femeia simplă

[Atentie! A se citi inainte, in timpul sau imediat dupa masa DOAR daca sunteti in timpul unei cure de slabire]

Din pacate pentru mine, la intoarcerea de la mare, in tren, am constatat ca animalutul care face trecerea om-maimuta (ala, de care se pling oamenii de stiinta ca nu l-au intilnit ca fosila deocamdata) exista. El (animalutzul) e cautat printre pietre, cind el (animalutzul) se misca de fapt, cu noshalanta, sub nasul nostru. Sub al meu, cel putin, un cuplu (baiat&fata) de vreo 20 de ani din aceasta specie a zabovit peste 5 ore.

Se facea ca eram intr-un foarte frumos si verde vagon de tren. Calatorii- grupati cite patru (adica 2 cite 2, pe laturile unor masute cu margini rabatabile). Mult m-am bucurat intii, ca era o ora la care mult pofteam la verde… si am crezut ca mi-a pus Dzeu mina in cap. Dar nu-mi pusese. Eu si Calin aveam in fata 2 tineri, aparent inofensivi… care mi-au trezit brusca si clara antipatie, la prima vedere. <Am luat-o razna>, mi-am zis intii. <Am ajuns sa nu suport oamenii asa, degeaba! Sa vezi tu ce de frustrari oi avea, de ma irita simpla prezenta a unor (prea) senini concetateni! >

Offff! Ce bine era de se dovedea ca ma uitasem degeaba crucis la niste bieti mielusei! Evolutia ulterioara acestor ginduri s-a grabit sa-mi ofere argumente (prea multe)… si sa dovedeasca incredibil de corecta mea intuitie.

Desi mi-as dori, n-am cum sa va redau multele si minusculele momente care mi-au transformat calatoria in purgatoriu. Cam tot ce faceau, pina si felul in care stateau (cind nu faceau nimic) era …. corectabil. Mult. Dar n-am sa va retin cu nimicuri. Incerc aici doar o terapeutica (pentru mine, nu pentru voi :P) redare a momentului forte, acela care ma urmareste inca, la peste 24h de la consumarea lui:

Asa. Cu vreo 5 minute inainte de clipa fatidica, baiatul se afla gazduit in blindele brate ale fetei sale. El incerca sa se odihneasca (aruncind din miini si din picioare si boloborosind din cind in cind- ca era suparat; ca voia sa doarma si nu-si gasea locul). Ea, cu feminina dedicatie, (si abnegatie) (si fixatie) il cauta … de purici?.. de paduchi?….Nu! De cosuri! Ca a gasit unul pe nasul lui, si cu atentie (si satisfactie) de cimpanzeu inteligent a purces la stoarcerea cosului intre doua unghii. S-a uitat multumita la puroiul colectat pe una din ele… si a sters unghia de marginea mesei. S-a mai intors o data asupra cosului, … recolta noua, … marginea mesei.
Si inca o data.

Mda. Ziceam ca va povestesc doar asta… dar nu ma pot opri :). Faza 2 (si ultima): sticla de apa a lui Calin cade sub masa (trimisa acolo de animalutze).
-Stati doamna, ca v-o dam noi.
Eu ma aplec totusi …. si bine fac. Tinerii se chinuiau sa apuce cu talpile (ca se descaltzasera) sticla in cauza.
-Nu cu picioarele, zic eu cu involuntara intonatie de invatzatoare acra. E sticla cu apa a copilului.
- Da’ ce are, doamna? Ca doar nu bea pe unde am pus noi picioru!

##########################
Deci da, m-am intors de la mare. Deci da, am stat departe de net o saptamina. Si as vrea sa comentez ce-ati comentat, as vrea sa povestesc ce-am mai facut, as face un anunt …. dar nu pot. Pina nu ma eliberez de frustrarile date de calatorie. Ocazie cu care ii urez ministrului transporturilor (tot orban e?) si (vorba telespectatorilor intrati in direct), nu in ultimul rind, tuturor celorlalti din subordinea sa care merita, sa auda de cite 999 de ori fiecare gind provocat fiecarui calator de intirzierile trenurilor de pe ruta bucuresti-constanta. Si cite o data inainte de fiecare masa, fiecare gind de calator obisnuit care se intreba de ce un drum ce ar trebui sa dureze 3 ore, dureaza peste 4,5. Si asta nu din rautate. Ca de-ar fi si rautate la mijloc, altele le-as putea ura. Dar cumva Ludovic imi trezeste aceeasi reactie ca animalutezele din banchet din fata. O respingere acuta…. si nici cea mai mica intentie de a reactiona pe cai obisnuite. Ca ´mnealui pare din alta specie. D-aia zic sa auda de 999 de ori. Poate daca i se repeta un lucru suficient de mult, ajunge sa inteleaga.

La mine e joi, 31 iulie, ora 6 dimineata. In Ro e tot joi, ora 14.

Am ajuns in Mexic (ciudad de M) cu vreo 12 ore in urma si de atunci pina acum cea mai mare parte a timpului am dormit. (Drumul a durat vreo 20 de ore: 3 buc-amsterdam + 5 escala + 11 amsterdam- mexic. Iar in noaptea pre-plecare am dormit 3 ore.Si in avion n-am reusit sa dorm.)

