care, de n-as fi citit, nu mi l-as fi imaginat: Regia Autonoma de Transport Bucuresti, care implineste 100 de ani de existenta, organizeaza pe 19 septembrie, incepind cu ora 10:00, Caravana Timpului: o parada de la tramvaiele cu cai la cele mai noi tramvaie produse la RATB-URAC. (evident, nu scrie si UNDE se intimpla parada, dar pina atunci sper sa ma lamuresc. o sa merg cu Calin :)]
############################
Apoi: azi a inceput si duminica se termina ONG Fest. Citam organizatorii:
ONGFest este cel mai mare eveniment al societăţii civile româneşti şi se va desfăşura între 11 şi 13 Septembrie în centrul vechi al Bucureştiului, pe străzile Franceză, Stavropoleus, Poştei, Sf. Dumitru şi Smârdan. Evenimentul esteun promotor al comportamentului filantropic şi voluntar, precum şi al participării publice.
In plus va spun ca pe linga standuri de organizatii (ACCEPT are stand pe strada Franceza, la nr 19) vor fi si evenimente stradale multe. Inca o data, sfatul meu e sa verificati programul. :)
############################
Si, in cele din urma, vreau sa va zic ca n-am ajuns la Pasarea de Foc la care ziceam ca merg si la care va trimiteam si pe voi saptamina trecuta. A trebuit sa plec pe neasteptate in Bucuresti. Am citit insa parerea Cristinei Bazavan despre cum a fost … si a fost cum ma asteptam. Cititi :)
Despre postare e vorba, ca eu nu ma pot (cu regret) aseza in categoria cultilor. Postarea de fatza insa contine recomandari si intrebari (intrebare, de fapt) culturale. Iata-le:
Eu am aflat intimplator de eveniment si nu am informatii de prima mina despre el. M-am uitat pe site si mi-a placut ce-am gasit. Plus ca, pe deasupra, stiu din experiente anterioare ca amatorii care performeaza in spectacole “unice” pot transmite un fel de emotie la care profesionistii n-au acces. Asa ca planuiesc sa ma duc. Intrarea e gratis.
*** pina pe 17 septembire, Timisoara, Galeria Calina, ECO- expozitia lui Sorin Oncu. Din fericire, dintre nenumaratii artisti conemporani, eu am avut norocul sa-l cunosc pe Sorin. ( Si zic “din fericire” pentru ca ma gindesc cit de delicat trebuie sa fie sa cunosti personal un artist si sa nu rezonezi cu ce face el. Ei, desi-i “arta contemporana” (care in principiu e greu de digerat de femeile simple, drept care eu chiar stau programatic departe de ea), ce face Sorin ma emotioneaza.) In cazul acestei expozitii am vazut doar fotografii si ele m-au emotionat. Astept cu speranta ca expozitia sa ajunga cumva si la Bucuresti iar, pina atunci, va rog pe cei care sinteti in Timisoara sa mergeti s-o vedeti pentru mine.
***Cit costa bilete la Festivalul Enescu? Si de unde se pot lua ele? M-am uitat pe site, acolo e doar programul. (N-ar fi fost folositor ca tot acolo sa fie informatii si despre costuri? of!)
Sa-mi pun, deci, niste cenusa in cap pentru felul cum ma port cind ma suna cineva si nu pot raspunde.
Iata backgroundul:
1. Unul din telefoanele mele este public; e in semnatura mailurilor de job si pe cartile de vizita. Si-l am, in aceasta situatie, de citiva ani.
2. Exista momente prelungite din viata mea cind nu pot vorbi la tel. De exemplu cind sint trainera, pot fi 2-3 zile in care fie am oameni care se uita la mine – in timpul cursului, fie am chestiuni organizatorice de rezolvat si discutii cu participantii prezenti la curs de dus – in pauze. Sint in afara Bucurestiului adesea, si uit umpic de realitatea comuna celorlalte zile.
3. Pentru mine apelul telefonic n-are prioritate in fatza activitatilor curente. Adica, daca tocmai vorbesc cu cineva, daca tocmai maninc, daca lucrez la ceva ce voi termina in 10 minute, daca dorm, atunci mai mult ca sigur ca nu voi raspunde la telefon.
Ei, in aceste conditii, daca ma suna cineva si nu pot raspunde, eu inchid. “Inchisul” insemna “nu pot vorbi acum, dar am vazut ca ma cauti; te sun eu… +nu ma suna pe alt telefon” … Nu numai ca inchid, dar chiar credeam ca sint politicoasa pentru ca fac asa :). Si vad zilele trecute pe cineva care incepe sa bombane cind apelatul ii inchide: “Nu-mi vine sa cred! Mi-a dat reject!! Ce nesimtit!”
- … :D inseamna ca nu poate sa vorbeasca, zic.
- sa-l lase sa sune, daca nu poate. Nu sa mi-l inchida in nas!
(… Pai daca doar amutzesti telefonul, apelantul n-are idee daca doar nu poti vorbi in clipa respectiva sau daca ai uitat tel acasa si, in continuare, habar n-ai ca te cauta.)
Totusi, sa mai explic. :) Cind sun pe cineva, daca omul imi inchide, sint multumita- presupun ca si-a luat angajamentul ca ma suna, iar eu am scapat de o parte din grija. Trimit eventual un sms de prima lamurire si astept sa ma sune, cind o putea. Daca insa nu-mi raspunde, trec la planul B. Si la C. Si la restul alfabetului. Adica las sa treaca oarece vreme dupa care… in absenta vreunui semn de viata, incerc pe celalalt tel (daca exista, si adesea exista), eventual pe fix… si sun, si mai astept, si sun si mai astept, si sun. Pai bine e?
Nu e. Luind in calcul si raspunsurile de data trecuta, ce am invatat eu de aici?
1. ca s-ar cadea sa nu mai inchid persoanelor carora nu le-am inchis deja de suficiente ori incit sa fi inteles singure ca, in cazul meu, e de bine :P
2. ca trebuie sa va rog pe cei care ma cunoasteti: daca va sun si nu puteti raspunde, nu mai lasati telefonul sa sune. Uitati politeturile si inchideti-mi. Va rog frumos :)
Loading ...
Comentarii noi