Asa. Vreau sa incep impresiile mexicane cu o reclamatie. M-a trezit o pasare. A cintat la mine pe balcon atat de tare, de … frumos si de (cumva) artificial, ca am crezut ca-i o sonerie. M-am trezit, n-am gasit la ce sa raspund… am gasit-o greu pe pasare (ca nu-mi imaginam ca ea ar fi sursa cintecului) si n-am vazut-o bine din cauza ca afara-i inca intuneric. dar e ceva de dimensiunea unei vrabii si, impreuna cu suratele ei, vad ca insista sa cinte in continuare. E ciudat pentru ca orasul e … nu pot sa-l descriu inca (c-am vazut doar drumul de la aeroport la hotel)… dar (totusi) … orasul pare … plin de oameni. adica nu m-as fi asteptat sa mai aiba loc si asa pasari.

Altfel, n-am prea multe de declarat.

Ca sa continui tot cu reclamatii :), procedura de iesire din aeroport e greoaie (am stat la 7 cozi si am completat hirtii), cind am coborit din avion m-au apucat niste greturi agresive (ceea ce nu mi se intimpla in mod obisnuit), drept care , cum am iesit la aer m-a pocnit mirosul. care era urit si divers; n-apucam sa ma invat bine cu un miros, ca incepea altul. Apoi, soferul care ne-a dus in oras a condus spectaculos (=cu multe leganari si schimbari de ritm- nu chiar fericite pentru cineva mort de oboseala si plin de greata)… dar am ajuns cu bine si pina la urma mi-a fost ok. Eu zic ca greturile au fost de la mincarea de avion (pentru ca ultimul rind de mincare nu mi-a placut deloc, dar de plictiseala am mincat jumate din ce mi-a fost oferit); colegul meu zice ca-i de la altitudine (ca orasul e la peste 2000m altitudine si cica, unii ar avea probleme pina se adapteaza). Si e galagie. Traficul e haotic si aglomerat (asa cum il reclama cei care-l reclama) dar nu mi pare excesiv de agresiv si nici excesiv de periculos :). Am prins un mic blocaj de trafic la care toata lumea claxona, dar cred ca claxoanele sunt altfel aici. Desi galagioase, parca nu injura cu naduf, ci doar … se exprima :).

N-am internet in camera… ceea ce inseamna ca voi scrie greu si rar, desi imi propun sa fac exact pe dos. mexic era una din tarile visurilor mele in care nu credeam ca voi ajunge vreodata. Pentru ca… nu faceam nimic spre a ajunge si pentru ca drumul (si ca pret dar mai ales ca timp petrecut pe drum) mi se parea … de neincercat. Acum nu-mi vine sa cred c-am ajuns, si as vrea sa pastrez cit mai multe de aici… ori (dupa cum v-am mai zis) memoria nu-i punctul meu forte. Asa incit am de gind sa fac poze (de obicei nu fac) si mi-ar placea sa inregistrez aici una alta :). ((am reparat camera foto, chiar aceea despre care vorbeam aici. si a fost gata inainte sa plec. multumiri dianei care imi asigurase solutia de rezerva (camera ei, adica), la care insa n-am mai ajuns sa apelez).

A trecut o ora de cind am inceput sa scriu (si vor mai trece probabil inca altele pina ajung sa postez) si pasarelele au tacut. Pina la urma (deci) tot un fel de sonerii erau :)

Concluzionind primele ore de aici: imi place foarte mult :). Cei 2-3 oameni cu care am schimbat ceva vorbe m-au privit in ochi si mi-au zimbit pe bune (ceea ce e indicatorul absolut dupa care hotarasc daca-mi place sau nu un om care, altfel, imi va ramine necunoscut). Iar orasul e viu, fara sa fie agresiv. Si pare plin de contraste si diferit de ce-am mai vazut pina acum. Si colorat :)

PS: Ora mexicului -10 am, tot joi: am ajuns la net… (il pot accesa doar de la receptie, chiar si contra cost). Am mers umpic pe stradutele din jur … si am cumparat nimicuri, in disperare, din singurul magzin in care am intrat :)). Ceea ce nu-i de mirare pentru ca coloriturile si formele din partea asta de lume ma fascineaza. Tre sa zic ca-i altfel decit m-am asteptat. Mirosul ma omoara in continuare; cea mai mare partea a sa e generata de vinazatorii de mincare (ambulanti); Pare ca toata lumea aici maninca… pentru ca aproape toata lumea de pe strada vinde mincare. Las’ ca-mi trec mie greturile si am sa ma uit la aceasta situatie cu alti ochi.

Raspund aici si la comentariile pe tema Mexic, ca-s in criza de timp (nu am pregatit ´prezentarea´ pe care am venit sa o sustin aici :D);

-confirm c-am vazut taxiurile broscutze verzi, n-am vazut clovni- dar caut;

-am inceput sa fac poze si voi posta din ele (cred) inainte sa ajung acasa.

-promit sa beau doar apa imbuteliata si incerc sa maninc doar din locuri sigure, dar asta nu promit (precizez inca am la mine 3 tipuri de medicamente contra diareei + clorocalcin (care-i pentru intoxicatii) (si mi-e in continuare greata si ma doare capul… deci era de la altitudine, nu de la mincare)

-multumesc de urari. vremea-i ok. am fost prevenita sa-mi iau umbrela si haine mai groase- nu prea mi-am luat si deocamdata ma descurc ok.

PS2: dopurile pentru urechi de care-mi spunea medeea (in comentariile de la postul in care ma plingeam ca ma dor urechile la aterizare) au functionat. nu m-au mai durut urechile. (nu m-au mai durut asa rau, de fapt.)  merci medeea :))